ICCJ. Decizia nr. 567/2012. Civil. Nulitate act juridic. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 567/2012
Dosar nr. 2665/63/2010
Şedinţa publică din 9 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată sub nr. 21635/215/2008 din 24 octombrie 2008 pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamantul N.D.C. a chemat în judecată pe pârâţii BCR SA, sucursala Dolj, şi C.S.P. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate nulitatea adresei nr. 36880 din 13 octombrie 2006 emisă de pârâta BCR precum şi a operaţiunilor de retragere numerar şi transferuri sume de bani din contul SC V. SRL în alte conturi deschise la alte bănci.
Prin sentinţa comercială nr. 2621 din 16 februarie 2009 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 21635/215/2008, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul N.D.C. iar prin Decizia nr. 8 din 19 octombrie 2009 a Tribunalului Dolj, secţia comercială, a fost admis apelul, a fost desfiinţată sentinţa apelată, şi a fost reţinută cauza spre rejudecare în primă instanţă la Tribunalul Dolj.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 2665/63/2010.
La data de 12 mai 2010 reclamantul şi-a precizat acţiunea introductivă, în sensul că a solicitat chemarea în judecată, în afară de pârâţii BCR SA prin Sucursala Judeţeană Dolj şi C.S.P. şi a pârâţilor SC J. SRL Craiova, SC A.S.I. SRL Teslui, prin administrator judiciar E.C. S.P.R.L. şi SC V. SRL prin administrator judiciar C.I.P.U.R.L. Craiova, solicitând în plus să se constate inexistenţa dreptului de ipotecă asupra imobilului situat în Craiova.
Prin sentinţa nr. 2746 din 7 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 2665/63/2010, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta BCR SA Bucureşti, s-a respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii precizate cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat constatarea inexistenţei dreptului de ipotecă. S-a admis excepţia de inadmisibilitate a capătului de cerere privitor la constatarea nulităţii operaţiunilor de retragere numerar şi transferuri de sume. S-a respins acţiunea formulată de reclamant N.D.C. şi precizată la data de 12 mai 2010.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţa a reţinut că la data de 26 octombrie 2008, reclamantul N.D.C. a chemat în judecată pe pârâţii BCR SA, sucursala Judeţeană Dolj, şi C.S. solicitând să se constate nulitatea adresei nr. 36880/13 octombrie 2006 emisă de BCR SA şi în consecinţa, a operaţiunilor de retragere numerar şi transferuri sume în alte conturi deschise la alte bănci, din contul SC V. SRL, din data de 10 şi 11 octombrie 2006.
S-a constatat că la data de 7 septembrie 2004 s-a încheiat între pârâtele BCR SA şi SC V. SRL contractul de credit nr. 153 prin care a fost acordată societăţii pârâte o linie de credit de 900.000.000 lei.
Prin actul adiţional nr. 153/b/06.12.2004 la acest contract de credit a fost suplimentată linia de credit acordată cu 100.000.000 lei, ajungând la plafonul de l miliard lei, linie de credit ce a fost suplimentată succesiv prin încă 2 acte adiţionale până la suma de 190.000 lei RON (act adiţional nr. 153/d/20 noiembrie 2005).
Creditul a fost garantat prin instituirea unei ipoteci de rangul I asupra apartamentului proprietatea reclamantului situat în Craiova, şi prin ipotecă de grad II constituită asupra apartamentului proprietatea pârâtului C.S.P., în calitate de asociaţi ai SC V. SRL precum şi prin garanţie reală mobiliară pe soldul creditor al conturilor/ subconturilor deschide de bancă (art. 7.1 din contractul de credit).
La data de 06 iunie 2005 a fost încheiat contractul de ipotecă nr. 905/ autentificat de BNP B.M. privind instituirea unei ipoteci de grad I asupra imobilului proprietatea reclamantului din Craiova, pentru garantarea sumei de 150.000 lei RON conform contractului de credit nr.153/2004 şi actelor adiţionale nr. 153/a/2005, nr. 153/b/2005, nr. 153/c/2005 încheiat între pârâtele SC V. SRL şi BCR SA Dolj.
La data de 21 noiembrie 2005 a fost încheiat contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2169 de BNP B.M. privind instituirea unei ipoteci de grad II asupra aceluiaşi imobil pentru garantarea sumei de 190.000 lei RON conform contractului de credit menţionat şi a actelor adiţionale nr. 153/a/2005, nr. 153/b/2005, nr. 153/c/2005, nr. 153/d/2005.
Aceste ipoteci au fost înscrise în Cartea Funciară Craiova cu nr. 7465 la C III/11 respectiv C III/13.
La data de 5 octombrie 2006 reclamantul a solicitat prin cererea înregistrată sub nr. 35808/5 octombrie 2006 la BCR SA, sucursala Dolj, diminuarea plafonului liniei de credit al SC V. SRL cu suma de 80.000 lei RON şi radierea ipotecii instituite asupra imobilului, proprietatea sa.
La data de 11 octombrie 2006 pârâta BCR SA, sucursala Dolj, a emis adresa nr. 36498 din 11 octombrie 2006 către OJCPI Dolj prin care solicită radierea ipotecilor de rang I înregistrată în C.F. sub nr. 7465 Craiova prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. 905 din 06 iunie 2005 de BNP B.M. şi a ipotecii de rang II instituită asupra aceluiaşi imobil prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2169 din 28 noiembrie 2005 al BNP B.M.
Printr-o adresă emisă ulterior la data de 13 octombrie 2006, cu nr. 36880 din 13 octombrie 2006 pârâta BCR SA a revenit asupra adresei de radiere nr. 36498 din 11 octombrie 2006, solicitând în mod expres ca OJCPI Dolj să nu procedeze la radierea acestor ipoteci, întrucât creditul în cuantum de 100.000 lei acordat în temeiul contractului de credit nr. 153/2004 şi a actelor adiţionale ulterioare nu a fost achitat.
Reclamantul a solicitat să se constate nulitatea acestei adrese şi în consecinţă să se constate inexistenţa dreptului de ipotecă asupra imobilului situat în Craiova, ca fiind drept stins pe cale principală, conform art. 1800 alin. (1) pct. 2 C. civ.
Prima instanţă a reţinut că adresa nr. 36498 din 11 octombrie 2006 prin care s-a solicitat radierea ipotecii, nu reprezintă o manifestare irevocabilă de voinţă în sensul renunţării la ipotecă, conform art. 1800 alin. (1) pct. 2 C. civ.
Potrivit art. 1800 alin. (1) pct. 2 C. civ., ipoteca se stinge prin renunţarea creditorului la ipotecă, care nu implică şi o remitere de datorie din partea debitorului.
Pârâta BCR SA, sucursala Dolj, a emis adresa nr. 36498 din 11 octombrie 2006 ca urmare a cererii de reducere a liniei de credit din 5 octombrie 2006 depusă de reclamant, şi prin care s-a solicitat şi radierea ipotecii, cerere, care deşi poartă viza de primire a funcţionarului bancar, nu s-a materializat prin semnarea ulterioară a unui act adiţional prin care să se diminueze în mod efectiv şi cu suma solicitată, linia de credit acordată pârâtei SC V. SRL, astfel cum sunt şi dispoziţiile contractului încheiat între părţi şi a actului adiţional nr. 153/a/10 septembrie 2004 la acesta (art. 9.8).
În plus, aşa cum rezultă din extrasele de cont depuse şi cum a precizat şi reclamantul prin cererea depusă la data de 10 şi 11 octombrie 2006, pârâtul C.S.. a procedat la retragerea de numerar din cont şi la transferuri de sume în conturi deschise la alte bănci.
S-a observat că potrivit convenţiei cadru nr. 24/07/2003 încheiat între pârâtele BCR SA, sucursala Dolj, şi SC V. SRL, la art. 2, s-a stipulat că semnatarul acestei convenţii-cadru poate retrage sau ordona transferul integral sau parţial din cont, persoanele autorizate fiind menţionate în fişa de specimen semnături anexată convenţiei cadru.
Potrivit acestei fişe de specimen de semnătură, persoana autorizată să retragă sume de bani din contul pârâtei SC V. SRL era pârâtul C.S.
Dispoziţiile contractuale invocate de reclamant în sensul că potrivit art. 9.5 din contractul de credit banca avea obligaţia de a verifica destinaţia creditului şi a sumelor avansate, nu pot fi reţinute întrucât art. 9.5 invocat instituie nu o obligaţie a băncii ci un drept stipulat în favoarea acesteia şi de care aceasta putea uza.
Nu era obligaţia băncii să supravegheze modalitatea în care societatea SC V. SRL utiliza creditul acordat, şi în plus, reclamantul nici nu a făcut dovada că prin retragerile şi transferurile de numerar creditul nu a fost utilizat pentru activitatea societăţii.
Ca urmare a acestor retrageri de numerar, care au fost autorizate de părţi prin dispoziţiile contractului de credit încheiat şi a actelor adiţionale la acesta, pârâta BCR SA a revenit la adresa prin care s-a solicitat radierea ipotecii.
S-a reţinut că în ce priveşte natura juridică a acestei adrese, nu poate fi inclusă în categoria actelor juridice unilaterale în sensul manifestării de voinţă a pârâtei de a crea, modifica sau stinge raporturi juridice.
Temeiul emiterii unei adrese prin care se solicită radierea ipotecii sau de revenire asupra unei astfel de adrese îl reprezintă în speţa de faţă achitarea sau nu a creditului, respectiv a obligaţiei principale pe care aceasta o garantează.
În cauza de faţă creditul nu a fost achitat, iar diminuarea liniei de credit solicitată prin cererea depusă nu poate fi reţinută, întrucât nu se materializează printr-un act adiţional la contractul de credit.
Ca atare, şi în situaţia reţinerii că adresa a cărei nulitate se solicită este un act juridic, nu s-a putut reţine existenţa unei cauze ilicite.
În ce priveşte excepţia de inadmisibilitate a acestui capăt de cerere invocată de pârâta BCR SA, aceasta a fost respinsă, având în vedere dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. şi motivele de fapt invocate de reclamant, acesta nefăcând referire la dispoziţiile din Legea cadastrului şi publicitate imobiliară.
În ce priveşte nulitatea operaţiunilor de retragere şi transfer de numerar s-a constatat, pe de o parte, că pârâtul C.S. a fost autorizat prin convenţia cadru încheiată cu BCR SA pentru astfel de operaţiuni, iar pe de altă parte, potrivit art. 111 C. proc. civ., nu s-a putut solicita decât constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, iar în cauza de faţă s-a solicitat a se constata nulitatea unei situaţii de fapt, motiv pentru care a fost admisă excepţia de inadmisibilitate cu privire la acest capăt de cerere invocată de pârâta BCR SA.
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta BCR SA Bucureşti, aceasta a fost respinsă, întrucât aceasta este parte semnatară a contractului de credit încheiat cu SC V. SRL.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul N.D.C., criticând sentinţa ca netemeinică şi nelegală.
Prin Decizia nr. 74 din 17 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, a fost respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut următoarele:
În legătură cu susţinerea intimatei BCR SA Bucureşti că nu are calitate procesuală pasivă, s-a constatat că este nefondată, întrucât a fost parte semnatară a contractului cedat, iar în litigiu s-au invocat fapte săvârşite de această intimată în derularea contractului de credit încheiat cu SC V. SRL.
Susţinerea apelantului că instanţa a schimbat temeiul juridic al acţiunii a fost găsită nefondată. S-a reţinut că prima instanţă a analizat litigiul de faţă prin raportare la dispoziţiile art. 968 C. civ. cu privire la cauza nelicită şi art. 1800 alin. (1) pct. 2 C. civ. cu privire la primul capăt de cerere şi în final a făcut referire şi la nulitatea operaţiunilor de retragere şi transfer de numerar, reţinându-se că pârâtul C.S. a fost autorizat prin convenţia cadru încheiată cu BCR SA pentru astfel de operaţiuni, deci s-a reţinut caracterul licit al operaţiunilor, iar pe de altă parte, că în cauza de faţă s-a solicitat a se constata nulitatea unei situaţii de fapt, care potrivit art. 111 C. proc. civ., este inadmisibilă.
Susţinerea apelantului că prin adresa nr. 36498 din 11 octombrie 2006 emisă de BCR SA, sucursala Dolj, aceasta a renunţat la dreptul la ipotecă, astfel că numai putea reveni asupra acestei prin actul a cărei nulitate a solicitat a se constata, este nefondată.
Potrivit art. 1800 alin. (1) pct. 2 C. civ., ipoteca se stinge prin renunţarea creditorului la ipotecă, în cazul în speţă această adresă nu a reprezentat o renunţare asupra ipotecii în sensul prevăzut de lege, şi a fost emisă în ideea că a fost acoperită creanţa, temeiul fiind dispoziţiile art. 1800 alin. (1) C. civ. Chiar în adresa de revenire, ce face obiectul litigiului, banca a motivat revenirea în sensul că nu s-a achitat creditul, deci nu este vorba de renunţare la ipotecă.
Revenirea băncii asupra adresei menţionate, nu are o cauză ilicită, cum a susţinut apelantul, ci a fost urmare a faptului că banca a fost în eroare cu privire la stingerea obligaţiei principale, pentru că la 5 octombrie 2006 reclamantul a depus cerere de reducere a liniei de credit, care poartă viza de primire a funcţionarului bancar, dar nu s-a materializat prin semnarea ulterioară a unui act adiţional prin care să se diminueze, în mod efectiv şi cu suma solicitată, linia de credit acordată pârâtei SC V. SRL, în acest sens fiind art. 9.8 din contractul încheiat între părţi şi actul adiţional nr. 153/a din 10 septembrie 2004 la acesta.
S-a mai constatat că, prin cererile din data de 10 şi 11 octombrie 2006, pârâtul C.S., persoana autorizată să retragă sume de bani din contul pârâtei SC V. SRL, fiind menţionat în fişa de specimen semnături (conform art. 2 al convenţiei cadru nr. 24/07/2003), a procedat la retragerea de numerar din cont şi la transferuri de sume în conturi deschise la alte bănci, astfel că diminuarea plafonului s-a efectuat numai cu suma de 36.166,41 lei şi nu cu suma de 80.000 lei cât solicitase apelantul. Susţinerea că ulterior cereri sale din 5 octombrie 2006 banca era obligată să nu mai facă nici o plată a fost găsită nefondată, căci această cerere producea efecte numai după aprobarea de către bancă (ori cererea nu a fost aprobată).
Dispoziţiile contractuale invocate de apelantul reclamant în sensul că potrivit art. 9.5 din contractul de credit banca avea obligaţia de a verifica destinaţia creditului şi a sumelor avansate , nu pot fi reţinute, întrucât art. 9.5 invocat instituie nu o obligaţie a băncii, ci un drept stipulat în favoarea acesteia şi de care aceasta putea uza.
S-a mai reţinut că nu era obligaţia băncii să supravegheze modalitatea în care societatea SC V. SRL utiliza creditul acordat, şi în plus, reclamantul nici nu a făcut dovada că prin retragerile şi transferurile de numerar creditul nu a fost utilizat pentru activitatea societăţii.
Constatările din raportul de expertiză contabilă, efectuat de expertul A.J. in dosarul nr. 44480 din 04 septembrie 2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, au demonstrat existenţa obligaţiei principale şi nu inexistenţa sa, aşa cum a invocat apelantul.
Susţinerea că nu s-a avut în vedere faptul că a fost garantat creditul cu două imobile şi că apelantul a garantat cu imobilul său numai o parte din credit a fost găsită nefondată, contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2169 de BNP B.M. în data de 21 noiembrie 2005 instituind o ipotecă de grad II asupra aceluiaşi imobil pentru garantarea sumei de 190.000 lei, iar banca nu putea radia ipoteca decât după acoperirea întregii sume ( rămase debit).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul N.D.C. aducându-i următoarele critici:
1. Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinzând motive contradictorii şi străine de natura pricinii.
Astfel, primul motiv de apel a vizat soluţionarea greşită a excepţiei de inadmisibilitate a capătului 2 al cererii de chemare în judecată.
Soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de constatare a nulităţii operaţiunilor de retragere şi transfer de fonduri din data de 10 şi 11 octombrie 2006 este străină de temeiul juridic invocat de către reclamant, instanţa de apel respingând acest motiv de apel fără să motiveze soluţia sa, raportat la criticile aduse sentinţei.
2. Instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, prin modul de soluţionare a apelului cu referire la renunţarea irevocabilă a BCR la dreptul de ipotecă, în temeiul art. 1800 alin. (1) pct. 2 C. civ., instanţa de apel a interpretat, în mod greşit, adresa nr. 36498 din 11 octombrie 2006 şi a modificat înţelesul vădit neîndoielnic al acesteia.
În acest fel, instanţa de apel s-a substituit voinţei părţii, mai ales atunci când a reţinut că a fost vorba de o eroare strecurată în adresa respectivă, când, de fapt, temeiul invocat a fost cel prevăzut de art. 1800 alin. (1) pct. 2 C. civ., şi nu cel prevăzut de art. 1800 alin. (1) pct. 1 C. civ.
Recurentul a susţinut că la data de 5 octombrie 2006 a formulat, în numele SC V. SRL, o cerere de diminuare a liniei de credit deschisă la Sucursala Judeţeană Dolj, prin scrisoarea înregistrată sub nr. 35808, simultan solicitându-se şi radierea ipotecii instituite asupra imobilului său.
Prin nota sintetică nr. 194/35808/9 octombrie 2006 BCR şi-a manifestat acordul de voinţă, acest acord fiind materializat ulterior şi în declaraţia expresă de renunţare la ipotecă, în temeiul art. 1800 alin. (1) pct. 2 C. civ., materializat în adresa nr. 36498 din 11 octombrie 2006.
Recurentul-reclamant a criticat Decizia recurată şi sub aspectul că, din nicio prevedere contractuală nu rezultă faptul că renunţarea la ipotecă se face exclusiv pentru situaţia achitării integrale a creditului, aşa după cum s-a concluzionat atât în hotărârea instanţei de apel cât şi a primei instanţe.
Susţinerea instanţei de apel în legătură cu faptul că ipoteca nu putea fi radiată, deoarece creditul nu fusese achitat integral este greşită, deoarece, nu asupra acestui aspect au negociat cele două părţi, fiind evident faptul că linia de credit nu ajunsese la scadenţă, cele două părţi convenind de fapt să stingă ipoteca în baza art. 1800 alin. (1) pct. 2 C. civ., reclamantul plătindu-şi partea sa de credit, urmând ca restul de credit rămas să fie garantat cu imobilul ipotecat de către asociatul C.S.P.
3. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii, sub aspectul că, atâta timp cât actul de renunţare la ipotecă este un act irevocabil, prin revenirea asupra renunţării la ipotecă, BCR SA a instituit, în mod unilateral, o nouă ipotecă asupra imobilului aflat în proprietatea reclamantului, fără a avea acordul acestuia.
Recurentul mai susţine că admiterea sau respingerea unei cereri de notare sau de radiere în / din cartea funciară nu are nicio consecinţă asupra raportului juridic dintre părţile unui act juridic.
4. S-a susţinut de către recurentul-reclamant că cesionarea creanţei de BCR către o societate aflată sub controlul pârâtului C.S.P. reprezintă desăvârşirea acţiunii de complicitate la fraudă a BCR în dauna intereselor reclamantului.
Acesta a arătat că singura ipotecă valabilă, la data cesiunii creanţei principale, era aceea asupra imobilului lui C.S.P.
5. Recurentul-reclamant a mai criticat Decizia recurată şi sub aspectul greşitei soluţionări a capătului de cerere privind constatarea nulităţii operaţiunilor de retragere şi transfer a unor sume de bani, considerând că aceste operaţiuni nu sunt simple situaţii de fapt ci acte juridice în sine.
S-a susţinut că aceste operaţiuni reprezintă chiar acte bilaterale, având în vedere exprimarea consimţământului celor două părţi la executarea obligaţiei de transfer a sumelor de bani, aceste operaţiuni fiind lovite de nulitate, deoarece nu s-au respectat condiţiile stabilite prin convenţia părţilor pentru efectuarea lor.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente.
1. Hotărârea instanţei de apel este nelegală, sub aspectul criticilor relevate la pct. 2 şi 3 din motivele de recurs.
Este indubitabil faptul că între BCR SA, sucursala Dolj, şi SC V. SRL s-a încheiat un contract de creditare, care a fost modificat de mai multe ori, creanţa pârâtei BCR SA fiind garantată cu două apartamente, proprietate personală a celor doi asociaţi ai societăţii împrumutate, reclamantul şi pârâtul C.S.P.
La data de 5 octombrie 2006 reclamantul a adresat o cerere către BCR, sucursala Dolj, prin care a solicitat, pe de o parte, plafonarea liniei de credit, pentru SC V. SRL, cu suma de 80.000 lei, iar pe de altă parte, a solicitat eliberarea din garanţia creditului, a imobilului său situat în Craiova cererea fiind înregistrată sub nr. 35808 (fil. 9 dosar nr. 21635/215/2008 al Judecătoriei Craiova).
Pârâta BCR, sucursala Dolj, sub semnătura organelor sale de conducere, după analiza cererii respective a eliberat adresa nr. 36498 din 11 octombrie 2006 (fil.10 dosar nr. 21635/215/2008 al Judecătoriei Craiova) prin care şi-au manifestat voinţa, în mod explicit, ca în baza art. 1800 alin. (1) pct. 2 C. civ., să fie radiată ipoteca asupra apartamentului proprietatea reclamantului.
Prin urmare, instanţa de apel, ca de altfel şi prima instanţă, au interpretat greşit natura juridică a adresei nr. 36498 din 11 octombrie 2006, atunci când a considerat că BCR SA, sucursala Dolj, nu a renunţat la dreptul de ipotecă şi că, de fapt, temeiul emiterii acestei adrese ar fi fost acela al acoperirii creanţei.
Această susţinere este greşită sub mai multe aspecte.
În primul rând, manifestarea de voinţă este clară, fiind invocate, în mod explicit prevederile art. 1800 alin. (1) pct. 2 C. civ.
În al doilea rând, în antepenultimul alineat al adresei se arată, din nou, care este motivul pentru care se solicită radierea ipotecii respective, arătându-se faptul că „imobilul nu mai constituie garanţia creditului".
În al treilea rând, nu există nicio dispoziţie legală sau convenţională (contractul nr. 153/2004 şi actele adiţionale), din care să rezulte că ipoteca trebuie stinsă numai la achitarea integrală a creanţei.
De altfel, acest lucru rezultă chiar din modul de derulare în timp a contractului şi de încheiere a actelor adiţionale între cele două părţi, dar şi din cuprinsul cererii formulate de reclamant la data de 5 octombrie 2006, fiind evident faptul că s-a cerut doar plafonarea liniei de credit, precum şi radierea ipotecii asupra apartamentului reclamantului, nu achitarea integrală a creditului.
Manifestarea de voinţă a societăţii bancare este explicită, temeiul legal este clar, această manifestare de voinţă vine în întâmpinarea cererii formulată de reclamant, astfel încât ea trebuie să-şi producă pe deplin efectele, fiind rezultatul voinţei concordante a celor două părţi.
Consecinţă a acestei manifestări de voinţă nu poate fi decât constatarea nulităţii adresei ulterioare, cea cu nr. 36880 din 13 octombrie 2006, prin care Banca Comercială a revenit, în mod unilateral, asupra primei manifestări de voinţă.
Totodată, adresa nr. 36438 din 11 octombrie 2006, are ca efect şi inexistenţa ipotecii asupra apartamentului reclamantului situat în Craiova.
De asemenea, hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1747, art. 1749 alin. (2) şi art. 1772 C. civ.
Astfel, drept urmare a manifestării de voinţă cuprinse în adresa nr. 36498din 11 octombrie 2006, pârâta-intimată BCR, sucursala Craiova, nu mai putea reveni, în mod unilateral, asupra cererii de radiere a ipotecii, deoarece acest lucru echivalează cu instituirea unei noi ipoteci asupra imobilului respectiv, dar fără ca aceasta să fie încheiată în forma autentică prevăzută de lege şi fără acordul de voinţă al reclamantului.
2. În ce priveşte celelalte critici formulate, respectiv cele de la pct. 1, 4 şi 5 din motivele de recurs, dată fiind soluţia ce se preconizează în urma analizei criticile de la pct. 2 şi 3 din motivele de recurs, acestea apar ca lipsite de interes, nemaiavând importanţă soluţia privind natura actelor ce fac obiectul capătului doi de cerere din cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) şi (3) raportat la art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., a admis recursul, a modificat Decizia recurată, a admis apelul declarat de către reclamant împotriva sentinţei nr. 2746/2010 a Tribunalului Dolj, secţia comercială, a schimbat, în parte, sentinţa apelată iar pe fondul cauzei a admis, în parte, acţiunea precizată şi a constatat nulitatea adresei nr. 36380 din 13 octombrie 2006 emisă de BCR SA, sucursala Craiova, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În baza art. 274 C. proc. civ., intimaţii au fost obligaţi la plata sumei de 4960 lei cheltuieli de judecată către recurentul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul N.D.C. împotriva deciziei nr. 74/2011 de la 17 mai 2011 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, modifică Decizia recurată, admite apelul declarat de către reclamant împotriva sentinţei nr. 2746/2010 a Tribunalului Dolj, secţia comercială, schimbă, în parte, sentinţa apelată iar pe fondul cauzei admite, în parte, acţiunea precizată şi constată nulitatea adresei nr. 36380 din 13 octombrie 2006 emisă de BCR SA, sucursala Craiova. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Obligă intimaţii la plata sumei de 4.960 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 9 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 569/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 562/2012. Civil. Reziliere contract. Recurs → |
|---|
