ICCJ. Decizia nr. 524/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.524/2012
Dosar nr.814/45/2010
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la 9 august 2007, reclamantele B.A. şi E.A. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Iaşi şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea primilor trei pârâţi la plata actualizată (în solidar) a sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, începând cu data de 01 iulie 2004 şi până la 01 februarie 2007, precum şi obligarea Ministerului Finanţelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.
La 10 martie 2008 reclamantele a depus precizări la acţiune, prin care au învederat că solicită plata drepturilor băneşti până la data pronunţării sentinţei precum şi obligarea Tribunalului Iaşi să plătească lunar acest spor. Ulterior, la data de 08 aprilie 2008, reclamantele au depus alte precizări prin care au arătat faptul că renunţă la judecata în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Iaşi.
După reînvestirea Tribunalului Iaşi cu judecarea prezentei cauze, reclamantele au depus cerere de renunţare la judecata cauzei în ceea ce priveşte plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, pentru perioada ulterioară datei de 01 aprilie 2005 şi pentru viitor, precizând în acelaşi timp că îşi menţin cererea de renunţare la judecata cauzei în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Iaşi.
Prin sentinţa civilă nr. 1404 din 18 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6359/99/2007, Tribunalul Iaşi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice; a admis acţiunea; a obligat pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Iaşi să achite reclamantelor sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, pentru perioada 01 iulie 2004 – 31 martie 2005, actualizat cu indicele de inflaţie la data plăţii efective; a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor băneşti acordate reclamantelor.
În baza art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunţarea reclamantelor la judecata cererii formulată în contradictoriu cu pârâţii, având ca obiect plata sporului de 50% pentru perioada ulterioară datei de 01 aprilie 2005 şi la judecata cererii formulată în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Iaşi.
Curtea de Apel Iaşi, învestită cu soluţionarea recursurilor declarate de Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice, prin Decizia nr. 896 din 26 octombrie 2010 a admis recursul declarat de Ministerul Justiţiei; a modificat sentinţa în parte, în sensul că a respins acţiunea, astfel cum a fost precizată, privind plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 1 iulie 2004 – 31 martie 2005, menţinând dispoziţiile sentinţei care nu contravin deciziei, pentru considerentele ce urmează:
Cu privire la recursul declarat de Ministrul Justiţiei, Curtea a observat că obiectul dedus judecăţii în primă instanţă, în capătul principal de cerere, îl reprezintă obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Iaşi la plata sumelor de bani reprezentând drepturile salariale cu titlu de spor de risc şi suprasolicitare psihică în procent de 50%, calculat din salariul brut de bază lunar pentru perioada 1 iulie 2004 - 31 martie 2005, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Temeiul legal invocat de reclamante în prezenta cauză, respectiv art. 47 din Legea nr. 50/1996 stabilea că: „pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin OG nr. 56/1997 privind modificarea şi completarea OG nr. 9/1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, acest spor a fost prevăzut si pentru executorii judecătoreşti.
Ulterior, prin Legea nr. 104/1999 de aprobare a OG nr. 56/1997 s-a prevăzut la art. 421 că pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică „doar magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% la salariul de baza brut lunar".
Prin OUG nr. 179/1999 s-a modificat şi completat Legea nr. 92/1992 şi s-a prevăzut: „Cauzele privind conflictele de muncă şi litigiile de muncă se judecă în primă instanţă, cu celeritate, de către un complet format dintr-un judecător şi doi asistenţi judiciari, dintre care unul reprezintă asociaţiile patronale, iar celălalt reprezintă sindicatele. Asistenţii judiciari sunt numiţi pe o perioadă de 4 ani de către Ministrul Justiţiei, la propunerea Consiliului Economic şi Social, dintre persoanele care au studii juridice superioare şi îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 46 alin. (1) lit. a), lit. c), lit. d), lit. e) şi alin. (2)."
Totodată, s-a reglementat remunerarea acestora cu coeficientul de ierarhizare a salariului lunar de bază pentru judecătorul stagiar anul I şi II în raport cu timpul efectiv lucrat.
Prin OUG nr. 177/2002 s-a prevăzut, de asemenea, la capitolul 3 intitulat „Salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor consultanţi" că aceştia beneficiază de drepturile prevăzute la art. 5, art. 21, art. 25 alin. (1), alin. (27), alin. (28) si alin. (30).
Curtea a reţinut că niciuna dintre prevederile legale sus-citate nu a prevăzut vreodată acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică acestei categorii profesionale.
Prin Decizia XXI a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată la data de 10 martie 2008 în recurs în interesul legii, s-a constatat că au supravieţuit dispoziţiilor de abrogare prevăzute în OG nr. 83/2000, normele art. 47 din Legea nr. 50/1996 ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică pentru magistraţi şi personal auxiliar de specialitate, astfel că acestea au produs şi produc în continuare efecte juridice şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 83/2000.
Este de observat că asistenţii judiciari/magistraţii consultanţi nu fac parte din categoriile de personal pentru care se poate considera, aşa cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că normele art. 47 din Legea nr. 50/1996 au produs şi produc în continuare efecte juridice.
Curtea a remarcat, în acest context, că nu s-a cerut sancţionarea vreunei atitudini discriminatorii faţă de aplicarea aceluiaşi text de lege, ci s-a solicitat aplicarea directă a unei norme legale ce priveşte alte categorii profesionale, invocându-se comparabilitatea şi analogia de categorie profesională, responsabilităţi şi riscuri profesionale.
Prin urmare, instanţa de fond nu mai putea obliga angajatorul la acordarea unor drepturi rezultate din aplicarea unui alt text legal decât cel incident salarizării categoriei profesionale respective.
Prin cererea înregistrată la 25 noiembrie 2010 pe rolul Curţii de Apel Iaşi, B.A. şi E.A. au solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., retractarea deciziei nr. 896 din 26 octombrie 2010 deoarece încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 51 din 30 septembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi.
În motivarea cererii de revizuire se arată că prin sentinţa civilă nr. 51 din 30 septembrie 2008 s-a statuat irevocabil asupra dreptului revizuentelor la acordarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.
Ministerul Finanţelor Publice, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea cererii de revizuire întrucât nu este îndeplinită tripla identitate cerută de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Instanţa, prin Decizia nr. 116 din 1 februarie 2011, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie faţă de dispoziţiile art. 323 alin. 2 C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând cererea de revizuire prin raportare la probele administrate şi temeiul de drept incident în cauză, reţine cele ce urmează:
Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., îşi are suportul în respectarea puterii lucrului judecat care conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.
În cauza de faţă, în primul litigiu finalizat prin Decizia nr. 258 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, dată în soluţionarea recursurilor declarate de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 51 din 30 septembrie 2008, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii L.N., B.L., E.A., B.A., T.A. şi M.M.B. şi, drept consecinţă, au fost obligaţi Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Iaşi la plata actualizată în favoarea fiecărui reclamant a sumelor de bani reprezentând drepturi salariale cu titlu de spor de risc şi suprasolicitare psihică în procent de 50% calculate din salariul de bază brut lunar pentru B.A. pentru perioada 1 aprilie 2005 - 11 noiembrie 2009 iar pentru E.A. pentru perioada 1 aprilie 2005 - 1 iulie 2005 şi pentru perioada de 12 septembrie 2005 - 11 noiembrie 2009. Totodată, a fost respinsă, ca prescrisă extinctiv, acţiunea privind plata drepturilor aferente perioadei 1 iulie 2000 - 31 martie 2005, luându-se act de renunţarea reclamantelor la judecata cererii privind plata drepturilor solicitate începând cu data de 12 noiembrie 2009.
În cel de-al doilea litigiu, finalizat prin Decizia ce se solicită a fi retractată, perioada pentru care s-a solicitat acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică a fost 1 iulie 2004 - 31 martie 2005.
Pe parcursul acestui litigiu au intervenit Decizia Curţii Constituţionale nr. 838 din 27 mai 2009 şi Decizia XXI a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată la 10 martie 2008 în recurs în interesul legii, aşa cum rezultă din considerentele deciziei. Instanţa a constatat că instanţa de fond „nu mai putea obliga angajatorul la acordarea unor drepturi rezultate din aplicarea unui alt text legal decât cel incident salarizării categoriei profesionale respective", deoarece „asistenţii judiciari/magistraţii consultanţi nu fac parte din categoriile de personal pentru care se poate considera, aşa cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (în recursul în interesul legii nr. XXI/2008), că normele art. 47 din Legea nr. 50/1996 au produs şi produc în continuare efecte juridice".
Rezultă din cele mai sus expuse că nu există identitate de obiect, în sensul perioadei pentru care se solicită acordarea sporului, precum şi lipsa cauzei, urmare a efectelor obligatorii ale recursului în interesul legii.
Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, reţinând că nu sunt întrunite cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentele B.A. şi E.A. împotriva deciziei nr. 896 din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 525/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 51/2012. Civil. Conflict de competenţă. Recurs → |
|---|
