ICCJ. Decizia nr. 5446/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin Sentința civilă nr. 376 din 8 martie 2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte contestația formulată de reclamanta SC T.P. SRL în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA; a anulat Hotărârea nr. 19/2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor; a obligat pârâtul să acorde reclamantei despăgubiri pentru expropriere în cuantum de 286.931 RON.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că reclamantei i s-a expropriat o suprafață de teren de 360 mp., iar prin procesul verbal și Hotărârea nr. 19 din 30 octombrie 2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii s-a acordat reclamantei suma de 50.400 euro cu titlu de despăgubire.
în ceea ce privește valoarea acestor despăgubiri, pentru a cărei verificare s-a dispus expertiza conform Legii nr. 33/1994, Tribunalul a reținut că au fost exprimate două puncte de vedere diferite, unul aparținând expertului propus de către pârât și cel de al doilea experților desemnați de instanță și respectiv reclamantă.
Tribunalul a apreciat că față de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 conform cărora cuantumul despăgubirilor se stabilește la data efectuării raportului de expertiză precum și cele ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care prevăd că despăgubirea acordată de instanță nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator, ținând cont că valoarea exprimată în raportul de expertiză însușit de către experții S.F. și J.C. îndeplinește criteriile enunțate, fiind bazată pe metoda comparației vânzărilor (așa cum se prevede în art. 26 din Legea nr. 33/1994), a omologat punctul de vedere al acestora în varianta ce ține cont de momentul efectuării expertizei, conform căruia suma reală reprezentând despăgubirile este de 286.931 RON.
A fost înlăturată opinia expertei P.E. referitoare la cuantumul valorii despăgubirilor la momentul efectuării expertizei cu motivarea că nu se circumscrie cerințelor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
împotriva acestei sentințe au declarat apel părțile, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Reclamanta SC T.P. SRL a susținut că instanța de fond trebuia să determine cuantumul despăgubirilor pe metru pătrat de teren la valoarea de 600 euro, valoare corespunzătoare momentului preluării terenului și folosirii lui efective de către pârât respectiv octombrie 2007; că, trebuia să țină seama de tergiversările pârâtei pentru efectuarea expertizei în cauză, fapt care a determinat scăderea valorii terenului în contextul general al scăderii prețului de circulație pe piața imobiliară; - instanța trebuia să rețină că expertul desemnat de pârât a făcut notă discordantă cu ceilalți experți și a formulat punctul său de vedere separat de expertiza majoritară astfel încât concluziile sale nu au putut fi contrazise de primii doi experți; - în mod eronat pârâta a invocat avantajele pe care le-ar dobândi reclamanta din realizare lucrărilor de utilitate publică pentru care s-a dispus exproprierea întrucât acestea existau și înainte de expropriere fiind datorate zonei în care este amplasat terenul ; - instanța nu trebuia să țină seama de expertiza întocmită de expert E.P. întrucât concluziile acesteia se întemeiază pe un act emis pro causa de către pârâtă, respectiv adeverința nr. 555 din 1 martie 2010.
Pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - SA (C.N.A.D.N.R.) a arătat că sentința este nelegală întrucât singurul punct de vedere din raportul de expertiză care corespunde exigențelor art. 26 din Legea nr. 33/1994 este cel exprimat de expertul E.P., care a concluzionat că despăgubirea reală la data întocmirii expertizei este de 50 euro/mp., pe baza prețurilor reale de tranzacționare a altor imobile de același fel cu cele expropriate.
De aceea, s-a susținut că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, text potrivit căruia despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.
Prin Decizia civilă nr. 627 A din 22 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins apelul declarat de reclamantă și admis apelul pârâtului, schimbându-se în tot sentința primei instanțe în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 înseamnă că valoarea la care trebuie despăgubită reclamanta este cea de la momentul întocmirii raportului de expertiză, respectiv septembrie 2010 și nu valoarea terenului la momentul emiterii hotărârii de expropriere, octombrie 2007.
S-a arătat că nu prezintă relevanță juridică faptul că expertul P.E. și-a prezentat opinia într-o lucrare separată de expertiza întocmită de cei doi experți majoritari, atâta vreme cât ambele expertize sunt argumentate. în plus, expertiza majoritară arată de ce înțelege să nu tină cont de adeverința nr. 555 din 01 martie 2010 a Primăriei comunei Tunari, ceea ce înseamnă că cei doi experți majoritari și-au spus punctul de vedere și cu privire la opinia minoritară a expertului P.E. (ale cărei concluzii se fundamentează aproape în totalitate pe această adeverință).
în același timp, reținând că instanța de fond nu a ținut seama de susținerile pârâtului privind avantajele pe care le-ar dobândi reclamanta din realizarea lucrărilor de utilitate publică pentru care s-a dispus exproprierea, Curtea a constatat că această critică este de fapt lipsită de obiect.
Cu privire la critica potrivit căreia adeverința nr. 555 din 1 martie 2010 emisă de Primăria Tunari ar fi un act emis pro causa chiar de către pârât, s-a reținut că tribunalul nu a dat valoare juridică acestei probe câtă vreme a acordat despăgubiri reclamantei ținând seama de opinia majoritară a celor doi experți care au înlăturat această adeverință.
Procedând însă la analiza valorii probatorii a respectivei adeverințe, Curtea a constatat că nu poate fi considerată un act juridic pro causa și nici că provine de la pârât.
Astfel, respectivul înscris nu a fost întocmit de pârât ci de Primăria comunei Tunari și nu cuprinde date emise de către primărie, ci informații obiective, respectiv prețuri de tranzacționare a unor terenuri similare în perioada mai 2009 - februarie 2010. Din această adresă rezultă că prețurile în euro indicate corespund unor contrate notariale încheiate în acest interval de timp, iar terenurile sunt identificate și după număr cadastral așa încât nu se poate susține că Primăria Tunari ar fi furnizat date prin care ar fi apreciat subiectiv valoarea de tranzacționare a unor terenuri similare.
în acest sens, apelul formulat de pârât a fost găsit fondat, constatându-se că instanța de fond a ales în mod nelegal valoarea de circulație a terenului indicată de cei doi experți majoritari ale căror opinii s-au bazat pe ofertele de piață existente la momentul noiembrie 2007 - mai 2010.
în ce privește opinia minoritară a expertului, luând în considerare adeverința nr. 555/2010 a Primăriei Tunari, aceasta a stabilit valoarea despăgubirilor ce s-ar cuveni reclamantei pe baza unor prețuri efectiv tranzacționate de terți pentru terenuri similare, indicând și o ofertă de piață publicată pe internet.
Având în vedere că textul de lege folosește în mod explicit sintagma "prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel" și că practica judiciară, inclusiv a instanței supreme a stabilit că prin această sintagmă se înțelege prețul plătit efectiv și consemnat în contracte anterioare de vânzare - cumpărare și nu oferte de preț de pe internet sau din ziarele de publicitate imobiliară, Curtea a considerat că opinia expertului aflat în minoritate a respectat de fapt, cerințele imperative ale legii.
Ca atare, instanța de fond trebuia să retină valoarea reală de circulație a terenului la momentul octombrie 2010, aceea de 75.508 RON.
S-a reținut totodată că, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriați și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată, text de lege care instituie obligația pentru instanța de judecată de a acorda despăgubiri plafonate, chiar dacă valoarea despăgubirilor stabilită de expert (cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la efectuarea expertizei) este mai mică decât cea oferită de expropriat sau mai mare decât cea cerută prin acțiunea de către expropriat.
în consecință, atâta vreme cât valoarea de expertiză a despăgubirilor cuvenite reclamantei - apelante este de 75.508 RON, iar valoarea oferită de Stat este de 168.502,32 RON (conform Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 19 din 30 octombrie 2007 ), Curtea a constatat că potrivit art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, reclamanta este îndreptățită să primească valoarea oferită de Stat și nu valoarea solicitată de ea prin acțiune sau cea stabilită de expert, astfel încât admițându-se apelul pârâtului, a fost schimbată în tot sentința și respinsă acțiunea ca nefondată.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamanta S. C. T.P. S.R.L., care a formulat următoarele critici:
-Instanța de apel apreciază în mod greșit că soluționarea cauzei, cu privire la determinarea despăgubirilor, se poate face cu trimitere la sintagma "prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele" și la interpretarea dată de instanța supremă acestei sintagme.
O asemenea abordare este neargumentată întrucât dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 reglementând acordarea despăgubirilor și calculul cuantumului acestora, face referire și la "luarea în considerare a dovezilor prezentate de părți".
Astfel spus, instanța de apel omite să ia în calcul faptul că terenul trebuie evaluat raportat la momentul exproprierii "moment care coincide și cu acela al consemnării sumei reprezentând despăgubirea dar, în comparație, nu se omite de către instanță să verifice valoarea probatorie a adresei nr. 555 din 1 martie 2010 emisă de Primăria comunei Tunari, care este un act emis pro causa.
- Recurenta a susținut, de asemenea, că expertiza nu poate fi luată în considerare doar la nivelul anului 2010 întrucât actele juridice referitoare la expropriere au fost întocmite la nivelul anului 2007, astfel încât nu se poate stabili ce calitate și ce drepturi ar fi avut expropriatul din anul 2007, pe toată durata litigiului și până în prezent.
- în ce privește adresa nr. 555 din 1 martie 2010 emisă de Primăria comunei Tunari, aceasta este un act pro causa, fiind eliberată la solicitarea societății civile de avocați care reprezintă de obicei pe intimată. Mai mult, adresa respectivă face o expunere a unor prețuri de tranzacționare în zonă pentru perioada februarie 2009 - februarie 2010, fără o "argumentare laborioasă", exprimând doar anumite tranzacții, în condițiile în care era de notorietate că în anii 2007 - 2008 și chiar ulterior, prețurile de vânzare la terenuri în acea zonă erau altele decât cele expuse.
- Cu privire la "punctele de vedere ale experților" s-a arătat că expertul parte desemnat de intimata-pârâtă a ignorat "nu numai pe ceilalți membrii ai comisiei dar a și evitat ca punctul său de vedere să poată fi combătut de aceștia".
- Instanța a dat dovadă de lipsă de rol activ, "argumentările pe care aceasta le-a făcut în dispozitivul hotărârii nemaiavând nevoie de explicații suplimentare".
Pe acest aspect, recurenta a făcut din nou trimitere la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și la faptul că ele ar fi fost "citite" incomplet de către instanță, fără "a se lua în considerare și dovezile prezentate de părți", precum și la adresa nr. 555 din 1 martie 2010 emisă de Primăria comunei Tunari, cu neregularitățile invocate ale acesteia.
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimata nu a depus întâmpinare dar a solicitat, prin concluziile scrise depuse la dosar, respingerea recursului ca nefondat, arătând, în principal, că dezvoltarea motivelor vizează în realitate o pretinsă netemeinicie a deciziei recurate prin valorificarea și interpretarea probelor. în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, stabilindu-se corect și momentul în funcție de care trebuie calculate despăgubirile ca fiind acela al întocmirii raportului de expertiză.
Analizând criticile deduse judecății, înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarele considerente:
- în mod incorect reclamanta-recurentă susține că instanța de apel nu putea să judece cauza ținând seama de "prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele" și de interpretarea pe care instanța supremă a dat-o acestei sintagme.
Fundamentându-și soluția pe un asemenea element, atunci când a determinat cuantumul despăgubirilor, instanța a ținut seama de dispoziția legală care statuează expres - în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 - că un astfel de criteriu trebuie luat în considerare pentru a determina modalitatea în care se face acoperirea prejudiciului.
în același timp, faptul că această dispoziție legală a primit, în aplicarea ei practică, o anumită interpretare - respectiv, de preț de tranzacționare, rezultat din contracte de vânzare-cumpărare, iar nu din oferte sau anunțuri publicitare - nu putea fi ignorat de către instanță, dată fiind nevoia de previzibilitate și predictibilitate a jurisprudenței, ca parte a procedurii echitabile.
Susținerea că în aplicarea dispozițiilor menționate, ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanța ar fi realizat o "citire" fragmentară a textului de lege "neluând în considerare și dovezile prezentate de părți" este, de asemenea, nefondată.
Contrar celor pretinse de către recurentă, pentru a determina întinderea despăgubirilor, instanța a ținut seama tocmai de asemenea dovezi care au relevat prețuri de tranzacționare rezultate din contracte de vânzare-cumpărare încheiate și declarate la Primăria Tunari.
Fără să combată aceste elemente și să dovedească o altă valoare a prețului de tranzacționare, reclamanta-recurentă pretinde, de o manieră confuză, că, de fapt, "luarea în considerare a dovezilor prezentate de părți" ar însemna determinarea despăgubirilor raportat la un alt moment - acela al anului 2007, când s-a produs exproprierea și nu la nivelul anului 2010, când s-a efectuat expertiza.
Separat de împrejurarea că această interpretare a părții nu poate avea semnificația "neluării în considerare a dovezilor părților" (pentru ca astfel să fie nesocotită ultima teză din art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cum se pretinde), se constată că folosirea, ca reper temporal anul 2010 - când a fost efectuată expertiza în cadrul procedurii judiciare declanșate de parte - reprezintă criteriul legal.
Astfel, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, se va ține seama, la stabilirea despăgubirilor, de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Declanșându-se procedura judiciară la inițiativa expropriatului, nemulțumit de cuantumul despăgubirilor oferite de expropriator, în mod corect s-a ordonat efectuarea unei expertize, astfel încât, potrivit textului legal, determinarea despăgubirilor nu se putea face decât în funcție de data întocmirii raportului de expertiză.
De aceea, fluctuațiile de pe piața imobiliară și scăderea valorii de circulație a imobilelor s-au repercutat în cuantumul sumei datorate ca despăgubiri, dar, pe de o parte, criteriul legal nu poate fi înlocuit, iar, pe de altă parte, inițiativa procedurii judiciare a aparținut expropriatului (iar nu expropriatorului care să încerce, astfel, să îl pună într-o situație de dezavantaj pe expropriat).
în acest context, instanța trebuia să observe - ceea ce a și făcut - că despăgubirea care poate fi acordată în procedura jurisdicțională "nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată" ( art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994).
- Cu privire la calculul propriu-zis al despăgubirilor, reclamanta aduce în dezbaterea din recurs elemente probatorii tinzând astfel, de o manieră nepermisă pentru calea extraordinară de atac promovată, la o devoluare a fondului.
Referitor la adresa nr. 555/2010 emisă de Primăria Tunari - critica pe acest aspect urmând să fie cercetată doar din perspectiva respectării criteriului legal, al prețului de tranzacționare - se pretinde, nejustificat, că ar fi un act întocmit pro causa (și care n-ar fi putut fundamenta astfel, calculul despăgubirilor).
Recurenta nu combate însă argumentele instanței de apel și nu demonstrează de ce un act emis de autoritatea administrativă locală, care face referire la contracte de vânzare-cumpărare înregistrate și din care rezultă prețul vânzării, ar putea fi considerat pro causa (adică, denaturând realitatea, pentru a fi în folosul părții adverse).
împrejurarea că acest act a fost emis ca urmare a cererii formulate de intimată este lipsită de relevanță sub aspectul pretins de recurentă, întrucât, pe de o parte, în cadrul procedurii judiciare fiecare parte are posibilitatea administrării probatoriului, iar, pe de altă parte, referirea la contracte identificate în concret, prin numărul și data încheierii lor, nu face decât să confirme furnizarea unor elemente obiective, nedenaturate.
Criticile vizând rapoartele de expertiză, opiniile exprimate de către experți sunt neîncadrabile vreunui motiv de nelegalitate și, ca atare, nesusceptibile de analiză în recurs.
- în ce privește pretinsa lipsă de rol activ a instanței, recurenta nu face decât să reia susținerile expuse anterior în legătură cu aplicarea trunchiată a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, fără "luarea în considerare a dovezilor prezentate de părți".
Neprecizând în ce ar fi constat lipsa rolului activ al instanței, pretinzând doar, incoerent din punct de vedere juridic, că "argumentările făcute de instanță în dispozitivul hotărârii nu mai necesită explicații suplimentare", recurenta nu demonstrează de ce ar fi fost nesocotit acest principiu în desfășurarea judecății.
Față de toate considerentele expuse anterior, criticile formulate fiind găsite nefondate, recursul a fost respins în consecință.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5440/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5449/2012. Civil → |
|---|
