ICCJ. Decizia nr. 5528/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5528/2012
Dosar nr. 374/43/2010
Şedinţa publică din 20 septembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia nr. 47 A din 22 martie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul comunei D. împotriva sentinţei civile nr. 564 din 9 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Mureş.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că problema tardivităţii depunerii contestaţiei a fost soluţionată cu autoritate de lucru judecat într-un alt litigiu în care s-a decis respingerea excepţiei tardivităţii contestaţiei.
Pe fondul cauzei, din actele dosarului rezultă că imobilul a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974, cu plată, de la proprietarii Z.G., care deţinea o cotă de 5/8 parte şi Z.H., care deţinea o cotă de 3/8 parte.
Faptul că reclamanţii nu au depus acte de stare civilă, pentru dovedirea calităţii de persoane îndreptăţite la restituire, nu înseamnă că aceste lipsuri nu pot fi suplinite în faţa instanţei de judecată.
Nu trebuiau stabilite de către prima instanţă cotele părţi de proprietate ale fiecărui reclamant în contextul în care în cartea funciară sunt clar determinate cotele-părţi din imobil pe care aceştia le deţineau.
2. Recursul
2.1. Motive
Pârâtul Primarul comunei D. a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:
Hotărârea instanţei de apel este nelegală şi netemeinică pentru că reclamanţii nu mai puteau depune la în cursul judecăţii acte pentru dovedirea calităţii de persoane îndreptăţite. Există incertitudine asupra identităţii reclamanţilor cu cei de la care a fost preluat imobilul.
Imobilul nu poate fi restituit în natură pentru că nu mai este în patrimoniul recurentului. A fost vândut la licitaţie publică la 7 iulie 2006.
În mod greşit a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată de vreme ce reclamanţii nu au depus actele solicitate şi, deci, nu a putut fi soluţionată notificarea.
Instanţele au depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti prin faptul că au dispus direct restituirea în natură a imobilului, în condiţiile în care nu a fost parcursă procedura administrativă.
2.2. Analiza recursului
Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Art. 23 din Legea nr. 10/2001 prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi, după caz, înscrisurile care descriu construcţia demolată şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
Expresia „soluţionarea notificării"; trebuie înţeleasă în sensul că vizează soluţionarea acesteia în oricare din cele două etape -administrativă, înaintea persoanei juridice notificate sau judiciară, prin hotărâre irevocabilă a instanţei de judecată.
Nicio prevedere a Legii nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa judiciară. A considera altfel, ar însemna a aduce atingere principiului liberului acces la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie. Rolul instanţei nu se poate rezuma la verificarea probelor administrate în faţa persoanei juridice notificate, pentru că ar fi contrar principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiţiei. Singura sancţiune prevăzută de lege, care atrage pierderea dreptului persoanei îndreptăţite de a solicita în justiţie măsuri reparatorii sau prin echivalent, este cea prevăzută de art. 22 alin. (5) pentru nerespectarea termenului de trimitere a notificării.
Critica având ca obiect faptul că imobilul a fost vândut la licitaţie publică este făcută omisso medio motiv pentru care este inadmisibilă.
Nu este întemeiată nici critica legată de lipsa identităţii între reclamanţi şi persoanele de la care a fost preluat imobilul. Atât în cartea funciară, cât şi în referatul întocmit cu ocazia preluării sunt trecuţi ca proprietari Z.G. şi Z.H.. împrejurarea că în actele de preluare nu au fost trecute ambele prenume ale reclamantului Z.H. E. nu conduce la concluzia inexistenţei identităţii de persoană, pârâtul fiind cel care trebuia să probeze aspectul pretins. Instanţa de apel a arătat, în plus, faptul că însuşi pârâtul, în corespondenţa purtată cu reclamantul, a folosit un singur prenume al acestuia.
Instanţele de fond nu au depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti pe motiv că, aşa cum susţine recurentul, nu s-ar fi parcurs procedura administrativă. Această procedură a fost finalizată cu adoptarea dispoziţiei, contestată în instanţă. În cadrul controlului judecătoresc pe care îl fac, instanţele pot hotărî asupra fondului litigiului.
În fine, nu este întemeiată nici critica privitoare la nelegalitatea obligării pârâtului la cheltuieli de judecată. Câtă vreme pârâtul a căzut în pretenţii, urmare a admiterii contestaţiei împotriva dispoziţiei date asupra notificării, s-a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanţa de apel a făcut aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente în cauză, motiv pentru care criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul comunei D. împotriva deciziei nr. 47 A din 22 martie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 550/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5530/2012. Civil → |
|---|
