ICCJ. Decizia nr. 5578/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5578/2012
Dosar nr. 1994/90/2007
Şedinţa publică din 21 septembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la 4 mai 2007 la Tribunalul Vâlcea, reclamanţii B.V., B.G.S. şi M.M. au solicitat anularea dispoziţiei nr. 1362/2007 emisă de Primarul Oraşului Băile Olăneşti şi obligarea acestui pârât de a le restitui în natură terenul în suprafaţă de 450 m.p. situat în Băile Olăneşti, Aleea Castanilor, judeţul Vâlcea.
În motivarea contestaţiei, reclamanţii au arătat că autorul lor, B.G.S., a formulat notificarea nr. 189 din 3 iulie 2001, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului, notificare pe care pârâtul a întârziat să o soluţioneze. Prin sentinţa civilă nr. 512 din 21 octombrie 2003 a Tribunalului Vâlcea, schimbată în parte prin decizia civilă nr. 369/ A din 26 februarie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, a fost obligat pârâtul să emită dispoziţie motivată prin care să soluţioneze notificarea.
Prin dispoziţia nr. 1362/2007, pârâtul a propus acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 450 m.p., motivând imposibilitatea restituirii în natură de faptul că terenul este afectat de amenajări de utilitate publică, făcând parte din parcul public Aleea Castanilor, ce constituie domeniul public al oraşului.
Reclamanţii au arătat că terenul nu face parte din domeniul public al Oraşului Băile Olăneşti, respectiv dintr-un parc public.
Prin sentinţa civilă nr. 838 din 5 octombrie 2007, Tribunalul Vâlcea a respins contestaţia, reţinând că terenul în litigiu este imposibil de restituit în natură, întrucât este afectat de amenajarea de utilitate publică, Parcul Aleea Castanilor, care face parte, din domeniul public al Oraşului Băile Olăneşti, atestat prin H.G. nr. 1362/2001, anexa 5, poziţia 6.
Prima instanţă a reţinut în motivarea hotărârii că, aşa cum a rezultat din concluziile raportului de expertiză efectuat de expert tehnic S.G., terenul în discuţie face parte din Parcul „Poştă”, constituind domeniul public al Oraşului Băile Olăneşti, astfel încât, sunt incidente dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, reclamanţii fiind îndreptăţiţi la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în compensare cu alte bunuri sau servicii, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamanţii B.V., B.G.S. şi M.M., criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru greşita interpretare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, întrucât suprafaţa de teren în discuţie este liberă de construcţii sau alte amenajări de interes public.
Prin decizia civilă nr. 71/ A din 17 martie 2008, Curtea de Apel Piteşti a admis apelul, a schimbat sentinţa şi a admis contestaţia, în sensul că a desfiinţat dispoziţia nr. 1362 a Primarului Oraşului Băile Olăneşti, dispunând restituirea în natură către reclamanţi a suprafeţei de 450 m.p., situată pe raza acestei localităţi, Str. Castanilor, aşa cum a fost identificată în raportul de expertiză tehnică.
A fost obligat intimatul la 800 lei cheltuieli de judecată către reclamanţii - apelanţi.
Pentru a pronunţa această deciziei, instanţa de apel a avut în vedere identificarea terenului efectuată prin raportul de expertiză, precum şi cercetarea efectuată la faţa locului, prin care s-a constatat că pe teren se află vegetaţie, şi nu un parc în înţelesul de amenajare publică. S-a considerat că inventarierea terenului cu această destinaţie în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Oraşului Băile Olăneşti, nu este suficientă pentru a dovedi amenajarea de utilitate publică, conform dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs pârâtul Oraşul Băile Olăneşti prin primar, invocând imposibilitatea restituirii în natură a terenului în litigiu, afectat de amenajări de utilitate publică, raportat la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 137/1995, modificată prin O.G. nr. 91/2002 şi ale Legii nr. 294/2003 privind protecţia mediului, din care rezultă că terenurile care, în prezent, constituie suprafeţe verzi, parcuri, grădini publice beneficiază de o protecţie sporită, fiind considerate necesare asigurării unei calităţi ambientale şi de mediu.
S-au invocat, totodată, dispoziţiile Legii nr. 47/2007 pentru completarea art. 5 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, solicitându-se să se constate că la emiterea dispoziţiei motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri s-au respectat prevederile art. 1 alin. (2) şi următoarele, art. 10 şi 26 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Prin decizia civilă nr. 4949 din 28 aprilie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins recursul formulat de pârât ca tardiv.
Decizia menţionată a fost anulată prin decizia nr. 139 din 15 ianuarie 2010 a aceleiaşi instanţe, ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare.
Rejudecând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 5667 din 29 octombrie 2010, a admis recursul declarat de pârâtul Oraşul Băile Olăneşti prin primar şi a casat decizia Curţii de Apel Piteşti nr. 71/ A din 17 martie 2008, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În adoptarea acestei soluţii, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că pentru a verifica dacă s-au aplicat sau nu corect dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel ar fi trebuit să procedeze la o completă stabilire a situaţiei de fapt în legătură cu amenajările existente pe teren şi natura acestora şi nu să menţioneze sumar că terenul este ocupat de vegetaţie, fără a preciza argumentele pentru care nu ar constitui un parc şi, în consecinţă, o amenajare de utilitate publică.
S-a considerat că se impune suplimentarea probatoriului în legătură cu afectaţiunea imobilului, pentru a se stabili referitor la natura vegetaţiei aflate pe teren, dacă aceasta constituie sau nu un parc, sau are caracter spontan, neputând fi considerată ca atare.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 60/ A din 18 mai 2011, a respins apelul reclamanţilor ca nefondat, reţinând că terenul în litigiu face parte din domeniul public al Oraşului Băile Olăneşti, conform anexei 5 la Hotărârea Consiliului Local nr. 20 din 9 august 1999, fiind cuprins la punctul 6 - Parc Poştă.
Prin urmare, s-a constatat că dispoziţia contestată a fost dată cu nerespectarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, coroborate cu dispoziţiile din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007, la pct. 10.1 - 10.3.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanţii B.G.S., B.V. şi M.M., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamanţii au susţinut că, în mod eronat, s-a considerat de către instanţa de apel că actele depuse la dosar dovedesc că terenul face parte dintr-un parc public, considerând ca fiind de necontestat, fotografiile depuse de intimata Primăria Băile Olăneşti, cărora li s-a conferit forţă probantă superioară altor probe: înscrisuri certificate, expertiză topo şi constatări efectuate cu ocazia cercetării la faţa locului.
Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs a vizat inaplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 47/2007 pentru completarea art. 5 din Legea nr. 18/1991 terenului în litigiu.
Cea de-a treia critică formulată prin motivele de recurs a vizat inventarierea terenului în domeniul public. În acest sens s-au invocat dispoziţiile art. 1 şi 7 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora terenurile preluate abuziv, înscrise în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public, pot fi restituite în natură dacă sunt libere.
S-a susţinut, totodată, că instanţa de apel a ignorat susţinerile reclamanţilor privind inventarierea terenului de 450 m.p. în arealul de 4.800 m.p. - Parc Poştă, având în vedere concluziile expertizei tehnice S.
Criticile formulate prin ultimul motiv de recurs s-au referit la greşita aplicare a prevederilor art. 16 din Legea nr. 137/1990, modificate prin O.G. nr. 91/2002 şi ale Legii nr. 294/2003.
În concluzie, s-a considerat că scopul instanţei de a lămuri aspecte ce ţin de destinaţia actuală a terenului de 450 m.p. nu a fost atins în rejudecarea apelului, motiv pentru care se impune suplimentarea probatoriului cu o expertiză topo peisagistică.
Intimatul Oraşul Băile Olăneşti prin primar a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând criticile invocate de reclamanţi recurenţi raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Curtea va constata că nu poate cenzura în calea de atac extraordinară a recursului modul în care instanţa de apel a analizat probatoriul administrat, ci doar modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, se va reţine că nu pot fi examinate criticile aduse deciziei recurate prin primul motiv de recurs referitoare la modul de evaluare a actelor depuse la dosar, respectiv considerarea ca probe de necontestat a fotografiilor, în dauna celorlalte probe administrate, respectiv probele cu înscrisuri, expertiză tehnică şi cercetare locală.
Aspectele invocate vizează, în realitate, greşita stabilire a situaţiei de fapt ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat şi nu mai pot fi valorificate pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ.
Nici criticile formulate prin cel de-al doilea motiv de recurs, referitoare la inaplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 47/2007, pentru completarea art. 5 din Legea nr. 18/1991 cu privire la terenul în litigiu nu vor fi examinate, având în vedere că nu vizează argumentele reţinute de instanţa de apel în soluţionarea cauzei.
Examinând criticile referitoare la greşita aplicare a art. 1 şi 7 din Legea nr. 10/2001, Curtea va constata că nici acestea nu sunt întemeiate.
Dispoziţia contestată a fost emisă de Primarul Oraşului Băile Olăneşti cu nerespectarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, coroborate cu cele ale art. 10.1 - 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.
Sintagma „amenajări de utilitate publică” la care se referă dispoziţiile legale menţionate (pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007) are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare, etc.), dotări tehnico - edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale, etc.
Raportat la situaţia de fapt avută în vedere de instanţa de apel, în baza probelor administrate parţial după casarea cu trimitere spre rejudecare, terenul în litigiu, în suprafaţă de 450 m.p., face parte dintr-un parc public (Parcul Poştă), această afectaţiune rezultând din anexa la raportul de expertiză efectuat în cauză, potrivit căruia există alei şi material dendricol.
Aceeaşi situaţie a rezultat şi din ocazia cercetării la faţa locului din 6 februarie 2008, când, identificându-se suprafaţa de teren în litigiu, s-a constatat că aceasta este acoperită cu vegetaţie specifică amenajărilor de parc şi cu alei.
Prin urmare, reţinând că terenul în litigiu este ocupat de un parc public a face parte din domeniul public al Oraşului Băile Olăneşti, atestat prin H.G. nr. 1362/2001, anexa 5, poziţia 6, instanţa de apel a apreciat corect că nu se impune anularea dispoziţiei contestate, nr. 1362/2007, soluţia propunerii acordării de despăgubiri fiind legală şi temeinică.
Susţinerile recurenţilor, cu trimitere la jurisprudenţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a statuat că terenurile libere ce intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 se restituie în natură chiar dacă sunt inventariate, nu pot fi primite, întrucât, în cauză, terenul nu este liber, ci afectat unei utilităţi publice, aşa cum s-a menţionat în analiza motivului de recurs examinat anterior.
Nici critica referitoare la inaplicabilitatea prevederilor Legii nr. 13/1990 modificată prin O.G. nr. 91/2001 şi ale Legii nr. 294/2003 privind protecţia mediului nu va fi analizată, având în vedere că, prin considerentele deciziei atacate, instanţa de apel nu a reţinut argumente în legătură cu acestea.
Solicitarea formulată în finalul recursului, referitoare la necesitatea completării probatoriului cu o expertiză peisagistică, dat fiind că nu ar fi fost lămurite pe deplin aspectele ce ţin de destinaţia actuală a terenului, nu pot fi primite.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. vizând încălcarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 129 alin. (4), (5) şi (51) C. proc. civ., a fost invocat tardiv, prin notele de concluzii formulate de recurenţi la 21 septembrie 2012, astfel că nu poate fi examinat.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B.V., M.M. şi B.G.S. împotriva deciziei civile nr. 60/ A din 18 mai 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5573/2012. Civil. Desene şi modele... | ICCJ. Decizia nr. 5580/2012. Civil → |
|---|
