ICCJ. Decizia nr. 5593/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5593/2012
Dosar nr. 5358/117/2008
Şedinţa publică din 21 septembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 149 din 19 iulie 2010 Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta M.M.X., astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâţii K.A.Z. şi K.E. şi a constatat nulitatea absolută a antecontractului de vânzare - cumpărare încheiat de reclamantă cu pârâţii la data de 23 noiembrie 2007, modificat conform actelor adiţionale din 18 decembrie 2007 şi 18 iulie 2007, atestate de avocat U.A. prin Încheierile nr. 103 din 23 noiembrie 2007, 120 din 18 decembrie 2007 şi nr. 35 din 8 iulie 2008, privind terenul în suprafaţă de 810 m.p., situat în Municipiul Cluj - Napoca, Str. Semenicului, înscris în CF Cluj - Napoca, sub nr. top. 3798/2, nr. cadastral 11463.
Au fost obligaţi pârâţii, în solidar, să restituie reclamantei avansul achitat, în sumă de 485.000 euro, cu dobânda legală de la data introducerii acţiunii şi până la achitarea sumei menţionate.
S-au respins capetele de cerere având ca obiect constatarea rezoluţiunii şi anularea antecontractului de vânzare - cumpărare.
S-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâţi.
Au fost obligaţi pârâţii în solicitare la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 68.099 lei.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel pârâţii K.A.Z. şi K.E. prin mandatar K.A.Z., solicitând modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei şi a admiterii cererii reconvenţionale.
Prin Încheierea nr. 264/ A din 23 iunie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a constatat că pârâtul K.A.Z. şi pârâta K.E. prin mandatar K.A.Z. au renunţat la judecata apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 149 din 19 februarie 2010 a Tribunalului Cluj.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, prin înscrisul intitulat „convenţie civilă”, încheiat la 12 mai 2010 şi atestat prin încheierea nr. 036 din 12 mai 2010 de avocat U.A., pârâţii K.A.Z. şi K.E., prin mandatar K.A.Z., în calitate de vânzători, la punctul 2.8 din convenţie, s-au obligat să renunţe la apelul declarat în Dosarul nr. 5358/117/2008, aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj, depunând în acest sens la dosar un înscris conform art. 246 alin. (1) C. proc. civ. S-a convenit ca în cazul în care nu se va depune renunţarea scrisă la judecată, acest înscris să valoreze renunţare, putând fi depus de oricare dintre părţile semnatare.
La pct. 2.10 din convenţie, părţile au stipulat că, în situaţia în care oricare dintre obligaţiile asumate de către vânzători (privind renunţarea la judecată) nu este îndeplinită în termen de 1 an (până la 11 mai 2011), M.M.X. poate cere executarea silită a dispozitivului sentinţei Tribunalului Cluj, dacă nu intervine anterior o modificare a termenului prin act adiţional.
Prin actul adiţional la convenţia civilă încheiată la 12 mai 2010, părţile au hotărât de comun acord completarea convenţiei în sensul că suma menţionată la pct. 2.3 se reduce la 400.000 euro, iar termenul de 1 an prevăzut la pct. 2.3, 2.4 şi 2.5 se prelungeşte cu încă 90 de zile şi se calculează de la data semnării acestui act adiţional.
Curtea de Apel Cluj a constatat că sunt întrunite cerinţele art. 246 C. proc. civ., voinţa pârâţilor - apelanţi de a se desista de calea de atac a apelului, fiind expresă şi lipsită de echivoc, aspect ce rezultă din termenii neîndoielnici folosiţi de aceştia în conţinutul clauzei prevăzute la pct. 2.8 din contract.
S-a reţinut că reclamanta intimată este de acord cu renunţarea la judecata apelului, manifestându-şi voinţa în acest sens, prin cererea depusă la data de 13 mai 2010, la care a anexat convenţia părţilor.
Curtea de apel a constatat că pârâtul apelant K.A.Z. a renunţat personal la judecata căii de atac a apelului, prin semnarea convenţiei personal, dar şi în calitatea lui de mandatar al pârâtei - apelante K.E.
S-a constatat că, deşi conform dispoziţiilor art. 69 alin. (1) C. proc. civ., renunţările nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale, apărarea pârâţilor referitoare la împrejurarea că reclamanta intimată nu a făcut dovada că K.E. a dat o asemenea procură lui K.A.Z. a fost înlăturată, întrucât pârâtul apelant a declarat pe propria sa răspundere că există mandatul acordat de mama sa, K.E., pentru încheierea convenţiei, iar acesta nu a fost retras.
Curtea de Apel Cluj a constatat că, prin invocarea lipsei dovezii procurii speciale, pârâtul - apelant invocă nesinceritatea declaraţiei sale referitoare la existenţa acesteia, astfel încât, potrivit principiului de drept „Nemo auditur propriam turpitudinem allegans” nu poate obţine foloase invocând propria sa culpă.
Împrejurarea că pârâţii nu au redactat un înscris prin care să renunţe la judecata apelului nu a fost luată în considerare, întrucât părţile au convenit că înscrisul intitulat convenţie, încheiat la 12 mai 2010 valorează renunţare.
Nu a fost primită nici apărarea pârâţilor în sensul că nu pot renunţa la judecata acţiunii principale, deoarece nu au calitatea de reclamanţi, şi că eventual ar putea renunţa doar la cererea reconvenţională, având în vedere dispoziţiile art. 298 C. proc. civ., care permit completarea dispoziţiilor de procedură privind judecata apelului cu cele referitoare la judecata în primă instanţă, în măsura în care nu contravin naturii şi regimului specific căii de atac.
S-a constatat, totodată, că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 267 C. proc. civ., întrucât în faţa primei instanţe, pe parcursul judecăţii, şi anterior pronunţării hotărârii, nu a intervenit o recunoaştere a pretenţiilor reclamantei de către pârâţi.
S-a considerat că în cauză nu este incidentă niciuna dintre formele de achiesare expresă la hotărârea instanţei de fond, convenţia fiind încheiată la 12 mai 2010, la mult timp după înregistrarea cererii de apel, 24 februarie 2010, şi după împlinirea termenului de exercitare a căii de atac, 20 aprilie 2010, astfel încât pentru valabilitatea convenţiei nu era necesară îndeplinirea condiţiei formei autentice, aceasta fiind pe deplin valabil încheiată printr-un înscris sub semnătură privată.
Împotriva încheierii nr. 264/ A din 23 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj au declarat recurs în termenul legal pârâţii K.A.Z. şi K.E., solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei pentru judecarea apelului, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
În dovedirea motivelor de recurs, pârâţii au criticat încheierea recurată pentru neconcordanţa dintre practicaua şi considerentele şi dispozitivul acesteia, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, s-a arătat că, deşi prin practicaua încheierii recurate, curtea de apel a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de pârâţi, prin considerente şi dispozitiv s-a judecat apelul, luându-se act de renunţarea la această cale de atac.
Cea de-a doua critică formulată prin motivele de recurs a vizat încălcarea dispoziţiilor art. 246 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care singura cerere la care pârâţii puteau renunţa era cererea reconvenţională, în nicio situaţie neputând renunţa la o cerere formulată de alte persoane, respectiv la acţiunea principală.
S-a invocat, totodată, încălcarea dispoziţiilor art. 69 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora recunoaşterile privitoare la drepturile în judecată, renunţările, precum şi propunerile de tranzacţie nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale. În acest sens, recurenta K.E. a arătat că a precizat explicit, atât în scris, cât şi verbal prin reprezentantul său în faţa instanţei de apel că nu a dat procură specială pentru renunţarea la judecată celuilalt pârât, K.A.Z., astfel că în mod nelegal s-a luat act de renunţarea sa.
Critica formulată prin ultimul motiv de recurs a vizat aplicabilitatea în speţă a art. 267 C. proc. civ., în sensul că obiectul renunţării l-a constituit calea de atac declarată de pârât, ca formă de achiesare expresă la hotărâre.
În acest context, s-a susţinut că renunţarea la calea de atac trebuia făcută în forma prevăzută de textul de lege menţionat, art. 267 alin. (2) C. proc. civ. stabilind că renunţările se pot face prin înfăţişarea părţii înaintea preşedintelui completului de judecată, fie prin înscris autentic şi în nici un caz printr-un înscris sub semnătură privată, cum s-a întâmplat în speţă.
În recurs, pârâţii - reclamanţi au depus la dosar declaraţia notarială de renunţare la dreptul pretins, dată de reclamanta intimată M.M.X. la 10 ianuarie 2012 la B.NP. - F.T.M. şi actul adiţional la antecontractul de vânzare - cumpărare semnat la data de 10 ianuarie 2012 sub semnătura privată cu dată certă a avocatului P.M.
Prin încheierea de la 15 iunie 2012, Înalta Curte a constatat că, faţă de declaraţia autentică a intimatei - reclamante de renunţare la dreptul dedus judecăţii, se impune citarea acesteia pentru a preciza dacă înţelege să renunţe la judecata acţiunii, întrucât nu ar putea renunţa la un drept în sensul confirmării unui motiv de nulitate absolută.
La 14 septembrie 2012 s-a depus la dosar de către recurenţi contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 980 din 20 iunie 2012 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi S.V.B. din Cluj Napoca, încheiat între K.A.Z. şi K.E., în calitate de vânzători şi M.M.X. în calitate de cumpărătoare, cu privire la imobilul din Cluj Napoca, Str. Dorobanţilor.
Recurenţii au formulat note de şedinţă prin care au solicitat să se ia act de renunţarea reclamantei la dreptul dedus judecăţii şi să se respingă în fond acţiunea, cu consecinţa anulării ambelor hotărâri pronunţate de instanţele de fond.
S-a susţinut că, şi dacă s-ar aprecia că declaraţia autentică de renunţare la drept ar fi nulă din perspectiva calificării acestuia ca un act de confirmare a unei nulităţi absolute, în temeiul principiului conversiunii, ar putea fi considerat totuşi valabil cel puţin ca o declaraţie de renunţare la judecată conform art. 246 C. proc. civ., întrunind toate cerinţele formale cerute de prevederile acestui articol.
Examinând cu prioritate declaraţia reclamantei intimate M.M.X., dată prin act autentic la 10 ianuarie 2012, ulterior declarării recursului de către pârâţii K.A.Z. şi K.E., Curtea va constata că nu poate lua act de aceasta pentru considerentele ce succed:
Într-adevăr, deşi dispoziţiile art. 247 C. proc. civ. se referă în mod expres numai la renunţarea în faţa primei instanţe şi a celei de apel, nimic nu împiedică o astfel de renunţare şi în faţa instanţei de recurs, chiar fără învoirea părţii adverse.
Curtea va reţine, însă, că deşi declaraţia de renunţare la drept rezultă fără echivoc din declaraţia notarială depusă la dosar, nu se poate da curs acesteia, în sensul anulării hotărârilor pronunţate în fond şi apel şi respingerii cererii reclamantei, în condiţiile în care prima instanţă a fost investită cu o cerere de constatare a nulităţii absolute a antecontractului de vânzare - cumpărare, modificat prin acte adiţionale succesive, încheiat între părţi.
Curtea va reţine, astfel, că reclamanta intimată nu putea renunţa la un drept în sensul confirmării unui motiv de nulitate absolută şi, deşi aceasta a fost citată cu menţiunea de a se prezenta pentru a preciza dacă înţelege să renunţe la judecata acţiunii sau de a depune la dosar o declaraţie autentică în acest sens, aceasta nu a dat curs solicitării instanţei.
Atât doctrina cât şi practica judiciară s-au pronunţat constant în sensul inadmisibilităţii confirmării expuse sau tacite a nulităţii absolute, astfel încât un eventual act de confirmare ar fi şi el lovit de nulitate absolută.
Astfel, contrar susţinerilor formulate de recurenţi prin notele de şedinţă depuse la 20 septembrie 2012, Curtea va constata că declaraţia autentică de renunţare a reclamantului la însuşi dreptul dedus judecăţii, în conformitate cu prevederile art. 247 C. proc. civ., cu respectarea formalităţilor legale nu poate fi primită ca o declaraţie de renunţare la judecată conform art. 246 C. proc. civ.
Principiul conversiunii la care fac referire recurenţii pârâţi se referă la actele juridice şi nu poate fi aplicat actelor de procedură, pentru a putea conduce la posibilitatea primirii declaraţiei de renunţare la judecată a reclamantei, în lipsa manifestării exprese de voinţă a acesteia în sensul menţionat.
Examinând recursul declarat de pârâţi, Curtea va constata că este fondată doar critica recurentei K.E., vizând încălcarea dispoziţiilor art. 69 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor legale menţionate, renunţarea la judecată nu se poate face prin mandatar, decât dacă acesta este împuternicit în baza unei procuri speciale. În speţă, nu s-a făcut dovada că apelanta - pârâtă K.E. ar fi împuternicit pe copârâtul K.A.Z. să renunţe la judecată şi, în numele său în forma corectă de lege pentru acest act procesual de dispoziţie.
Ca atare, se va reţine că instanţa de apel, în mod nelegal, cu încălcarea dispoziţiilor art. 69 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunţarea la judecata apelului, în ceea ce priveşte pe apelanta - pârâtă K.E.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., reţinând că s-a soluţionat cauza în apel, fără a se intra în cercetarea fondului, va admite recursul pârâtei K.E. şi va casa în parte încheierea recurată cu trimitere spre rejudecarea apelului declarat de aceasta la aceeaşi curte de apel.
Curtea va constata că recursul declarat de pârâtul K.A.Z., ce cuprinde motive parţial comune cu cele invocate de pârâta K.E., este nefondat pentru considerentele ce succed:
Critica formulată prin primul motiv de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondată.
Aşa cum rezultă din încheierea de dezbateri de la termenul din 9 iunie 2011, Curtea de Apel Cluj a reţinut cauza în pronunţare asupra cererii de renunţare la judecată a pârâţilor - apelanţi, potrivit convenţiei din 12 mai 2011, depuse la dosar, iar în temeiul art. 260 C. proc. civ., având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 16 iunie 2011.
După închiderea dezbaterilor, în aceeaşi zi (9 iunie 2011), apelanţii K.A.S. şi K.E. au solicitat prin concluziile scrise repunerea pe rol a cauzei.
Prin încheierea de la 16 iunie 2011 s-a dispus amânarea pronunţării la 23 iunie 2011, dată la care, prin practicaua încheierii recurate, s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de pârâţii - apelanţi prin concluziile scrise, constatându-se că nu există motive legale care să fundamenteze repunerea pe rol a pricinii.
Minuta încheierii nr. 264 din 23 iunie 2011 corespunde cu dispozitivul acesteia, în sensul constatării renunţării pârâţilor la judecarea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 149 din 19 februarie 2010 a Tribunalului Cluj.
Astfel, contrar susţinerilor recurenţilor, nici considerentele şi nici dispozitivul încheierii recurate nu cuprind nicio menţiune în sensul că s-ar fi admis vreo cerere de repunere pe rol şi s-ar fi soluţionat apelul prin decizie, şi nu prin încheiere.
De altfel, motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat de recurenţi în susţinerea acestei critici se referă la nemotivarea hotărârii sau motivarea contradictorie sau străină de natura pricinii, situaţie care nu se regăseşte în cauză, încheierea prin care s-a luat act de renunţarea pârâţilor la judecata apelului fiind amplu motivată.
Critica formulată prin ultimul motiv de recurs, vizând aplicabilitatea art. 267 C. proc. civ. şi nu a art. 246 alin. (1) C. proc. civ. este, de asemenea, nefondată.
Renunţarea la judecarea apelului reprezintă o formă particulară a renunţării la judecată prevăzută de art. 246 alin. (1) C. proc. civ. în această fază procesuală, act juridic unilateral irevocabil, astfel că odată ce apelanţii - pârâţi au renunţat la judecată nu mai pot reveni asupra acestuia.
Manifestarea de voinţă a pârâţilor - apelanţi are natură juridică a unei desistări conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.
Dispoziţiile art. 267 C. proc. civ., invocate de recurenţi nu sunt incidente în speţă.
Într-adevăr, achiesarea reprezintă un act de dispoziţie ce reflectă voinţa părţii care a pierdut procesul în primă instanţă, de a nu exercita calea de atac prevăzută de lege împotriva hotărârii, ori, dacă a formulat-o deja, de a o retrage.
Din interpretarea art. 267 C. proc. civ. rezultă că partea poate să renunţe expres la exercitarea căii de atac fie imediat după pronunţarea hotărârii; când declaraţia sa va fi consemnată într-un proces verbal semnat de preşedinte şi grefier, fie ulterior momentului pronunţării, până la expirarea termenului de exercitare a căii de atac, fie prin înfăţişarea părţii înaintea preşedintelui, fie prin înscris autentic.
Aşa cum corect a menţinut instanţa de apel, nu este incidentă niciuna dintre formele de achiesare expresă la hotărârea instanţei de fond, convenţia a cărei nulitate au invocat-o pârâţii fiind încheiată la 12 mai 2010, la mult timp după înregistrarea cererii de apel (24 februarie 2010) şi după împlinirea terenului de exercitare a căii de atac (20 aprilie 2010).
Prin urmare se va reţine că nu este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul declarat de pârâtul K.A.Z. este nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta K.E. împotriva încheierii civile nr. 264/ A din 23 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Casează în parte încheierea şi trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de K.E. la aceeaşi curte de apel.
Menţine încheierea în ceea ce priveşte dispoziţia de constatare a renunţării la judecata apelului formulat de pârâtul K.A.Z.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de K.A.Z. împotriva încheierii civile nr. 264/ A din 23 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5589/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 5597/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
