ICCJ. Decizia nr. 5587/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5587/2012
Dosar nr. 7774/101/2009
Şedinţa publică din 21 septembrie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
La data de 2 noiembrie 2009, reclamanţii B.G., B.C.M., B.C.G. şi B.M.F. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând să se constate caracterul politic al măsurii deportării în Bărăgan a familiei şi obligarea la plata daunelor morale şi materiale în cuantum de 1.500.000 euro.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 115 din 12 martie 2010, a respins excepţia necompetenţei materiale şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului invocate de acesta din urmă; a luat act că reclamanţii au renunţat la capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative; a admis în parte acţiunea promovată de reclamanţi şi a obligat Statul Român să plătească suma de 100.000 euro, cu titlu de daune morale.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că prin răspunsul la întâmpinarea formulată în data de 23 decembrie 2009 reclamanţii au arătat că renunţă la petitul privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative şi că nu solicită restituirea terenurilor, ci despăgubiri materiale pentru casă, terenul aferent locuinţei şi celelalte bunuri confiscate.
Prima instanţă a reţinut că prin declaraţia din 29 ianuarie 2010 reclamanţii au precizat că solicită doar daune morale.
Tribunalul a constatat că reclamanţii au calitate de moştenitori (soţie supravieţuitoare şi descendenţi de gradul I) ai autorului B.I., care a fost strămutat împreună cu părinţii şi bunica sa în localitatea V. în perioada 1951-1955 în baza deciziei nr. 200/1951 a M.A.I., fiind astfel incidente dispoz.art. 3 şi 5 din Legea nr. 221/2009.
La evaluarea daunelor morale prima instanţă a avut în vedere criteriile legale şi jurisprudenţiale şi a apreciat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la a primi o reparaţie, în cuantumul stabilit prin dispozitivul hotărârii.
Împotriva acestei decizii au declarat apel reclamanţii şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Reclamanţii au susţinut, în esenţă, că s-a apreciat eronat asupra cuantumului daunelor morale, suma acordată de tribunalul fiind modică şi neacoperind prejudiciul suferit de autorul lor.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a susţinut că prejudiciul a fost deja reparat şi că nu a fost apreciat rezonabil.
La data de 28 iunie 2011 Curtea de Apel Craiova, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a invocat, din oficiu, incidenţa în speţă a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale iar, prin decizia din 28 iunie 2011 a admis apelul pârâtului, a schimbat sentinţa apelată, a respins apelul reclamanţilor şi acţiunea precizată formulată de aceştia.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut ca motiv de ordine publică incidenţa în cauză a declarării ca neconstituţionale a dispoz. art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, analiză efectuată sub dublu aspect, atât din punct de vedere al constituţionalităţii acestui text de lege cât şi cel al compatibilităţii lui cu dispoziţiile C.E.D.O.
Curtea a reţinut că, la data soluţionării apelului, Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale fusese deja publicată în M. Of. şi prin urmare reclamanta nu deţinea un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 C.E.D.O.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, arătând că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că au renunţat la petitul privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative.
Au susţinut că efectul ex nunc al deciziilor Curţii Constituţionale constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, o garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale, de natură a asigura securitatea juridică şi se aplică doar pentru viitor.
Acţiunea introductivă a fost formulată anterior intervenirii deciziei Curţii Constituţionale, motiv pentru care sunt aplicabile dispoziţiile legale de la momentul învestirii instanţei, această decizie neputând retroactiva.
Susţin că sau făcut discriminări în ceea ce priveşte soluţiile pronunţate în situaţii în care şi alte persoane au suferit măsuri administrative similare cu cele suferite de autorii lor şi care au fost soluţionate favorabil.
Înalta Curte a invocat în şedinţa publică din 21 septembrie 2012, ca motiv de ordine publică, incidenţa în speţă a deciziei pronunţate în interesul legii nr. 12/2011, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Analizând criticile formulate prin motivele de recurs, având în vedere inclusiv de motivul de recurs invocat din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Aspectul, care interesează prioritar în speţă, este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221 din 2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluţionării, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al art. menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Prin decizia din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of., Partea I nr. 789/7.11.2011, Înalta Curte, a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că, urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naştere unor raporturi juridice în conţinutul cărora intră drepturi de creanţă în favoarea anumitor categorii de persoane. Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanţă, hotărârea pronunţată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituţionalitate nu exista o astfel de statuare, cel puţin definitivă, din partea instanţei de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, efectele Deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curţii Constituţionale nu pot fi ignorate şi ele trebuie să îşi găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfăşurare.
În consecinţă, urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Potrivit art. 330 alin. (7) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluţionarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea 1.
Cum decizia în interesul Legii nr. 12 din 19 septembrie 2011 a fost publicată în M. Of., Partea I nr. 789/7.11.2011, în baza textului de lege menţionat anterior, ea a devenit obligatorie de la această dată şi urmează a fi avută în vedere în soluţionarea prezentului litigiu.
Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, prin care instanţa de control constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a statuat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a), teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale, a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
La acea dată, în prezentul litigiu nu se pronunţase o hotărâre judecătorească definitivă.
Faţă de dezlegarea cuprinsă în decizia în interesul Legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în timp al Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale şi de prevederile art. 330 alin. (7) C. proc. civ. , Înalta Curte urmează a constata că în mod legal Curtea de Apel a făcut aplicarea, în cauză, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, critica reclamantelor în acest sens fiind nefondată.
Prin urmare, în speţă nu există un drept definitiv câştigat, iar reclamantele nu erau titularele unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme, la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul lor la despăgubiri.
Nefondată este şi critica referitoare la faptul că instanţa de apel a reţinut greşit că în primă instanţă au renunţat la petitul privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative, întrucât, în primul rând, nu a constituit motiv de apel, fiind formulată omisso medio direct în recurs iar, în al doilea rând, nu are legătură cu argumentele reţinute de Curtea de Apel în considerentele deciziei apelate.
Contrar susţinerilor recurenţilor nu se încalcă dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 C.E.D.O.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în art. 14, prevede că „exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată pe religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”, enumerarea din acest articol neavând un caracter limitativ, ci unul pur exemplificativ.
Interzicerea discriminării în materia drepturilor omului nu are, însă, o existenţă independentă, în sensul că discriminarea nu este interzisă decât dacă priveşte un drept sau o libertate reglementată de Convenţie.
Or, în cazul reclamanţilor, în legătură cu despăgubirile pretinse în condiţiile Legii nr. 221/2009, nu s-a recunoscut nici un drept sau, cel puţin, o speranţă legitimă, ca valoare patrimonială, care să justifice protecţia Convenţiei.
Prin urmare, nu se poate reţine, în cauză, încălcarea principiului nediscriminării, reglementat de art. 14 din documentul european.
În consecinţă, având în vedere caracterul obligatoriu al soluţiei pronunţate în cadrul recursului în interesul legii şi pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul declarat de reclamanţi, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B.G., B.C.M., B.C.G. şi B.M.F. împotriva deciziei civile nr. 280 din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5586/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 5588/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
