ICCJ. Decizia nr. 5596/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5596/2012
Dosar nr. 8337/1/2011
Şedinţa publică din 21 septembrie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia în anulare formulată la data de 19 octombrie 2011, contestatoarea F.M.A. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimaţii Primăria comunei M. şi Primarul comunei M., să se dispună anularea deciziei civile nr. 4198 din 19 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că în recursul soluţionat prin decizia atacată a criticat perspectiva nelegală avută în vedere de către instanţele fondului asupra noţiunii de teren aferent, cuprinsă în dispozitivul sentinţei supusă lămuririi şi al cărei înţeles era absolut necesar rezolvării problemei lămuririi dispozitivului.
Astfel, s-a susţinut că, faţă de solicitarea din notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, de restituire a unor construcţii ce compun fostul conac al moşiei G.S. şi a terenului aferent acestora, menţiunea făcută în dispozitivul de lămurit, de restituire a „terenului aferent";, nu poate avea în vedere decât accepţiunea pe care reclamanta a dat-o acestui termen, în condiţiile în care acţiunea a fost admisă în tot. Dimpotrivă, instanţele de apel şi de recurs au apreciat că noţiunea de teren aferent este aceea stabilită în art. 7.3. din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Instanţa de recurs a respins toate motivele invocate, fără a le analiza ca atare, cu o dublă motivare, care, în concepţia instanţei, făcea inutilă analiza lor:
a. aceea că terenul aferent moşiei G.S. nu a făcut obiectul notificărilor, care au privit doar „construcţii"; şi nu imobilul fermă în întregul său (adică şi terenul aferent);
b. cererea de lămurire a dispozitivului a privit doar explicitarea noţiunii de teren aferent „raportat la construcţii în raport de elementele prevăzute în lege";.
Rezolvarea dată recursului este rezultatul a două erori materiale grave în sensul art. 318 C. proc. civ., erori care au afectat ambele motive de respingere a recursului, respectiv:
1. Greşita premisă că terenul aferent moşiei G.S. nu a făcut obiectul notificărilor, notificări care au privit doar „construcţii"; şi nu „imobilul fermă"; în întregul său, greşeală rezultată din lecturarea eronată a notificărilor.
În esenţă, instanţa a reţinut că nu s-a solicitat prin notificările care au stat la baza contestaţiei şi terenul aferent fermei G.S., ci doar construcţiile privite izolat.
Or, din lectura notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 rezultă că obiectul acestora nu l-au constituit doar construcţiile, ci şi „terenul aferent acestora";, indicat ca fiind „terenul aferent conacului G.S.";
Greşita lecturare a notificărilor reprezintă o eroare materială, întrucât din chiar cuprinsul acestora rezultă cu claritate că s-a solicitat şi terenul aferent fermei şi nu doar construcţiile, luate în parte, aşa cum a reţinut instanţa de recurs.
Eroarea este materială în sensul art. 318 C. proc. civ., întrucât decurge direct, nemijlocit şi necoroborat cu alte elemente de fapt sau de drept, din lecturarea unui înscris. Ea are caracter decisiv, întrucât lecturarea greşită a notificărilor a condus la un fals argument decizoriu, potrivit căruia instanţa nici nu a fost învestită cu notificări privitoare la terenul aferent fermei G.S., ci doar cu construcţii privite izolat, argument care a înlăturat întreg eşafodajul motivelor de recurs ca inutil formulate.
2. Greşita premisă că cererea de lămurire a dispozitivului a privit doar explicitarea noţiunii de teren aferent „raportat la construcţii în raport de elementele prevăzute în lege";, prin raportare la conţinutul acestei cereri.
Obiectul cererii de lămurire a dispozitivului nu a fost constituit de explicitarea noţiunii de teren aferent, „raportat la construcţii în raport de elementele prevăzute în lege";.
Eroarea materială comisă se raportează la cererea de lămurire a dispozitivului, care prin teren aferent înţelege exact contrariul, şi anume terenul aferent fermei, identificat şi prin suprafaţă: „terenul aferent conacului şi anexelor acestuia era de peste 2,37 ha. Nicăieri în această cerere nu se menţionează că obiectul acesteia este stabilirea terenului aferent în raport de elementele prevăzute în vreo lege, cu atât mai puţin prin raportare la art. 7.3. din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, care a fost introdus ulterior formulării notificării, ulterior pronunţării hotărârii de lămurit şi chiar ulterior promovării cererii de lămurire.
Reţinând eronat obiectul cererii de lămurire a dispozitivului, instanţa de recurs a respins motivele de recurs formulate în considerarea inutilităţii acestora, câtă vreme noţiunea de teren aferent este cea definită de lege, aşa cum a solicitat reclamanta.
Concluzionând, contestatoarea a arătat că respingerea recursului său este rezultatul unor erori materiale care au avut ca rezultat stabilirea greşită a conţinutului notificărilor şi respectiv a conţinutului contestaţiei ce a prilejuit sentinţa civilă nr. 282 din 08 octombrie 2003 a Tribunalului Argeş, al cărei dispozitiv este supus lămuririi, rezultat care a viciat soluţia dată motivelor de recurs.
Contestaţia în anulare nu este fondată.
Art. 318 C. proc. civ. deschide calea contestaţiei în anulare împotriva hotărârilor instanţelor de recurs când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale.
Prin greşeală materială în sensul textului de lege enunţat se înţelege o eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare/aplicare a unor dispoziţii legale.
Or, prin contestaţia în anulare dedusă judecăţii, contestatoarea invocă, în realitate, greşeli de judecată, pretins a fi fost săvârşite de instanţa de recurs cu ocazia soluţionării căii de atac.
Astfel, se impută instanţei de recurs că în dezlegarea recursului a plecat de la premisa greşită că terenul aferent moşiei G.S. nu a făcut obiectul notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, ceea ce s-ar datora unei erori materiale, constând în lecturarea greşită a notificărilor care, contrar celor reţinute de instanţă, priveau nu doar construcţiile, ci imobilul fermă în întregul lui, deci şi terenul aferent conacului, în suprafaţă de 2,37 ha. De asemenea, se impută instanţei de recurs că în dezlegarea recursului a plecat de la încă o premisă greşită, aceea că cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei pronunţate în contestaţia la Legea nr. 10/2001 a privit doar explicitarea noţiunii de teren aferent „raportat la construcţii în raport de elementele prevăzute de lege";, deşi nicăieri în această cerere nu se solicitase stabilirea terenului aferent în raport de elementele prevăzute în vreo lege; în opinia contestatoarei, eroarea asupra obiectului cererii de lămurire a condus instanţa la stabilirea eronată a noţiunii de „teren aferent";, prin raportare la art. 7.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât aceste dispoziţii legale nu erau în vigoare la data pronunţării hotărârii supuse lămuririi.
Practic, contestatoarea tinde la reexaminarea aspectelor de fond ale litigiului de lămurire dispozitiv sentinţă, criticând modul în care instanţa de recurs a interpretat notificările formulate de ea în baza Legii nr. 10/2001 în ceea ce priveşte obiectul acestora, precum şi modalitatea în care a stabilit înţelesul noţiunii de „teren aferent"; din dispozitivul sentinţei supuse lămuririi, raportat la conţinutul cererii de lămurire care, în opinia sa, nu ar fi permis aplicarea dispoziţiilor legale reţinute de instanţă.
Aceste critici nu se subsumează greşelilor materiale avute în vedere de art. 318 C. proc. civ., ci vizează pretinse greşeli de judecată cu privire la aspectele menţionate.
Or, prin intermediul contestaţiei în anulare nu se pot aduce critici care să tindă la reformarea deciziei instanţei de recurs care, fiind o hotărâre irevocabilă în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., se bucură de putere de lucru judecat, conform art. 1200 pct. 4 şi art. 102 C. civ., şi nu mai poate fi repusă în discuţie pe aspectele judecate.
În consecinţă, reţinând că susţinerile contestatoarei nu se subsumează cerinţelor art. 318 C. proc. civ., întrucât nu vizează greşeli materiale, ci eventuale greşeli de judecată, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea F.M.A. împotriva deciziei civile nr. 4198 din 19 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5588/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 5598/2012. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
