ICCJ. Decizia nr. 563/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 563/2012
Dosar nr. 856/1371/2009
Şedinţa publică de la 9 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 2381 din 18 iunie 2010, Tribunalul Comercial Mureş a admis cererea reclamantului C.A. şi, în consecinţă, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat, la data de 07 ianuarie 2004, între pârâţii L.M.G. şi SC C. SRL având ca obiect construcţiile situate în comuna Albeşti, judeţul Mureş înscrise în C.F. 3635 Boiu nr. top.1069/1/4/1. A dispus anularea încheierii nr. 71 din 08 ianuarie 2004 de înscriere în C.F. nr. 3635 Boiu nr. top. 1069/1/4/1 sub B4, a contractului de vânzare - cumpărare nul şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.
A fost respinsă cererea de intervenţie în interesul pârâţilor formulată de intervenientul Ş.N., împotriva reclamantului C.A. şi cererea pârâţilor şi a intervenientului în interesul pârâţilor de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Apelul declarat de pârâţii L.M.G. şi SC C. SRL prin lichidator H.I. împotriva acestei sentinţe, a fost admis de Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 47/ A din 30 iunie 2011. A fost schimbată în tot hotărârea atacată în sensul că a fost respinsă acţiunea reclamantului C.A. în contradictoriu cu pârâţii, având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare autentificat şi anularea încheierii de autentificare nr. 71 din 8 ianuarie 2004, cu restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară. A fost admisă cererea de intervenţie în interesul pârâtei formulată de intervenientul Ş.N. şi a fost obligat reclamantul C.A. la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii reclamantul C.A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivului de recurs invocat, după o prezentare detaliată a situaţiei de fapt, recurentul făcând referire la buna credinţă, a susţinut că afirmaţia administratorului pârâtei SC C. SRL că pârâtul şi intervenientul l-au asigurat că acel contract nu mai este în fiinţă pentru că reclamantul nu a efectuat plata la termenele stabilite în contract nu se poate înscrie în cadrul minimelor diligenţe pe care cumpărătorul trebuia să le facă înainte de încheierea actului de dobândire.
Recurentul făcând referiri la martorul B.G. şi la interogatoriul acestuia, susţine că pârâţii sunt culpabili pentru faptul că nu l-au informat că au reuşit să-şi îndeplinească obligaţia contractuală şi au fost de rea credinţă, înstrăinând un imobil asupra căruia primul nu avea nici un drept, iar al doilea a cumpărat un imobil pe riscul său.
Recurentul susţine că este un caz tipic de nulitate absolută a contractului faptul că vânzarea-cumpărarea imobilului în litigiu s-a făcut în frauda dreptului de proprietate de către vânzător, cu complicitatea şi pe riscul cumpărătorului. Avându-se în vedere că vânzătoarea cunoştea faptul că înstrăinează bunul altuia, susţine recurentul, rezultă că, convenţia părţilor are o cauză ilicită şi deci este nulă absolut conform art. 968 C. civ.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul de a admite apelul, iar pe fond admiterea în tot a acţiunii.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, prin fax, recurentul răspunzând excepţiei nulităţii recursului invocată de instanţă, din oficiu, a arătat că textul art. 3021 C. proc. civ., este neconstituţional în ceea ce priveşte sancţionarea cu nulitatea absolută a omisiunii de a se preciza în cuprinsul cererii de recurs numele şi domiciliul sau reşedinţa părţilor, solicitând respingerea excepţiei invocate.
Totodată susţine că, dacă excepţia priveşte temeiul de drept al căii de atac, aceasta este iarăşi neîntemeiată întrucât în cuprinsul motivelor de recurs a tratat pe larg teza cauzei contractului, bunei-credinţe şi forţei obligatorii a contractului încheiat între părţi, aspecte încălcate sau aplicate greşit de instanţa de apel.
Pe fondul recursului a reluat aceleaşi motive prezentate şi dezvoltate în cererea scrisă.
Înalta Curte, în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 3021 lit. c) C. proc. civ., a luat în examinare excepţia nulităţii recursului.
Deşi recurentul a invocat în susţinerea recursului său motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aceasta nu a structurat şi dezvoltat motivul invocat, conform cerinţelor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., ci s-a limitat doar la a-şi exprima nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a analizat probele administrate.
Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanţei nu-i revine obligaţia să examineze legalitatea si temeinicia deciziei atacate, dacă motivele nu au fost invocate si argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea.
Prin criticile invocate în cererea de recurs reclamantul, şi-a exprimat nemulţumirea privind modul de interpretare al probelor administrate, dezvoltarea acestora nepermiţând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ. şi analizarea lor în consecinţă, motiv pentru care nu pot fi reţinute de către instanţă ca şi critici de nelegalitate.
Indicarea de către recurent a unor dispoziţii legale, nu atrage automat cerinţa motivării recursului în conformitate cu dispoziţiile aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerinţe de formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerinţe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac.
Nu în ultimul rând trebuie reţinut faptul că instanţa nu se poate substitui părţii pentru a imagina eventualele motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părţile sunt cele care au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile stabilite de lege.
În alţi termeni faţa de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează a constata nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul C.A. împotriva deciziei nr. 47/ A din 30 iunie 2011 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2012.
| ← CSJ. Decizia nr. 55/2012. Civil. Acţiune în anularea... | ICCJ. Decizia nr. 59/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
