ICCJ. Decizia nr. 68/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 68/2012
Dosar nr.5598/95/2010
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, la data de 13 mai 2010, reclamanţii B.A.M., V.A.E., E.S., B.I., Ş.E., T.P. şi S.E.A. au solicitat, în contradictoriu cu S.R., prin M.F.P., obligarea acestuia la plata, către reclamanţi, a sumei de 1.500.000 lei RON, pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea şi moartea autorului lor E.V.C., în închisorile comuniste.
Prin sentinţa civilă nr. 405 din 17 noiembrie 2010, Tribunalul Gorj a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul la 300.000 lei RON despăgubiri morale către reclamanţi, reţinând că prin sentinţa penală nr. 363 din 27 august 1958 a Tribunalului Militar Craiova autorul reclamanţilor, E.V.C., a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de răspândire de publicaţii interzise în perioada august 1958 - 24 august 1961 (dată la care a decedat), infracţiune ce constituie de drept condamnare cu caracter politic, conform art. 2 lit. a) din Legea 221/2009.
Prima instanţă a mai reţinut că reclamanţii sunt moştenitorii autorului E.V.C. după cum urmează: E.S., fiu, B.I., fiică, Ş.E., fiică, T.P., fiică, B.A.M. şi V.A.E., nepoate de fiu (E.V. decedat în 2005) şi S.E.A., nepoată de fiu (E.G. decedat în 1997) şi sunt îndreptăţiţi la acordarea daunelor morale pentru măsura privativă de libertate la care a fost supus autorul lor, conform legii speciale de reparaţie pe care şi-au întemeiat pretenţiile.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor instanţa de fond a avut în vedere perioada de trei ani cât autorul reclamanţilor a fost privat de libertate, suferinţa fizică şi psihică a acestuia la locul de deţinere, faptul că prin condamnarea politică i-au fost afectate onoarea, demnitatea şi libertatea, împrejurarea că acesta a decedat în penitenciar la vârsta de 48 ani, consecinţele acestei situaţii asupra familiei compusă din soţie şi 6 copii care au rămas singuri, lipsiţi de sprijinul moral şi material al tatălui şi necunoscând nici măcar locul în care acesta a fost înmormântat, deoarece după deces, i-au fost trimise la domiciliu doar lucrurile personale.
Raportat la impactul psihic suferit de defunct, de reclamanţi şi de familia acestora, la consecinţele negative create în plan familial şi social şi intensitatea cu care au fost percepute, tribunalul a apreciat că acordarea sumei de 300.000 lei cu titlu de daune morale este de natură să procure reclamanţilor satisfacţii susceptibile de a înlocui valorile de care au fost privaţi atât ei cât şi autorul lor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta D.G.F.P. Gorj, în nume propriu şi în numele S.R., prin M.F.P., invocând Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale şi art. 147 alin. (1) din Constituţie.
Prin Decizia civilă nr. 56 din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul pârâţilor, a schimbat sentinţa şi a respins acţiunea, reţinând că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, astfel încât dispoziţia din lege declarată neconstituţională, nu se mai poate aplica, iar instanţa investită cu soluţionarea unei acţiuni, căreia i se aplica norma declarată neconstituţională, continuând soluţionarea cauzei, are obligaţia să nu aplice, în acea cauză, dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost constatată prin Decizia Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii B.A.M., V.A.E., E.S., B.I., Ş.E., T.P., S.E.A., arătând că Decizia instanţei de apel este nelegală întrucât încalcă principiul egalităţii de tratament juridic, în sensul creării unor situaţii discriminatorii, respectiv, în prezenta cauză s-a procedat la judecata acesteia, în timp ce în alte cauze judecata a fost suspendată în interiorul termenului de 45 de zile în care statului îi revenea obligaţia de a adopta reglementări conforme dispoziţiilor constituţionale.
Reclamanţii au mai arătat că trimiterile pe care considerentele deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale le face la Decretul lege nr. l 18/1990, comparativ cu Legea nr. 221/2009, nu pot fi reţinute, deoarece Decretul nr. l 18/1990 reglementează un drept de securitate socială a cărui acordare nu constituie un impediment la acordarea daunelor morale în temeiul Legii nr. 221/2009.
Recursul este nefondat, pentru argumentele ce succed:
Decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale atacate are ca efect, pe de o parte, obligaţia Parlamentului sau Guvernului, după caz, de a pune de acord dispoziţiile neconstituţionale cu prevederile Constituţiei, în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei, iar pe de altă parte, obligaţia organelor de aplicare a legilor (autorităţi administrative şi judecătoreşti) de a se conforma deciziei Curţii, în sensul de a nu aplica dispoziţiile constatate ca neconstituţionale, inclusiv pe perioada de 45 de zile sus-menţionată, perioadă în care aceste dispoziţii sunt suspendate de drept.
Altfel spus, o decizie de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate va avea ca efect ieşirea din circuitul legislativ a prevederii constatate ca neconstituţionale, fie ca urmare a nemodificării ei în termenul prevăzut de lege, fie prin modificarea acesteia în sensul punerii de acord cu Constituţia.
Termenul de „suspendare" folosit de legiuitorul constituant nu semnifică o suspendare a judecăţii cauzei, ci o suspendare a efectelor juridice ale normei declarate neconstituţionale, instanţa de judecată procedând în continuare la soluţionarea procesului, în absenţa dispoziţiei ce contravine legii fundamentale.
Soluţia de continuare a judecăţii reprezintă o aplicare a principiului celerităţii procesului civil şi respectării dreptului la un proces echitabil, întrucât, pe de o parte, termenul de 45 de zile este suficient de mare pentru a constitui o depăşire a „termenului rezonabil" astfel cum este consacrat de dispoziţiile legale naţionale şi comunitare din materia drepturilor fundamentale ale omului, iar pe de altă parte, organul legislativ poate să nu-şi îndeplinească această obligaţie în termenul arătat, cum, dealtfel, este şi situaţia din prezenta cauză.
Recurenţii-reclamanţi critică Decizia instanţei de apel din perspectiva soluţionării cauzei în interiorul perioadei de 45 de zile prevăzute de lege pentru armonizarea dispoziţiilor declarate neconstituţionale cu legea fundamentală, perioadă în care apreciază aceştia că se impunea suspendarea judecăţii.
Această critică însă nu poate fi primită, pe de o parte, întrucât termenul de 45 de zile are caracterul unui termen de recomandare, nefiind un imperativ în îndeplinirea obligaţiei ce revine, după caz, Parlamentului sau Guvernului conform dispoziţiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, iar pe de altă parte, pentru că, aşa cum s-a arătat deja, primează principiul celerităţii şi al termenului rezonabil în soluţionarea cauzei, ca garanţii ale unui proces echitabil.
Nu se pot reţine nici criticile privind paralelismul făcut în considerentele deciziei Curţii Constituţionale între Decretul Lege nr. l 18/1990 şi Legea nr. 221/2009, întrucât conţinutul unei asemenea decizii excede cadrului procesual, neputând face obiectul analizei judiciare.
Potrivit art. 31 alin. (l) din Legea nr. 47/1992 „Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie", iar potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României „deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor".
Rezultă că deciziile Curţii Constituţionale nu pot fi supuse nici unei căi de atac, iar caracterul lor general obligatoriu este consacrat de dispoziţii legale speciale şi constituţionale.
Ca atare, argumentele şi raţionamentele din considerentele acestor decizii, pe baza cărora s-a constatat neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, nu pot fi analizate în procedura judiciară de drept comun, instanţa de judecată nefiind abilitată de lege a se pronunţa asupra acestor aspecte.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (l) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B.A.M., V.A.E., E.S., B.I., Ş.E., T.P. şi S.E.A. împotriva deciziei nr. 56 din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 69/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 65/2012. Civil → |
|---|
