ICCJ. Decizia nr. 656/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.656/2012
Dosar nr.3832/63/2010
Şedinţa publică din 6 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Dolj, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 287 din 6 iulie 2010, a respins contestaţia formulată de contestatorii V.D., P.O.M., C.P.D., C.Ş.A., S.A.M., împotriva deciziei nr. 17222 din 25 februarie 2010 emisă de Primarul Municipiului Craiova, în contradictoriu cu intimaţii Statul Român, prin M.F.P., prin D.G.F.P. Dolj, Primăria Municipiului Craiova - comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, Primarul Municipiului Craiova.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 25 februarie 2010, Primarul Municipiului Craiova a emis Decizia nr. 17222 prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură formulată de reclamanţi, cu motivarea că aceştia nu au notificat în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001, OUG nr. 145/2001, OUG nr. 109/2010, OUG nr. 184/2001, OUG nr. 10/2003.
Tribunalul a mai reţinut că, într-adevăr, această dispoziţie este emisă în urma obligării unităţii deţinătoare prin Decizia nr. 491 din 19 iunie 2007 a Tribunalului Dolj, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 48 din 5 februarie 2008 a Curţii de Apel Craiova.
În raport de aceste împrejurări şi de actul administrativ emis în procedura administrativ jurisdicţională s-au reţinut următoarele aspecte:
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea 10/2001 republicată, persoana îndreptăţită va notifica, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.
Termenul de 6 luni prevăzut de art. 22 alin. (1) din lege a fost prelungit succesiv de două ori cu câte trei luni prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001.
În condiţiile în care Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, termenul limită pentru depunerea notificărilor a fost data de 14 februarie 2002.
Orice notificare depusă de persoanele îndreptăţite după această dată, este tardivă, întrucât dispoziţiile legale citate sunt imperative, neputându-se deroga de la acestea.
Termenul de 6 luni prevăzut iniţial de lege, prelungit ulterior la un an stabilit de dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este un termen de decădere, şi nu un termen de recomandare, aşa cum susţine reclamantul.
Acest aspect rezultă în mod incontestabil din prevederile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 care prevăd expres că, nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură, sau prin echivalent.
Fiind un termen de decădere acesta nu este susceptibil de suspendare, întrerupere sau repunere în termen.
Raţiunea pentru care termenul pentru depunerea notificării a fost instituit ca fiind termen de decădere, rezultă din dorinţa legiuitorului de a dinamiza procedurile de punere în aplicare şi finalizare a operaţiunilor de retrocedare în natură sau prin echivalent, a bunurilor trecute în proprietatea statului.
Faptul că termenul de 12 luni prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a fost instituit ca un termen de decădere, şi nu de prescripţie sau de recomandare, nu poate fi interpretat ca un impediment în atingerea scopului final al legii.
Legea nr. 10/2001 a avut şi are un caracter reparator, iar scopul propus de legiuitor poate fi atins, cu condiţia ca persoanele îndreptăţite să se conformeze strict dispoziţiilor imperative ale acestui act normativ, îndeosebi prevederilor art. 22 alin. (1) din lege, prin care se stipulează expres termenul pentru depunerea notificărilor.
Legea nr. 10/2001 este o lege specială, care derogă de la prevederile legii generale, astfel încât, dispoziţiile acestei legi se aplică cu prioritate în raport cu celelalte dispoziţii .
Prin urmare, pentru depunerea notificării de către persoana îndreptăţită, trebuie avut în vedere termenul stabilit expres de legea specială, respectiv art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar împrejurarea că notificarea a fost soluţionată prin emiterea dispoziţiei în data de 25 februarie 2010 în urma pronunţării deciziei Tribunalului şi Curţii de Apel Craiova, nu a avut relevanţă în privinţa termenului instituit de lege pentru formularea notificării.
În considerarea argumentelor mai sus expuse şi dispoziţiilor legale reţinute, s-a constatat că în mod corect s-a reţinut de autoritatea administrativă că reclamantul nu a formulat notificarea în termenul prevăzut de lege.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 30 din 17 ianuarie 2011, a respins apelul declarat de contestatorii V.D., P.O.M., C.P.D., C.Ş.A. şi S.A.M., împotriva sentinţei civile nr. 287 din 6 iulie 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia civilă, în contradictoriu cu intimaţii Statul Român, prin M.F.P., prin D.G.F.P. Dolj, Primăria Municipiului Craiova - comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, şi Primarul Municipiului Craiova.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Din modul în care apelul a fost motivat este evident că apelaţii fac o confuzie între acţiunea în revendicarea unui imobil şi contestaţia formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Acţiunea în revendicare este imprescriptibilă şi este formulată în condiţiile în care reclamantul, care este proprietar şi poate dovedi titlul său, a pierdut posesia bunului în favoarea unui posesor neproprietar.
Acţiunile prin care se tinde la retrocedarea imobilelor preluate abuziv de stat presupun dovedirea titlului avut anterior preluării, a faptului că imobilul a fost efectiv preluat de stat şi se finalizează prin constituirea unui titlu valabil în prezent pentru reclamant. Toate legile cu caracter reparatoriu au prevăzut o procedură obligatorie pentru reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate, în afara acestei proceduri fiind inadmisibil a se obţine retrocedarea imobilelor. În aceste cazuri, reclamantul nu are un titlu de proprietate şi nici un bun, în sensul practicii dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1, ceea ce duce la concluzia că nu poate invoca imprescriptibilitatea vocaţiei sale la retrocedarea bunului, vocaţie recunoscută prin legea reparatorie.
Mai mult, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este cea stabilită prin lege, astfel că persoanele care tind la recunoaşterea unor drepturi în justiţie trebuie să formuleze acele tipuri de acţiuni şi să urmeze procedura prevăzută de lege, întrucât dreptul lor de acces la justiţie nu este absolut.
Pentru imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, prevăzute expres în art. 2 din lege, acordarea de măsuri reparatorii se face după ce persoana îndreptăţită formulează o notificare în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii (14 februarie 2001). În acest sens sunt dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, modificate prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001.
Alin. 5 al textului prevede că nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Aceste dispoziţii cu caracter expres duc la concluzia că termenul de un an, care s-a împlinit la 14 februarie 2002, este un termen de decădere, care nu poate fi suspendat sau întrerupt, nicidecum un termen de prescripţie sau de recomandare.
În speţă, formularea notificării în anul 2005 a fost lipsită de efecte juridice sub aspectul posibilităţii reclamanţilor de a obţine acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de stat, astfel că în mod corect unitatea deţinătoare a respins cererea, soluţie menţinută de prima instanţă.
Este nefondată susţinerea apelanţilor privind autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile 491 din 19 iunie 2007 cu privire la soluţionarea acţiunii de faţă. Prin sentinţa respectivă s-a stabilit că unitatea căreia i s-a înaintat notificarea are obligaţia de a emite o dispoziţie, potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, prin care să se pronunţe asupra cererii de restituire în natură ce i s-a adresat. Instanţa nu a stabilit dacă notificarea a fost formulată sau nu în termen, pentru că nici legea nu conţine prevederi prin care să oblige unitatea deţinătoare la emiterea dispoziţiei doar în situaţia în care a fost investită în termen, ci stabileşte obligaţia generală de a se pronunţa asupra notificării.
Din considerentele sau din dispozitivul sentinţei civile 491 din 19 iunie 2007 nu rezultă că instanţa ar fi statuat cu privire la termenul de formulare a notificării, prin urmare neputând fi vorba despre existenţa autorităţii de lucru judecat, nici sub aspectul excepţiei prev. de art. 166 C. proc. civ. şi nici al prezumţiei lucrului judecat, în condiţiile art. 1201 C. civ.
Este legală soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a statului, deoarece în litigiile având ca obiect contestaţii împotriva dispoziţiei emise de primar, calitate procesuală pasivă are doar unitatea emitentă a dispoziţiei, statului fiindu-i recunoscută calitatea de parte doar în ipoteza prev. de art. 29 din Legea nr. 10/2001, ceea ce nu este cazul în speţă.
Apreciind că este legală şi temeinică sentinţa prin care s-a respins contestaţia formulată pe considerentul că notificarea a fost adresată unităţii deţinătoare peste termenul legal, conform art. 296 C. proc. civ. apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată, au declarat recurs contestatorii: V.D., P.O.M., C.P.D., C.Ş.A. şi S.A.M., criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
- Ambele instanţe în mod greşit au reţinut că notificarea a fost formulată cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de vreme ce prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001 s-a prelungit cu încă 6 luni termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
- Notificarea a fost formulată la data de 23 iulie 2011 şi a fost adresată atât R.A.A.D.P.P.L. Craiova, cât şi Primăriei Municipiului Craiova.
- Obiectul notificării menţionate îl constituie imobilul situat în municipiul Craiova, str. Nicolae Bibescu, compus din trei corpuri de clădire, cu destinaţia de locuinţe, deţinute de chiriaşi, precum şi terenul aferent construcţiilor.
- Interpretarea şi aplicarea greşită a legii de către cele două instanţe se referă la modul în care este primit raportul dintre acţiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun şi posibilitatea de a apela la prevederile prevăzute în legile speciale.
- Primarul Municipiului Craiova a emis dispoziţia din 25 februarie 2010, care a fost expediată la data de 26 februarie 2010, iar contestaţia a fost înregistrată la data de 18 martie 2010, în intervalul termenului de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
- Nerespectarea termenului pentru depunerea notificării nu atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii, constând în restituirea bunurilor în natură sau prin echivalent.
- Principiile juridice generale statuează imposibilitatea acţiunilor ce tind la recunoaşterea şi redobândirea dreptului de proprietate privată.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, persoana îndreptăţită va notifica, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.
Termenul de 6 luni prevăzut de textul de lege mai sus invocat, a fost prelungit succesiv de două ori cu câte trei luni prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001.
În condiţiile în care Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, termenul limită pentru depunerea notificărilor a fost data de 14 februarie 2002.
Termenul de 6 luni prevăzut iniţial de Legea nr. 10/2001, prelungit ulterior la un an, stabilit de dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, este termenul de decădere şi nu un termen de recomandare, aşa cum susţin contestatorii - recurenţi V.D. P.O.M., C.P.D., C.Ş.A. şi S.A.M.
Aspectul învederat mai sus, rezultă din cuprinsul dispoziţiilor prevăzute de art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 care prevăd expres că, nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură, sau prin echivalent.
Fiind un termen de decădere, acesta nu este susceptibil de suspendare, întrerupere sau repunere în termen.
În speţă, susţinerea recurenţilor - contestatori în sensul că, la data de 23 iulie 2001, au formulat notificare, pe care au expediat-o atât R.A.A.D.P.P.L Craiova cât şi Primăriei municipiului Craiova, nu poate fi reţinută, pentru următoarele considerente : la termenul din 14 noiembrie 2011 instanţa a acordat un nou termen de judecată în vederea depunerii la dosar de către recurenţii-contestatori a notificării din 23 iulie 2011, despre care aceştia au făcut vorbire în cererea de recurs.
De asemenea, prin adresa de la fila 31 dosar recurs, s-a pus în vedere recurenţilor - contestatori să depună la instanţă, până la termenul din 6 februarie 2012, un certificat al notificării din data de 23 iulie 2001, lucru pe care nu l-au făcut.
Prin urmare, notificarea din data de 23 iulie 2001 a fost tardiv formulată, cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
De asemenea, prin modalitatea în care recurenţii şi-au motivat recursul, rezultă că aceştia fac confuzie între acţiunea în revendicarea unui imobil şi contestaţia formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Acţiunea în revendicare este imprescriptibilă şi este formulată în condiţiile în care reclamantul este proprietarul neposesor ce pretinde restituirea bunului de la posesorul neproprietar.
Acţiunile prin care se tinde la retrocedarea imobilelor preluate abuziv de stat presupun dovedirea titlului avut anterior preluării, a faptului că imobilul a fost efectiv preluat de stat, iar retrocedarea se finalizează prin constituirea dreptului de proprietate, în faza acestei proceduri fiind inadmisibil a se obţine retrocedarea imobilelor.
În aceste situaţii, reclamantul nu are un titlu de proprietate şi nici un bun, în sensul practicii dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1, ceea ce duce la concluzia că nu se poate invoca imprescriptibilitatea vocaţiei sale la retrocedarea bunului, vocaţie recunoscută prin legea reparatorie.
Pentru imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, prevăzute expres în art. 2 din lege, acordarea de măsuri reparatorii se face după ce persoana îndreptăţită formulează o notificare în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii (14 februarie 2001).
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va reţine că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în consecinţă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorii V.D., P.O.M., C.P.D., C.Ş.A. şi S.A.M. împotriva deciziei nr. 30 din 17 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 652/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 634/2012. Civil. Acţiune în contrafacere.... → |
|---|
