ICCJ. Decizia nr. 570/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.570/2012
Dosar nr.66/114/2006
Şedinţa din camera de consiliu de la 1 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de ordonanţă preşedinţială, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 10 iunie 2010, reclamanta SC C.V.P. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, obligarea pârâtei la predarea stocurilor de produse asupra cărora reclamanta deţine drepturi legitime si la plata sumei de 1.000 euro/ zi de întârziere, cu titlu de daune cominatorii, până la executarea integrală a obligaţiei de predare.
Prin sentinţa civilă nr. 4272/ COM din 12 august 2010, Tribunalul Constanţa a constatat competenta funcţională a judecătorului sindic în soluţionarea cererii, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa si a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Prin sentinţa nr. 1164 din 2 noiembrie 2010, Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de SC C.V.P. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, prin lichidator judiciar R.S. - S.P.R.L.; au fost respinse şi contestaţiile formulate de SC C.V.P. SRL, SC H.F. SRL, F.F.I.C. - I.P.U.R.L., SC M.L.C. SRL şi B.V. împotriva tabelului suplimentar şi a tabelului definitiv al creanţelor; a fost respinsă şi cererea formulată de SC H.F. SRL, prin care se solicita anularea procesului – verbal al adunării creditorilor din 2 iulie 2010.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs SC C.V.P. SRL, SC H.F. SRL, F.F.I.C. - I.P.U.R.L., SC M.L.C. SRL şi B.V., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti.
Prin Decizia nr. 930 din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, dispunând declinarea competenţei de soluţionare a recursurilor în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut, în esenţă, că, din interpretarea dispoziţiilor art. 6 şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, rezultă că soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor judecătorului sindic este în competenţa curţii de apel la care este arondat tribunalul pe rolul căruia este înregistrat dosarul de insolvenţă.
Prin încheierea din 18 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6745/1/2010, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a admis cererea de strămutare a Dosarului de insolvenţă nr. 66/114/2006 de la Tribunalul Buzău la Tribunalul Bucureşti.
Cum strămutarea pricinilor este un caz de prorogare judecătorească de competenţă şi această prorogare a intervenit la data de 18 noiembrie 2010, înainte de înregistrarea recursurilor pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, s-a apreciat că revine Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a acestor recursuri.
Prin Decizia civilă nr. 1550 din 27 octombrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, dispunând declinarea competenţei de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, iar, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, în vederea stabilirii instanţei competente.
Pentru adoptarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că strămutarea pricinilor este un caz de prorogare judecătorească de competenţă, însă, în cazul în care este dispusă referitor la o cauză având ca obiect procedura insolvenţei, aprecierea acesteia trebuie să ţină seama de dispoziţiile Legii nr. 85/2006, art. 6 şi art. 8 alin. (1), procedură care are un caracter special.
S-a considerat că, în cazul hotărârii pronunţate de tribunalul de la care se strămută cauza, în speţă, Tribunalul Ploieşti, competentă este Curtea de Apel Ploieşti si numai în cazul hotărârilor pronunţate de tribunalul la care s-a strămutat cauza, în speţă, Tribunalul Bucureşti, competentă teritorial este Curtea de Apel Bucureşti.
Referitor la conflictul negativ de competenţă, cu soluţionarea căruia a fost învestită această instanţă, Înalta Curte constată următoarele:
Conflictul negativ de competenţă, în condiţiile art. 20 alin. (2) C. proc. civ., presupune ca două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile, să se declare necompetente să judece aceeaşi pricină.
Din interpretarea acestui text legal, rezultă că, pentru existenţa conflictului negativ de competenţă, este necesară întrunirea mai multor condiţii, şi anume: să existe două sau mai multe instanţe sesizate cu aceeaşi pricină; instanţele să se fi declarat necompetente prin hotărâri rămase irevocabile; declinările de competenţă să fie reciproce; cel puţin una dintre aceste instanţe să fie competentă să soluţioneze cererea respectivă.
În cauză, aceste cerinţe legale sunt îndeplinite cumulativ, astfel încât instanţa supremă se consideră regular învestită pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Sub un prim aspect, se observă că ceea ce a determinat dezbaterea competenţei de soluţionare a recursurilor şi interpretarea diferită a instanţelor asupra acestei probleme de drept a fost intervenirea unui incident procedural, cel al strămutării cauzei.
Astfel, prin încheierea pronunţată la data de 18 noiembrie 2010, ulterior soluţionării cererii de către Tribunalul Buzău, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a admis cererea de strămutare, dispunând strămutarea Dosarului comercial nr. 66/114/2006 de la Tribunalul Buzău la Tribunalul Bucureşti, cu păstrarea actelor de procedură efectuate în cauză.
În acest context procesual, apreciem că, în litigiul dedus judecăţii, prorogarea de competenţă determinată de admiterea cererii de strămutare ar fi putut opera numai în favoarea instanţei la care s-a dispus strămutarea cauzei, iar nu şi în favoarea instanţelor care soluţionează căile de atac de care este susceptibilă hotărârea ce a fost pronunţată de instanţa de la care cauza a fost strămutată.
Această interpretare se impune din perspectiva raţiunilor intrinseci ale instituţiei strămutării, care, atunci când are a fi analizată, se raportează la o anumită pricină si la o anumită instanţă, particularizată în mod necesar, iar nu si la instanţele superioare instanţei de la care se dispune strămutarea.
În sens contrar, ar însemna ca, analizând motivele specifice strămutării reglementate de art. 37 C. proc. civ., instanţa supremă competentă cu soluţionarea cererii de strămutare să facă o apreciere globală, in abstracto, cu privire la toate instanţele ce ar fi competente să se pronunţe, la un anumit moment, în cauză, deşi motivele ce ar determina strămutarea, din perspectiva persoanei interesate, să nu se fi ivit încă si, deci, acestea să nu fie actuale.
Mai mult, în speţă, câtă vreme cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 66/114/2006 al Tribunalului Buzău fusese soluţionată la data de 2 noiembrie 2010, cererea de strămutare nu mai putea fi admisă.
Pentru considerentele expuse, reţinând că strămutarea cauzei s-a dispus doar cu privire la soluţionarea fondului litigiului dedus judecăţii si doar în considerarea Tribunalului Ploieşti, nu se poate aprecia că prorogarea judecătorească de competenţă, ca urmare a admiterii cererii de strămutare, operează şi în favoarea instanţei de recurs, în speţă, Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă superioară, Tribunalului Bucureşti, la care, prin încheierea din 18 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, a fost strămutată pricina ce formează obiectul Dosarului nr. 66/114/2006, ulterior soluţionării cauzei de către Tribunalul Buzău, prin sentinţa nr. 1164 din 2 noiembrie 2010 si, deci, dezînvestirii acestui tribunal.
În consecinţă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de SC C.V.P. SRL, SC H.F. SRL, F.F.I.C. - I.P.U.R.L., SC M.L.C. SRL şi B.V. împotriva sentinţei nr. 1164 din 2 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Buzău, în Dosarul nr. 66/114/2006, se va stabili în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 577/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 560/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
