ICCJ. Decizia nr. 5739/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5739/2012
Dosar nr. 4171/117/2005
Şedinţa publică din 26 septembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 528 din 12 iulie 2007, pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 4171/117/2005, s-a admis în parte plângerea completată şi precizată formulată de reclamanţii B.C., B.T.Ş.A., B.A.I., B.F.K. şi B.A.J., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca; s-a admis în parte cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului formulată de intervenienta SC P. SA; s-a admis în parte cererea de intervenţie accesorie completată formulată în interesul pârâtului de intervenienta SC U.T.H. SA; s-a admis excepţia de inadmisibilitate a cererii reconvenţionale, cu consecinţa respingerii acesteia ca inadmisibilă; s-a anulat dispoziţia din 09 mai 2005 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, concomitent cu obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziţii motivate prin care să se restituie în natură în favoarea reclamanţilor, în cote egale, apartamentele din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. U., apartamente create prin dezmembrarea imobilului înscris iniţial în C.F. Cluj-Napoca, în componenţa descrisă în documentaţia de intabulare întocmită de SC C. SA şi în raportul de expertiză întocmit în cauză de expert Ş.B., şi care face parte integrantă din hotărâre, precum şi a părţilor indivize comune aferente acestor imobile, respectiv, să se propună acordarea de despăgubiri în favoarea reclamanţilor în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru apartamentele create prin dezmembrarea imobilului înscris iniţial în C.F. Cluj-Napoca, în componenţa descrisă în documentaţia de intabulare întocmită de SC C. SA şi în raportul de expertiză întocmit în cauză de expert Ş.B., şi care face parte integrantă din hotărâre, precum şi pentru părţile indivize comune aferente acestor imobile; a fost obligat pârâtul să le comunice reclamanţilor, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, toate datele privind persoana deţinătoare a restului imobilului în litigiu; au fost respinse petitele 1 şi 2 din completarea şi precizarea de acţiune, ca inadmisibile; a fost obligat pârâtul la 3.240 RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamanţilor.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, faptul că prin dispoziţia atacată, din 09 mai 2005, a fost respinsă notificarea formulată de reclamanţi, vizând imobilul situat în Cluj-Napoca, str. U., înscris iniţial în C.F. motivat pe faptul că reclamanţii nu au făcut dovada calităţii lor de moştenitori după proprietara tabulară B.G., născută J.P., de la care imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950.
Proprietara tabulară a decedat la data de 09 martie 1962, lăsând un testament prin care îl instituia ca moştenitor pe soţul ei, B.G.A., iar în cazul în care acesta nu revendica averea lăsată de defunctă sau ar fi decedat înaintea testatoarei, prin testament a fost instituită ca moştenitoare verişoara proprietarei tabularei, B.M., soţia lui B.J. Testamentul cuprindea aşadar o substituţie vulgară permisă de art. 804 C. civ.
Soţul defunctei B.P. a decedat ulterior acesteia, la 13 septembrie 1968, însă nu a revendicat averea lăsată de soţia sa sau cel puţin imobilul din speţă, astfel încât legatul făcut în favoarea lui B.G.A. a devenit caduc şi, ca urmare, îşi produce efecte cel de-al doilea legat prevăzut în testament, în favoarea lui B.M., decedată la 25 martie 1984, ai cărei moştenitori sunt reclamanţii din prezenta cauză, în cote de câte 1/5 parte fiecare şi care, de altfel, au şi formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001.
Calitatea de moştenitori ai acestora a fost stabilită şi în cadrul unei acţiuni în revendicare de drept comun, prin decizia nr. 127/2001 a Curţii de Apel Cluj, aceştia fiind astfel persoane îndreptăţite la restituire, conform art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, prezumă caracterul abuziv al preluării imobilelor în baza Decretului nr. 92/1950, imobilul în litigiu fiind astfel preluat în mod abuziv de la fosta proprietară tabulară.
În prezent, imobilul, care iniţial a fost înscris în C.F. Cluj, este împărţit în trei apartamente, transcris finalmente în C.F. Cluj, după cum urmează: apartamentul este înscris în C.F. proprietar tabular fiind intervenienta accesorie SC U.H. SA, în urma fuziunii prin absorbţie realizată de această intervenientă şi fostul proprietar al apartamentul, SC T.T. SA; apartamentul, înscris în C.F. indiv., proprietatea tabulară a Statului Român, în administrarea operativă a intervenientei accesorii SC P. SA şi care este continuatoarea fostului Oficiu Farmaceutic Regional Cluj, în urma reorganizării în temeiul Legii nr. 15/1990; apartamentul, înscris în C.F., rămas în proprietatea Statului Român şi dezmembrat apoi în 18 apartamente, cărora le-au fost atribuite nr. top. noi, din care câteva apartamente au fost vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, iar restul apartamentelor fac obiectul unor contracte de închiriere, în timp ce un apartament a fost scos din circuitul locativ.
În consecinţă, în temeiul art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, apartamentele nevândute pot fi restituite în natură, iar pentru celelalte apartamente, care au fost înstrăinate în condiţiile Legii nr. 112/1995, se pot acorda măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 18 din aceeaşi lege.
În ceea ce priveşte petitele 1 şi 2 din completarea şi precizarea de acţiune, acestea au fost apreciate ca inadmisibile în temeiul art. 111 C. proc. civ., întrucât se solicită constatarea unei stări de fapt, solicitare inadmisibilă, câtă vreme plângerea prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001 are caracterul unei acţiuni în realizarea dreptului.
Cererea reconvenţională pe care reclamanţii au înţeles să o formuleze faţă de intervenienţii accesorii este inadmisibilă în temeiul art. 119 C. proc. civ., în timp ce cererile de intervenţie accesorie se impun a fi respinse în temeiul art. 49 şi următoarele C. proc. civ.
Pârâtul a fost obligat la cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial şi onorariu expert, având în vedere că acesta se află în culpă procesuală, întrucât nu a ţinut seama de cele stabilite prin decizia nr. 172/2001 a Curţii de Apel Cluj.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 31A din 17 ianuarie 2008, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, de reclamanţii B.C., B.T.Ş.A., B.I.A., B.F.K. şi B.A.J., precum şi aderarea la apel formulată de intervenienta accesorie SC U.T.H. SA împotriva sentinţei civile nr. 528 din 12 iulie 2007 a Tribunalului Cluj, şi a obligat pe pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca să plătească reclamanţilor suma de 5.000 RON cheltuieli de judecată în apel, parţiale, reţinând, în esenţă, următoarele.
O primă problemă care se impune a fi analizată în prezenta cauză este acea a calităţii reclamanţilor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul în litigiu, în calitatea lor de succesori ai fostei proprietare tabulare a respectivului imobil.
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată, sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege stipulând că de prevederile acestei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Prin urmare, ceea ce se impune a fi analizat în cauză este dacă reclamanţii sunt sau nu moştenitori ai fostei proprietare tabulare B.G., născută J.P., proprietară tabulară în C.F. Cluj şi de la care imobilul a fost preluat de la Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950, imobil transcris apoi în altă carte funciară.
Nu se contestă faptul că imobilul a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950 de la B.P., ceea ce se contestă fiind doar calitatea reclamanţilor de moştenitori ai acesteia.
Aşa cum s-a stabilit de către Curtea de Apel Cluj, în decizia civilă nr. 201/A din 15 iunie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1855/33/2006, fosta proprietară tabulară a imobilului, B.P.M., a lăsat un testament olograf în care a inserat o clauză reprezentând o substituţie vulgară, în sensul prevederilor art. 804 C. civ., prin care l-a desemnat pe soţul ei, B.G.A., ca prim gratificat, iar pe lângă acesta a desemnat un al doilea gratificat, pe mama reclamanţilor, W.M., pentru cazul în care primul gratificat nu ar revendica averea ori ar fi decedat înaintea testatoarei, situaţie în care liberalitatea ar fi devenit ineficace în privinţa lui.
Prin certificatul de calitate de moştenitor din 04 octombrie 2004, emis de B.N.P. P.F., respectiv prin certificatul de moştenitor din 21 aprilie 1998, emis de B.N.P. R.M.F., s-a stabilit că reclamanţii sunt moştenitori ai fostei proprietare tabulare, astfel: moştenitoarea defunctei B.P.M. este B.M., născută W., în baza testamentului olograf lăsat de defunctă, respectiv a substituţiei vulgare inserată în cuprinsul acestui testament, succesorii acesteia din urmă fiind reclamanţii din prezenta cauză.
S-a conchis, că nu li se poate nega reclamanţilor calitatea de persoane îndreptăţite, în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Susţinerea pârâtului şi a intervenienţilor accesorii, în sensul că moştenitorul fostei proprietare tabulare ar fi în realitate soţul acesteia, B.G.A., conform certificatului de moştenitor din 14 aprilie 1962, care a acceptat astfel moştenirea după defuncta proprietară tabulară B.P.M., dând astfel eficienţă testamentului olograf lăsat de aceasta şi înlăturând-o de la moştenire pe W.M., a fost apreciată ca fiind parţial exactă, dar total lipsită de eficienţă juridică din perspectiva Legii nr. 10/2001, având în vedere cel puţin următoarele considerente:
Chiar dacă s-ar lua în considerare prevederile art. 752 C. civ., conform cărora în situaţia în care unul şi acelaşi moştenitor are vocaţie succesorală atât legală, cât şi testamentară la aceeaşi moştenire, el poate opta diferit, acceptând moştenirea legală şi renunţând la cea testamentară – aceasta fiind ipoteza materializată la momentul emiterii certificatului de moştenitor, incidenţa acestui text de lege nu este de natură să-i confere lui B.G.A., sau eventualilor săi succesibili calitatea de persoane îndreptăţite în baza Legii nr. 10/2001, concomitent cu înlăturarea de la moştenire, pentru partea de moştenire culeasă de soţul supravieţuitor, B.G.A., în virtutea calităţii sale de moştenitor legal, a moştenitorilor testamentari, având în vedere dispoziţiile exprese şi imperative ale art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, conform cărora „de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la capitolul III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire”.
Din perspectiva Legii nr. 10/2001, vor beneficia de prevederile acestei legi doar succesibilii care au urmat procedura prevăzută de această lege, independent de momentul în care aceştia au acceptat moştenirea şi indiferent de calitatea de moştenitori legali ori testamentari, respectiv, doar acei succesori care au depus notificare în baza Legii nr. 10/2001 cu privire la imobile ce se încadrează în dispoziţiile acestei legi.
Pentru succesorii, fie ei legali ori testamentari, care nu au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 şi deci nu au urmat procedura prevăzută de această lege, dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu devin incidente, respectiv aceştia nu vor beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de această lege, de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat această procedură vor profita ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire.
Or, în speţă, singurii care au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 sunt reclamanţii.
S-a conchis, că chiar dacă, în condiţiile dreptului comun, reclamanţii, respectiv, antecesoarea acestora, ar fi fost înlăturaţi de la succesiunea lui B.P.M., de către soţul supravieţuitor, B.G.A., prin acceptarea de către acesta a succesiunii după defuncta sa soţie, conform certificatului de moştenitor, oricum, sub imperiul Legii nr. 10/2001, B.G.A. ori eventualii săi succesibili nu puteau beneficia de prevederile acestei legi, pentru simplul fapt că nu au formulat notificare în baza acesteia.
Reclamanţii fiind singurii care au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, conform art. 4 alin. (3) şi (4) din această lege, acestora li se cuvine întreaga moştenire rămasă după B.P.M., inclusiv cota parte ce i-ar fi revenit soţului supravieţuitor al acesteia, dat fiind că acesta din urmă sau succesorii potenţiali ai acestuia nu au uzat de procedura reglementată de Legea nr. 10/2001.
Critica pârâtului apelant referitoare la defectuoasa redactare a raportului de expertiză a fost înlăturată de către Curte, în temeiul prevederilor art. 212 alin. (2) C. proc. civ., cu motivarea că pârâtul a avut posibilitate să conteste expertiza în termenul procedural reglementat de acest text legal.
Nefondat a fost apreciat şi motivul de apel prin care s-a solicitat exonerarea pârâtului de plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că prin prisma art. 274 C. proc. civ., coroborat cu art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, pârâtul se află în culpă pentru nesoluţionarea în termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, a notificării formulate de reclamanţi, această întârziere impunând în sarcina reclamanţilor cheltuieli financiare, precum şi alocarea unui timp îndelungat pentru valorificarea prin instanţă a drepturilor lor asupra imobilului în litigiu.
Nefondat a fost apreciat şi motivul de apel prin care pârâtul apelant a invocat greşita sa obligare de către prima instanţă la a le comunica reclamanţilor date privind persoana deţinătoare a restului imobilului, având în vedere că această dispoziţie a primei instanţe este în concordanţă cu prevederile art. 27 alin. (2) şi (3) Legea nr. 10/2001, republicată, dispoziţii conform cărora persoana juridică notificată va comunica persoanei îndreptăţite toate datele privind persoana fizică sau juridică deţinătoare a celeilalte părţi din imobilul solicitat, comunicarea urmând să se facă prin scrisoare recomandată cu conformare de primire.
În ceea ce priveşte apelul reclamanţilor, acesta, de asemenea, a fost apreciat ca nefondat, fiind respins în consecinţă, pentru cele ce urmează:
Cele două petite, respinse ca inadmisibile de prima instanţă, respectiv constatarea preluării abuzive a imobilului şi a folosirii fără vreun titlu a imobilului de către Statul Român, se circumscriu dispoziţiilor art. 111 teza a II-a C. proc. civ., fiind deci inadmisibile, având în vedere că finalitatea soluţiei de admitere a plângerii reclamanţilor este aceea a realizării dreptului lor asupra imobilului în litigiu, orice alte cereri în constatare intrând sub incidenţa art. 111 teza a II-a C. proc. civ. În plus, caracterul abuziv al preluării imobilelor, în temeiul Decretului nr. 92/1950, este prezumat prin însuşi textul art. 2 alin. (1) lit. a) al Legii nr. 10/2001, republicată, neimpunându-se deci o reiterarea a acestei constatări printr-o hotărâre judecătorească.
Referitor la motivul de apel ce viza schimbarea hotărârii primei instanţe sub aspectul restituirii în natură a terenului reprezentând curtea imobilului din litigiu, instanţa de apel a constatat că acesta nu este fondat, având în vedere că această curte trebuie să deservească toate apartamentele din imobilul în litigiu, reprezentând practic partea indiviză comună aferentă tuturor apartamentelor din imobil, şi că, urmare a restituirii în favoarea reclamanţilor a unora dintre aceste apartamente, acestora li se va restitui şi cota-parte indiviză aferentă acestor apartamente.
Dacă întreaga curte s-ar atribui în proprietate reclamanţilor, s-ar încălca dreptul de coproprietate al proprietarilor care au dobândit apartamente prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, şi cărora, o dată cu aceste apartamente, li s-a vândut şi o cotă-parte din terenul reprezentând respectiva curte, ca parte indiviză comună.
În temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., pârâtul a fost obligat la plata sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată parţiale, în apel, apreciind că această sumă este îndestulătoare pentru a acoperi onorariu avocaţial.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii B.A.I., B.A.I., B.F.K., B.T.Ş.A., B.C., pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca şi intervenienta SC U.T.H. SA, criticând-o pentru nelegalitate.
Astfel, indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanţii au arătat că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au respins solicitarea acestora pentru constatarea preluării fără titlu valabil din partea statului al imobilului situat în Piaţa U., cu motivarea că acest petit se circumscrie art. 111 teza II C. proc. civ., iar finalitatea plângerii reclamanţilor este una în realizarea dreptului; că petitul de constatarea preluării fără titlu valabil al imobilului în discuţie nu poate fi considerat inadmisibil, întrucât această solicitare este expres prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care prevede că „persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar...";.
Cu privire la reducerea cheltuielilor de judecata solicitate de reclamanţi în apel, s-a arătat că, în mod greşit, instanţa de apel a redus cheltuielile de judecată în apel de la suma solicitată şi dovedită cu chitanţa din 09 ianuarie 2008, privind onorariul avocaţial în sumă de 26.500 RON, la suma de 5.000 Ron, şi că, în mod nelegal, intimaţii SC U.T.H. SA şi SC P. SA nu au fost obligate în solidar alături de intimatul Primarul municipiul Cluj-Napoca la plata cheltuielilor de judecată în cuantumul arătat mai sus. Astfel au fost încălcate dispoziţiile art. 274 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., întrucât poziţiile procesuale a intimaţilor au fost, aşa cum rezultă din întreg dosarul, de respingere pe fond a acţiunii reclamanţilor.
Prin recursul său, Primarul municipiului Cluj-Napoca a arătat că dispoziţiile art. 804 C. civ. prevăd așa numita ";substituţie vulgară"; prin care testatorul desemnează în mod subsidiar un al doilea legatar care urmează să beneficieze prin substituţie de legat, în cazul în care primul legatar nu ar putea să beneficieze de legat. Prin urmare, în speţă, suntem în prezenta a doua legate alternative, cel de-al doilea producând efecte numai sub condiţia suspensiva a ineficacităţii celui dintâi. Faţă de actele şi lucrările dosarului, rezultă că succesiunea după defuncta B.P.M. a fost dezbătută, fiind instituit moştenitor soţul supravieţuitor al acesteia, renunțătoare fiind rudele defunctei.
În aceste condiţii, prin acceptarea succesiunii de către soţul supravieţuitor după defuncta B.P.M., legatul instituit în favoarea antecesoarei pârâţilor a rămas ineficace, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 86 din Legea nr. 36/1995, certificatul de calitate de moştenitor după defuncta B.P.M. nu mai poate produce efecte.
De altfel, în caz de îndoială asupra intenţiei testatorului, testamentul se interpretează în favoarea succesorilor legali, deoarece, în materie de succesiuni, succesiunea legală este regula, iar succesiunea testamentara excepţia.
Cât priveşte obligarea pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca la plata cheltuielilor de judecată, s-a arătat că, în speţă, mai degrabă poate fi reţinută culpa reclamanților-intimați decât culpa pârâtului-recurent, aceştia înţelegând să-şi facă dovada calităţii de persoane îndreptățite doar după promovarea în instanţa a prezentei acţiuni, notificarea soluţionându-se potrivit actelor depuse la dosarul de revendicare, motiv pentru care pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca nu se este în culpă procesuală.
Referitor la obligarea pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca de a comunica reclamanţilor intimaţi prin scrisoare recomandată toate datele privind persoana deţinătoare a restului de imobil, s-a solicitat respingerea acestui capăt de cerere, motivat de faptul că aceste informaţii nu se încadrează în ";informaţiile de interes public"; astfel cum au fost ele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 544/2001, modificată.
Prin recursul său, intervenienta SC U.T.H. SA, indicând art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., a arătat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât a schimbat natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, şi că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Instanţa a schimbat natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât, în mod greşit, a stabilit că certificatul de calitate de moştenitor emis de B.N.P. P.F. stabileşte că moştenitoarea defunctei B.P.M. este B.M.
În mod evident acest certificat de calitate de moştenitor după defuncta B.P., emis în favoarea antecesoarei reclamanţilor, B.M., nu poate produce efecte, întrucât, potrivit art. 86 din Legea nr. 36/1995, după emiterea certificatului de moştenitor nu se mai poate întocmi alt certificat de moştenitor, pe de o parte, iar pe de altă parte, legatul instituit în favoarea acesteia a rămas caduc prin faptul că succesiunea a fost acceptată de către soţul supravieţuitor, B.G.A.
Raportat la cele arătate, s-a susţinut că instanţa trebuia să analizeze prevederile acestuia şi să stabilească dacă raportat la acceptarea succesiunii făcute de către primul beneficiar al testamentului - B.G.A. - reclamanţii mai pot fi repuşi în termenul de acceptare a succesiunii, şi dacă aceştia au calitate de moştenitori ai fostei proprietare a imobilului.
Indicând art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta intervenientă a arătat că hotărârea atacată cuprinde motive străine de această pricină, întrucât instanţa a reţinut, în motivarea hotărârii, împrejurări care sunt străine de această cauză şi care nu pot sta la baza hotărârii, în sensul că prezenta cauză nu are legătură cu decizia civilă nr. 201/2006.
De asemenea, a mai arătat că instanţa de apel a pronunţat decizia civilă nr. 31/A/2008 cu aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât, în mod greşit, instanţa de apel a stabilit că, raportat la prevederile Legii nr. 10/2001, nu are nici o importanţă şi este lipsit de eficienţă juridică certificatul de moştenitor eliberat de către notariatul de Stat al Raionului Cluj, după defuncta B.P.M.
Cu toate că certificatul de moştenitor mai sus menţionat a stabilit clar că moştenitor al defunctei B.P.M. este soţul supravieţuitor, B.G.A., renunţătoare fiind surorile defunctei (între care şi mama defunctei B.M.), instanţa a apreciat greşit că acesta nu are calitate de persoană îndreptăţită.
Ori, calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului sau la acordarea masurilor reparatorii trebuie stabilită după regulile devoluţiunii legale sau testamentare, cu precizarea că operează repunerea in termenul de acceptare a succesiunii pentru succesibilii care nu au acceptat moştenirea după data de 6 martie 1945.
S-a concluzionat, că, în considerarea prevederilor art. 650, art. 679 şi urm., art. 685 şi urm., art. 804 şi urm., C. civ., a principiului indivizibilităţii acceptării succesiunii, existenţa certificatului de moştenitor potrivit căruia succesor al proprietarei tabulare este soţul acesteia şi nu mama reclamanţilor apelanţi, nu poate duce decât la concluzia că reclamanţii nu au calitate de persoane îndreptăţite la restituire, conform art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001.
În recurs, la termenul din 7 mai 2009, s-a admis cererea formulată de recurentul pârât Primarul municipiului Cluj- Napoca şi s-a dispus suspendarea judecăţii recursurilor, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea cauzei ce face obiectul Dosarului nr. 16551/211/2007 al Tribunalului Cluj, ce are ca obiect constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. 89 din 14 octombrie 2004, eliberat de B.N.P. P.F., întrucât dezlegarea cererilor de recurs din prezenta cauză atârnă de soluţia ce se va lua în Dosarul nr. 16551/221/2007 al Tribunalului Cluj, având în vedere că în prezentul litigiu reclamanţii înţeleg să facă dovada calităţii de persoane îndreptăţite şi cu certificatul de calitate de moştenitor al B.N.P. P.F.
Litigiu ce a făcut obiectul Dosarului nr. 16551/211/2007 al Tribunalului Cluj, secţia civilă, s-a soluţionat irevocabil prin decizia civilă nr. 1437/R din 22 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a I-a civilă, prin care s-a admis recursul declarat de pârâţi B.C., născută B., B.T.Ş.A., B.A.I., B.F.K., împotriva deciziei civile nr. 262/A din 29 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul Cluj, pe care a modificat-o şi, rejudecând, a admis apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei civile nr. 12712 din 19 noiembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, pe care a schimbat-o în tot, în sensul respingerii în întregime, ca nefondată, a cererii principale formulată de Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, respingerii în întregime, ca nefondate, a cererilor de intervenţie în interes propriu formulate de intervenienţii Primarul municipiului Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca şi SC U.T.H. SA, şi obligării intimaţilor, reclamantului şi intervenienţilor să plătească recurenţilor suma de 5.230 RON, cheltuieli de judecată, în recurs, fond şi apel.
La termenul din 10 mai 2012, cauza a fost repusă pe rol şi fixat termen pentru soluţionarea recursurilor.
Examinând decizia în limita criticilor formulate, instanţa constată recursurile nefondate, pentru următoarele considerente:
Astfel, critica formulată de reclamanţi potrivit căreia greşit instanţele de fond şi apel au respins, ca inadmisibil, petitul privind constatarea preluării fără titlu valabil de către stat a imobilului în litigiu este nefondată.
Potrivit art. 111 C. proc. civ., „Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului”.
Or, în speţă, aşa cum a reţinut instanţa de apel, reclamanţii au avut deschisă calea acţiunii în realizare, prin plângerea formulată împotriva dispoziţiei din 9 mai 2005 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, pe de o parte, iar pe de altă parte, caracterul abuziv al preluării imobilelor de către stat în baza Decretului nr. 92/1950 este prezumată prin art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată, nemaiimpunându-se, astfel, o reiterare a acestei constatări printr-o hotărâre judecătorească, în această situaţie.
Critica formulată de reclamanţi, potrivit căreia, cu încălcarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de apel a redus onorariu de avocat de la suma de 26.500 RON la suma de 5.000 RON, întrucât poziţiile procesuale ale intimaţilor au fost de respingere pe fond a acţiunii reclamanţilor, este, de asemenea, nefondată.
Potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ. „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
În speţă, se constată că reducerea cheltuielilor de judecată avansate de reclamanţi în apel, la 5.000 RON, a fost dispusă corect de instanţa de apel având în vedere aceste criterii legale, respectiv că onorariu avocaţial este nejustificat de mare faţă de munca îndeplinită de avocatul ales care a redactat şi susţinut apelul reclamanţilor, şi a formulat întâmpinare la apelul pârâtului.
În ceea ce priveşte criticile formulate de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca şi de intervenienta SC U.T.H. SA, se constată că, deşi formulate separat, acestea vizează aceeaşi chestiune de drept, respectiv că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 804 C. civ. şi că reclamanţii nu au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, deoarece certificatul de moştenitor emis în favoarea antecesoarei reclamanţilor, B.M., nu poate să producă efecte câtă vreme succesiunea defunctei B.P. fusese acceptată de către soţul supravieţuitor, B.G.A., emiţându-se în acest sens certificatul de moştenitor eliberat de Notariatul de Stat al Raionului Cluj, ocazie cu care mama defunctei B.M. a renunţat, şi li se va răspunde prin următoarele considerente comune:
Prin decizia nr. 1437/R/2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. 16551/211/2007, irevocabilă, s-a admis recursul declarat de pârâţii B.C., născută B., B.T.Ş.A., B.A.I., B.F.K., B.A.I., împotriva deciziei civile nr. 262/A din 29 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul Cluj, pe care a modificat-o şi, rejudecând, a admis apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins, în întregime, cererea principală şi cererile de intervenţie în interes propriu, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel, a reţinut, în esenţă, că obiectul litigiului l-a constituit cererea reclamantului Consiliul local al municipiului Cluj- Napoca pentru constatarea nulităţii certificatului de calitate; că motivul pentru care s-a formulat această cerere este acela că prin certificatul de moştenitor emis de Notariatul de Stat al Raionului Cluj s-a dezbătut succesiunea după B.P.M., stabilindu-se că singurul moştenitor legal al acesteia este B.G.G., renunţătoare fiind rudele acesteia, astfel că legatul instituit în favoarea autoarei pârâţilor a rămas ineficace, iar, în baza art. 86 din Legea nr. 36/1995, certificatul de calitate de moştenitor nu mai putea produce efecte; că, asupra certificatului de moştenitor, s-a pronunţat Judecătoria Cluj-Napoca prin sentinţa civilă nr. 10804 din 22 iulie 2011, irevocabilă, în sensul că s-a constatat nulitatea absolută a acestui certificat şi dreptul de opţiune legală şi testamentară al autoarei pârâţilor B.M., născută W.M.; că, potrivit art. 804 C. civ., substituţia vulgară este o dispoziţie prevăzută în actul de liberalitate prin care dispunătorul desemnează pe lângă primul gratificat şi un al doilea, care să beneficieze de libertate în cazul în care primul nu ar putea sau nu ar mai dori să o primească, devenind ineficace în privinţa lui; că, prin testamentul olograf din 23 noiembrie 1947, contesa B.G., născută baroneasa J.P., a dispus de averea ei în sensul că a instituit ca moştenitor al întregii sale averi pe soţul său, contele B.G.A., iar dacă soţul său nu ar revendica averea lăsată sau orice parte din această avere, ori ar deceda înaintea sa, pentru aceste cazuri a instituit ca moştenitoare a averii sale pe nepoata (verişoara sa) baroneasa B.J., născută baroneasa W.M., dispoziţie ce reprezintă o substituţie vulgară; că prima liberalitate este ineficientă prin faptul că beneficiarul ei B.G.G. a optat, prin acceptare, doar pentru moştenirea legală, în calitatea sa de soţ supravieţuitor şi nu ca moştenitor testamentar, calitate la care a renunţat implicit, astfel că, prin efectul realizării condiţiei suspensive, s-a născut dreptul lui W.M., drept dobândit direct de la testatoarea B.G., născută baroneasa J.M., şi că autoarea reclamanţilor are calitate de moştenitoare legală şi testamentară după defuncta B.P.M.
Aceste dezlegări date prin hotărâre judecătorească irevocabilă, cu privire la validitatea certificatului de calitate de care se prevalează reclamanţii pentru dovedirea calităţii de persoane îndreptăţite în prezentul litigiu, la calitatea de moştenitoare testamentară a autoarei lor, B.M., născută W.M., după testatoarea B.G., născută J.P., proprietara tabulară a imobilului în litigiu, nu pot face obiect de analiză într-un litigiu ulterior, fără a se încălca puterea de lucru judecat a acesteia.
În consecinţă, faţă de cele statuate prin această hotărâre, se constată că reclamanţii, moştenitori legali ai autoarei lor, B.M., care a avut calitatea de moştenitoare legală şi testamentară a numitei B.G., născută J.P., au calitatea de persoane îndreptăţite, în condiţiile art. 3 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru retrocedarea imobilul în litigiu, ce a fost proprietatea autoarei B.G. şi care a fost preluat de stat prin naţionalizare, în baza Decretul nr. 92/1950.
În ceea ce priveşte critica formulată de recurentul pârât Primarul municipiului Cluj-Napoca potrivit căreia greşit a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi, întrucât nu se află în culpă procesuală, se constată că este nefondată, câtă vreme acesta a căzut în pretenţii, prin admiterea acţiunii reclamanţilor, faţă de prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Critica potrivit căreia greşit a fost obligat pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca să comunice reclamanţilor datele privind persoana deţinătoare a restului de imobil, întrucât aceste informaţii nu se încadrează în informaţii de interes public, potrivit art. 5 din Legea nr. 554/2001, modificată, se constată, că, de asemenea, este nefondată, deoarece potrivit ar.27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, persoana juridică notificată este obligată să comunice reclamanţilor datele privind persoana fizică sau juridică deţinătoare a celeilalte părţi din imobil.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii, de pârât şi de intervenienta SC U.T.H. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanţii B.A.I., B.A.I., B.F.K., B.T.Ş.A., B.C., de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca şi de intervenienta SC U.T.H. SA împotriva deciziei nr. 31A din 17 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5737/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5741/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
