ICCJ. Decizia nr. 5744/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5744/2012
Dosar nr. 8272/1/2011
Şedinţa publică din 26 septembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 3594 din 3 mai 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins excepţiile invocate de recurentul-reclamant O.V., a admis recursul pârâtului Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. a municipiului Bucureşti împotriva deciziei din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă. A modificat decizia în sensul că a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei nr. 1010 din 6 iulie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă. A respins ca nefondat recursul reclamantului împotriva aceRONaşi decizii.
Împotriva acestei decizii reclamantul O.V. a formulat contestaţie în anulare specială invocând dispoziţiile art. 318 – 321 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor se arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confundat din eroare actele procedurale din acea cauză cu actele procedurale din altă cauză în care este vorba de o situaţie destul de diferită, cu vânzare de apartamente pe Legea nr. 112/1995 şi cu aplicarea Decretului nr. 223/1974.
Se mai susţine, că s-a omis să se dea răspuns la mai multe motive de recurs şi că nu s-a analizat impactul deciziilor C.E.D.O. Atanasiu/România şi Viaşu/România; că nu au fost analizate toate actele procedurale pe care le-a săvârşit şi că nu s-a analizat motivul de ordine publică depus la 16 noiembrie 2010 în care a invocat încălcarea art. 46 C.E.D.O. cu referire la deciziile Viaşu/România parag. 58 şi Atanasiu/România parag. 136 coroborat cu art. 1 din Primul Protocol la C.E.D.O.
Contestaţia în anulare va fi respinsă.
Sub aspectul excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei în anulare invocată de avocat S.B., motivat de împrejurarea că nu sunt întrunite condiţiile imperative cerute de art. 317 şi urm. C. proc. civ., Înalta Curte, o va respinge ca nefondată. Astfel, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, în speţă, fiind indicat ca temei juridic art. 318 – 321 C. proc. civ., iar criticile formulate se circumscriu art. 318 C. proc. civ.
Pe fond, contestaţia în anulare este nefondată şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare ce poate fi exercitată pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 – contestaţia în anulare propriu-zisă şi de art. 318 C. proc. civ., respectiv contestaţia în anulare specială.
Dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. reglementează contestaţia în anulare specială (greşeală materială şi omisiunea cercetării unui motiv de modificare sau casare).
Potrivit art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Prin urmare, acest text de lege reglementează situaţia când instanţa de recurs prin hotărârea contestată a admis sau a respins recursul fără ca aceasta, din greşeală, să analizeze unul sau mai multe motive de recurs.
Contestaţia în anulare nu poate fi primită, deoarece instanţa de recurs a analizat ambele recursuri cu care a fost învestită, răspunzând criticilor formulate.
Considerentele deciziei acoperă întreaga problematică juridică a cauzei şi nu este necesar ca instanţa să nominalizeze fiecare act procedural pe care îl verifică sau să facă referiri directe la cauzele C.E.D.O.
Mai mult, criticile privind incidenţa în speţă a prevederilor cap. 136 din Decizia Atanasiu împotriva României şi cele din art. 58 din cauza Viaşu împotriva României nu se circumscriu în motive de ordine publică, care ar fi impus obligaţia instanţei de a le analiza, iar, pe de altă parte, instanţa a analizat recursul şi în raport de jurisprudenţa C.E.D.O. invocată prin criticile formulate.
În realitate, contestatorul este nemulţumit de modul cum a fost soluţionat recursul său, dar pe calea contestaţiei în anulare nu se pot valorifica eventualele greşeli de judecată , respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale, contestaţia în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv. Instituind acest motiv de contestaţie în anulare legiuitorul a avut în vedere greşelile materiale cu caracter procedural pe care instanţa le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante. O asemenea eroare trebuie să fie evidentă şi să fie în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, ceea ce , din verificarea deciziei contestate nu se constată în speţă.
Greşeala materială nu trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanţa ar fi înţeles să interpreteze un text de lege sau o probă, pentru că altfel s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs.
Aşa fiind, contestaţia în anulare va fi respinsă.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. „Partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată”.
Principiul ce rezultă din dispoziţiile legale menţionate are la bază culpa procesuală.
Aşa fiind, cum contestaţia în anulare a fost găsită nefondată şi respinsă ca atare, iar partea care a câştigat procesul a dovedit şi a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată, contestatorul va fi obligat la 500 RON cheltuieli de judecată către intimatul Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti – Ilfov, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în raport cu specificul cauzei şi complexitatea muncii depuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare.
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul O.V. împotriva deciziei nr. 3594 din 3 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, ca nefondată.
Obligă contestatorul la 500 RON cheltuieli de judecată către intimatul Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti – Ilfov, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5741/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5751/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
