ICCJ. Decizia nr. 5756/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5756/2012
Dosar nr. 45564/3/2009
Şedinţa publică din 26 septembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1140 din data de 21 septembrie 2010, a fost respinsă excepţia inadmisibilitătii, ca neîntemeiată şi a fost respinsă contestaţia formulată de contestatoarea C.E., prin mandatar SC R.G.I. SA, în contradictoriu cu intimatele Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, C.C. şi C.S., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut referitor la excepţia inadmisibilitătii că, deşi legiuitorul a folosit în alin. (3) al art. 26 din Legea nr. 10/2001 sintagma dispoziţie motivată de respingerea a notificării sau a cererii de restituire în natură, potrivit art. 26 alin. (3) din acelaşi act normativ sunt supuse cenzurii instanţelor conţinutul şi modalitatea de soluţionare a notificărilor.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că prin dispoziţia din 30 septembrie 2009, Primarul General a soluţionat notificările din 2001, formulate în baza Legii nr. 10/2001 de către notifîcatoarele C.E., C.C., C.S., prin care acestea au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Bucureşti, Bd. F., propunţând acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul menţionat, format din teren de 1.000 m.p. şi construcţie demolată în suprafaţă de 136,97 m.p.
Din analiza notificărilor depuse la dosar de către contestatoare, a rezultat că aceasta s-a adresat Primăriei, respectiv Prefecturii Bucureşti, solicitând despăgubiri pentru imobil şi menţionând că acesta a aparţinut mamei soţului său ori soţului său, fără ca notificatoarea să facă vorbire, în cererile sale, de partea de imobil pentru care ar avea vocaţie la obţinerea măsurilor reparatorii şi nici despre împărţirea despăgubirilor pe cote părţi, raportat la moştenitorii S.C.
În aceste condiţii, contestatoarea nu se poate prevala de dispoziţiile art. 4.1. din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, dispoziţii care prevăd că, în cuprinsul deciziei de restituire, se vor consemna cotele ideale prevăzute în titlul de proprietate invocat, având în vedere că notifîcatoarele nu au solicitat unităţii deţinătoare să retină aceste cote şi nu au adus dovezi care să determine stabilirea măsurilor reparatorii pe cote părţi.
Aşadar, unitatea emitentă a dispoziţiei a procedat conform cu disp. art. 23 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. în acest context, instanţa a reţinut că, potrivit aceloraşi prevederi legale, cele trei notifîcatoare au la îndemână procedura împărţelii prin bună învoială sau calea acţiunii în justiţie, pentru a se stabili cota ce se cuvine fiecărei părţi, aşa cum dispune art. 4.3. din Norme.
Pentru aceste considerente, constatând că dispoziţia a fost emisă cu respectarea prevederilor legale invocate şi în raport de dovezile depuse de notifîcatoare, în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001 rep., a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, apelanta C.E., prin care a criticat hotărârea atacată, pentru netemeinicie, pentru următoarele motive;
Prin notificări, apelanta a arătat că a solicitat despăgubiri pentru imobilul care a aparţinut soţului său C.R.C., compus din teren în suprafaţa de 248,32 m.p. şi 2 corpuri de construcţie, cumpărat de soţul său de la mama lui, C.S.A., prin actul de vânzare-cumpărare din anul 1946, arătând ca este unica moştenitoare a acestuia, de pe numele căruia a fost preluat imobilul prin Decretul nr. 181/1061.
Prin notificarea din 07 noiembrie 2011, apelanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul proprietatea lui C.S.A. preluat prin Decretul nr. 92/1950, formulând notificări şi C.C. în calitate de soră a soţului apelantei şi C.S., nepoată de soră a soţului acesteia.
A mai arătat apelanta că prin dispoziţia contestată s-au soluţionat toate cele 3 notificări formulate de apelantă, C.C. şi C.S., propunându-se acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul situat în Bucureşti, B-dul F., compus din teren în suprafaţă de 1.000 m.p. şi construcţii de 136,97 m.p., fără a se avea în vedere că statul a preluat abuziv două imobile distincte, dreptul de proprietate aparţinând la data preluării de către stat unor proprietari diferiţi.
Prin adeverinţa din 05 noiembrie 1963 s-a confirmat că imobilul compus din teren în suprafaţă de 248,32 m.p. şi construcţii de 136,97 m.p. a fost proprietatea lui C.R.C., fiind expropriat prin Decretul nr. 181/1961, iar imobilul a fost preluat pe numele lui C.S.A. în temeiul Decretului nr. 92/1950, rezultând din probele administrate că statul a preluat abuziv două imobile distincte.
S-a mai arătat că prin notificare apelanta solicitase măsuri reparatorii pentru imobilul din B-dul F. ce aparţinuse soacrei sale C.S.A., rezultând că prin cele trei notificări a solicitat măsuri reparatorii pentru două imobile distincte.
Fiind vorba de imobile distincte, notificările trebuiau soluţionate printr-o dispoziţie distinctă a Primarului General, în condiţiile în care pentru imobil apelanta era singura proprietară îndreptăţită la măsuri reparatorii, nici o altă persoană nefăcând notificare referitor la acesta şi neavând calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, iar pentru imobilul în suprafaţă de 751,68 m.p. pentru care a solicitat măsuri reparatorii împreună cu cele două intimate C.C. şi C.S., trebuia emisă o dispoziţie separată de acordarea măsurilor reparatorii, în cotele părţi deţinute de fiecare din moştenirea lui C.S.A., fosta proprietară.
Apelanta a arătat că sentinţa apelată este netemeinică deoarece prin notificări a solicitat măsuri reparatorii pentru imobil, iar pentru cel din B-dul F. preluat de stat prin Decretul nr. 92/1950 de la soacra sa, C.S.A., a arătat că au formulat notificări toate cele trei părţi din dosar, întrucât au dreptul la masuri reparatorii conform cotelor succesorale deţinute de fiecare, respectiv apelanta contestatoare şi C.C. câte 1/3 din imobil, iar C.S. 1/4 conform art. 4.1 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, chiar daca nu a precizat prin notificare cotele succesorale deţinute pentru acest imobil.
La dosarul cauzei s-au anexat copii a dosarului administrativ format în urma conexării notificărilor, de la Primăria Municipiului Bucureşti.
Prin decizia civilă din 20 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul formulat de reclamanta C.E., împotriva sentinţei civile nr. 1140 din data de 21 septembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 45564/3/2009, în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, C.C. şi C.S.A.A.
A schimbat în tot sentinţa apelantă în sensul că:
A admis contestaţia şi a anulat dispoziţia din 30 septembrie 2009 a Primăriei Municipiului Bucureşti.
A obligat intimata să emită o nouă dispoziţie de propunere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent după cum urmează;
- pentru imobilul din Bucureşti, b-dul F., compus din teren în suprafaţă de 248,32 m.p. şi construcţie de 136,97 m.p. pentru contestatoarea C.E.; pentru imobilul din Bucureşti,B-dul F., compus din teren în suprafaţă de 751,68 m.p., în cote egale de 1/3 fiecare pentru contestatoare şi intimatele pârâte C.C. şi C.S.
A obligat pe intimata pârâtă Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General la plata sumei de 1.215 RON cheltuieli de judecată fond şi apel.
Curtea de Apel a reţinut:
Dispoziţiile art. 4.1 din Normele metodologice ale Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 prevăd că în cazul în care restituirea aceluiaşi imobil este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, care invocă un titlu de proprietate ce atestă existenţa unei coproprietăţi la data preluării abuzive, se va emite o decizie de restituire în care se vor consemna cotele ideale prevăzute în titlul de proprietate invocat. În cazul în care numai o parte din foştii proprietari a solicitat restituirea pe calea legii, decizia de restituire se va limita numai la cotele ideale cuvenite acestora. Ulterior emiterii deciziei de restituire, coproprietarii pot ieşi din indiviziune pe calea dreptului comun";.
Potrivit dispoziţiilor art. 4.3 din Normele metodologice ale Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 se prevede că ";în cazul în care restituirea aceluiaşi imobil este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, care sunt succesoare ale titularului şi care sunt rude de acelaşi grad (deci care au vocaţie legală sau testamentară, după caz, la moştenire), şi comisia de analiză a notificărilor nu poate stabili cotele cuvenite fiecăruia dintre succesori, decizia de restituire se va emite pe numele tuturor, urmând ca stabilirea cotelor de proprietate ale acestora să se facă potrivit dreptului comun intern aplicabil moştenirii (persoanele respective vor face partajarea convenţională sau, în lipsa înţelegerii părţilor, se vor adresa instanţei judecătoreşti pentru stabilirea cotelor şi, eventual, pentru ieşirea din indiviziune)";.
Tribunalul a făcut o interpretare şi aplicare greşită a prevederilor sus menţionate, ce stabilesc că în cazul în care se solicită restituirea unui imobil de către mai multe persoane îndreptăţite, succesoare ale fostului proprietar şi care sunt rude de acelaşi grad ce invocă acelaşi titlu de proprietate şi fac prin urmare dovada existenţei unui drept de proprietate pe cote părţi, iar comisia de analiză a notificărilor poate stabili cotele cuvenite fiecăruia dintre succesori, decizia de restituire va stabili în cuprinsul acesteia cotele de proprietate ale fiecărei părţi.
Această soluţie e impusă în cauză cu mai mult cu cât apelanta a formulat notificările prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul compus din Bucureşti, B-dul F., compus din teren în suprafaţă de 248,32 m.p. şi 2 corpuri de construcţie, proprietatea soţului său C.R.C., şi dobândit de acesta prin actul de vânzare-cumpărare autentificat din 01 martie 1946 de Tribunalul Ilfov de la mama acestuia, C.S.A., în calitate de unică moştenitoare a lui, de pe numele căruia a fost preluat imobilul prin Decretul nr. 181/1061.
Prin notificarea din 07 noiembrie 2011, apelanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul proprietatea lui C.S.A. în suprafaţă de 751,68 m.p. situat în Bucureşti, B-dul F., preluat prin Decretul nr. 92/1950, în calitate de moştenitoare a lui C.R.C., fiu al defunctei, pentru acest imobil formulând notificări şi C.C. în calitate de soră a soţului apelantei şi C.S., nepoată de soră a soţului acesteia.
În condiţiile în care prin dispoziţia din 30 septembrie 2009 a Primăriei Municipiului Bucureşti emitentul a conexat cele 3 notificări formulate de apelantă, C.C. şi C.S., şi le-a soluţionat în sensul de a propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru ambele imobile, făcând referire la acestea ca fiind unul singur, şi ca fiind situat în Bucureşti, B-dul F., compus din teren în suprafaţă de 1.000 m.p. şi construcţii de 136,97 m.p., nu s-a avut în vedere că acestea aparţineau unor proprietari diferiţi şi au fost preluate de stat ca imobile distincte, în baza unor temeiuri juridice diferite, susţinerile apelantei fiind fondate.
Din coroborarea actelor de proprietate ale autorilor apelantei şi intimatelor C.C. şi C.S., cu adeverinţa din 27 august 1962 a fostului Consiliu Popular al Raionului 23 august şi celelalte înscrisuri, s-a confirmat că imobilul compus din teren în suprafaţă de 248,32 m.p. şi construcţii de 136,97 m.p. a fost proprietatea lui C.R.C., fiind expropriat prin Decretul nr. 181/1961, iar imobilul de la nr. 141 a fost preluat de pe numele lui C.S.A., în temeiul Decretului nr. 92/1950, rezultând din probele administrate că statul a preluat abuziv două imobile distincte.
În privinţa imobilului compus din teren în suprafaţă de 248,32 m.p. şi construcţii de 136,97 m.p., fost proprietatea lui C.R.C. şi expropriat prin Decretul nr. 181/1961, apelanta era singura proprietară îndreptăţită la măsuri reparatorii nici o altă persoană nefacând notificare referitor la acesta şi neavând calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, iar pentru imobilul în suprafaţă de 751,68 m.p., apelanta a solicitat măsuri reparatorii împreună cu cele două intimate C.C. şi C.S., fiecare având, potrivit certificatelor de moştenitori şi prevederilor art. 4 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, calitatea de coproprietari pe cote părţi de 1/3 din imobil, fiind deci persoane îndreptăţite în sensul legii, astfel încât în dispoziţia de acordarea a măsurilor reparatorii trebuiau menţionate potrivit prevederilor art. 4.1 din Normele metodologice ale Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, cotele părţi deţinute de fiecare din moştenirea lui C.S.A., fosta proprietară.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Primăria municipiului Bucureşti, prin Primar General, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a invocat că reclamanta nu a depus, în faza administrativă, actele doveditoare ale calităţii de persoană îndreptăţită în sensul legii speciale, pentru bunul pentru care invocă un drept exclusiv, şi nici nu a solicitat stabilirea drepturilor pe cote părţi pentru celălalt imobil, dispoziţia emisă fiind legală.
Recursul nu este fondat.
Este adevărat că art. 23 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate, pot fi depuse până la data soluţionării notificării, numai că sintagma „până la data soluţionării notificării"; nu are în vedere numai etapa administrativă a soluţionării notificării.
Această sintagmă trebuie înţeleasă ca referindu-se la soluţionarea notificării în oricare din cele două etape -administrativă, înaintea entităţii notificate, sau judiciară - prin hotărâre irevocabilă a instanţei de judecată, deoarece legiuitorul nu face nici o distincţie între cele două faze procesuale de soluţionare a notificării.
De altfel, nici o prevedere a Legii nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa judiciară, iar a considera altfel ar însemna să se aducă atingere principiului liberului acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie. Rolul instanţei nu se poate rezuma la verificarea probelor administrate în etapa administrativă de soluţionare a notificării, pentru că ar fi contrar principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiţiei. Singura sancţiune prevăzută de Legea nr. 10/2001, care atrage pierderea dreptului persoanei îndreptăţite de a solicita în justiţie măsuri reparatorii, este cea prevăzută de art. 22 alin. (5) pentru nerespectarea termenului de trimitere a notificării.
Prin urmare, nedepunerea de către reclamantă, în calitate de titulară a notificării, a actelor doveditoare până la data soluţionării notificării prin decizie/dispoziţie administrativă, avea drept consecinţă doar pronunţarea deciziei/dispoziţiei administrative pe baza actelor depuse în faţa Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi nicidecum imposibilitatea depunerii acestor acte în etapa jurisdicţională.
Teza contrară, pe care încearcă să o acrediteze recurentul, nu poate fi acceptată, pentru că aceasta ar lipsi practic de conţinut etapa judiciară a soluţionării notificării, de esenţa căreia este caracterul contradictoriu al dezbaterilor, ce implică posibilitatea conferită părţilor de a formula în faţa instanţei apărări şi de a administra probe în dovedirea acestora, în scopul satisfacerii drepturilor subiective deduse judecăţii. întrucât administrarea probatoriului constituie clementul esenţial al judecăţii, a nu da posibilitatea părţii ce formulează contestaţie împotriva dispoziţiei/deciziei administrative prin care s-a soluţionat notificarea de restituire să administreze probe noi faţă de cele administrate în etapa administrativă, pe baza cărora instanţa să-şi întemeieze soluţia, ar echivala în fapt cu o judecată formală, contrară dreptului la un proces echitabil în sensul dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Reclamanta a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii cu actele depuse la dosar, respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat prin care autorul său, a dobândit imobilul în litigiu, aceasta fiind singura îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru acest imobil diferit de imobilul din str. F., pentru care persoanele notifîcatoare urmează să culeagă cote egale.
Având în vedere aceste considerente urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar general împotriva deciziei din 20 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurenta la plata sumei de 868 RON cheltuieli de judecată către intimata reclamantă C.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5755/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5763/2012. Civil. Evacuare. Recurs → |
|---|
