ICCJ. Decizia nr. 5794/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5794/2012
Dosar nr. 3661/118/2008*
Şedinţa publică din 27 septembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 365/C din 19 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a respins apelul declarat de reclamanţii T.A., G.R. şi T.M. împotriva sentinţei civile nr. 288 din 05 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia civilă, în Dosarul nr. 3661/118/2008, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa, prin Primar, şi Consiliul Local Constanţa.
Astfel, dispoziţia din 21 martie 2008 emisă de Primarul Municipiului Constanţa prin care s-au propus reclamanţilor pentru imobilul situat în Constanţa, acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, a fost considerată legală.
Împotriva acestei deciziei pronunţate de instanţa de apel, au declarat recurs reclamanţii T.M., T.A. şi G.R., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În susţinerea motivului de recurs, recurenţii au arătat că, după un prim ciclu procesual, Înalta Curte, prin decizia de casare nr. 969 din 16 februarie 2010, cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 288 din 05 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia civilă, cu îndrumarea de a se verifica dacă în luna noiembrie 2008 existau terenuri care puteau fi acordate în compensare.
Recurenţii au considerat că deşi au făcut probe care să justifice necesitatea încuviinţării unei expertize tehnice imobiliare, instanţa de apel, le-a respins cererea, în raport de îndrumările de casare, rezumându-se a solicita pârâtului doar lista cu bunurile şi serviciile ce pot face obiectul atribuirii în compensare, persoanelor îndreptăţite conform Legii nr. 10/2001.
Au mai arătat recurenţii, că dosarul a suferit numeroase termene pentru că pârâtul, fie a întârziat şi nu a răspuns, fie a răspuns incomplet, pentru ca în final, instanţa să revină şi asupra acestei probe procedând la soluţionarea apelului cu ignorarea dispoziţiile din decizia de casare.
Au mai arătat că la termenul de judecată din 12 septembrie 2011 au depus o decizie pronunţată de acelaşi complet într-o speţă identică, în care de asemenea după casare s-au solicitat relaţii Primarului Constanta şi în lipsa acestora s-a dispus acordarea unui teren în compensare acelor persoane, de aceeași natura şi valoare cu cel imposibil de restituit.
Faţă de cele învederate, recurenţii reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauza spre rejudecare pentru lămurirea tuturor aspectelor dispuse de instanţa supremă.
Recursul este nul pentru argumentele ce succed:
Deşi recurenţii-reclamanţi au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile formulate nu pot fi încadrate în dispoziţiile legale invocate şi nici în celelalte puncte prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs:
Motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ.:
Potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici de nelegalitate a hotărârii, cu indicarea textelor de lege încălcate.
În speţă, recurenţii-reclamanţi contestă decizia Curţii de apel ca fiind nelegală datorită faptului că proba cu expertiză tehnică imobiliară solicitată nu le-a fost încuviinţată, instanţa de apel menţinând ca legală decizia emisă de primar.
Nemulţumirea părţilor legată de faptul că instanţa de apel nu a ţinut seama de probele depuse la dosar, care ar fi justificat încuviinţarea unei alte probe, respectiv expertiza tehnică imobiliară, nu poate fi analizată, deoarece interpretarea probelor sau omisiunea de a le avea în vedere, la soluţionarea cauzei, nu mai constituie motive de recurs, în urma abrogării cazurilor de casare prevăzute de art. 304 pct. 11 C. proc. civ. (prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000) şi, respectiv art. 304 pct. 10 din acelaşi Cod (prin art. 1 pct. 1111 din O.U.G. nr. 138/2000, introdus prin art. 1 pct. 49 din Legea nr. 219/2005).
Având în vedere aceste considerente, cum susţinerile recurenţilor nu se pot încadra în cazurile de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., şi nici nu au fost invocate motive de ordine publică, Înalta Curte va constata nul recursul declarat reclamanţi.
Cu privire cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de intimaţii-pârâţi prin concluziile scrise, această cerere va fi respinsă, motivat de faptul că până la încheierea dezbaterilor, intimaţii nu au depus originalul chitanţei indescifrabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanţii T.M., T.A. şi G.R. împotriva deciziei nr. 365/C din 19 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5755/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5795/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
