ICCJ. Decizia nr. 5831/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5831/2012
Dosar nr. 111/99/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 27 septembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, la data de 11 august 2010, reclamantul S.A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, solicitând obligarea pârâtei la recuperarea prejudiciului cauzat prin schimbarea locului său de muncă.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 10 februarie 2010, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin notă de serviciu, a dispus schimbarea locului său de muncă, de la postul de Inspecţie Frontieră Sculeni, Iaşi, la postul de Inspecţie Frontieră Rădăuţi Prut, Botoşani.
Împotriva acestei note de serviciu, reclamantul a formulat şi contestaţie care a fost adresată Preşedintelui Autorităţii Naţional Sanitar Veterinare prin care a solicitat reintegrarea sa la postul de Inspecţie Frontieră Sculeni.
Prin sentinţa nr. 100 din 17 noiembrie 2010, Tribunalul Iaşi, secţia comercială şi contencios administrativ, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul S.A., în favoarea Curţii de Apel Iaşi, reţinând că regula aplicabilă pentru stabilirea competenţei materiale este în funcţie de poziţia autorităţii emitente în cadrul sistemului administraţiei publice.
La data de 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel Iaşi, prin sentinţa nr. 33/2011 a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Iaşi, ca instanţă cu plenitudine de competenţă în materie civilă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că reclamantul are statut de funcţionar public la Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi că, prin nota de serviciu din 10 februarie 2010, s-a dispus ca el să-şi desfăşoare activitatea în cadrul Postului de Inspecţie la Frontiera Rădăuţi Prut.
Întrucât în cursul anului 2010 s-a deplasat de la Iaşi la Rădăuţi Prut şi retur cu autoturismul proprietate personală şi nu a beneficiat de decontarea cheltuielilor de transport şi nici de plata diurnei, aferentă unei ture de 48 de ore, reclamantul, după ce a solicitat autorităţii cu care se află în raporturi de serviciu, prin petiţiile datate 19 februarie 2010 şi 27 mai 2010, clarificarea acestor aspecte, a promovat prezenta acţiune, prin care solicită, astfel cum s-a reţinut prin încheierea de şedinţă din 03 ianuarie 2011 şi se precizează prin nota de calcul aflată la dosar, repararea prejudiciului ce i s-a cauzat ca urmare a schimbării locului de muncă, estimat la suma totală de 3.059 RON.
Raportându-se la precizările reclamantului şi ţinând cont de faptul că acesta nu solicită desfiinţarea actului administrativ prin care se pretinde că s-a dispus schimbarea locului de muncă, Curtea, din oficiu, la termenul din 03 ianuarie 2011, a ridicat excepţia lipsei competenţei sale materiale de a soluţiona prezenta acţiune în pretenţii.
Astfel, Curtea a constatat că cererea de chemare în judecată are un obiect pur patrimonial, ea nefiind precedată sau însoţită de o acţiune în contencios administrativ, prin care cel ce se consideră vătămat să solicite anularea vreunui act administrativ, referitor la modificarea raportului de serviciu, în sensul schimbării locului de muncă.
În atare situaţie, având în vedere că reclamantul şi-a calificat cererea ca fiind o acţiune promovată „în vederea recuperării prejudiciului creat prin schimbarea locului de muncă”, şi că, potrivit art. 1 alin. (1) C. proc. civ., judecătoriile soluţionează în primă instanţă „toate cererile şi procesele, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe”, Curtea a apreciat că restrângerea competenţei judecătoriilor trebuie să fie una expresă şi limitativă, şi că, în măsura în care C. proc. civ. sau legile speciale, precum este Legea nr. 554/2004, nu prevăd în mod expres competenţa materială a unei alte instanţe pentru soluţionarea în primă instanţă a unei anumite cereri, competenţa revine judecătoriei, întrucât în favoarea acesteia operează regula jurisdicţiei de drept comun.
La rândul său, Judecătoria Iaşi, prin sentinţa nr. 19612 din 17 ianuarie 2011, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a înaintat Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, litigii de muncă, spre competentă soluţionare cererea reclamantului S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
La Tribunalul Iaşi s-a format Dosarul nr. 111/99/2012 şi, la primul termen, instanţa a invocat excepţia necompetenţei sale materiale.
Prin sentinţa nr. 1424/2012 s-a admis excepţia invocată din oficiu şi s-a declinat cauza la Curtea de Apel Iaşi, pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.
Art. 3 alin. (1) C. proc. civ. prevede că în primă instanţă, Curţile de apel judecă procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.
În speţă, din Ordinul nr. 2086 din 30 iunie 2010 emis de Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor rezultă că la stabilirea salariului de bază al reclamantului S.A. au fost avute în vedere prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.
Cum Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, potrivit dispoziţiilor art. 1 din H.G. nr. 1415/2009, se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, competentă să soluţioneze cererea formulată de reclamantul S.A. este Curtea de Apel Iaşi.
În raport de dispoziţiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ. s-a constatat că există conflict de competenţă şi în temeiul art. 21 şi 22 C. proc. civ. a fost înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a se pronunţa asupra conflictului de competenţă.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, pentru argumentele ce succed:
Cu privire la acţiunea reclamantului, în raport de care s-a stabilit competenţa instanţei de soluţionare a cauzei, s-au conturat două opinii.
Într-o primă opinie, acţiunea reclamantului este calificată drept o acţiune pur patrimonială, sens în care, instanţa competentă să soluţioneze cauza este judecătoria, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (1) C. proc. civ.
În a doua opinie, cererea reclamantului este calificată drept o contestaţie-raporturi de muncă şi cum pârâta este un organ de specialitate administrativ, potrivit art. 1 din H.G. nr. 1415/2009, iar la stabilirea salariului de bază al reclamantului S.A. s-au avut în vedere prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel Iaşi este competentă să soluţioneze pricina dedusă judecăţii.
Se constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul în calitate de funcţionar public superior la Punctul de Inspecţie la Frontiera Sculeni a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să-şi recupereze prejudiciul creat prin schimbarea locului de muncă într-o altă localitate, întrucât pârâta nu a ţinut cont de problemele medicale deosebite pe care le are familia sa şi nu i-au fost plătite diurna aferentă perioadei 11 februarie 2010-09 iulie 2010 şi cheltuielile de deplasare făcute cu maşina personală deşi a trimis deconturile parţiale.
În emiterea regulatorului de competenţă este esenţial de precizat că reclamantul are calitatea de funcţionar public cu statut special şi acest lucru determină aplicabilitatea dispoziţiilor speciale cuprinse în Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată şi modificată.
Ca atare suntem în prezenţa unei instituţii a dreptului public, iar competenţa soluţionării litigiilor ce se nasc între funcţionarii publici şi autorităţi pe baza raportului de serviciu aparţine instanţei de contencios administrativ.
În speţă, obiectul acţiunii îl constituie recuperarea diurnei şi a cheltuielilor de deplasare făcute de reclamant cu maşina personală, ca urmare a schimbării locului de muncă, în calitatea sa de funcţionar public, în contradictoriu cu pârâta, care este organ al administraţiei publice centrale, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.
Este adevărat că legea nu cuprinde o normă cu caracter general care să stabilească competenţa instanţei de contencios administrativ pentru soluţionarea tuturor litigiilor având ca obiect raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici însă pentru determinarea corectă a competenţei o astfel de normă nici nu este necesară deoarece legiuitorul a determinat raportul de serviciu al funcţionarului public, ca fiind un raport administrativ, astfel că orice litigiu în legătură cu desfăşurarea acestui raport are caracter administrativ.
Cum potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., Curtea de apel judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale, iar în speţa dedusă judecăţii pârâta este o autoritate publică centrală, competenţa de soluţionare a cauzei va reveni Curţii de Apel Iaşi, căreia i se va trimite dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5795/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5833/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
