ICCJ. Decizia nr. 5889/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5889/2012
Dosar nr. 2483/30/2010
Şedinţa publică din 2 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiş la 06 aprilie 2010, reclamanţii M.E. şi A.M. au solicitat anularea dispoziţiei din 07 august 2009 emisă de Primarul Municipiului Timişoara privind respingerea notificării din 12 iunie 2001, prin care antecesorul reclamanţilor, M.G., a solicitat acordarea de despăgubiri pentru cota de 2/8 din imobilul situat în Timişoara, str. T.L., nr. 3, înscris în C.F. nr. A Timişoara, nr. top. x şi y, şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalent sub formă de despăgubiri băneşti, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanţii au arătat că prin dispoziţia menţionată li s-a respins notificarea, cu motivarea că autorul acesteia nu a completat dosarul cu actele solicitate şi nici nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită.
Reclamanţii au precizat că dispoziţia contestată le-a fost comunicată la 03 martie 2010, ca urmare a solicitărilor din 19 februarie 2010 adresate Primăriei Municipiului Timişoara pentru înştiinţarea asupra stadiului soluţionării dosarului administrativ nr. 3345. Cu aceeaşi ocazie, le-a fost comunicat şi faptul că dispoziţia din 07 august 2009, emisă de Primarul Municipiului Timişoara, a fost comunicată anterior, la data de 21 august 2009, cu confirmarea de primire din 28 august 2009, mandatarului avocat C.L., domiciliat în Timişoara, str. L., nr. 5.
Reclamanţii au susţinut că este nelegală comunicarea la sediul avocatului C.L., întrucât mandatul acestuia a încetat la data de 13 mai 2008, fiind depuse la dosarul administrativ procura autentificată în 24 aprilie 2008 la BNP M.O. prin care M.G. i-a împuternicit pe S.T.S., S.V.A.S. şi B.A.M. să îl reprezinte cu puteri depline, în vederea revendicării imobilului în litigiu.
Cu privire la fondul cauzei, reclamanţii au arătat că autorul notificării, antecesorul lor M.G., deţinea calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii potrivit art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, imobilul în litigiu înscris în C.F. nr. B Timişoara, nr. top. x şi y, constituind proprietatea lui M.R., al cărui unic moştenitor era acesta.
Reclamanţii au susţinut că îşi dovedesc calitatea de moştenitori cu acordul de moştenire încheiat de notarul public C.D. din Ebreichsdorf, Austria, autorul lor decedând la 01 august 2008 în această localitate.
Prin sentinţa civilă nr. 2687/PI din 14 octombrie 2010, Tribunalul Timiş a admis excepţia de tardivitate invocată de pârât şi, în consecinţă, a respins acţiunea reclamanţilor, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că, prin notificarea din 12 iunie 2001, autorul reclamanţilor, M.G., prin mandatar avocat C.L., a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul menţionat, delegaţia avocatului ales în acest scop, atestând faptul că obiectul împuternicirii constă în „notificare conform Legii nr. 10/2001”.
Prin declaraţia autentificată în 24 aprilie 2008 la BNP M.O., autorul reclamanţilor a ratificat semnătura mandatarului C.L. pe notificarea depusă la executorul judecătoresc şi înregistrată în 2001.
La aceeaşi dată, 24 aprilie 2008, prin declaraţie autentificată, autorul reclamanţilor a împuternicit pe numiţii S.T.S., S.V.A.S. şi B.A.M. ca, împreună sau separat, să-l reprezinte puteri depline la Primăria Timişoara şi O.C.P.I. în vederea revendicării imobilului în litigiu.
Dispoziţia contestată a fost comunicată la 26 august 2009 avocatului C.L., reclamanţii invocând nelegalitatea acestei comunicări, deoarece prin procura autentificată în 2008 au fost mandatate alte trei persoane să se ocupe de problema notificării şi revendicării imobilului în litigiu, acest fapt fiind adus la cunoştinţa pârâtului la 13 mai 2008, astfel că, potrivit art. 1555 C. civ., mandatul avocatului C.L. a încetat.
S-a considerat că, în speţă, reclamanţii nu au dovedit că au adus la cunoştinţa primului mandatar, C.L., existenţa celui de al doilea mandat, autentificat în 20 august 2008. Astfel, la data de 26 august 2009, când dispoziţia contestată a fost comunicată, mandatul lui C.L. nu încetase, întrucât nu-i fusese comunicat noul mandat şi, prin urmare, comunicarea către acest mandatar este valabilă.
Întrucât contestaţia a fost formulată la 01 aprilie 2010, cu încălcarea termenului de 30 de zile de la comunicarea dispoziţiei (26 august 2009), prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, s-a apreciat că aceasta este tardivă, motiv pentru care s-a admis excepţia invocată de pârât şi s-a respins acţiunea.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamanţii M.E. şi M.A., criticând-o pentru interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 1555 C. civ., în sensul că validitatea mandatului conferit de antecesorul reclamanţilor, M.G., numiţilor S.T.S., S.V.A.S. şi B.A.M. ar fi condiţionată de notificarea fostului mandatar. S-a susţinut că procedura de notificare a fostului mandatar în legătură cu numirea unui nou mandatar priveşte strict relaţia dintre mandatar şi fostul mandant şi, eventual, actele încheiate de către fostul mandatar care nu avea cunoştinţă de faptul că actele încheiate de acesta au fost revocate.
De asemenea, s-a susţinut că prima instanţă a reţinut eronat faptul că C.L. avea calitatea de mandatar în demersul de recuperare a imobilului în baza Legii nr. 10/2001, în realitate această dovadă nefiind făcută, fapt confirmat chiar de intimată. S-a precizat că delegaţia avocaţială depusă la dosarul administrativ nu poartă decât semnătura lui C.L., deşi între acesta şi M.G. nu s-a încheiat niciun contract de asistenţă juridică, care să-i confere avocatului calitatea de mandatar.
Reclamanţii-apelanţi au învederat că instanţa de fond trebuia să cerceteze acest aspect, procedând chiar la audierea lui C.L., precum şi să îi pună în vedere să prezinte contractul de asistenţă juridică semnat de antecesorul lor, care să-i confere avocatului calitatea de mandatar.
S-a precizat că ratificarea semnăturii avocatului pe notificarea din 2001 depusă la Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu reprezintă o recunoaştere a mandatului, ci, dimpotrivă, demonstrează că nu a expirat mandatul la momentul încheierii actului.
Pe fondul cauzei, s-au reiterat aspectele invocate în cuprinsul contestaţiei, cu privire la calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, potrivit art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 1043/A din 18 octombrie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins apelul reclamanţilor ca nefondat.
Prin considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că Tribunalul a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1555 C. civ., raportat la actele aflate în dosarul administrativ constituit în baza notificării formulate de M.G., conform Legii nr. 10/2001.
S-a considerat că reclamanţii au încercat să creeze o confuziei, îndepărtând problema de la faptul că mandatul acordat numitului C.L. nu a încetat, nefiindu-i notificat noul mandat, la chestiunea valabilităţii noului mandat, care, de altfel, nu a fost contestată de nimeni.
S-a reţinut că din împrejurarea că nu a fost notificat noul mandat, Tribunalul a dedus singura concluzie corectă, în sensul că primul mandat acordat subzistă celui de-al doilea, fiind în prezenţa a două contracte de mandat valabile concomitent la momentul comunicării dispoziţiei atacate. Ca atare, s-a conchis că s-a făcut o comunicare legală a dispoziţiei către mandatarul iniţial, C.L.
În ceea ce priveşte contestarea calităţii de mandatar a acestuia din urmă, s-a comunicat că această poziţie nu poate fi acceptată, faţă de prevederile Legii nr. 51/1995, art. 3 privind exercitarea profesiei de avocat, conform cărora avocatul poate să ateste identitatea părţilor, conţinutul şi data contractului de asistenţă juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea, prin aplicarea semnăturii şi ştampilei pe acest din urmă act.
În plus, s-a considerat că din conţinutul notificării semnate de avocat C.L., rezultă calitatea acestuia de mandatar al lui M.G., precum şi domiciliul ales pentru comunicarea cu instituţia notificată, în Timişoara, str. L., nr. 5.
S-a apreciat, totodată, că ratificarea semnăturii avocatului de către notificatorul M.G. echivalează cu însuşirea întregului conţinut al notificării, recunoscându-se implicit şi calitatea lui C.L. de mandatar, întrucât conţinutul actului nu poate fi scindat.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut că împrejurarea că i s-a solicitat lui C.L. să facă dovada mandatului nu poate duce în niciun caz la concluzia absenţei acestui mandat, cum susţin apelanţii.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanţii M.E. şi M.A., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, recurenţii au susţinut că decizia atacată este nelegală întrucât prima instanţă nu a cercetat fondul pricinii, admiţând în mod eronat excepţia de tardivitate a contestaţiei, fără a administra probele necesare pentru soluţionarea acesteia.
De asemenea, s-a învederat că instanţa de apel a preluat integral hotărârea primei instanţe, care a interpretat eronat dispoziţiile art. 155 C. proc. civ., întrucât validitatea mandatului conferit prin procura autentificată în 24 aprilie 2008 a BNP M.O. nu poate fi condiţionată de notificarea fostului mandatar, în condiţiile în care procura menţionată a fost comunicată intimatei anterior emiterii dispoziţiei de respingere a notificării, iar C.L. nu deţinea calitatea de mandatar al antecesorului reclamanţilor, M.G.
Totodată, s-a susţinut că, în mod eronat, instanţa de apel a reţinut că C.L. avea calitatea de mandatar în demersul de recuperare a imobilului în baza Legii nr. 10/2001, în realitate acesta nefăcând această dovadă, fapt confirmat chiar de către intimată.
Prin urmare, s-a invocat depunerea în termen a contestaţiei, întrucât dispoziţia din 07 august 2009 emisă de Primarul Municipiului Timişoara a fost comunicată legal la 03 martie 2010.
Celelalte critici formulate prin motivele de recurs au vizat fondul contestaţiei, recurenţii susţinând că au dovedit calitatea de moştenitori ai fostului proprietar, la fel ca şi autorul notificării, astfel că sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii potrivit art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001.
Examinând criticile invocate de reclamanţii-recurenţi, Curtea va constata că recursul este fondat având în vedere considerentele ce succed:
Deşi recursul a fost întemeiat în drept pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., criticile reclamanţilor se circumscriu, în realitate, motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând interpretarea eronată a art. 1555 C. civ.
Potrivit textului de lege menţionat, „numirea unui nou mandatar pentru aceeaşi afacere cuprinde în sine revocarea mandatului dat celui dintâi, din ziua în care s-a notificat”.
Această dispoziţie legală nu poate fi interpretată în sensul că ar condiţiona validitatea momentului conferit noilor mandatari, în speţă lui S.T.S., S.V.A.S. şi B.A.M., de notificarea fostului mandatar, C.L.
Procedura de notificare a fostului mandatar despre numirea unui nou mandatar priveşte strict raporturile dintre mandatar şi mandant şi, eventual, actele încheiate de fostul mandatar care nu avea cunoştinţă de revocarea mandatului.
Faţă de terţi produce efecte noul mandat. Astfel, din momentul în care Primăriei Timişoara i-a fost comunicată procura specială autentificată în 24 aprilie 2008 a BNP M.O., respectiv de la 13 mai 2008, când s-a înregistrat la sediul pârâtei adresa, vechiul mandat nu-şi mai producea efectele, acesta fiind implicit revocat prin numirea noilor mandatari.
De altfel, după desemnarea ca mandatari a numiţilor S.T.S., S.V.A.S. şi B.A.M., fostul mandatar C.L. nu a mai întocmit niciun fel de acte.
Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs, vizând lipsa calităţii de mandatar a avocatului C.L. în demersul de recuperare a imobilului în baza Legii nr. 10/2001 este neîntemeiată.
Aşa cum rezultă din împuternicirea avocaţială din 08 iunie 2001, a avocatului C.L., contractul de asistenţă juridică încheiat între acesta şi M.G. a avut ca obiect depunerea notificării în baza Legii nr. 10/2001.
Ratificarea semnăturii avocatului pe notificarea din 2001 depusă la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, M.G. a operat pentru actele şi operaţiunile menţionate în cuprinsul declaraţiei autentificate în 24 aprilie 2008 la BNP M.O.
Faţă de aceste considerente, Curtea va constata că avocatul C.L. a avut calitatea de mandatar exclusiv pentru depunerea notificării, astfel că este nelegală comunicarea dispoziţiei către acesta (la 28 august 2009), în condiţiile în care la dosarul administrativ a fost depusă procura judiciară prin care antecesorul reclamanţilor, M.G., i-a împuternicit pe S.T.S., S.V.A.S. şi B.A.M. să îl reprezinte cu puteri depline în vederea revendicării imobilului în litigiu.
Curtea va constata că dispoziţia din 07 august 2009 emisă de Primarul Miunicipiului Timişoara a fost comunicată mandatarilor desemnaţi conform procurii autentificate în 24 aprilie 2008 abia la 03 martie 2010, prin adresa din 17 august 2009 la sediul ales din Timişoara, Bd. M.V., nr. 8, astfel că, raportat la acest moment, contestaţia împotriva dispoziţiei de respingere a notificării a fost depusă în termenul legal prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Pentru aceste considerente, Curtea va admite recursul reclamanţilor şi în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va modifica decizia recurată în sensul admiterii apelului declarat de aceştia împotriva sentinţei nr. 2687/P din 14 octombrie 2010 a Tribunalului Timiş, secţia civilă.
Reţinând că s-a soluţionat procesul de către prima instanţă fără a se intra în cercetarea fondului, Curtea va constata că se impune desfiinţarea sentinţei menţionate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
În consecinţă, criticile referitoare la fondul contestaţiei nu vor fi analizate, urmând a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii M.E. şi M.A. împotriva deciziei nr. 1043/A din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Modifică decizia recurată, în sensul că admite apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei nr. 2687/PI din 14 octombrie 2010 a Tribunalului Timiş, secţia civilă.
Desfiinţează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5888/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5898/2012. Civil. Servitute. Revizuire - Fond → |
|---|
