ICCJ. Decizia nr. 5939/2012. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5939/2012
Dosar nr. 18348/271/2010
Şedinţa publică din 3 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 septembrie 2010, astfel cum a fost precizată la data de 19 mai 2011, reclamantul Municipiul Oradea a chemat în judecată pe pârâta Fundaţia T. Bihor solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa pârâta să fie obligată să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul (construcţie şi teren) ce se identifică în C.F. nr. X Sântandrei.
În drept, reclamantul a invocat incidenţa prevederilor art. 480 C. civ., precum şi următoarele acte normative: Legea nr. 18/1991, Legea nr. 213/1998, Legea nr. 215/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 11101 din 27 octombrie 2011, Judecătoria Oradea şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că a fost învestită cu soluţionarea unui litigiu patrimonial al cărui obiect are o valoare mai mare de 500.000 RON, caz în care, în raport de prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în primă instanţă aparţine tribunalului, în speţă, Tribunalului Bihor.
Prin sentinţa civilă nr. 652/C/2012 din 05 aprilie 2012, Tribunalul Bihor şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea şi, constatând ivit, conflictul negativ de competenţă a sesizat Curtea de Apel Oradea pentru a se pronunţa printr-un regulator de competenţă.
În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut că reclamantul Municipiul Oradea, prin cererea dedusă judecăţii, a cerut obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul înscris în C.F. nr. X, invocâd, atât prin precizarea de acţiune, cât şi prin notele de şedinţă depuse la dosar fond, că este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 18/1991.
În atare condiţii, cum întreaga argumentaţie a reclamantului în drept se referă la modul de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, Tribunalul a reţinut că este dată una situaţiile de excepţie prevăzute de prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., caz în care, competenţa de soluţionare a litigiului, în primă instanţă, revine judecătoriei.
Prin sentinţa civilă nr. 9 din 29 mai 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că reclamantul Municipiul Oradea a învestit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni în revendicare, acţiune patrimonială, întemeiată pe prevederile dreptului comun, şi anume pe dispoziţiile art. 480 C. civ.
În atare condiţii, având în vedere menţiunile înscrisului depus la Judecătoria Oradea, la data de 05 octombrie 2011, potrivit cărora valoarea contabilă a clădirii revendicate în proces este de 4.432.182 RON, instanţa a statuat că în raport de prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competenţa de a judeca litigiul în primă instanţă revine Tribunalului Bihor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Municipiul Oradea, invocând incidenţa prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamantul a susţinut că atâta timp că şi-a fundamentat pretenţia de revendicare a imobilului în litigiu pe faptul dobândirii dreptului de proprietate prin efectul dispoziţiilor unei legi speciale, anume a dispoziţiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 18/1991, competenţa de soluţionare a litigiului, în primă instanţă, aparţinea judecătoriei şi nu tribunalului, cum eronat s-a statuat prin sentinţa recurată.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept, prin competenţa materială se delimitează sfera de activitate a instanţelor judecătoreşti de grad diferit, iar această delimitare se realizează, printre altele, în funcţie şi de natura şi valoarea obiectului pricinii deduse judecăţii.
Din punctul de vedere al stabilirii competenţei materiale a unei instanţe de judecată, ceea ce interesează este natura acţiunii deduse judecăţii şi nu fundamentul dreptului pentru care se solicită prin cererea de chemare în judecată protecţia jurisdicţională.
Aceasta, întrucât, acţiunea civilă izvorăşte din conflictul de interese dintre părţile litigante şi ea nu se confundă cu dreptul subiectiv pretins de parte, care are la origine un fapt juridic şi care îi serveşte, prin titlul invocat, la fundamentarea pretenţiei deduse în concret judecăţii.
În speţa supusă analizei, se constată că reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, a investit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni în revendicarea unui bun imobil, întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ., pretinzând că este titularul dreptului de proprietate asupra bunului prin efectul dispoziţiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 18/1991.
Or, în raport de natura acţiunii, de temeiul juridic al cererii (cauza petendi) şi de valoarea obiectului cererii (de peste 500.000 RON), se constată că, potrivit prevederilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., o astfel de cerere este dată în competenţa de primă instanţă a Tribunalului, astfel cum corect s-a statuat prin prin regulatorul de competenţă.
Aşa fiind, cum că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Municipiul Oradea, prin Primar, împotriva sentinţei nr. 9 din 29 mai 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5915/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5942/2012. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
