ICCJ. Decizia nr. 5969/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5969/2012
Dosar nr. 14583/3/2008
Şedinţa publică din 4 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 14583/3 din 16 aprilie 2008 reclamantele M.S. şi M.R. au formulat contestaţie împotriva deciziei din 2008 emisă de Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor, solicitând să se dispună, în contradictoriu cu acesta, anularea în parte a deciziei şi restituirea parcelei identificată prin raportul de expertiză tehnică topografică varianta suplimentară adăugată la raportul iniţial în Dosarul nr. 26616/2001, formată din clădire, cu trotuar de 1 m lăţime în jur, în suprafaţă de 355 m.p., şi a suprafeţei de teren de 374 m.p. prevăzute în anexele prevăzute în răspunsurile la obiecţiunile la expertiza tehnică topografică extrajudiciară în Dosarul nr. 26616/2001.
În motivarea contestaţiei, reclamantele au arătat că prin decizia din 2008, pârâtul Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor a admis şi restituit bunuri imobile fosta proprietate a autorilor lor, mai puţin parcela, clădirea (construcţie plus teren în suprafaţă de 355 m.p.) şi teren în suprafaţă de 1.289 m.p.
Prin sentinţa civilă nr. 573 din 28 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 14583/3/2008, contestaţia a fost respinsă ca neîntemeiată. De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârât, în contradictoriu cu intervenientul forţat Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti.
Examinând decizia atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate şi dispoziţiile legale incidente, Tribunalul a constatat că cererea reclamantelor nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat în 22 iunie 1943 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat, Întreprinderile P.M. SA au achiziţionat imobilul situat în Bucureşti, str. I.P., nr. 26, compus din teren în suprafaţă de 315 m.p., iar prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 15 noiembrie 1944 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat, aceleaşi întreprinderi au mai achiziţionat şi imobilul din Bucureşti, str. I.P., nr. 28, compus din teren în suprafaţă de 1.120 m.p.
Terenul în suprafaţă de 4.760 m.p. situat în Bucureşti, str. I.P., nr. 28, şi construcţiile edificate pe acesta au fost preluate în proprietatea statului de la Întreprinderile P.M. SA, în temeiul Legii nr. 119/1948 privind naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, conform procesului-verbal de predare-preluare din 24 iunie 1948.
Potrivit certificatului de moştenitor din 08 februarie 2002 emis de BNP V.M., de pe urma defunctului M.G. (zis şi M.M.G.), decedat la data de 17 decembrie 2001 a rămas ca moştenitor M.P., în calitate de fiu.
Conform certificatului de moştenitor din 23 martie 2006 emis de BNPA P.C. şi R.F.C., de pe urma defunctului M.P., decedat la data de 03 martie 2006 au rămas ca moştenitoare reclamantele M.S., în calitate de soţie supravieţuitoare şi M.R., în calitate de fiică.
În ceea ce priveşte cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârâtul Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor în contradictoriu cu intervenientul forţat Ministerul Finanţelor Publice, Tribunalul a constatat că nu este întemeiată.
Împotriva acestei sentințe, reclamantele-contestatoare au declarat apel, iar Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul ca nefondat reţinând următoarele:
În mod corect a reținut prima instanță că reclamantelor le sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în 31 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Se susţine că, apelantele au făcut dovada că P.M., M.M.G. şi G.E. au fost rude, ultimii doi fiind fiul şi fiica primului. De asemenea, au făcut dovada că G.D. a avut calitatea de afin al primilor menționați, fiind soţul numitei G.E.
Apelantele nu au făcut însă dovada că ceilalți trei membri fondatori - U.G., M.N. şi S.N. - au fost în relații de rudenie cu ceilalți membrii fondatori.
În consecință, Curtea a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada că acționarii menționați mai sus erau membrii aceleiași familii şi, prin urmare, că ar fi aplicabile în cauză dispozițiile derogatorii cuprinse în art. 18 lit. a) teza finală din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, având în vedere diferențele de suprafaţă între construcția edificată în baza autorizației de construire din 1939 şi cea din prezent, împrejurarea că parte din această construcție este situată în afara perimetrului terenului ce a aparținut autorilor contestatoarelor, diferența de destinaţie, diferența de configurație a celor două clădiri, diferența ce rezultă în mod evident din compararea configuraţiei acoperișurilor, Curtea a constatat că nu există identitate între clădirea edificată în anul 1939 şi cea existentă în prezent pe teren.
Ca atare, Curtea a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Restul criticilor ce vizează alte părți din imobil decât construcția şi terenul aferent acesteia, părți care, la rândul lor, nu au fost restituite în natură, nu pot fi primite întrucât nu au fost formulate în cadrul contestației formulate împotriva deciziei atacate, ci constituie critici formulate direct în apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 292 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva deciziei civile nr. 230A din 04 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declarat recurs reclamanţii M.S. şi M.R. care au susţinut următoarele critici de nelegalitate a hotărârii recurate.
Terenul în suprafaţă de 4.760 m.p. situat în str. P., nr. 28, şi construcţiile edificate pe acesta au fost preluate în proprietatea statului de la Întreprinderile P.M. SAR, în temeiul Legii nr. 119/1948, conform procesului-verbal de preluare din 24 iunie 1948.
Din cele patru terenuri cumpărate cu acte autentice de vânzare-cumpărare, două au fost aduse de proprietarii P.M. şi M.G. ca aport social în societate, iar celelalte două au fost cumpărate cu acte autentice de Întreprinderile P.M.
Potrivit raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de expert P.P. - parcela este compusă din clădire cu număr de inventar cu terenul aferent 355 m.p., o parte din clădire şi trotuarul aferent sunt în afara perimetrului reconstituit (planşa foto) şi a aparţinut societăţii Întreprinderile P.M. Construcţia nu a putut fi identificată de expert deoarece la data edificării construcţiei aceasta avea suprafaţa de 170 m.p., iar în prezent are o suprafaţă de 292 m.p.
Decizia instanţei de apel se bazează pe o argumentaţie confuză, privarea de proprietate poate fi justificată numai dacă se demonstrează că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică.
Se susţine că instanţa europeană (Curtea Europeană a Drepturilor Omului) a constatat că aceste măsuri trebuie să poată fi puse în practică, că această transpunere nu a funcţionat, astfel măsurile rămân teoretice şi iluzorii.
Se consideră că restituirea în natură era admisibilă, deoarece contestatoarele au făcut dovada cu înscrisuri - procesele-verbale încheiate la data de 14 iunie 1948, certificate de moştenitor, declaraţii martori, actul constitutiv şi statutul societăţii Întreprinderile P.M. SAR, că autorii contestatoarelor au înfiinţat o fabrică de tâmplărie (atelier).
Prin urmare, câtă vreme legiuitorul nu a adus o dezlegare legală definitivă a problemei în discuţie, nici cetăţeanul nu poate să prevadă concret limitele şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru exerciţiul acţiunii sale judiciare.
Se consideră ca nejustificată respingerea cererii de restituire a construcţiei şi a terenului menţionat, teren aferent construcţiei 355 m.p. şi teren disponibil suprafaţa de 374 m.p.
Instanţele nu au ţinut cont la soluţionarea apelului de principiul prevăzut la pct. 1 lit. a), Capitolul I din norme, respectiv al prevalenţei restituirii în natură în conformitate cu art. 1 alin. (1), art. 7 şi 9 din lege.
Se conchide că modul în care a procedat instanţa constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi că instanţa a fost în eroare când a reţinut că parte din construcţie este situată în afara perimetrului terenului ce a aparţinut autorilor contestatoarelor, deoarece autorii lor au avut o suprafaţă mai mare cu 1.289 m.p., faţă de cea restituită, jumătate din clădire se afla pe terenul restituit şi jumătate se afla pe terenul nerestituit, care în realitate s-a dovedit că a fost proprietatea autorilor lor.
Se conchide că nu se aplică în cauză art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 deoarece unitatea deţinătoare nu a făcut dovada că această clădire s-a edificat în perioada 1961-1962.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
În cauză, se indică drept motiv de nelegalitate interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 susţinându-se că terenul în suprafaţă de 4.760 m.p. situat în str. P., nr. 28, şi construcţiile edificate au fost preluate de la Întreprinderea P.M., în temeiul Legii nr. 119/1948. Instanţa de apel a stabilit în mod just că nu sunt incidente dispoziţiile art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, deoarece ceilalţi trei membrii fondatori ai Întreprinderilor P.M. SAR, şi anume U.G., M.N. şi S.N. nu au fost în relații de rudenie cu ceilalți membrii fondatori, nefiind deci membrii ai aceleiaşi familii.
De asemenea, corect s-a reţinut că, din analiza înscrisurilor şi probelor administrate în cauză nu ar exista identitate dintre clădirea edificată în 1939 şi cea existentă în prezent.
Nici susţinerile recurenţilor-reclamanţi privind „argumentaţia confuză a deciziei instanţei de apel” şi incidenţa unei privări de proprietate ce ar contraveni dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului nu se justifică. Instanţa de apel a motivat în mod corespunzător, cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ. decizia recurată, reţinând că reclamantelor le sunt aplicabile dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001 şi că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001 care constituie excepţia de la regula stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de acest text legal.
Şi sub aspectul reţinerii lipsei de identitate între imobilul preluat şi cel ce se solicită în prezent, Curtea de apel a reţinut corect că, potrivit raportului de expertiză efectuat, a rezultat că parcela este compusă din o parte din clădirea şi trotuarul aferent lat de 1 m, suprafaţa totală fiind de 355 m.p., o parte din trotuar şi clădire fiind situate în afara perimetrului ce a aparţinut Întreprinderii P.M.
În cauză nu a fost încălcat principiul prevăzut de art. 7 şi 9 din Legea nr. 10/2001, şi anume acela al prevalenţei restituirii în natură, nefiind incident cazul de nelegalitate a hotărârii reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii M.S. şi M.R. împotriva deciziei civile nr. 230A din 04 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5943/2012. Civil. Nulitate căsătorie.... | ICCJ. Decizia nr. 5970/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
