ICCJ. Decizia nr. 5983/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5983/2012
Dosar nr. 3/1/2012
Şedinţa publică din 04 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 8696 din 13 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 80 A din 2 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
La data de 3 ianuarie 2012 pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj a formulat contestaţie în anulare împotriva acestei decizii indicând dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. şi arătând în dezvoltarea criticilor că instanţa de recurs nu a analizat toate motivele invocate în cererea de recurs.
Astfel, s-a susţinut că dacă ar fi fost analizate toate motivele de recurs, soluţia ar fi fost de admitere a recursului acestui pârât.
S-a arătat că nu s-a analizat critica privind lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice şi lipsa calităţii de reprezentant al Statului Român a Ministerului Finanţelor Publice.
În ceea ce priveşte suprafaţa de 103 m.p. s-a arătat că legiuitorul nu a stabilit obligaţia de plată în sarcina Ministerului Finanţelor Publice, nici în nume propriu, nici în calitate de reprezentant al Statului Român.
Astfel, în Legea nr. 247/2005, Titlul VII privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, la art. 3 lit. a) se defineşte noţiunea de titluri de despăgubire ca reprezentând certificate emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, faţă de această dispoziţie legală, Ministerul Finanţelor Publice nu poate avea calitatea de reprezentant al Statului Român.
S-a mai arătat că art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede faptul că în justiţie, în litigiile privind acordarea despăgubirilor Statul Român este reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi nu de Ministerul Finanţelor Publice.
În mod greşit au fost menţinute dispoziţiile sentinţei apelate privind obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 900 m.p. şi 189 m.p., deoarece aceste două suprafeţe de teren nu se află în proprietatea Ministerului Finanţelor Publice şi nici în domeniul public al statului.
Printr-o altă critică se arată că nu a fost clarificată problema deţinătorului imobilului, cu toate că prin expertiza de la dosar s-a stabilit că imobilul a fost închiriat de către Primăria Municipiului Cluj.
Aşa cum rezultă din adresa din 14 august 2007 emisă de Direcţia Generală de Reglementare în Domeniul Activelor Statului, imobilul nu se regăseşte în inventarele bunurilor din domeniul public al statului aprobate prin H.G. nr. 1705/2006.
Prin decizia civilă nr. 183 din 4 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj s-a reţinut că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, deţinătorii imobilelor ce fac obiectul notificării şi cererii de chemare în judecată sunt cunoscuţi.
Din expertiza tehnică de la dosar rezultă că imobilul revendicat a fost expropriat în baza Decretului nr. 331/1952 în favoarea Statului Român, în folosinţa Ministerului Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii, fiind închiriat de Primăria Municipiului Cluj-Napoca unor persoane fizice, deci Primăria Municipiului Cluj-Napoca este în sensul Legii nr. 10/2001 unitate deţinătoare.
Contestaţia în anulare va fi respinsă.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare ce poate fi exercitată pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 - contestaţia în anulare propriu-zisă şi de art. 318 C. proc. civ., respectiv contestaţia în anulare specială.
Dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. reglementează contestaţia în anulare specială (greşeală materială şi omisiunea cercetării unui motiv de modificare sau casare).
Potrivit art. 318 alin. (1) Teza a doua C. proc. civ., „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Prin urmare acest text de lege reglementează situaţia când instanţa de recurs prin hotărârea contestată a admis sau a respins recursul fără ca aceasta, din greşeală, să analizeze unul sau mai multe motive de recurs.
Contestaţia în anulare nu poate fi primită, deoarece instanţa de recurs a analizat cu ample considerente ambele recursuri cu care a fost învestită, răspunzând criticilor formulate.
Considerentele deciziei acoperă întreaga problematică juridică a cauzei şi nu este necesar ca instanţa să nominalizeze fiecare motiv de recurs sau critică, neputându-se confunda argumentele instanţei cu motivele de recurs.
De asemenea, instanţa de recurs este îndreptăţită să răspundă unor critici printr-un considerent comun, scop în care poate grupa diferite argumente.
Mai mult, Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel a respectat dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. atunci când a stabilit calitatea Statului Român şi Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului de entităţi obligate să facă propuneri de acordare de despăgubiri sau să restituie în natură terenul liber de afectaţiuni ce a aparţinut autorului reclamantului şi că Legea nr. 10/2001 a fost corect aplicată situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel.
În realitate contestatorul este nemulţumit de modul cum a fost soluţionat recursul său, dar pe calea contestaţiei în anulare nu se pot valorifica eventualele greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale, contestaţia în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv. Instituind acest motiv de contestaţie în anulare legiuitorul a avut în vedere greşelile materiale cu caracter procedural pe care instanţa le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante. O asemenea eroare trebuie să fie evidentă şi să fie în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, ceea ce, din verificarea deciziei contestate nu se constată în speţă.
Greşeala materială nu trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanţa ar fi înţeles să interpreteze un text de lege sau o probă, pentru că altfel s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs.
Aşa fiind, contestaţia în anulare va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare declarată de contestatorul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj împotriva deciziei nr. 8696 din 13 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5982/2012. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5984/2012. Civil. Drepturi băneşti.... → |
|---|
