ICCJ. Decizia nr. 6005/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6005/2012
Dosar nr. 2030/317/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 04 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. Cărbuneşti la data de 22 mai 2012 Biroul Executorului Judecătoresc D.C.R. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună încuviinţarea executării silite a dispoziţiilor din titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 186 din 19 ianuarie 2012 pronunţată de Judecătoria Tg. Cărbuneşti în Dosarul nr. 689/317/2011, modificată prin încheierea de şedinţă din data de 13 martie 2012, definitivă prin neapelare.
Prin sentinţa nr. 192 din 25 mai 2012 Judecătoria Tg. Cărbuneşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Horezu reţinând că potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ. „instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”. Debitoarea are domiciliul în comuna S., judeţ Vâlcea şi petentul nu a făcut dovada existenţei bunurilor urmăribile pe raza de competenţă a Judecătoriei Tg. Cărbuneşti.
Prin sentinţa civilă nr. 15 din 8 iunie 2012 Judecătoria Horezu a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tg. Cărbuneşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că, în conformitate cu art. 3731, alin. (1) C. proc. civ., cererea de executare silită, însoţită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, care va solicita instanţei de executare încuviinţarea executării silite, înaintându-i, în copie cererea de executare şi titlul respectiv. Prin art. 373 alin. (2) C. proc. civ. se stabileşte competenţa, respectiv „judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel";. Determinarea instanţei de executare se realizează în raport de locul unde se va face executarea, nefiind aplicabilă Teza ultimă din art. 373 C. proc. civ., iar, în speţă prin cererea formulată executorul judecătoresc a arătat că executarea se va face asupra imobilelor situate în comuna P., judeţ Gorj, primite de debitoare prin titlul a cărui executare s-a solicitat, sentinţa civilă nr. 186 din 19 ianuarie 2012 a Judecătoriei Tg. Cărbuneşti, aflate în circumscripţia Judecătoriei Tg. Cărbuneşti.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între două instanţe, care nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi Curţi de apel - în conformitate cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ. stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tg. Cărbuneşti pentru considerentele ce succed.
Executarea silită este acea fază a procesului civil în cadrul căreia creditorul îşi poate realiza în mod efectiv drepturile statornicite într-un titlu executoriu prin constrângerea patrimonială a debitorului.
Această ultimă fază a procesului civil se caracterizează prin existenţa unor norme procesuale destinate a institui mijloace eficiente pentru realizarea dispoziţiilor cuprinse într-un titlu executor.
Aşadar, normele procedurale ce reglementează competenţa teritorială de soluţionare a unei cereri având ca obiect „încuviinţare executare silită"; sunt cele prevăzute în Cartea a V-a - Despre Executare Silită.
Este adevărat că debitoarea are domiciliul în comuna S., judeţ Vâlcea, dar Judecătoria Tg. Cărbuneşti a reţinut greşit că petentul nu a făcut dovada existenţei bunurilor urmăribile pe raza de competenţă a Judecătoriei Tg. Cărbuneşti, deoarece, în speţă, prin cererea formulată executorul judecătoresc a arătat că executarea se va face asupra imobilelor situate în comuna P., judeţ Gorj, primite de debitoare prin titlul a cărui executare s-a solicitat.
Potrivit art. 3731 alin. (1) C. proc. civ. cererea de încuviinţare a executării silite se transmite prin intermediul executorului judecătoresc instanţei de executare. Potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ. instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.
În speţă, s-a solicitat să se dispună încuviinţarea executării silite a dispoziţiilor din titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 186 din 19 ianuarie 2012 pronunţată de judecătoria Tg. Cărbuneşti, din care rezultă că imobilele asupra cărora se va face executarea sunt situate în comuna P., judeţ Gorj.
Aşa fiind, faţă de dispoziţiile procedurale anterior menţionate instanţa competentă în soluţionarea cauzei este Judecătoria Tg. Cărbuneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tg. Cărbuneşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 octombrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 6004/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 605/2012. Civil → |
---|