ICCJ. Decizia nr. 614/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 614/2012
Dosar nr. 3773/117/2010
Şedinţa publică din 03 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie prin decizia civilă nr. 99/A din 16 februarie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Z.M. împotriva sentinţei civile nr. 910 din 2 noiembrie 2010 a Tribunalului Cluj, pe care a menţinut-o.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele considerente:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Cluj sub nr. 3773/117 din 1 iunie 2010 şi precizată la data de 9 septembrie 2010, reclamanta Z.M. a chemat în judecată pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca şi a solicitat înlăturarea menţiunii referitoare la acordarea în favoarea reclamantei de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul aferent imobilului situat în Cluj-Napoca. Prin precizarea acţiunii reclamanta a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 2464 din 4 februarie 2008, emisă de pârât în sensul de a i se restitui în natură şi să fie pusă în posesie asupra suprafeţei de 50 mp teren.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că terenul imobilului demolat, cu suprafaţa de 50 mp, în prezent drum public, i-a fost deja restituit scriptic dar nu şi faptic, motiv pentru care solicită punerea în posesie.
Prin sentinţa civilă nr. 910 din 2 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Cluj s-a respins acţiunea civilă înaintată de reclamanta Z.M., împotriva pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că din copia Deciziei nr. 2464 din 20 mai 2010 emisa de primarul Municipiului Cluj a cărei anulare parţială solicită reclamanta, rezultă că prin aceasta s-a propus acordarea de despăgubiri in condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire si plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - VII din Legea nr. 247/2005, pentru construcţiile demolate si terenul aferent acestora din imobilul situat în Cluj-Napoca, în favoarea reclamantei Z.M.
Tribunalul a reţinut în considerentele dispoziţiei faptul că emiterea acestei dispoziţii se întemeiază pe dispoziţiile sentinţa civilă nr. 582/2008 pronunţată de Tribunalul Cluj, hotărâre care a fost în parte modificată prin decizia civilă nr. 8258/2009 a înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie.
Tribunalul a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 582/2008 pronunţată de Tribunalul Cluj, care a fost în parte modificată prin decizia civilă nr. 8258/2009 a înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie s-a anulat dispoziţia nr. 861 din 04 februarie 2008 emisă de pârât şi s-a stabilit dreptul reclamantei la plata despăgubirilor pentru construcţiile demolate, precum si terenul aferent acestora din imobilul înscris iniţial.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Constatând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) Teza II mai sus menţionate, tribunalul în temeiul dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, a admis acţiunea civilă formulată de reclamantă.
Ca atare, susţinerile reclamantei în sensul că terenul înscris nu a făcut obiectul acţiunii prin care s-a stabilit dreptul reclamantei la plata despăgubirilor nu au fost reţinute de către instanţa de judecată.
Prima instanţă a reţinut că printr-o nouă analizare a îndreptăţirii reclamantei la restituirea in natura a terenului, s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat cu care s-a statuat prin sentinţa civilă nr. 582/2008 pronunţată de Tribunalul Cluj, faptul că reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri cu privire terenul aferent de sub număr top mai sus arătat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Z.M., solicitând instanţei acordarea despăgubirilor numai pentru imobilul demolat, nu şi cu privire la terenul de 50 mp pe care era edificat imobilul demolat. Reclamanta a arătat că terenul i-a fost restituit în ianuarie 1997, că impozitul este plătit la zi, dorind punerea în posesie, cu acest teren. A susţinut că numai imobilul demolat a fost subiectul notificării, nu şi terenul pe care s-a edificat construcţia.
Curtea a reţinut următoarele considerente:
Instanţa de apel a apreciat că, deşi reclamanta a arătat că terenul de 50 mp i-a fost restituit în natură prin Hotărârea nr. 231 din 27 noiembrie 1996, în şedinţa publică din 5 octombrie 2010 aceasta a arătat că în acest moment terenul se află în domeniul public, această susţinere fiind reiterată şi în faţa instanţei de apel în şedinţa publică din 16 februarie 2011, astfel că ceea ce doreşte reclamanta este atribuirea unei parcele de 50 mp, în faţa imobilului restituit în baza Legii nr. 112/1995 cu titlu de măsură reparatorie prin echivalent, prin compensare în natură, însă întrucât terenul solicitat se află în domeniul public nu poate fi atribuit în natură, după cum reiese din schiţa de la f. 119 dosar fond.
Curtea a reţinut că, prin notificarea din 17 decembrie 2001, fila 52 din dosarul nr. 949/1997/2008, antecesorul reclamantei a solicitat ca măsură reparatorie despăgubiri pentru terenul de 50 mp şi construcţiile demolate în principal şi, în subsidiar, acordarea în compensare cu 50 mp pe lângă peretele casei.
Prin sentinţa civilă nr. 582/2008 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 949/117/2008 s-a stabilit dreptul reclamantei la despăgubiri pentru construcţiile demolate şi terenul aferent acestora şi această sentinţă nu a fost apelată de către reclamantă care, la acel moment, avea posibilitatea să solicite acordarea măsurii reparatorii subsidiare a compensării cu un alt teren.
Această sentinţă a fost menţinută sub aspectul acordării despăgubirilor în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, prin decizia civilă nr. 8258 din 14 octombrie 2009 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în baza acestei hotărâri irevocabile a fost emisă dispoziţia de acordarea despăgubirilor pentru construcţie şi terenul de 50 mp.
În finalul considerentelor deciziei, instanţa de apel a arătat că reclamanta nu mai poate solicita acordarea măsurii reparatorii în compensare în acest moment, întrucât sentinţa civilă nr. 582/2008 a intrat în puterea lucrului judecat şi, în consecinţă, nu se poate da curs solicitării reclamantei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Z.M.
Recurenta - reclamantă a arătat că prin acţiunea introdusă a solicitat despăgubiri doar pentru clădirea demolată şi nu pentru teren, aşa cum rezultă în mod clar din raportul de expertiză tehnică. în consecinţă, solicită excluderea terenului din Dispoziţia Primarului din 20 mai 2010 privind propunerea de acordare de despăgubiri. Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Cu privire la încadrarea în drept a recursului, criticile recurentei pot fi circumscrise numai formal în cazul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. ce vizează stabilirea greşită a limitelor învestirii instanţei şi încălcarea şi aplicarea greşită a unor principii de drept şi a unor dispoziţii din legea specială de reparaţie, din a căror perspectivă se va face analiza recursului, potrivit celor ce se vor arăta în continuare.
Contrar susţinerilor recurentei, instanţele de fond şi apel au procedat în mod legal dând eficienţă puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 582/2008 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 949/117/2008, prin care s-a stabilit dreptul reclamantei la despăgubiri pentru construcţiile demolate şi terenul aferent acestora, sentinţă menţinută sub aspectul acordării despăgubirilor în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, prin decizia civilă nr. 8258 din 14 octombrie 2009 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, irevocabilă, în baza căreia a fost emisă dispoziţia nr. 2464 din 20 mai 2010 a Primarului Municipiului Cluj-Napoca, de acordarea a despăgubirilor pentru construcţie şi terenul de 50 mp.
Decizia civilă nr. 8258 din 14 octombrie 2009 a înaltei Curţi este irevocabilă, fiind pronunţată în recurs, aşa încât ea se bucură de putere de lucru judecat, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. cu referire la art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) C. civ., iar efectul pozitiv al puterii de lucru judecat face ca dezlegările jurisdicţionale din această decizie să nu poată fi repuse în discuţie în prezenta cauză, unde se opun cu valoare absolută de adevăr, fără posibilitatea de a fi contrazise.
Efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă în mod obligatoriu tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.
Recurenta nu poate să pretindă în prezentul litigiu stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte faţă de ea în litigiul anterior, cu privire la dreptul acesteia la despăgubiri pentru întregul imobil (construcţiile demolate şi terenul aferent acestora), pentru că aceasta ar însemna încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a hotărârii irevocabile susmenţionate.
Pentru toate aceste considerente, care complinesc, în parte, motivarea din decizia recurată, aprecierea instanţei de apel privind imposibilitatea reclamantei de a mai solicita acordarea măsurii în compensare în acest moment, întrucât sentinţa civilă nr. 582/2008 a intrat în puterea lucrului judecat este corectă, astfel că nefiind întrunite cerinţele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., recursul reclamantei apare ca nefondat şi va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Z.M. împotriva deciziei civile nr. 99/A/2011 din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 februarie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 612/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 624/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
