ICCJ. Decizia nr. 6046/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 6046/2012

Dosar nr. 14392/299/2012

Şedinţa din camera de consiliu de la data de 04 octombrie 2012

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 28 iulie 2011, reclamantul Primarul Municipiului Constanţa, prin Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă, a chemat în judecată pe pârâta M.L. și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea menţiunii de căsătorie a pârâtei cu numita G.A., mențiune cuprinsă în actul de naştere înregistrat în 05 martie 1931.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în actul de naştere al pârâtei apare menţiunea că aceasta este căsătorită cu G.A., mama sa, în loc de M.S., cum este corect.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 119/1996.

Prin sentinţa civilă nr. 1515 din 02 februarie 2012, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, față de dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 119/1996 coroborate cu art. 126 din H.G. nr. 64/2011.

Judecătoria Sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 7543 din 27 aprilie 2012, a declinat la rândul său competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Constanța și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestui conflict.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a reținut că acțiunea a fost formulată de Primarul Municipiului Constanţa, prin Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă, iar prevederile art. 60 alin. (2) din Legea nr. 119/1996 trimit, în acest caz, la competenţa de primă instanţă a judecătoriei de la sediul titularului acţiunii, în speţă Municipiul Constanţa, fiind lipsit de relevantă în cauză aspectul legat de domiciliul pârâtei.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii care a învestit instanțele în prezentul litigiu îl reprezintă anularea unei mențiuni existente în actul de naștere al pârâtei M.L., titularul cererii formulate fiind Primarul Municipiului Constanţa, prin Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă.

Dispozițiile art. 60 alin. (2) din Legea nr. 119/1996, în forma în vigoare de la data sesizării instanței de judecată, prevăd că: „În cazul anulării, completării şi modificării actelor de stare civilă, sesizarea instanţei judecătoreşti se face de către persoana interesată, de structurile de stare civilă din cadrul serviciilor publice comunitare locale sau judeţene de evidenţă a persoanelor ori de către parchet. Cererea se soluţionează de judecătoria în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul acestora, pe baza verificărilor efectuate de serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor şi a concluziilor procurorului”.

Prin urmare, printr-o normă expresă, cuprinsă în actul juridic aplicabil raportului juridic dedus judecății, legiuitorul a stabilit competența teritorială de soluționare a cauzelor ce intră sub incidența a cestei legi în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială se află domiciliul persoanei interesate, respectiv sediul structurii de stare civilă din cadrul serviciilor publice comunitare locale sau judeţene de evidenţă a persoanelor care sesizează instanța de judecată.

Cum în cauză, sesizarea instanței s-a făcut de Primarul Municipiului Constanţa, prin Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă, în aplicarea art. 60 alin. (2) din Legea nr. 119/1996, în forma în vigoare de la data sesizării instanței de judecată, competența revine judecătoriei în a cărei rază teritorială se află sediul acestuia, respectiv Judecătoria Constanța.

Prin urmare, în temeiul art. 20-22 C. proc. civ. raportat la art. 158-159 C. proc. civ. și la art. 60 alin. (2) din Legea nr. 119/1996, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 octombrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6046/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond