ICCJ. Decizia nr. 6018/2012. Civil. Completare/lămurire dispozitiv. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6018/2012
Dosar nr. 775/36/2011
Şedinţa publică din 04 octombrie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 15 iunie 2011, contestatorii P.I. şi P.M. au solicitat, în contradictoriu cu intimaţii B.I. şi Primarul Municipiului Constanţa, lămurirea întinderii şi aplicării titlului executoriu reprezentat de decizia civilă 269/C din 23 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
Prin decizia civilă nr. 406/C din 17 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanța a respins contestația la titlu ca nefondată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Prin decizia civilă nr. 269/C din 23 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa a fost admis apelul formulat de apelantul-pârât Primarul Municipiului Constanţa în contradictoriu cu intimatul reclamant B.I. împotriva sentinței civile nr. 1943 din 30 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Constanța.
A fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că a fost obligat pârâtul să restituie în natură reclamantului imobilul situat în Constanţa, str. Str. S.M., nr. 95 şi 95A, compus din teren în suprafaţă de 753,39 m.p. din suprafaţa de 1.427,30 m.p., identificată de expert B.D. în limitele ABCD, conform planului de situaţie anexă la raportul de expertiză, precum şi a construcţiilor C1 şi C2 (cu excepţia locuinţei înstrăinate conform contractului de vânzare-cumpărare din 27 decembrie 1996), C3, C4, C5 (cu excepţia locuinţei înstrăinate conform contractului de vânzare-cumpărare din 23 martie 1998), C6, C7 şi C8.
A fost obligat pârâtul să propună acordarea de despăgubiri către reclamant în condiţiile Titlului VII al Legii 247/2005 pentru suprafaţa de 604,67 m.p. situată în str. C.V., nr. 80, şi pentru suprafeţele aferente construcţiilor înstrăinate, de 64,24 m.p., precum şi pentru locuinţele vândute conform contractelor de vânzare-cumpărare menţionate.
Contestatorii au solicitat lămurirea întinderii şi aplicării titlului, pronunţat în Dosarul nr. 1799/36/2006 prin decizia civilă mai sus menţionată.
Obiectul acestei cereri, astfel cum a fost precizat, se raportează, conform raportului și suplimentului la raportul de expertiză efectuate de expertul B.D., strict la construcţia C5 şi terenul aferent, ce constituie una din limitele dreptului de proprietate restituit reclamantului B.I. şi, implicit, afectează valoarea propusă pentru despăgubire.
Contestatorii susțin că, în mod greşit, s-a luat în calcul la stabilirea terenului aferent imobilului C5 numai suprafaţa de 61,36 m.p. (reprezentând suprafaţa construită a casei de locuit plus boxă), fără a se include şi curtea de 22,6 m.p., deşi din contractul de vânzare-cumpărare se menţionează că „odată cu locuinţa se vând: boxa şi împrejmuirile”.
Întrucât în contractul de vânzare-cumpărare nu se menţionează implicit suprafaţa de teren aferentă imobilului, fiind menţionată numai suprafaţa utilă de locuit şi anexele – boxă şi împrejmuire –, potrivit principiului „clauzele neclare se interpretează contra vânzătorului”, terenul aferent imobilului cuprinde împrejmuirea, adică şi curtea măsurată de expert în suprafață de 22,6 m.p.
Susțin contestatorii că, în privinţa valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare există autoritate de lucru judecat, dar proba cu expertiză administrată de instanţa de recurs - şi luată în considerare la pronunţarea deciziei a cărei lămurire se solicită - nu corespunde acestui contract, producând o confuzie, ceea ce le aduce prejudicii în exercitarea dreptului de proprietate.
Contestatorii solicită admiterea contestaţiei la titlu și lămurirea dispozitivului, în sensul de a se menționa: „cu excepţia construcţiei C5 cu teren aferent în suprafaţă totală de 83,96 m.p. (suprafaţa utilă 61,36 m.p. plus 22,6 m.p. împrejmuire) pentru care reclamantul-intimat B.I. să beneficieze de despăgubiri”.
Analizând contestaţia la titlu, Curtea de apel a constatat că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Art. 400 C. proc. civ. dă posibilitatea părţilor sau terţilor interesaţi ca pe calea contestaţiei îndreptată la instanţa care a încuviinţat titlul executor să lămurească înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului hotărârii ce se execută.
Rezultă din prevederile legale sus-menţionate că motivele ce se invocă într-o contestaţie la titlu nu se pot referi la chestiuni de fond, care să repună în discuţie o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă.
Punerea în discuţie în faţa instanţei a unor astfel de probleme, cu privire la titlu, ar duce la încălcarea principiului puterii lucrului judecat.
Prin urmare, în cadrul contestaţiei la titlu, instanţa nu este îndreptăţită să examineze fondul raporturilor juridice dintre părţi, ci trebuie să se conformeze hotărârii puse în executare.
În speţă, cele solicitate de contestatori, în sensul de a fi inclusă alături de suprafaţa utilă de 61,36 m.p. menţionată în contract şi suprafaţa de 22,6 m.p. referitoare la împrejmuire, ar aduce o atingere autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 269/C din 23 noiembrie 2009, întrucât se micşorează cu această suprafaţă suprafaţa de 1.427,30 m.p. atribuită în deplină proprietate intimatului B.I.
De altfel, contestaţia la titlu poate fi primită numai în cazul în care dispozitivul hotărârii nu este clar sau echivoc, dar în limitele motivelor cuprinse în hotărâre, fără a se modifica situaţia reţinută definitiv, cu putere de lucru judecat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs contestatorii P.I. şi P.M.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Prin hotărârea recurată s-a realizat o aplicare greşită a legii în materia efectelor produse faţă de părţi în raport cu terţii.
Actul juridic produce pe lângă efecte obligatorii între părţi, întemeiate pe principiul relativităţii, şi efecte de opozabilitate faţă de terţi.
Hotărârea nu poate fi ignorată de către terţi, pe motiv că nu au participat la procesul finalizat prin adoptarea ei, însă efectele de opozabilitate a hotărârii faţă de aceştia se limitează la valoarea de fapt juridic şi cu valoare de mijloc de probă (respectiv de prezumţie relativă).
Potrivit art. 1200 alin. (4) C. civ. statuările unor hotărâri irevocabile cu valoare de prezumţii legale se răsfrâng în mod indirect şi asupra terţilor.
În acelaşi timp, pentru că terţul nu a participat la dezbaterea judiciară finalizată prin hotărârea judecătorească ce i se opune (şi astfel nu şi-a putut face propriile apărări), el are posibilitatea ca, în procesul ulterior, prin administrare de probe, să răstoarne prezumţia invocată de parte, şi care faţă de el are o valoare relativă [caracterul absolut al prezumţiei legale funcţionând în condiţiile art. 1202 alin. (2) C. civ. doar în relaţiile dintre părţi].
Instanţa se prevalează de încălcarea principiului puterii lucrului judecat, care de fapt nu este definit de legislaţia civilă ca un principiu, ci ca o prezumţie legală denumită autoritate de lucru judecat, cu efect relativ sau absolut în funcţie de părţile cărora se face opoziţie.
Contestatorii mai arată că au invocat atingerea adusă dreptului lor de proprietate constituit încă din anul 1998 şi împrejurarea că expertiza întocmită în cauză nu a folosit ca documentaţie, în ceea ce îi priveşte, actul autentic de vânzare şi fişa de calcul ce a stat la baza stabilirii preţului de vânzare, ci doar o fişă informativă (eronată) emisă de R.A.E.D.P.P. Constanţa. De asemenea, au folosit proba cu înscrisuri, inclusiv actul de vânzare şi fişa de calcul a preţului vânzării, prin care au făcut dovada încălcării dreptului lor de proprietate, ceea ce reprezintă o dovadă suficient de puternică pentru a răsturna prezumţia relativă ce li se opune ca terţi, de putere de lucru judecat.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Prin contestația la titlul formulată, recurenții au arătat că, în mod greșit, s-a luat în calcul la stabilirea terenului aferent imobilului C5 (dobândit de contestatori prin contractul de vânzare-cumpărare din 23 martie 1998) numai suprafața de 61,36 m.p., fără a se include și curtea în suprafață de 22,6 m.p.
Au solicitat, pentru aceste motive, lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 406/C din 17 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, în sensul micșorării, cu suprafața menționată, a suprafeţei de 1.427,30 m.p. atribuită în deplină proprietate intimatului B.I. și modificarea corespunzătore a despăgubirilor acordate aceluiași intimat, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Potrivit art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se poate face contestație la executare atunci când sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
Recurenții nu au fost părți în litigiul finalizat prin pronunțarea hotărârii care constituie titlu executoriu și nu au nici calitatea de succesori universali sau cu titlu universal ai părților, de creditori chirografari ori de dobânditori ulteriori cu titlu particular ai bunurilor ce au făcut obiectul acelei cauze. De aceea, hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu le este opozabilă ca înscris constatator al unei situații juridice stabilite cu putere de lucru judecat, iar în măsura în care executarea acestui titlu le-ar afecta un drept de proprietate, ar avea deschisă calea unei acțiuni reale imobiliare în cadrul căreia s-ar compara titlurile de proprietate ce se opun.
În plus, pe calea unei contestații la titlu nu se pot invoca aspecte care să repună în discuție fondul raporturilor juridice dintre părți sau situația reținută în mod definitiv, cu putere de lucru judecat, prin hotărârea al cărei dispozitiv se cere a fi lămurit în această procedură.
Or, solicitarea recurenților adresată instanței învestite cu soluționarea unei contestații la titlu ca, pe baza probelor administrate, să micșoreze întinderea suprafeței de teren pe care fostul proprietar al imobilului în litigiu ar fi îndreptățit să o redobândească în natură și să reaprecieze, în mod corespunzător, cuantumul măsurilor reparatorii pe care acesta le poate primi în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, presupune repunerea în discuție a fondului litigiului, fiind incompatibilă cu natura procedurii alese.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat, iar în baza art. 274 C. proc. civ., va obliga contestatori să plătească intimatului B.I. suma de 3.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorii P.I. şi P.M. împotriva deciziei nr. 406/C din 17 octombrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Obligă pe contestatori să plătească intimatului B.I. cheltuieli de judecată în cuantum de 3.000 RON.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6007/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6022/2012. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
