ICCJ. Decizia nr. 6007/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6007/2012
Dosar nr. 2072/109/2009
Şedinţa publică din 4 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 04 iunie 2009, reclamantul C.D. a solicitat să se constate că este îndreptăţit la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 2.703 m.p., situat în Piteşti, str. E.R., nr. 88.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în baza Legii nr. 10/2001 a formulat notificare prin care a solicitat despăgubiri pentru terenul de 3.000 m.p. situat în Piteşti, str. E.U., nr. 88, expropriat în anul 1943 pentru utilitate publică.
În urma notificării formulate, Primăria Piteşti a apreciat că se impune soluţionarea cererii în procedura legii fondului funciar şi drept urmare a fost emisă hotărârea nr. 62/2006 a Comisiei Judeţene, prin care au fost acordate reclamantului despăgubiri pentru suprafaţa de 2.833 m.p., ce a fost anulată prin hotărârea nr. 340/2007.
Împotriva acestei hotărâri de invalidare, reclamantul a formulat plângere, soluţionată prin decizia nr. 1919/R din 17 martie 2008 a Tribunalului Argeş, prin care s-a stabilit că pentru suprafaţa de 2.833 m.p. sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
La data de 07 octombrie 2009, intimatul Municipiul Piteşti a depus un borderou cu acte, respectiv dispoziţia din 2006 ce are la bază hotărârea nr. 2450/2001 cu privire la terenul de 3.000 m.p. ce face obiectul dosarului.
Reclamantul şi-a completat acţiunea în sensul că solicită şi anularea dispoziţiei din 30 mai 2006 emisă de Municipiul Piteşti, cu consecinţa îndreptăţirii sale la măsuri reparatorii în echivalent.
Prin sentinţa civilă nr. 157 din 02 iulie 2010, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a admis contestaţia şi a dispus anularea dispoziţiei din 30 mai 2006 emisă de Primarul Municipiului Piteşti, constatând că petentul are dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru terenul de 2.703 m.p. situat în municipiul Piteşti, B-dul E.R., nr. 88. Au fost obligaţi pârâţii la 1.700 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut următoarele considerente:
Reclamantul nu a formulat cerere în baza legilor fondului funciar, ci o notificare în condiţiile Legii nr. 10/2001, fapt de altfel recunoscut şi de către Primărie care în realitate a soluţionat notificarea reclamantului şi a emis dispoziţia din 30 mai 2006, care nu i-a fost comunicată reclamantului, acesta fiind în termen să o conteste.
Reclamantul a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului pentru care a formulat notificare, iar expertiza tehnică topografică a stabilit că terenul a fost afectat de sistematizare, în prezent s-a construit B-dul E.R., situaţie în care se impune acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
De asemenea, din actele dosarului a rezultat că imobilul a fost expropriat prin Ordinul M.I. nr. 26484/1941 pentru înfiinţarea Bd-ului E.R., exproprierea s-a realizat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor, iar în cuprinsul deciziei de expropriere din 1953 s-a făcut menţiunea că nu s-au acordat despăgubiri pentru teren.
În cauză fiind incidente dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, Tribunalul a admis contestaţia aşa cum a fost completată şi a dispus anularea dispoziţiei din 30 mai 2006 emisă de Primarul Municipiului Piteşti, constatând că petentul are dreptul la despăgubiri în condiţiile legilor speciale pentru terenul de 2.703 m.p. situat în Piteşti, str. E.R., nr. 88.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal au formulat apel pârâţii Primarul Municipiului Piteşti, Primăria Municipiul Piteşti şi Municipiului Piteşti.
Prin decizia nr. 119/A din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de pârâţi, a schimbat sentinţa tribunalului, iar pe fond a respins acţiunea.
În motivarea soluţiei sale, instanţa de apel a reţinut că terenul pentru care reclamantul a solicitat măsuri reparatorii a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică prin decizia de expropriere din 08 decembrie 1943 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a, situaţie faţă de care dispoziţia din 30 mai 2006 emisă de Primarul Municipiului Piteşti, prin care s-a respins cererea, este legală.
Întrucât exproprierea terenului de 2.703 m.p. situat în municipiul Piteşti, B-dul E.R., nr. 88, a avut loc în anul 1943 pentru utilitate publică, deci anterior anului 1945, în mod greşit a reţinut prima instanţă că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Intimatul-reclamant nu se găseşte în niciuna din situaţiile prevăzute de art. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001.
Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementează regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul care, invocând motivele de nelegalitate reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., a formulat următoarele critici:
Din cuprinsul motivării soluţiei instanţei de apel nu rezultă care au fost argumentele pentru care au fost înlăturate concluziile primei instanţe potrivit cărora terenul intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 întrucât a fost preluat de stat în baza Legii nr. 139/1940.
În realitate, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, imobilul a fost rechiziţionat în baza Ordinului M.I. nr. 26674/1941, în vederea înfiinţării Bd-ului E.R.
Mai susţine recurentul că terenul rechiziţionat a primit destinaţia în vederea căreia s-a produs exproprierea, însă fără acordarea unor despăgubiri.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului pârâţilor, cu consecinţa menţinerii hotărârii Tribunalului.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Criticile recurentului urmează a fi analizate din perspectiva cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., neputând fi încadrate, în raport de conţinutul lor, în cazul descris de pct. 7 al aceluiaşi art. 304, invocat explicit şi nici în vreunul dintre celelalte cazuri din art. 304 C. proc. civ.
Referirea legiuitorului la „actul juridic dedus judecăţii”, al cărui înţeles „lămurit şi vădit neîndoielnic” a fost schimbat de către instanţa de apel prin interpretarea greşită a acestuia, vizează cauza cererii de chemare în judecată sau fundamentul dreptului invocat de reclamant (causa debendi).
În speţă, cauza cererii este reprezentată de titlul de proprietate pe care ar trebui să se întemeieze pretenţiile reclamantului.
Or, critica în discuţie nu este legată de vreo denaturare a actului juridic dedus judecăţii pretins a fi fost săvârşită de către instanţa de apel, ci de modul de aplicare a legii, după cum se va arăta în cele ce urmează:
Contrar susţinerilor recurentului, în mod corect a reţinut instanţa de apel că terenul pentru care reclamantul a solicitat măsuri reparatorii a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică prin decizia de expropriere din 08 decembrie 1943 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a.
Soluţia Curţii de apel este corectă raportat şi la decizia civilă nr. 1919/R/2008 a Tribunalului Argeş, prin care a fost tranşat cu putere de lucru judecat acest aspect.
Astfel, în această hotărâre s-a reţinut că „terenul a fost preluat printr-o decizie de expropriere din 1943 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a, decizie legală ce nu a fost desfiinţată, aceasta producându-şi efectele juridice şi în prezent”.
Având caracter irevocabil, această hotărâre se bucură de putere de lucru judecat, conform dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. cu referire la art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) C. civ., aşa încât dezlegarea dată, prin această decizie problemei de drept referitoare la modalitatea de preluare a imobilului, se impune în prezenta cauză, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.
Este vorba despre efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, care se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit şi care se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Cum potrivit art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relaţia dintre părţi, prezumţia lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus părţilor din acel litigiu, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.
Este ceea ce, în mod corect, a făcut şi instanţa de apel, care a dat eficienţă prezumţiei de lucru judecat atunci când a reţinut că terenul a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică prin decizia de expropriere din 08 decembrie 1943 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a.
Întrucât prezumţia de lucru judecat are caracter absolut faţă de părţi, recurentul nu poate să pretindă în prezentul litigiu stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte în litigiul anterior, cu privire la regimul juridic al terenului litigios, pentru că aceasta ar însemna încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a hotărârii irevocabile sus-menţionate.
Cum potrivit celor mai sus arătate, terenul litigios a fost expropriat prin decizia din 1943, anterior perioadei de referinţă reglementată de Legea nr. 10/2001, reclamantul nu este îndreptăţit la măsuri reparatorii în baza acestui act normativ, motiv pentru care soluţia de respingere a contestaţiei pronunţată de instanţa de apel se impune a fi menţinută.
Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte constată că, nefiind întrunite cerinţele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge recursul reclamantului, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.D. împotriva deciziei nr. 119/A din 13 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 60/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6018/2012. Civil. Completare/lămurire... → |
|---|
