ICCJ. Decizia nr. 6133/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6133/2012
Dosar nr. 21567/301/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 9 octombrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin adresa înregistrată pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeş, la data de 29 mai 2012, sub nr. 561/216/2012, Biroul Executorului Judecătoresc "G.E." a înaintat cererea creditoarei SC S.C. SRL, prin care a solicitat încuviinţarea executării silite a debitorilor D.D. şi D.M., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit din 15 noiembrie 2007 şi a contractelor de garanţie accesorii la acesta.
Prin Sentinţa civilă nr. 741 din 08 iunie 2012 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei judecătorii, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
În motivarea excepţiei, Judecătoria Curtea de Argeş a reţinut că potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Instanţa a arătat că, în speţă, ambii debitori faţă de care se solicită a se încuviinţa executarea silită a contractului de credit din 15 noiembrie 2007 au domiciliul în mun. Bucureşti, sector 3 şi, prin urmare executarea silită urmează să se facă la acest domiciliu, în raza teritorială de competenţă a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 12293 din 09 iulie 2012, Judecătoria sector 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de creditoarea SC S.C. SRL, în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeş.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Judecătoria sector 3 Bucureşti a reţinut incidenţa art. 373 alin. (2) C. proc. civ. care prevede: "Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea."
Instanţa a constatat că, astfel cum rezultă din cererea formulată de executorul judecătoresc, acesta nu a indicat anumite bunuri pe care intenţionează să le urmărească silit, însă a adresat cererea de încuviinţare a executării silite în mod expres către Judecătoria Curtea de Argeş, rezultând astfel, fără putinţă de tăgadă, că executorul a solicitat încuviinţarea executării silite pe raza de competenţă a acestei instanţe, iar nu a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Instanţa a mai reţinut că, în materia executării silite, legea stabileşte competenţa nu în funcţie de criteriul general, conform art. 5 C. proc. civ., ci sunt incidente dispoziţiile speciale ale art. 3731 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 373 alin. (2) C. proc. civ., competenţa revenind instanţei în circumscripţia căreia se face executarea.
Or, nu se poate reţine că Judecătoria Curtea de Argeş nu reprezintă instanţa de executare, în condiţiile în care titlul executoriu dedus judecăţii a fost garantat prin ipoteca asupra unor terenuri situate în comuna M., sat M.-B., jud. Argeş, după cum rezultă din contractul de ipotecă autentificat din 15 noiembrie 2007 de BN C., existent în copie la dosar, terenuri care se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Curtea de Argeş, iar nu a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti. Mai mult chiar, din cererea de executare formulată de către creditor rezultă că acesta a solicitat şi executarea silită imobiliară asupra terenurilor ipotecate.
Instanţa a avut în vedere faptul că creanţa creditoarei a fost garantată cu ipoteca asupra unor terenuri situate în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Curtea de Argeş, precum şi faptul că creditoarea a solicitat executarea silită şi asupra acestor imobile, coroborat cu faptul că executorul judecătoresc a înaintat cererea de executare silită la Judecătoria Curtea de Argeş, rezultând că şi-a dorit încuviinţarea executării silite în circumscripţia teritorială a acestei instanţe, iar nu în sectorul 3 Bucureşti, unde se află domiciliile debitorilor.
Prin urmare, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, având în vedere locul situării terenurilor mai sus menţionate, a apreciat că instanţa de executare este Judecătoria Curtea de Argeş, căreia îi revine competenţa de a se pronunţa cu privire la cererea de încuviinţare a executării silite a acestor imobile.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă Înalta Curte reţine următoarele:
În raport de obiectul cererii deduse judecăţii - încuviinţare executare silită, norma de competenţă aplicabilă în speţă este cea cuprinsă în art. 3731 alin. (1) C. proc. civ., care prevede "... executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare ...".
Calificarea instanţei de executare este făcută de legiuitor la art. 373 alin. (2) C. proc. civ., ca fiind Judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, dacă legea nu prevede altfel."
Rezultă că locul executării silite este criteriul stabilit de lege în determinarea instanţei de executare, ca instanţă căreia îi revine competenţa teritorială de soluţionare a cererilor de încuviinţare a executării, or acest criteriu are în vedere locul unde se realizează în mod efectiv executarea.
În procedura executării silite, locul executării este acela unde se află bunurile supuse urmăririi, or, în speţă, debitorii deţin bunuri urmăribile ce se află pe raza municipiului Curtea de Argeş, sens în care creditorul a solicitat încuviinţarea executării silite a acestor bunuri.
Aşadar, Judecătoria Curtea de Argeş este instanţa de executare şi, implicit, instanţa căreia îi revine competenţa teritorială de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 6132/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 6178/2012. Civil. Contestaţie la executare.... → |
---|