ICCJ. Decizia nr. 635/2012. Civil. Stabilire paternitate. Revizuire - Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 635/2012

Dosar nr. 10051/1/2011

Şedinţa publică din 03 februarie 2012

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia nr. 3504 din 14 aprilie 2011, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul C.I. împotriva deciziei civile nr. 862/R din 27 martie 2009 a Curţii de Apel Cluj - secţia civilă de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.

Pentru a decide astfel, instanţa supremă a reţinut că hotărârea recurată a fost pronunţată în soluţionarea unui recurs şi este, în temeiul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., o hotărâre irevocabilă şi, în consecinţă recursul declarat împotriva acesteia este inadmisibil.

Împotriva acestei decizii, la data de 19 decembrie 2011, revizuentul C.I. a formulat cerere de revizuire.

În cerere revizuentul a arătat că dispozitivul hotărârii atacate cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire şi hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals, afirmaţii pe care nu le-a motivat în fapt şi în drept. Aspectele invocate de revizuent vizează nemulţumirile acestuia cu privire la probele administrate şi la soluţiile pronunţate de instanţe în cadrul prezentului litigiu.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea va constata că prezenta cerere de revizuire îndreptată împotriva deciziei nr. 3504 din 14 aprilie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia civilă şi de proprietate intelectuală, este inadmisibilă pentru considerentele ce succed:

Obiectul revizuirii este determinat chiar prin dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., text legal potrivit căruia se poate solicita revizuirea „unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul";.

Pentru a se putea solicita revizuirea unei hotărâri pronunţate de o instanţă de recurs, cum este decizia atacată în speţă, cu această cale extraordinară de atac de retractare, o primă condiţie pe care trebuie să o îndeplinească hotărârea, conform art. 322 alin. (1) C. proc. civ., este ca aceasta să evoce fondul cauzei.

Este de observat că sintagma „evocării fondului"; presupune, în mod obligatoriu, ca instanţa de recurs să stabilească o altă situaţie decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, fie să reanalizeze aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurări de fapt ce au fost deja stabilite, în oricare din ipotezele menţionate, urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.

Decizia atacată nu îndeplineşte această condiţie, înalta Curte respingând recursul declarat de pârâtul C.I. împotriva deciziei civile nr. 862/R din 27 martie 2009 a Curţii de Apel Cluj – secţia civilă de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, ca inadmisibil.

Astfel, este evident că prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat, instanţa de recurs, analizând admisibilitatea căii de atac (a recursului) nu a evocat fondul, pronunţându-se asupra unei excepţii de ordin procedural.

Aşa fiind, pentru considerentele sus redate, în temeiul art. 322 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul C.I. împotriva deciziei nr. 3504 din 14 aprilie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 februarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 635/2012. Civil. Stabilire paternitate. Revizuire - Fond