ICCJ. Decizia nr. 6169/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6169/2012
Dosar nr. 405/36/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 10 octombrie 2012
Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia cu nr. 6633/256/2011 şi precizată la primul termen de judecată sub aspectul cadrului procesual pasiv, reclamanta Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a chemat în judecată pârâţii Municipiul Medgidia prin primar, Primarul municipiului Medgidia şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei să oblige primii doi pârâţi să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul teren în suprafaţă de 12.750 mp situat în extravilanul localităţii Medgidia, intabulat în C.F. nr. 10092 cu nr. cadastral 10019, respective să se dispună rectificarea C.F. nr. 10092 şi radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea Municipiului Medgidia asupra terenului menţionat, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, a arătat reclamanta că imobilul este proprietatea Statului Român, aflându-se în domeniul public al acestuia, conform inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin H.G. nr. 1705 din 29 iunie 2006; conform art. 9 din H.G. nr. 1176/2005 privind statutul de organizare şi funcţionare a Administraţiei Naţionale „Apele Române" şi Anexei 3 la O.G. 107/2002, fiind în administrarea reclamantei.
Cu toate acestea, Primăria Medgidia a comunicat, prin Adresa nr. 1251 din 10 martie 2009, că barajul 20 a fost înscris în Cartea Funciară ca fiind proprietatea privată a Municipiului Medgidia.
A apreciat reclamanta că, în conformitate cu art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 Consiliul Local Medgidia ar fi trebuit să formuleze o cerere pentru trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi teritorial-administrative, iar în cazul în care cererea ar fi fost admisă, s-ar îl dat o hotărâre de guvern în acest sens, procedură care însă nu a fost parcursă, Municipiul Medgidia invocând drept titlu de proprietate o hotărâre de consiliu local. S-a mai arătat că titularul dreptului de proprietate este Statul Român şi reclamanta are obligaţia să îl indice instanţei.
Acţiunea a fost motivată în drept pe dispoziţiile art. 480, 481 C. civ., art. 35 şi urm. din Legea nr. 7/1996, art. 12 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 213/1998.
Prin Sentinţa civilă nr. 518 din 16 februarie 2012 pronunţată de Judecătoria Medgidia, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Medgidia şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 213/1998, modificată, bunurile aparţinând domeniului public al statului şi unităţilor administrativ-teritoriale pot fi date în administrare autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, dar şi altor instituţii publice de interes naţional, judeţean sau local, titularul dreptului de administrare având prerogativele posesiei, folosinţei şi dispoziţiei asupra bunului, în condiţiile actului de dare în administrare. Dreptul de administrare astfel constituit poate fi revocat de către titularul dreptului de proprietate.
Din analiza prevederilor legale mai sus menţionate s-a reţinut că dreptul de administrare al instituţiilor publice este un drept real principal derivat din dreptul de proprietate publică al statului asupra bunurilor din domeniul public central sau local, opozabil erga omnes ca drept real, inopozabil însă titularului dreptului de proprietate care l-a constituit.
Prin urmare, dreptul real de administrare al instituţiilor publice are natură juridică mixtă, fiind, în planului dreptului civil, un drept real principal de sine stătător, iar în raportare la titularul dreptului de proprietate publică, un drept de natură administrativă, constituit în baza unor raporturi juridice de putere, de subordonare, şi în baza unor acte administrative.
Conform art. 9 din H.G. nr. 1176/2005, art. I din Anexa la Legea nr. 213/1998 şi inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin H.G. nr. 1705 din 29 iunie 2006, Barajul 20 situat în extravilanul localităţii Medgidia face parte din domeniul public al statului, în administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române.
În legătură cu aceste baraje din Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin H.G. nr. 1705 din 29 iunie 2006, pentru care s-a solicitat de către reclamantă semnarea proceselor-verbale de vecinătate, Primăria Medgidia a răspuns reclamantei, prin Adresa nr. 1251 din 10 martie 2009, că barajele 20 şi 21 au fost înscrise în Cartea Funciară ca fiind proprietatea privată a Municipiului Medgidia, anexându-i extras de carte funciară pentru imobilul cu nr. cadastral 10019, situat în parcela DIG din extravilanul localităţii, cu suprafaţa de 12.670 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 10092.
Prin H.C.L. 248 din 7 septembrie 2006, s-a atestat ca făcând parte din domeniul privat al Municipiului Medgidia parcela 987 cu folosinţa DIG, în suprafaţa de 12.570 mp Acesta este terenul revendicat de reclamanta în prezenta cauză.
În considerarea celor ce au precedat, instanţa a reţinut că prin prisma calităţilor celor două părţi-se observă dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 268/2001, modificată-dreptul real revendicat este un drept subiectiv civil de natură administrativă, iar raportul juridic în al cărui conţinut se află dreptul dedus judecăţii pe această cale este de natură administrativă.
Prin Sentinţa civilă nr. 227/CA/9 mai 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrative şi fiscal şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea Judecătoriei Medgidia şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut, a priori, că este inadmisibilă sesizarea instanţei de contencios administrativ prin declinare de competenţă, de la o instanţă de drept comun, dat fiind faptul că în acest caz se eludează dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 referitoare la procedura prealabilă.
Dispoziţiile art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004 definesc contenciosul administrativ ca fiind „activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;
Dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 definesc „obiectul acţiunii judiciare":
(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
(2) Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ.
Prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se dispune că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public".
În raport de dispoziţiile mai sus enunţate instanţa a constatat că temeiul juridic al acţiunii-situaţia de fapt calificată juridic, nu se circumscrie disp. art. 8 din Legea nr. 554/2004, litigiul fiind unul de natură civilă.
În faţa Judecătoriei Medgidia reclamanta a precizat că valoarea de inventar a bunurilor din domeniul public al statului în vederea stabilirii competenţei materiale este de 176,39 RON, astfel că s-a apreciat că în speţă competenţa materială aparţine judecătoriei.
Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Aşa cum rezultă din cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat să i se lase în deplină proprietate şi posesie imobilul teren în suprafaţă de 12.750 mp situat în extravilanul localităţii Medgidia, intabulat în C.F. nr. 10092 cu nr. cadastral 10019 şi să se dispună rectificarea C.F. nr. 10092 şi radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea Municipiului Medgidia.
În stabilirea competenţei de atribuţiune a instanţelor judecătoreşti, în termenii legii de procedură civilă, legiuitorul foloseşte mai multe criterii referitoare la obiectul, natura sau valoarea cauzelor.
Potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., "judecătoriile judecă în primă instanţă, toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe".
Temeiul de drept precizat în acţiune - art. 480, 481 C. civ. - şi obiectul - să i se lase în deplină proprietate şi posesie imobilul teren în suprafaţă de 12.750 mp situat în extravilanul localităţii Medgidia, intabulat în C.F. nr. 10092 cu nr. cadastral 10019 şi să se dispună rectificarea C.F. nr. 10092 şi radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea Municipiului Medgidia, impune calificarea cererii ca evaluabilă în bani, atrăgând astfel competenţa judecătoriei ca instanţă de prim grad.
Cum, în cauză capătul principal de cerere formulat de reclamantă vizează o acţiune reală, petitorie care tinde la apărarea dreptului de proprietate sau a altui drept real imobiliar, fiind lipsit de relevanţă natura titlurilor de proprietate exhibate de părţi şi care trebuie comparate de instanţa judecătorească, litigiul fiind unul de natură civilă, competenţa aparţine instanţelor de drept comun.
Deci, acţiunea în revendicare formulată de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, în speţă cu petit subsidiar în rectificare de carte funciară este de competenţa judecătoriei, ratione materiae, de a rezolva diferendul cu care a fost învestită.
De altfel, în faţa Judecătoriei Medgidia reclamanta a precizat - fila 53 - că valoarea de inventar a bunurilor din domeniul public al statului în vederea stabilirii competenţei materiale este de 176,39 RON.
Mai mult, procedura privind rectificarea C.F. nr. 10092 şi radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea Municipiului Medgidia este reglementată de art. 49 - 52 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7 din 13 martie 1996, competenţa materială în soluţionarea acestui capăt de cerere aparţinând în mod expres judecătoriei, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., astfel cum a reţinut şi Curtea de Apel Constanţa.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Medgidia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Medgidia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 6170/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 6168/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
