ICCJ. Decizia nr. 6190/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6190/2012
Dosar nr. 10051/2/2010
Şedinţa publică din 11 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 13 mai 2008, contestatoarea S.F. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei din 18 aprilie 2008 emisă de Primăria municipiului Bucureşti, prin Primarul General, şi a solicitat instanţei să dispună prin hotărârea pe care o va pronunţa, în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului Bucureşti, completarea acesteia în sensul de a i se acorda măsuri reparatorii şi pentru construcţia care a fost edificată pe terenul în suprafaţă de 216 m.p., situat în Bucureşti, şi apoi demolată.
În motivare, s-a arătat că, prin dispoziţia din 18 aprilie 2008, Primăria municipiului Bucureşti a soluţionat notificarea din 06 august 2001 şi a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 216 m.p. situat în Bucureşti, reţinând că acesta este imposibil de restituit în natură. Această dispoziţie nu cuprinde nici o menţiune cu privire la construcţia ce a fost edificată pe acest teren şi care a fost demolată.
Prin sentinţa civilă nr. 270 din 26 februarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de contestatoarea S.F.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că prin notificarea din 06 august 2001, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, S.F. a solicitat să i se acorde măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 216 m.p., situat în Bucureşti. Prin această notificare, contestatoarea a arătat că terenul a fost proprietatea autorului ei, iar pe acesta a existat o casă care a fost demolată în anul 1988.
Prin dispoziţia din 18 aprilie 2008, Primăria municipiului Bucureşti a soluţionat notificarea din 06 august 2001 şi a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul situat la adresa menţionată. S-a reţinut că terenul este în prezent afectat în totalitate de elemente de sistematizare, restituirea în natură fiind imposibilă.
Contestatoarea a susţinut că această dispoziţie se impune a fi completată, deoarece nu cuprinde nicio menţiune referitoare la construcţia ce s-a aflat pe terenul proprietatea autorului său şi care a fost demolată.
Tribunalul a considerat că dispoziţia emisă de intimată este legală, iar contestaţia formulată împotriva acesteia este neîntemeiată.
Astfel, s-a reţinut că dispoziţia contestată nu cuprinde nicio menţiune referitoare la construcţia ce se pretinde că a existat şi a fost demolată, pentru că prin notificarea din 06 august 2001, pe care contestatoarea a formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, nu a fost formulată nicio cerere de acordare de măsuri reparatorii pentru această construcţie.
Atât timp cât contestatoarea nu a uzat de dreptul ce i-a fost conferit prin art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, respectiv nu a formulat notificare prin care să solicite să îi fie acordate măsuri reparatorii şi pentru construcţia ce s-a aflat pe terenul proprietatea autorului său, Tribunalul a constatat că dispoziţia din 18 aprilie 2008 a fost emisă de intimată cu respectarea dispoziţiilor legale, iar contestatoarei nu i se putea acorda prin această dispoziţie mai mult decât a cerut prin notificarea din 06 august 2001.
Prin decizia civilă nr. 566 din 11 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea S.F., considerând că notificarea a fost formulată doar pentru terenul în suprafaţă de 216 m.p., situat în Bucureşti.
Prin decizia civilă nr. 4030 din 28 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că este neavenită interpretarea că notificarea ar viza doar terenul, cu atât mai mult cu cât vechiul amplasament este afectat în totalitate de elemente de sistematizare, şi că se impunea administrarea tuturor probelor necesare legate de preluarea imobilului format din casă şi teren, pentru care reclamanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001.
În apel, după casare, dosarul s-a înregistrat sub nr. 10051/2/2010.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 804A din 19 octombrie 2011, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva sentinţei civile nr. 270 din 26 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă; a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că, pe fond, a admis contestaţia, a modificat dispoziţia din 2008 a Primăriei municipiului Bucureşti şi a obligat pe pârâtă să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru imobilul identificat prin raportul de expertiză al expertului C.G., pe care l-a omologat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, faţă de actele şi lucrările cauzei, că apelanta contestatoare a dovedit pe deplin că autorii săi au dobândit în proprietate, pe lângă terenul în suprafaţă de 216 m.p., situat în Bucureşti şi construcţiile identificate prin expertiza efectuată în cauză, construcţii ce au fost demolate, ca urmare a decretului de expropriere din 1987.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, s-a arătat că, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, notificarea formulată înăuntrul termenului legal de persoana ce se consideră îndreptăţită la restituire trebuie însoţită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi în cazul moştenitorilor foştilor proprietari, de actele doveditoare privind calitatea de moştenitor a acestor persoane, aceste acte putând fi depuse şi ulterior, în condiţiile legii (termenul special prevăzut în acest scop, fiind prelungit prin mai multe acte normative de modificare a Legii nr. 10/2001).
Dispoziţia nr. 10362/2008 emisă de Primăria municipiului Bucureşti este legală şi temeinică, prin aceasta fiind acordate măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul situat la adresa de mai sus, întrucât acesta este afectat în totalitate de elemente de sistematizare.
Aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, dispoziţia emisă este corectă, întrucât prin notificarea din 2001, pe care contestatoarea a formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, nu a fost formulată nicio cerere de acordare de măsuri reparatorii pentru construcţia demolată, astfel că acesteia, neuzând de dreptul conferit de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în ceea ce priveşte construcţia, nu i se poate acorda mai mult decât a cerut prin notificare.
Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat, urmând a dispune respingerea acestuia, în consecinţă, pentru următoarele considerente:
Prin criticile formulate, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, a arătat că, potrivit art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, notificarea formulată în termenul legal de persoana ce se consideră îndreptăţită la restituire trebuie însoţită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi, în cazul moştenitorilor foştilor proprietari, de actele doveditoare privind calitatea de moştenitor a acestor persoane.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, „Actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi, după caz, înscrisurile care descriu construcţia demolată şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluţionării notificării”.
În speţă, critica de nelegalitate a deciziei recurate, aşa cum a fost expusă mai sus, constă în aceea că actele doveditoare ale dreptului de proprietate şi ale calităţii de persoană îndreptăţită la restituire a reclamantei trebuiau depuse odată cu notificarea formulată în termenul prevăzut de lege, de către contestatoare.
Cu alte cuvinte, se susţine implicit că aceste acte nu ar putea fi depuse şi ulterior, în faza judiciară, reclamanta fiind decăzută din dreptul de a se prevala în soluţionarea notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 de alte acte decât cele anexate notificării.
Această susţinere este nefondată, deoarece acest text de lege reglementează procedura de depunere a actelor doveditoare pentru soluţionarea notificării formulată în temeiul Legii nr. 10/200, iar expresia „soluţionarea notificării” trebuie înţeleasă în sensul că vizează rezolvarea acesteia în oricare din cele două etape, administrativă, înaintea persoanei juridice notificate sau judiciară, prin hotărârea irevocabilă a instanţei de judecată.
Nicio prevedere a Legii nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa judiciară, iar a considera altfel ar însemna că se aduce atingere principiului accesului liber la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţie şi consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Rolul instanţei nu se poate rezuma la verificarea probelor administrate în faţa persoanei juridice notificate, pentru că ar fi contrar principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiţiei.
Celelalte critici formulate de pârât, în sensul că dispoziţia emisă de către acesta, din 2008, prin care s-au acordat măsuri reparatorii pentru terenul în litigiu, este legală, întrucât prin notificarea din 2001, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta nu a solicitat măsuri reparatorii şi pentru construcţia demolată, nu pot fi primite şi analizate, faţă de prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”, câtă vreme prin decizia nr. 4030 din 28 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în primul ciclu procesual, în recurs, această problemă de drept a fost dezlegată, în sensul că interpretarea instanţelor că notificarea ar viza numai terenul este neavenită, că notificarea reclamantei cuprinde elemente de identificare a întregului imobil, casă demolată şi teren, pentru care aceasta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, s-a stabilit irevocabil că obiectul notificării formulate de reclamantă a vizat întregul imobil, respectiv atât terenul, cât şi construcţiile aferente, în prezent demolate, situate în Bucureşti.
Această dezlegare fiind obligatorie pentru fazele procesuale subsecvente, criticile formulate pe acest aspect nu pot să facă obiect de analiză, în prezentul recurs.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 804A din 19 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6187/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6191/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
