ICCJ. Decizia nr. 6196/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6196/2012
Dosar nr. 695/1/2012
Şedinţa publică din 11 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 996 din 08 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta T.C. şi de pârâtul Primarul Municipiului Oneşti împotriva deciziei civile nr. 90 din 17 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că, în speţă, criticile formulate de reclamanta T.C. prin motivele de recurs privind întinderea dreptului de proprietate, suprafeţele de teren ce pot fi restituite în natură şi cele pentru care urmează a se stabili acordarea de despăgubiri, nu pot fi primite deoarece, în conformitate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., în recurs nu este permisă reanalizarea probatoriului administrat în cauză şi reevaluarea situaţiei de fapt.
De aceea, la situaţia de fapt deja stabilită, au fost analizate din perspectiva pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., susţinerile recurentei–reclamante privind încălcarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 10/2001 şi ale pct. 10 din H.G. nr. 250/2007, faţă de principiul restituirii în natură prevăzut de Legea nr. 10/2001.
S-a reţinut că, nici criticile formulate de recurentul-pârât pe aspectul situaţiei de fapt (suprafeţele de 296 m.p. şi 402 m.p. teren nu sunt libere, fiind afectate de amenajări de utilitate publică) nu pot face obiect de analiză în calea de atac a recursului, ridicând o problemă legată de temeinicia, iar nu de legalitatea hotărârii atacate, urmând a fi analizate doar criticile acestui recurent vizând corecta aplicare în cauză a prevederilor art. 8 alin. (1) şi art. 10 din Legea nr. 10/2001, precum şi cele ale pct. 10.3, 10.1., 10.2 din Normele metodologice de aplicare a legii speciale, din perspectiva aceluiaşi motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de situaţia de fapt pe deplin stabilită în baza probatoriului administrat în cauză, s-a reţinut că instanţa de apel a aplicat în mod corect prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001 şi ale pct. 10 din Normele metodologice, constatând că pârâtul urmează să restituie reclamantei în natură o suprafaţă totală de 1.082 m.p. şi să propună acordarea de despăgubiri pentru diferenţa de teren ce nu poate fi restituită în natură, respectiv 27.718 m.p.
Faţă de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001 şi a Normelor Metodologice de punere în aplicare a acestor prevederi, este necesar să se facă distincţia între noţiunile de „teren liber” şi „teren liber ce poate fi restituit în natură”, ştiut fiind că posibilitatea restituirii în natură a terenului liber este subordonată afectaţiunii sale.
Or, în cauza de faţă, instanţa de apel a identificat, în baza probelor de la dosar, care sunt suprafeţele de teren ce pot fi restituite în natură, întrucât sunt libere în sensul Legii nr. 10/2001 şi care sunt cele afectate de amenajări, în accepţiunea legii speciale şi pentru care urmează a se stabili acordarea de despăgubiri ca măsură reparatorie.
În ceea ce priveşte critica din recurs ce vizează aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, s-a constatat că în mod corect instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, faptul că interdicţia prevăzută de acest text de lege nu a fost avută în vedere la emiterea dispoziţiei din 2008, contestată, iar pe de altă parte, faptul că nu s-a probat de către pârât că s-a primit o reparaţie la Legea nr. 18/1991, acesta recunoscând chiar, prin reprezentatul său, că nu s-a dat până în prezent nicio soluţie pentru suprafaţa de 3,21 ha teren, cerută de petentă.
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. 695/1/2012, contestatoarea T.C. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 996 din 08 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatoarea a expus pe larg situaţia de fapt şi istoricul cauzei şi a criticat modul în care instanţele anterioare au soluţionat procesul, reiterând cererile şi susţinerile pe care le-a făcut în fazele procesuale anterioare şi solicitând reanalizarea acestora, în raport de probatoriul administrat în cauză.
La termenul de judecată din data de 11 octombrie 2012, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, în raport cu dispoziţiile art. 317-318 C. proc. civ.
Analizând, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, se constată următoarele:
Potrivit art. 317 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare numai pentru două motive expres şi limitativ prevăzute, şi anume: când procedura de citare pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost legal îndeplinită şi când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţa.
În speţă, contestatoarea nu-şi întemeiază cererea pe niciunul din aceste două motive şi, deşi prin hotărârea vizată prin contestaţia în anulare, recursurile declarate de aceasta şi de pârâtul Primarul Municipiului Oneşti au fost respinse ca nefondate, în realitate, pe calea contestaţiei în anulare, aceasta solicită reanalizarea pe fond a cauzei.
Solicitările contestatoarei nu pot fi încadrate nici în dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., care prevăd că, în ceea ce priveşte hotărârile instanţelor de recurs, acestea mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Textul menţionat are în vedere erorile materiale, respectiv cele de ordin formal, procedural, săvârşite involuntar cu ocazia judecăţii, ipoteză care nu se regăseşte în cauză.
Pentru a învesti instanţa cu calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, nu este suficientă indicarea generică a dispoziţiilor art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., ci se impune ca şi criticile formulate să se circumscrie ipotezelor prevăzute de aceste texte de lege.
Or, în speţă, criticile formulate de contestatoare vizează fondul cauzei, respectiv greşita apreciere a probelor şi aplicare a legii.
În consecinţă, se va constata că aspectele invocate nu pot constitui motive ale contestaţiei în anulare pe temeiul cărora să fie retractată hotărârea.
Ca atare, calea de atac fiind exercitată în afara ipotezelor strict reglementate prin dispoziţiile art. 317, 318 C. proc. civ., se va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea T.C. împotriva deciziei nr. 996 din 08 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6191/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 62/2012. Civil → |
|---|
