ICCJ. Decizia nr. 6260/2012. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6260/2012
Dosar nr. 55465/3/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 15 octombrie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 07 martie 2011, contestatoarea C.I. şi alţi contestatori au chemat în judecată pe intimata Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor, solicitând anularea deciziei de recalculare a pensiei, emisă în baza Legii nr. 119/2010, menţinerea deciziei iniţiale, obligarea la plata diferenţei dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 şi pensia recalculată, cu dobânda legală aferentă.
La termenul de judecată din 24 iunie 2011 au fost disjunse cererile reclamanţilor, formându-se în ceea ce o priveşte pe reclamanta C.I. Dosarul nr. 8824/95/2011.
Prin sentinţa civilă nr. 5200 din 24 iunie 2011 a Tribunalului Gorj a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, fiind declinată competenta judecării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări soaciale, motivând că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la momentul emiterii deciziei a cărei anulare se solicită.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 01 august 2011.
Prin sentinţa civilă nr. 4406 din 11 mai 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa judecării cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
În pronunţarea acestei sentinţe, Tribunalul Bucureşti a reţinut că obiectul prezentei contestaţii îl constituie decizia emisă de Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor, în temeiul Legii nr. 119/2010 din 30 iunie 2010.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 119/2000, „(1) Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare”.
Potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul”.
În conformitate cu acest text de lege contestaţiile împotriva deciziilor de pensie emise de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii erau de competenţa instanţei de la sediul pârâtului, adică al Ministerului Apărării Naţionale, al Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii. Întrucât aceste case de pensii erau structuri în cadrul ministerelor sau Serviciului Român de Informaţii şi prin interpretarea coroborată a dispoziţiilor din Legea nr. 19/2000, Legea nr. 164/2001 şi Legea nr. 179/2004, competenţa aparţinea Tribunalului Bucureşti.
La data de 01 ianuarie 2011 a intrat în vigoare noua lege privind sistemul unitar de pensii publice, Legea nr. 263/2010, care a abrogat Legea nr. 19/2000, iar în materie de competenţă a reglementat, prin art. 154 urm.: „(1) Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul. (2) Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul”.
Contestaţia care face obiectul cauzei de faţă a fost formulată la instanţa de la domiciliul reclamantului pensionar, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 şi abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000, fiind declinată către tribunalul de la sediul pârâtului, cu motivarea că Legea nr. 119/2010 face trimitere la procedura prevăzută de Legea nr. 19/2000.
Întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, la data de 01 ianuarie 2011, este incidentă situaţia în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la o lege care s-a abrogat şi se pune problema în ce măsură aceasta mai poate să impună competenţa teritorială absolută la sediul pârâtului.
Întrucât normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură, raportate la C. proc. civ., trebuie aplicate dispoziţiile în materie de competenţă din legea noua.
Or, întrucât legea sus-menţionată a fost abrogată, fiind înlocuită cu o alta, interpretarea art. 7 din Legea nr. 119/2010 trebuie să respecte scopul urmărit de legiuitor, şi anume, acela de a aplica aceeaşi procedura în privinţa tuturor deciziilor de pensionare, principiu care, de altfel, a stat şi la baza redactării Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Un alt argument ar fi acela că, prin analogie cu prevederile art. 727 C. proc. civ., legea generală în materie de norme procedurale, potrivit cărora „Ori de câte ori prin alte legi se face trimitere la dispoziţii abrogate sau modificate din cuprinsul acestui cod, trimiterea se va socoti făcută, când este cazul, la dispoziţiile corespunzătoare care le înlocuiesc”, se poate interpreta că, şi în cazul în care o lege specială trimite la o normă de procedură abrogată, atunci acel text trebuie interpretat că face trimitere la norma specială de procedură din noua lege care a înlocuit vechea prevedere.
O lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competenţă diferită de cea stabilită de noua lege, ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare, chiar şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului pentru o judecată echitabilă statuând respectarea normelor de procedură în vigoare la momentul judecăţii.
Asupra conflictului negativ de competenţă ivit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 154 din Legea nr. 263/2010 (care au preluat conţinutul art. 156 din Legea nr. 19/2000) reglementează două ipoteze distincte în ceea ce priveşte competenţa teritorială a tribunalului în litigiile privind drepturile de asigurări sociale.
Într-o primă ipoteză, se prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii şi a caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul.
Din contră, în situaţia în care pârâtul este altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a doua a textului stabileşte că va fi competentă să soluţioneze litigiul instanţa în a cărei rază îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.
Prevederile potrivit cărora instanţa competentă este cea din raza căreia se află domiciliul reclamantului reprezintă o derogare de la dispoziţiile dreptului comun, derogare prin care se urmăreşte facilitarea accesului la justiţie al pensionarilor în litigiile ce privesc stabilirea pensiilor.
Trebuie precizat că, faţă de dispoziţiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noţiunea de „case de pensii sectoriale”, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciul Român de Informaţii, structuri care au fost desfiinţate.
Potrivit art. 135 din lege, „atribuţiile, organizarea şi funcţionarea caselor de pensii sectoriale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, adoptată în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi”.
Cum, în speţă, cererea a fost formulată împotriva unei case sectoriale de pensii, este aplicabilă prima teză a textului legal menţionat, potrivit căreia competenţa revine instanţei în a cărei rază se află domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalului Gorj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatoarea C.I. şi intimata Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor, în favoarea Tribunalului Gorj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 62/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6268/2012. Civil → |
|---|
