ICCJ. Decizia nr. 6272/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6272/2012
Dosar nr. 51189/3/2009
Şedinţa publică din 16 octombrie 2012
Asupra recursurilor civile de faţă;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 30 decembrie 2009, reclamanta R.A.A.P.P.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii P.A.D. şi M.A., anularea deciziilor nr. 32 din 29 ianuarie 2007, nr. 28 din 29 ianuarie 2007, nr. 30 din 29 ianuarie 2007, nr. 31 din 29 ianuarie 2007 şi nr. 33 din 29 ianuarie 2007, anularea proceselor-verbale încheiate de R.A.A.P.P.S. şi pârâţi la data de 22 februarie 2007, radierea înscrierilor făcute în cartea funciară în baza acestor titluri, repunerea în situaţia anterioară, respectiv reintrarea în patrimoniul R.A.A.P.P.S. a terenurilor ce au făcut obiectul deciziilor menţionate, emise de regie.
În motivarea acţiunii întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 953, 966, 1900 C. civ. şi ale Legii nr. 10/2001, reclamanta a arătat că, ulterior emiterii deciziilor menţionate şi a încheierii proceselor-verbale de punere în posesie, a fost chemată în judecată alături de pârâţi, de către reclamanta I.M., întrucât autorul său, numitul B.R., a fost adevăratul titular al dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu, dobândite de la C.V. şi C.A.
Pârâţii P.A.D. şi M.A. au formulat la 23 februarie 2010 întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare sub semnătură privată transcrise la fostul Tribunal Ilfov, secţia I civilă-comercială, cu nr. 1616 din 25 martie 1949, 1619 din 25 martie 1949 şi nr. 1620 din 25 martie 1949 pentru inexistenţa consimţământului vânzătorilor C.A. şi C.V. şi C.l. şi C.T., conform art. 948 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., la încheierea acestor acte şi inexistenţa obiectului vânzării, conform art. 948 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 963, 1310 şi 1311 C. civ. şi inexistenţa vânzării ca act juridic bilateral, conform art. 942 şi 943 C. civ.
În motivarea cererii reconvenţionale, pârâţii-reclamanţi au susţinut că actele de vânzare-cumpărare menţionate nu sunt semnate de vânzători, iar potrivit istoricului de rol fiscal, imobilele au fost expropriate de la autorii săi în anul 1948, când a avut loc şi evacuarea acestora, astfel că nu puteau fi vândute valabil la data de 25 martie 1949.
S-a arătat, totodată, că pretinsul cumpărător B.R., care ar fi semnat contractele de vânzare-cumpărare sub semnătură privată este de fapt o persoană care nu a existat, astfel că nu exista nici capacitatea de folosinţă a persoanei fizice şi, prin urmare, actele menţionate sunt nule absolut.
La termenul din 23 iunie 2010, Tribunalul a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantei pârâte pe cererea reconvenţională, iar la termenul din 06 octombrie 2010 a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pârâte pe cererea principală.
Prin sentinţa civilă nr. 1254 din 06 octombrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pârâte R.A.A.P.P.S., în ceea ce priveşte cererea principală şi a respins cererea principală ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Prin aceeaşi hotărâre, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantei pârâte R.A.A.P.P.S., în ceea ce priveşte cererea reconventională şi, pe cale de consecinţă, s-a respins cererea reconventională ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin deciziile menţionate în petitul acţiunii principale, s-au restituit în natură pârâţilor P.A.D. şi M.A., terenurile în suprafaţă de 575 m.p., 539,96 m.p. şi 164,81 m.p., cota parte indiviză din drumul de acces, 290,33 m.p., precum şi 183 m.p. şi cota parte indiviză din drumul de acces de 5,74 m.p., toate situate în prezent în incinta imobilului din str. K. nr. 45A.
Prin decizia nr. 32 din 29 ianuarie 2007, R.A.A.P.P.S. a restituit în natură pârâtului P.A.D. terenul în suprafaţă de 802,79 m.p., de la nr. 68A pe str. C., situat în incinta imobilului din str. K., nr. 45A.
S-a reţinut că pârâţii au calitatea de persoane îndreptăţite la restituire, în sensul Legii nr. 10/2001, în calitate de succesori ai foştilor proprietari, C.V. şi C.A., de la care imobilele au fost preluate de Statul Român.
Având în vedere capătul principal al acţiunii, întemeiat pe dispoziţiile art. 948 pct. 2 C. civ., prin care s-a invocat lipsa consimţământului valabil, coroborat cu art. 966 C. civ. - lipsa cauzei sau cauza falsă a obligaţiei, tribunalul a apreciat că valabilitatea dispoziţiilor de restituire în natură trebuie analizată exclusiv prin prisma respectării condiţiilor imperative prevăzute de legea specială de reparaţie, întrucât unitatea notificată nu are, faţă de notificatori, aceeaşi poziţie pe care o au părţile unui contract.
S-a reţinut astfel, că nu se poate reţine incidenţa motivului de nulitate prevăzut de art. 948 pct. 2 C. civ. şi nici a celui decurgând din încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii privind condiţiile în care se poate constata calitatea de persoană îndreptăţită la restituire (fraudarea legii), singura persoană care ar avea interesul şi calitatea procesuală activă de a cere constatarea nulităţii dispoziţiilor de restituire fiind terţul ale cărui drepturi au fost vătămate prin emiterea acestor dispoziţii.
Prin urmare, s-a considerat că reclamanta nu are un interes direct şi, prin urmare, nici calitate procesuală activă, potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, întrucât a emis ea însăşi actele a căror nulitate solicită să se constate.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantei pârâte pe cererea reconventională, tribunalul a reţinut că acţiunea în nulitatea unui act juridic trebuie să fie formulată împotriva părţilor acestui act, ori a succesorilor acestora, în cauză această condiţie nefiind îndeplinită. S-a apreciat că, atâta vreme cât există o persoană ce se pretinde succesoarea cumpărătorului B.R., respectiv numita I.M., atât inexistenţa persoanei cumpărătorului, cât şi eventualele motive de nulitate decurgând din această situaţie de fapt, nu pot fi stabilite decât în contradictoriu cu pretinsul moştenitor, cu atât mai mult cu cât pârâţii reclamanţii au cunoştinţă de identitatea şi pretenţiile acestuia, fiind părţi în Dosarele nr. 17199/3/2007 şi nr. 17201/3/2007.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamanta pârâtă R.A.A.P.P.S. şi pârâţii-reclamanţi P.A.D. şi M.A.
Prin motivele sale de apel, apelanta-reclamantă a criticat sentinţa ca nelegală şi netemeinică, susţinând că prima instanţă trebuia să analizeze cauza din perspectiva dovedirii calităţii de persoană îndreptăţită potrivit Legii nr. 10/2001, în sensul că pârâţii s-au dovedit a nu avea această calitate, întrucât autorii lor, soţii C. au înstrăinat imobilele înainte de preluarea de către stat.
În acest context, apelanta-reclamantă a susţinut că a existat o eroare în manifestarea consimţământului în emiterea deciziilor de restituire în natură în favoarea pârâţilor, această eroare materializându-se prin prezentarea actelor de proprietate ale autorilor, deşi imobilele fuseseră înstrăinate de aceştia în anul 1949.
S-a învederat, totodată, că în speţă cauza (scopul) emiterii deciziilor a fost una falsă, dedusă din eroarea asupra motivului determinat (scopul imediat - măsură reparatorie), R.A.A.P.P.S. emiţând deciziile petenţilor care nu aveau calitatea de persoane îndreptăţite potrivit Legii nr. 10/2001.
Reclamanta-apelantă a învederat că dispoziţiile speciale se completează cu normele de drept comun, respectiv aceea că, ulterior expirării termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001, trebuie să se aplice dispoziţiile art. 948 pct. 2 C. civ., sancţiunea fiind cea prevăzută de art. 966 C. civ., în caz contrar unitatea notificată fiind prejudiciată.
Prin apelul lor, apelanţii pârâţi au criticat greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a R.A.A.P.P.S. în cererea reconventională, susţinând că, atâta timp cât reclamanta are interes să invoce efectele juridice ale actelor de vânzare-cumpărare, corelativ are şi calitate procesuală pasivă într-o acţiune prin care urmăreşte înlăturarea efectelor acestor acte.
S-a arătat că, în mod evident, este contradictoriu raţionamentul primei instanţe conform căruia nulitatea absolută trebuia judecată doar în contra lui I.M., în calitate de pretinsă moştenitoare a lui B.R., din moment ce s-a decis irevocabil că aceasta nu este moştenitoarea lui B.R., care a semnat actele, ci a unei alte persoane cu acest nume.
Pe cale de consecinţă, s-a invocat calitatea de având - cauză a R.A.A.P.P.S., ca succesor cu titlu particular al lui B.R., pretinsul ultim proprietar al terenurilor, înainte de preluarea de către stat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 771 A din 27 octombrie 2011, a respins apelul declarat de pârâţii-reclamanţi P.A.D. şi M.A. şi a admis apelul reclamantei pârâte R.A.A.P.P.S., desfiinţând în parte sentinţa apelată, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii principale, la aceeaşi instanţă.
Prin decizia nr. 851 A din 15 decembrie 2011, pronunţată de aceeaşi instanţă, s-a admis cererea formulată de apelanta reclamantă R.A.A.P.P.S., în temeiul art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., şi s-a dispus completarea dispozitivului deciziei nr. 771 din 27 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a, în sensul obligării pârâţilor reclamanţi de a plăti reclamantei pârâte suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, urmând ca pentru diferenţa de 1.000 RON, aferentă apelului declarat de reclamanta pârâtă să se pronunţe instanţa de rejudecare.
Pentru a pronunţa decizia prin care a soluţionat apelurile părţilor, instanţa a reţinut că deciziile emise de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 reprezintă, din punct de vedere al dreptului comun, acte juridice civile, ce produc efecte specifice naturii lor.
S-a considerat, astfel, că este evidentă legitimarea procesuală a reclamantei de a solicita anularea deciziilor în condiţiile dreptului comun, având în vedere că procedura specială a Legii nr. 10/2001 nu îi recunoaşte acesteia posibilitatea ca, în calitate de unitate deţinătoare, să atace deciziile sub aspectul legalităţii, ceea ce justifică aplicarea normelor dreptului comun.
S-a apreciat că este îndeplinită şi cerinţa interesului, în condiţiile în care, conform H.G. nr. 60/2005, apelanta-reclamantă este proprietarul bunurilor menţionate în anexa 5 şi administratorul bunurilor din domeniul public şi privat al statului, cuprinse în anexele 3 şi 4 ale hotărârii de guvern.
În ceea ce priveşte apelul părţilor, Curtea de apel a apreciat că, întrucât imobilul ce formează obiectul deciziilor a căror anulare se cere a fost preluat de stat în perioada comunistă, nu se poate califica actuala unitate deţinătoare ca fiind succesor cu titlu particular, faţă de caracterul abuziv al preluării şi cele reţinute în decizia nr. 32/2007, în sensul că imobilul restituit în natură a fost preluat de către stat fără titlu valabil.
S-a considerat că susţinerile apelanţilor-pârâţi-reclamanţi referitoare la inexistenţa lui B.R. exced cadrului procesual, în condiţiile în care prima instanţă a soluţionat cauza pe excepţie.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, pârâţii-reclamanţi P.A.D. şi M.A., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele sale de recurs, pârâtul P.A.D. a susţinut că prin decizia atacată au fost încălcate dispoziţiile art. 1190 C. civ., întrucât prin cele două întâmpinări formulate de R.A.A.P.P.S. în Dosarele nr. 17199/3/2007 şi 17201/3/2007, aceasta a confirmat nulitatea relativă întemeiată pe error in personam, astfel încât nu mai are calitate procesuală activă pentru a invoca pe cale de acţiune, în anul 2009, nulitatea relativă a deciziilor sale.
Cea de a doua critică formulată de pârât a vizat încălcarea dispoziţiilor art. 966-968 C. civ., acţiunea fiind născută dintr-o faptă culpabilă a R.A.A.P.P.S., constând fie în neglijenţa în consultarea arhivelor publice, fie în intenţia de a eluda dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel că aceasta (acţiunea) trebuia respinsă ca lipsită de interes.
Prin cea de-a treia critică, pârâtul P.A.D. a susţinut greşita interpretare a excepţiilor instituite prin art. 973 C. civ., atunci când a calificat poziţia R.A.A.P.P.S. ca nefiind aceea de succesor cu titlu particular sau cel puţin având cauză a lui B.R., în condiţiile în care temeiul acţiunii pe care a formulat-o l-a constituit tocmai titlul de proprietate al celui pe care reclamanta l-a deposedat.
Critica formulată prin ultimul motiv de recurs, întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a vizat modul de soluţionare a cererii reconventionale, în condiţiile în care s-a reţinut că acţiunea trebuia să fie introdusă împotriva Statului Român, în calitate de moştenitor al succesiunii vacante a lui B.R., omiţând că această persoană nu a figurat în evidenţa populaţiei şi, ca atare, nu se cunoaşte dacă a decedat sau nu.
S-a învederat că, prin această soluţie, instanţa de apel a încercat să înlăture încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) şi (3) din Constituţie privind liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi cele ale art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâta M.A. a criticat decizia recurată ca nelegală, pentru greşita aplicare a art. 948 pct. 2 C. civ., susţinând că reclamanta nu are la dispoziţie calea procedurală a unei acţiuni în nulitate relativă pentru a ataca o decizie emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 şi, implicit, nici calitatea procesuală activă în formularea unei astfel de cereri de chemare în judecată.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 raportat la art. 129 alin. (5) C. proc. civ., s-a arătat că cererea reconvenţională formulată ca şi mijloc de apărare faţă de susţinerile reclamantei poate fi soluţionată în contradictoriu cu acesta din urmă, R.A.A.P.P.S. fiind un dobânditor cu titlu particular al bunurilor în legătură cu care pretinde că ar fi intrat în patrimoniul lui B.R.
S-a invocat de către pârâta-recurentă faptul că normele de procedură trebuie în mod obligatoriu să servească la soluţionarea fondului cauzei şi nicidecum să constituie obstacole de natură să împiedice examinarea nulităţii actelor juridice invocate de reclamantă în contradictoriu cu aceasta.
Examinând criticile invocate de pârâţii recurenţi, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile declarate de aceştia sunt nefondate pentru considerentele ce succed:
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul-reclamant P.A.D., Curtea va constata că aspectele invocate prin primul motiv de critică, în legătură cu confirmarea nulităţii relative pentru eroare viciu de consimţământ (error in personam) nu au făcut obiecul analizei instanţei de apel, prin decizia recurată, şi nici al primei instanţe, neputând fi examinate pentru prima dată în recurs, întrucât s-ar încălca dispoziţiile art. 299 C. proc. civ.
De asemenea, excede considerentelor deciziei recurate şi critica formulată de pârâtul reclamant referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 966-968 C. civ., prin prisma principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
Prin niciunul dintre considerentele deciziei recurate, pentru care instanţa de apel a reţinut că reclamanta are calitate procesuală activă în promovarea acţiunii principale, nu s-a făcut trimitere la acest principiu de drept, reţinându-se însă că este îndeplinită şi cerinţa interesului, în condiţiile în care, potrivit prevederilor legale care îi reglementează modul de organizare şi funcţionare, aceasta (apelanta-reclamantă) este proprietara bunurilor menţionate în anexa 5 şi administratorul bunurilor din domeniul public şi privat al statului, cuprinse în anexele 3 şi 4 ale hotărârii de guvern.
În concluzie, Curtea va reţine că niciuna dintre criticile formulate de recurent în legătură cu soluţia dată de instanţă cererii principale nu priveşte considerentele deciziei recurate, neputând fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la modul de soluţionare a cererii reconvenţionale, Curtea va reţine că raportat la temeiul de drept pentru care s-a solicitat să se constate nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv art. 948 alin. (1) C. civ., lipsa consimţământului vânzătorilor, s-a reţinut corect că ar avea calitate procesuală pasivă doar numitul B.R., sau succesorul în drepturi al cumpărătorilor, ca parte în contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu autorii pârâtului.
Prin urmare, repunerea în situaţia anterioară nu poate opera decât între părţi şi nu poate fi cerută decât de acestea, pentru că numai părţile sunt în situaţia de a solicita restituirea a ceea ce au prestat cu titlu de obligaţie contractuală.
În consecinţă, fiind în discuţie dreptul de proprietate, interesează persoana în patrimoniul căreia acest drept s-a transmis, astfel că, nefiind parte în contract, R.A.A.P.P.S. nu are calitate procesuală pasivă în cererea reconvenţională.
Nici critica recurentului-pârât întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondată.
Decizia recurată nu cuprinde motive străine de natura cauzei. Aprecierea instanţei de apel în sensul că acţiunile privind valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare ar putea fi introduse împotriva statului, în calitate de succesor legal al moştenirii vacante rămase de pe urma recurentului B.R., nu constituie motive străine de natura cauzei, atâta timp cât în speţă trebuia examinată chestiunea calităţii procesuale pasive a pârâţilor din cererea reconvenţională.
Curtea va constata că nici recursul pârâtei M.A., întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat.
Recurenta a susţinut că reclamanta nu îşi poate valorifica pretenţiile pe calea procedurală a unei acţiuni în nulitate relativă, pentru a ataca o decizie emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 sub aspectul legalităţii şi, implicit, nu are nici calitate procesuală activă în formularea unui astfel de acţiuni, întrucât dispoziţiile art. 948 pct. 2 C. civ. se aplică numai convenţiilor, iar decizia emisă la finalul procedurii administrative nu reprezintă un contract.
Or, verificarea legalităţii în condiţiile dreptului comun nu poate să se efectueze decât în cadrul procesual stabilit printr-o acţiune în constatarea nulităţii absolute pentru încălcarea unei dispoziţii imperative a Legii nr. 10/2001, acţiune pe care reclamanta a înţeles să o formuleze.
Admisibilitatea acţiunii în anulare, precum şi calitatea procesuală activă a reclamantei decurg din regimul juridic al dispoziţiei emise în baza Legii nr. 10/2001, act juridic civil, destinat să producă anumite efecte juridice, să creeze, să modifice sau să stingă raporturi juridice civile.
Cel de-al doilea motiv de recurs invocat de recurentă, referitor la principiul prevalentei fondului asupra formelor procedurale şi la efectele lipsei capacităţii de folosinţă a unei persoane este, de asemenea, nefondat.
Faptul că reclamanta se prevalează de actele de înstrăinare încheiate de autoare pârâţilor cu numitul B., nu îi conferă acestuia calitate procesuală pasivă în acţiune în constatarea nulităţii absolute a acestor acte.
Pentru aceste motive şi având în vedere şi considerentele expuse în analiza recursului pârâtului reclamant P.A.D., Curtea va constata că recursul pârâtei-reclamante M.A. este nefondat.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii-reclamanţi împotriva deciziei civile nr. 771/1 din 23 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarat de pârâţii-reclamanţi P.A.D. şi M.A. împotriva deciziei nr. 771A din 27 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6305/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6235/2012. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
