ICCJ. Decizia nr. 6318/2012. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6318/2012
Dosar nr. 497/36/2012
Şedinţa publică din 17 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 23 septembrie 2010, reclamantul P.T. a chemat în judecată pe pârâţii N.I. şi N.D., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâţilor la plata sumelor de: 5.000 euro, în echivalent în RON, reprezentând diferenţa neachitată din contravaloarea prestaţiilor efectuate; 16.500 RON reprezentând cheltuieli efectuate în executarea prestaţiilor şi neachitate de către pârâţi; 2.975 RON reprezentând contravaloarea facturii din 31 august 2006; 1.785 RON reprezentând contravaloarea facturii din 01 septembrie 2006; 225 RON reprezentând contravaloarea aviz de mediu PUZ, achitată de reclamant în numele pârâţilor; suma provizorie de 20.000 euro, contravaloarea în RON la data plăţii, reprezentând 10% din diferenţa dintre preţul cu care pârâţii au cumpărat terenul în suprafaţă de 34.800 m.p. situat în Constanţa, şi preţul cu care au vândut acest teren după obţinerea PUZ pentru construire complex rezidenţial, urmând ca suma finală să fie stabilită după depunerea de către pârâţi la dosarul cauzei a contractului de vânzare-cumpărare şi efectuarea unei expertize de specialitate.
Prin sentinţa civilă nr. 5270/com din 27 septembrie 2011, Tribunalul Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Constanţa.
La rândul ei, prin sentinţa civilă nr. 3224/2012, Judecătoria Constanţa a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii având ca obiect pretenţii, în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, prin sentinţa nr. 32 din 28 mai 2012, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, pentru considerentele ce urmează:
Între părţi a intervenit contractul din 28 ianuarie 2006, având ca obiect obţinerea avizului de mediu PUD, pentru obiectivul M.B.R. de către reclamant, în considerarea calităţii sale de expert auditor principal.
Contractul a fost încheiat de reclamant P.F.A. (persoană fizică autorizată) – P.T.
Conform art. 2 din Legea nr. 300/2009, persoanele fizice pot fi autorizate să desfăşoare activităţi economice în toate domeniile, meseriile şi ocupaţiile, cu excepţia celor reglementate prin legi speciale.
Potrivit art. 7 din vechiul C. com., în vigoare la data formulării acţiunii, sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ, având comerţul ca profesiune obişnuită şi societăţile comerciale.
În speţă, pârâtul a încheiat contract cu reclamantul în calitate de persoană fizică autorizată, astfel că, în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 300/2004, în referire la art. 7 C. com., litigiul are natură comercială.
În atare situaţie, în raport de valoarea pretenţiilor solicitate în baza contractului comercial, competenţa de soluţionare a cauzei în baza art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâţii N.I. şi N.D.D., criticând-o sub următoarele aspecte comune de nelegalitate:
Prin intrarea în vigoare a noului C. civ. au fost abrogate dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., invocate de instanţă în motivare. Tot ca efect al intrării în vigoare a noului C. civ., distincţia dintre natura civilă şi cea comercială a unui litigiu a fost suprimată.
Cum suma totală a pretenţiilor este de 127.735 RON, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine judecătoriei, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b), raportat la art. 1 pct. 1 C. proc. civ., mai precis Judecătoriei Sectorului 2, faţă de dispoziţiile art. 5 C. proc. civ., întrucât recurenţii-pârâţi, domiciliaţi în străinătate, au reşedinţa în România pe raza acestei instanţe.
Dispoziţiile art. 10 pct. 1 C. proc. civ. nu sunt aplicabile cauzei, deoarece ele vizează instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea obligaţiei. Or, obligaţia a cărei executare se cerere este obligarea pârâţilor de a plăti o sumă de bani, iar în contract nu se prevede locul executării obligaţiei.
Intimatul-reclamant, legal citat, nu a depus întâmpinare în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, ce pot fi încadrate conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivul de casare prevăzut de pct. 3 al art. 304 C. proc. civ., constată caracterul fondat al recursului, pentru argumentele ce succed:
Între părţile din proces a intervenit contractul de consultanţă din 28 ianuarie 2006 având ca obiect obţinerea de către pârâţi a unui aviz de mediu PUD pentru obiectivul M.B.R. pentru reclamant, în considerarea calităţii sale de expert în protecţia mediului, astfel cum rezultă din certificatul de înregistrare eliberat în conformitate cu O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului.
Instanţa de apel a stabilit natura comercială a cauzei prin raportare la dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 300/2004 coroborate cu dispoziţiile art. 7 C. com., în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, 23 septembrie 2010, urmare a calităţii reclamantului de persoană fizică autorizată.
Numai că, din actele şi lucrările cauzei, nu rezultă o asemenea calitate a reclamantului.
Chiar şi în ipoteza reţinută în regulatorul de competenţă, aceea de persoană fizică autorizată a reclamantului, litigiul nu are natură comercială faţă de obiectul contractului încheiat între părţi - consultanţa în domeniul protecţiei mediului -, activitate ce nu se regăseşte între faptele de comerţ enumerate de art. 3 C. com., în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată.
Drept urmare, faţă de valoarea litigiului, de aproximativ 127.000 RON, devin incidente dispoziţiile art. 2 pct. 1 C. proc. civ. potrivit cărora judecătoriile judecă în primă instanţă toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.
Criticile recurenţilor vizând inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 10 pct. 1 C. proc. civ., ceea ce atrage competenţa teritorială a Judecătoriei Sectorului 2, sunt străine cauzei.
Şi aceasta, întrucât instanţa de apel a fost învestită cu stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, între cele două instanţe ce s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, rationae materiae şi nu rationae loci.
Dat fiind natura civilă a cauzei, aspectele de nelegalitate referitoare la abrogarea dispoziţiilor art. 2 lit. a) C. proc. civ. prin art. 219 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., urmare a faptului că distincţia existentă în rapoartele juridice de drept privat, civile şi comerciale, a fost înlăturată, apar inutil de analizat.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâţii N.I. şi N.D.D. împotriva sentinţei nr. 32 din 28 mai 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată.
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6315/2012. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 632/2012. Civil. Acţiune în concurenţă... → |
|---|
