ICCJ. Decizia nr. 6426/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6426/2012
Dosar nr. 41423/3/2008
Şedinţa publică din 19 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la 3 noiembrie 2008, pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanţii S.Ş. şi S.M. au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti, prin primarul general şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, solicitând anularea Dispoziţiei nr. 10103 din 4 aprilie 2008 emise în baza Legii nr. 10/2001, obligarea pârâţilor să le restituie în natură terenul situat în Bucureşti, str. T.S. nr. 6, sector 2 şi să le acorde măsuri reparatorii în echivalent pentru clădirile demolate care s-au aflat de pe terenul sus-menţionat.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că imobilul solicitat, compus din teren în suprafaţă de 300 mp şi construcţia aflată pe acesta, a fost dobândit de soţii M. şi T.S., prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 57900 din 20 noiembrie 1945 al Tribunalului Ilfov, secţia notariat, iar după decesul lui T.S. (19 ianuarie 1989), dreptul de proprietate asupra imobilului s-a transmis, ca efect al succesiunii legale, moştenitorilor acestuia, respectiv soţiei supravieţuitoare S.M. şi fiului S.Ş. Reclamanţii arată că şi-au exercitat prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului până la începutul anului 1984, când, după demolarea construcţiilor, autorităţile comuniste au emis un act normativ privind exproprierea, respectiv Decretul nr. 463 din 30 decembrie 1984, decret care însă nu a fost publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România.
Au mai arătat că deşi a fost stabilită o aşa zisă despăgubire, ulterior exproprierii, această sumă modică nu le-a fost plătită niciodată. Susţin că Dispoziţia nr. 10103/2008, emisă de Primarul general al municipiului Bucureşti, în baza Legii nr. 10/2001, prin care, pentru imobilul în litigiu le-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent este nelegală fiind emisă cu încălcarea atât a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cât şi a prevederilor art. 10.4 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Sentinţa nr. 1276 din 4 noiembrie 2009, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, prin Dispoziţia nr. 10103 din 4 aprilie 2008, Primarul general al municipiului Bucureşti a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, str. T.S. nr. 6, sector 2, compus din teren în suprafaţă de 300 mp şi construcţie demolată în suprafaţă utilă de 94,70 mp, reţinându-se că terenul nu poate fi restituit în natură întrucât este afectat de elemente de sistematizare, bloc, spaţiu verde aferent blocului, reţele edilitare subterane, trotuar pietonal, trotuar protecţie, carosabil, alee acces.
În ceea ce priveşte posibilitatea restituirii în natură a terenului, tribunalul a reţinut că deşi raportul de expertiză efectuat în cauză a concluzionat că terenul este liber de construcţii şi poate fi restituit, accesul în spatele blocului 39 putând fi asigurat prin partea stângă unde există o alee asfaltată, având în vedere atât planul întocmit de expertul desemnat, cât şi planurile de situaţie anexate la expertiză, a constatat că o mare parte din teren este ocupat de aleea de acces din spatele blocului 39, fiind afectat de elemente de sistematizare şi face parte dintr-un tot unitar destinat unei bune exploatări a blocului respectiv, ceea ce împiedică restituirea în natură.
În ceea ce priveşte terenul ocupat de garaje faţă de care, de principiu, restituirea în natură este posibilă, tribunalul a constatat că datorită formei, suprafeţei şi după excluderea unei suprafeţe necesare pentru trotuar, suprafaţa rămasă este improprie oricărei utilizări.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii S.Ş. şi S.M. au declarat apel.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 732A din 6 octombrie 2011 a menţinut sentinţa tribunalului prin respingerea apelului ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că soluţia de respingere a restituirii în natură a terenului revendicat este întemeiată, în cauză fiind incidentă excepţia de la principiul restituirii în natură referitoare la afectarea terenului de amenajări de utilitate publică.
Instanţa a reţinut că, potrivit probelor administrate în cauză, inclusiv a expertizei efectuate în apel, completate cu răspunsurile la obiecţiuni, terenul în litigiu, în suprafaţă de 300 mp, este ocupat de trotuar, de carosabil (alee acces bloc) şi de parcare şi că toate aceste amenajări prin simpla lor destinaţie, fac parte din categoria amenajărilor de utilitate publică ale localităţii.
Efectul juridic este cel al exceptării terenului ocupat de aceste amenajări de la principiul restituirii în natură, consecinţă care intervine indiferent dacă accesul la bloc (având mai multe scări) ar putea fi realizat şi prin alte alei sau dacă apelanţii ar păstra destinaţia parţială a suprafeţei destinată parcării.
Cu alte cuvinte, instanţa de apel a reţinut că atât timp cât art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 interzice de plano restituirea în natură a terenului afectat de amenajări de utilitate publică ale localităţii, devin nerelevanţi alţi factori destinaţi să complinească sau să substituie respectivele afectaţii speciale.
Instanţa de apel a mai reţinut că potrivit răspunsurilor la obiecţiunile formulate de reclamanţi, aflate la dosar apel, terenul este străbătut, în parte, şi de reţele subterane de canalizare şi aducţiune cu apă, realizându-se implicit legătura între blocul existent şi căminul de canalizare stradal al utilităţii orăşeneşti.
Toate aceste elemente coroborate configurează concluzia existenţei pe terenul în litigiu a unor amenajări de utilitate publică, cu efectul juridic al imposibilităţii restituirii în natură.
Din această perspectivă, instanţa de apel a constatat că potrivit unei doctrine constante, instanţa de judecată nu este legată de concluziile expertizei judiciare, acestea constituind doar elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului. În temeiul acestui atribut, instanţa de apel a înlăturat concluzia repetată a expertului din apel, în sensul caracterului restituibil în natură al imobilului în litigiu, liber de construcţii.
Suplimentar, instanţa de apel, în concordanţă cu cea de fond, a constatat că însuşi expertul a arătat, în cuprinsul expertizei realizate, că terenul este ocupat de parcare, alee etc., fapt ilustrat, dincolo de orice controversă, de planul de încadrare în zonă şi planul de situaţie, anexe ale expertizei.
Curtea de apel a mai reţinut că, potrivit constatărilor de la faţa locului ale expertului din apel, constatări necontestate sub acest aspect de către reclamanţi, terenul în litigiu, în suprafaţă de 300 mp, este ocupat de trotuar, de carosabil (alee acces bloc) şi de parcare.
Aşadar, expertul nu a identificat parte din terenul expropriat şi în zona spaţiului verde aflat peste alee, în imediata apropiere a blocului.
În consecinţă, instanţa de apel a apreciat criticile contestatorilor din motivele de apel referitoare la posibilitatea restituirii în natură, a părţii de spaţiu verde mai înalt cu 3 - 4 metri faţă de alee, ca fiind neîntemeiate.
Chiar dacă, ignorând constatările expertului necontestate de părţi, s-ar aprecia că şi parte din acest spaţiu verde se află în cadrul terenului în litigiu, instanţa de apel a reţinut că, astfel cum şi reclamanţii au precizat prin motivele de apel şi cum rezultă inclusiv din planşele foto, că această suprafaţă a fost amenajată, în sensul înălţării sale la cel puţin 1 metru faţă de nivelul aleii auto, reprezentând spaţiu verde, neocupat de clădiri.
Necesitatea existenţei unui spaţiu verde în apropierea unei parcări, reprezintă de altfel un scop dezirabil pentru toate parcările realizate, dat fiind fluxul considerabil al autovehiculelor în zonă, cu efecte indiscutabile asupra poluării zonei, sănătăţii oamenilor, fapt care rezultă cu evidenţă şi din politica de mediu şi urbanism a autorităţilor locale, cum ar fi Regia Autonomă de Salubrizare Urbană Bucureşti.
Aşadar, din această perspectivă, instanţa de apel a apreciat că inclusiv această suprafaţă de spaţiu verde (care se suprapune într-o parte extrem de mică cu terenul în litigiu, pe o lăţime de maxim un metru) reprezintă o amenajare de utilitate publică a municipiului Bucureşti.
Sub un al doilea aspect, instanţa de apel a apreciat caracterul unitar al imobilului-bloc cu întregul său ansamblu aferent, întreaga suprafaţă de spaţiu verde de lângă parcare fiind necesară pentru buna funcţionare a construcţiei edificate, fiind astfel ocupată, în sens funcţional, de către aceasta, în sensul prevederilor art. 11 alin. (3) din lege, astfel că, nici din această perspectivă nu s-ar putea dispune restituirea în natură, ci doar acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Instanţa de apel a constatat că modul de configurare al acestui spaţiu verde determină concluzia destinării sale deservirii normalei funcţionări şi puneri în valoare a imobilului bloc, dinamica societăţii determinând şi o anumită dezvoltare a câmpului de aplicaţie a unor astfel de amenajări (lipsite în această ipoteză subsecventă dezbătută, de caracterul de utilitate publică) necesare în cazul unui ansamblu rezidenţial, pentru asigurarea existenţei optime a familiilor ce locuiesc acolo (exempli gratia, asigurarea spaţiului verde necesar pentru copiii locatarilor din bloc, chiar dacă nu este amenajat ca şi parc efectiv).
În consecinţă, instanţa de apel a constatat că soluţia tribunalului de respingere a restituirii în natură a imobilului teren este corectă.
Împotriva deciziei instanţei de apel reclamanţii au declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamanţii susţin că instanţa de apel în mod greşit a constatat că restituirea în natură a terenului nu este posibilă, apreciind că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Arată că dispoziţiile legale menţionate trebuiesc raportate la situaţia de fapt existentă şi la principiul restituirii în natură stabilit de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Mai susţin că imobilul din litigiu a fost expropriat în baza Decretului de expropriere nr. 463 din 30 decembrie 1984, în cauză, fiind aplicabile dispoziţiile art. 11 raportate la dispoziţiile art. 10 alin. (3), (4), (5) şi (6) din Legea nr. 10/2001.
Recurenţii reclamanţi susţin că potrivit expertizei topo efectuate de către expert Ş.E., terenul de 300 mp este liber de construcţii şi poate fi restituit în natură. Mai mult, expertul a concluzionat că "accesul către blocul 39 poate fi asigurat prin partea stângă, prin care există şi alee asfaltată. Garajele construite ilegal pe terenul în litigiu au fost demolate, în prezent terenul fiind liber de construcţii. Motivarea instanţei de apel în sensul că din planurile de situaţie anexate expertizei rezultă că o mare parte din teren este ocupată de aleea de acces în spatele blocului 39, fiind afectată de detalii de sistematizare, făcând parte dintr-un tot unitar destinat unei bune exploatări a blocului respectiv, ceea ce împiedică restituirea în natură, nu poate fi reţinută, deoarece instanţa de judecată ignoră concluziile raportului de expertiză care a stabilit în mod clar că terenul este liber de construcţii şi poate fi restituit în natură.
Instanţa de apel nu putea să înlăture concluziile raportului de expertiză topo întocmit în cauză de expert Ş.E. doar pe temeiul unor deducţii referitoare la presupuse elemente de sistematizare ce ar face parte dintr-un tot unitar destinat unei bune exploatări a blocului 39 sau al formei suprafeţei de teren libere, improprie oricărei utilizări, care nu apare însă fundamentat de alte dovezi cu echivalenţă probatorie sau care să fie de natură a contrazice evident constatările cu caracter tehnic stabilite prin expertiza judiciară efectuată în speţa de faţă, precizând că în acest sens este şi practica judiciară.
În aceste condiţii, instanţa de apel, în mod nelegal a constatat că pentru terenul care este ocupat (aleea de acces la bloc, carosabil şi parcare) nu este posibilă restituirea în natură datorită necesităţilor pentru buna funcţionare a construcţiei edificate, ignorând faptul că această suprafaţă este practic o depunere de pământ înaltă cu 3 - 4 m faţă de restul terenului şi poate fi restituită în natură, fără a incomoda accesul la bloc, parcare sau carosabil, nefiind afectată de elemente de sistematizare.
Conchizând, recurenţii reclamanţi susţin că în cauză au fost încălcate dispoziţiile art. 11 alin. (3) conform cărora se poate dispune restituirea în natură pentru partea de teren rămasă liberă, cum este cazul de faţă, întrucât lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul doar parţial.
Recursul este nefondat.
Contrar susţinerilor recurenţilor reclamanţi, prin confirmarea soluţiei tribunalului de nerestituire în natură a terenului solicitat, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în speţă, respectiv art. 11 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001 raportat la pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.
Astfel, instanţa de apel a reţinut, pe baza de probe, inclusiv a expertizei efectuate în apel, completate cu răspunsurile la obiecţiuni, că terenul în litigiu, în suprafaţă de 300 mp, este ocupat de trotuar, carosabil (alee acces bloc) şi de parcare, terenul fiind străbătut în parte şi de reţele subterane de canalizare şi aducţiune cu apă.
Raportat la această situaţie de fapt, care nu poate fi reevaluată în recurs faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., în mod corect s-a tras concluzia că terenul în discuţie nu este liber şi că, prin urmare, nu este posibilă restituirea lui în natură.
Dispoziţiile legale care determină această măsură sunt cele din art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 raportat la pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.
Potrivit art. 11 alin. (3) din lege, "în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent", iar potrivit dispoziţiile art. 11 alin. (4) "În cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil".
În sensul Legii nr. 10/2001, prin sintagma "teren liber" se înţelege nu doar terenul neconstruit, ci şi terenul care nu poate fi astfel considerat, încât să facă posibilă restituirea în natură, deoarece este afectat unei destinaţii de utilitate publică [art. 10.3 şi art. 11.6 din H.G. nr. 250/2007, coroborat cu art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001].
În speţă, aşa cum s-a arătat deja, este definitiv stabilit că trotuarul, carosabil (alee acces bloc), parcarea aflate pe terenul în litigiu şi reţelele subterane de canalizare şi aducţiune care străbat parţial terenul intră în categoria amenajărilor de utilitate publică în sensul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 raportat la pct. 10.3 din Normele metodologice, datorită afectaţiunii lor de utilitate publică, constituind astfel un impediment la restituirea în natură.
Împrejurarea că doar o parte din teren este ocupată de aleea de acces la bloc, carosabil şi parcare, iar cealaltă este ocupată de spaţiu verde mai înalt cu 3 - 4 metri faţă de alee nu poate duce la consecinţa considerării acestei din urmă suprafeţe ca fiind liberă.
O astfel de suprafaţă nu poate fi extrasă ansamblului edilitar din care face parte, amplasamentul şi destinaţia ei făcând-o necesară bunei funcţionări a imobilului bloc cu întregul său ansamblu aferent, o altă interpretare conducând la fracţionarea unităţii funcţionale a terenului.
Confirmând, pe temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, soluţia pronunţată la fond, în sensul recunoaşterii dreptului reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent, iar nu restituirea în natură, instanţa de apel a aplicat întocmai dispoziţiile legale incidente la situaţia de fapt stabilită pe bază de probe.
Pe cale de consecinţă, întemeindu-şi soluţia pe dispoziţiile legale enunţate, instanţa de apel a făcut aplicarea corectă în speţă a normei incidente din legea specială, respectând întocmai criteriile de nerestituire în natură pe care aceasta le prevede.
Faţă de considerentele prezentate, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile cazului de modificare prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii S.Ş. şi S.M. împotriva Deciziei nr. 732A din 6 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6424/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6430/2012. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
