ICCJ. Decizia nr. 6620/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6620/2012
Dosar nr. 46581/3/2008
Şedinţa publică din 31 octombrie 2012
Asupra cauzei constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1609 din 5 noiembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte contestaţia formulată de contestatorii C.R., C.M.S., C.I. şi T.A.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General; a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de S.C. D. S.R.L. ca neîntemeiată; a anulat Dispoziţia din 3 noiembrie 2008 emisă de Municipiul Bucureşti prin Primar; a dispus restituirea în natură către contestatoarea T.A.A. a suprafeţei de teren de 44,1 mp. situată în Bucureşti, pe amplasamentul X din schiţa plan anexă a raportului de expertiză topografie efectuat de expert E.B.; a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile Legii nr. 247/2005 către contestatoarea T.A.A. pentru suprafaţa de teren de 103,99 mp. situată în Bucureşti, pe amplasamentul Y conform schiţei plan anexă la raportul de expertiză efectuat de expertul E.B. şi pentru construcţia situată pe acest teren şi identificată conform raportului de expertiză construcţii efectuat de expert M.B.; a constatat că pentru diferenţa de teren identificată prin raportul de expertiză topografie, efectuat de către expert E.B. în perimetru AS" = 751,91 mp., pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar nu are calitatea de unitate deţinătoare; a constatat că pentru construcţia situată în Bucureşti, identificată prin raportul de expertiză construcţii efectuat de către expert B.M., pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar nu are calitatea de unitate deţinătoare; a obligat pârâtul să plătească contestatorilor suma de 8.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, prin Dispoziţia nr. 10918 din 3 noiembrie 2008 s-a soluţionat dosarul întocmit în baza notificărilor înregistrate sub nr. 2784 din 19 aprilie 2001 şi nr. 2578 din 12 aprilie 2001, privind imobilul situat în Bucureşti, solicitat în natură de contestatori, apreciindu-se că nu s-a făcut dovada preluării abuzive, imobilul notificat trecând în proprietatea statului în baza Decretului nr. 224/1951, Decizia nr. 35 din 15 ianuarie 1960 şi Decizia nr. 219 din 22 februarie 1960, şi s-a dispus respingerea notificărilor.
În fapt, tribunalul a reţinut că imobilul a aparţinut autorilor contestatorilor C.N. şi C.E., conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 7 februarie 1936 şi autentificat sub nr. 4552 din 7 februarie 1936. Conform acestui act, autorii contestatorilor au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, fost Calea Dorobanţilor, cu tot terenul, clădirile şi îmbunătăţirile aflate pe teren.
Imobilul a fost înscris în Cartea funciară, conform procesului-verbal nr. X/1940 (dosar fond) pe numele autorilor contestatorilor: C.I.N., Z.E. şi C.Ia.Ni..
Ulterior, prin actul de donaţie încheiat la data de 10 octombrie 1946 şi autentificat în 14 noiembrie 1946, E. şi N.C. au donat fiului lor, T.C., imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 450 mp şi clădire veche supusă dărâmării şi exproprierii, închiriată la acel moment.
La aceeaşi dată, prin Actul de donaţie autentificat în 14 noiembrie 1946, E. şi N.C. au donat fiului lor I.N.C. imobilul din Calea Dorobanţilor, compus din teren în suprafaţă de 450 mp şi clădire veche supusă exproprierii, închiriată la acel moment.
În ceea ce priveşte preluarea abuzivă a imobilului, faţă de probele administrate în cauză, s-a reţinut că din adresa Sfatului Popular din 12 iunie 1958 a rezultat că imobilul situat în Calea Dorobanţilor, proprietatea numiţilor C.I. şi C.T. a fost ocupat de MAI din anul 1948 şi până în anul 1955, iar de la această dată de către Comitetul Orăşenesc PMR Bucureşti până în mai 1958, când a fost repartizat de către Spaţiul Locativ pentru Locuinţe.
Prin Decizia nr. 219 din 22 februarie 1960, apartamentul din Calea Dorobanţilor, fost proprietatea lui C.I., a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 224/1951 şi predat, cu procesul-verbal din 4 ianuarie 1960 al Secţiunii Financiare a Raionului Stalin, Inspecţia ITP, fără plată, Comitetului Executiv al Sfatului Popular Raionul Stalin.
Tribunalul a mai reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 10170 din 13 octombrie 1959, respectiv Sentinţa civilă nr. 10832 din 10 noiembrie 1959 ale Tribunalului Popular al Raionului Stalin (dosar fond), s-a încuviinţat vânzarea apartamentului situat în Bucureşti, proprietatea pârâtului C.T., precum şi vânzarea apartamentului situat în Bucureşti, Calea Dorobanţilor, proprietatea pârâtului C.I., pentru impozite restante, în sumă de 1.105,50 RON, respectiv 931,95 RON.
Faţă de situaţia de fapt reţinută în raport de probele administrate, potrivit căreia deşi imobilul a fost naţionalizat, C.I. şi C.T. datorau impozit către stat pe clădiri, conform Decretului nr. 22/1953, în sumă totală de 1937,70 RON, tribunalul a apreciat că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv în sensul art. 2.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.
În ceea ce priveşte calitatea contestatorilor de persoane îndreptăţite, tribunalul a reţinut că la data de 5 octombrie 1981 a decedat C.I.N., de pe urma acestuia rămânând în calitate de legatar universal soţia supravieţuitoare C.N. (dosar fond). Conform Certificatului de moştenitor din 20 august 2004, la data de 17 august 2004 a decedat şi C.N. având ca legatar universal pe contestatoarea T.A.A..
Potrivit Certificatului de deces nr. X (dosar fond), la data de 17 martie 1992 a decedat şi C.T. Vladimir, de pe urma acestuia rămânând în calitate de moştenitori legali contestatorii C.M.S., C.I. şi C.R., soţie supravieţuitoare, respectiv descendenţi de gradul I, conform actelor de stare civilă aflate la dosar fond.
În ceea ce priveşte situaţia juridică actuală a imobilului notificat, tribunalul a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 22 ianuarie 1997 (dosar fond), Primăria municipiului Bucureşti prin mandatar S.C. H.N. S.A. a înstrăinat către P.I. şi P.A. locuinţa situată în Bucureşti, compusă din culoar, trei camere, bucătărie, baie, wc, magazie în suprafaţă utilă de 80 mp. reprezentând o cotă indiviză de 64,43% din imobil. Locuinţa a fost vândută în baza Legii nr. 112/1995.
De asemenea, prin Certificatul nr. Y/1994, s-a atestat dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3.265 mp situat în Calea Dorobanţilor, pentru societatea comercială cu capital de stat, înfiinţată prin H.G. nr. 1041 din 25 septembrie 1990 sub denumirea S.C. I.D. S.A. (dosar fond).
Ulterior, prin Contractul de vânzare-cumpărare din 28 iunie 2006, S.C. I.D. S.A. a transmis către intervenienta accesorie S.C. D. S.R.L., dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 2.380,58 mp. - suprafaţă din acte şi din măsurători, şi construcţii: birouri, în suprafaţă construită la sol de 83 mp, birouri în suprafaţă construită la sol de 31 mp, magazie, în suprafaţă construită la sol de 93 mp şi ateliere în suprafaţă construită la sol de 1.826 mp (dosar fond).
Faţă de înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi rapoartele de expertiză topografie şi construcţii, tribunalul a apreciat că suprafaţa de teren de 44,1 mp situată în Bucureşti, pe amplasamentul X din schiţa plan anexă a raportului de expertiză topografie efectuat de expert E.B. se poate restitui în natură către contestatoarea T.A.A., având în vedere dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 10/2001, care instituie principiul restituirii în natură, precum şi concluziile celor două rapoarte de expertiză efectuate în cauză din care a rezultat că există posibilitatea de acces din stradă pentru locuinţa deţinută de familia P.
Pentru suprafaţa de teren de 103,99 mp situată în Bucureşti, pe amplasamentul Y conform schiţei plan anexă la raportul de expertiză efectuat de expertul E.B. şi pentru construcţia situată pe acest teren şi identificată conform raportului de expertiză construcţii efectuat de expert M.B., tribunalul a constatat că sunt aplicabile prevederile art. 71 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, trecute în proprietatea statului, cu respectarea condiţiilor cerute de lege.
Prin urmare, pentru acestea s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile Legii nr. 247/2005 către contestatoarea T.A.A..
Tribunalul a mai constatat că pentru diferenţa de teren identificată prin raportul de expertiză topografie, efectuat de către expert E.B. în perimetru AS" = 751,91 mp şi pentru construcţia situată în Bucureşti, identificată prin raportul de expertiză construcţii efectuat de către expert B.M., pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar nu are calitatea de unitate deţinătoare, întrucât din relaţiile privind situaţia juridică actuală a terenului şi construcţiilor, şi din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, a rezultat că pentru această suprafaţă de teren s-a emis certificat de atestare a dreptului de proprietate, ulterior imobilul fiind înstrăinat către intervenienta accesorie S.C. D. S.R.L.
În această situaţie, contestatorii aveau obligaţia ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, să notifice persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului, ceea ce s-a realizat având în vedere notificarea adresată de contestatori către S.C. G.D. S.R.L., din 1 februarie 2002.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 865 A din 21 decembrie 2011, a admis apelul formulat de apelanţii-contestatori C.R., C.M., C.I. şi T.A.A.; a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că înaintează notificarea formulată de contestatori pentru suprafaţa de 751,91 mp identificată potrivit raportului de expertiză întocmit de expert E.B. şi construcţie situată în Calea Dorobanţilor, identificată potrivit raportului de expertiză întocmit de expert M.B., către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; a respins apelul formulat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti prin primar general, împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, reţinând, în esenţă, următoarele:
Apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar general vizează greşita admitere a contestaţiei, apreciind apelantul că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului, care a fost trecut cu titlu în proprietatea statului în baza Decretului nr. 224/1951, în urma pronunţării Sentinţelor nr. 10170/1959 şi nr. 103832/1959.
Legea nr. 10/2001 condiţionează, la ipoteza prevăzută de art. 2 lit. d), calificarea ca fiind abuzivă a preluării pentru neplata impozitelor de caracterul neculpabil al acestei situaţii. Criticile formulate de apelant sub acest aspect au fost apreciate ca neîntemeiate, întrucât contestatorii au dovedit existenţa unor motive independente de voinţa proprietarului, în sensul textului de lege arătat anterior.
Apelul declarat de apelanţii contestatori a fost apreciat ca fiind în parte întemeiat.
Astfel, s-a apreciat că prima critică vizând posibilitatea restituirii în natură a imobilului nu este întemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent atunci când imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale. Corelativ, art. 20 alin. (2) din lege dispune că, în situaţia în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă corespunzătoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Tot astfel, art. 45 alin. (1) din lege stipulează că actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidenţa prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.
În cauză, instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că parte din imobil a fost înstrăinată în temeiul Legii nr. 112/1995 numiţilor P.I. şi A., respectiv terenul în suprafaţă de 103,99 mp şi construcţia situată în Calea Dorobanţilor, astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de expert B.E., iar diferenţa de teren în suprafaţă de 751,91 mp a aparţinut potrivit Certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. X S.C. I.D. S.A., fiind înstrăinată prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. X/2006 intervenientei S.C. D. S.R.L.
În aceste condiţii, instanţele sunt obligate să respecte dispoziţiile legale arătate anterior şi, constatând că nu este posibilă restituirea în natură, să stabilească măsuri reparatorii în echivalent, cum de altfel a procedat şi instanţa de fond.
Sub acest aspect, nu prezintă nici o relevanţă faptul că ulterior înstrăinării imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995, înstrăinare pe deplin valabilă în condiţiile în care contractul de vânzare-cumpărare nu a fost contestat în termenul prevăzut de lege, cumpărătorii au schimbat destinaţia imobilului, interdicţia impusă de legiuitor restituirii în natură vizând exclusiv valabilitatea încheierii actului în baza Legii nr. 112/1995.
Pe de altă parte, nu poate fi reţinută susţinerea apelanţilor în sensul că S.C. I.D. S.A. nu are un act de proprietate pentru imobilul în litigiu, întrucât certificatul de atestare a dreptului de proprietate are caracter declarativ de drepturi, este pe deplin valabil şi nu face altceva decât să constate existenţa în patrimoniul societăţii comerciale la care se referă a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.
S-a apreciat ca întemeiată cea de-a doua critică formulată de către apelanţi-reclamanţi, în sensul că, în mod greşit, instanţa de fond nu a dispus cu privire la partea de imobil ce aparţine intervenientei S.C. G.D. S.A.
Astfel, într-un litigiu anterior, potrivit Deciziei civile nr. 833 din 7 aprilie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis acţiunea formulată de apelanţii-reclamanţi din prezentul litigiu împotriva pârâtelor Primăria municipiului Bucureşti şi S.C. G.D. S.A., şi a obligat pârâtele să soluţioneze Notificările nr. X/2001, nr. Y/2001 şi, respectiv, nr. Z/2002. Deşi decizia a rămas irevocabilă, prin respingerea recursului ca nefondat prin Decizia nr. 642 din 28 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, aceştia nu s-au conformat obligaţiilor impuse de instanţe, astfel că apelanţii-reclamanţi au fost obligaţi să introducă prezenta cerere prin care să solicite soluţionarea pe fond a notificărilor. În aceste condiţii potrivit dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, ipoteză în care notificarea contestatorilor pentru suprafaţa de 751,91 mp identificată potrivit raportului de expertiză întocmit de expert E.B. şi construcţie situată în Calea Dorobanţilor, identificată potrivit raportului de expertiză întocmit de expert M.B., va fi înaintată Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, care trebuie să procedeze la soluţionarea acesteia.
Împotriva acestei deciziei a declarat recurs Municipiul Bucureşti prin Primar general, care, indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât, în opinia sa, instanţa de judecată a respins greşit, ca nefondat, apelul Municipiului Bucureşti, reţinând că Legea nr. 10/2001 condiţionează, la ipoteza prevăzută de art. 2 lit. d) din lege, calificarea preluării imobilului ca fiind abuzivă pentru neplata impozitelor de caracterul neculpabil al acestei situaţii, iar criticile formulate de către pârât sub acest aspect sunt neîntemeiate, deoarece contestatorii au dovedit existenţa unor motive independente de voinţa proprietarului în sensul textului de lege arătat anterior.
În continuare, pârâtul redă considerentele pe care instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia pronunţată cu privire la apelul declarat de acesta, concluzionând că soluţia instanţei de apel este dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât este incontestabil faptul că în speţă nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului litigios în proprietatea statului (situat în Calea Dorobanţilor), pentru a fi incidente în speţă dispoziţiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001 (respectiv, ipoteza prevăzută de acest text de lege), iar în atare situaţie, Dispoziţia Primarului General nr. X/2008 este emisă cu respectarea deplină a Legii nr. 10/2001.
Examinând decizia în limita criticilor formulate, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat, urmând a dispune respingerea acestuia în consecinţă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege "... d) imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate", iar potrivit art. 2.3 din H.G. nr. 250/2007, privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, această formulare vizează, printre altele şi incidenţa unor alte măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
În speţă, referitor la situaţia de fapt privind preluarea imobilului în litigiu de către stat, ce nu poate fi reevaluată în recurs faţă de actuala structură a art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., instanţele de fond şi apel au reţinut că imobilul în litigiu a fost ocupat de instituţii ale statului încă din anul 1948, şi deşi proprietarii imobilului au fost lipsiţi de dreptul de dispoziţie şi de folosinţă asupra bunului lor, aceştia au achitat totuşi impozitele până în anul 1958. Mai mult decât atât, în anul 1951, cei doi proprietari au solicitat să nu mai fie impuşi pentru imobilul în litigiu, întrucât este ocupat de Ministerul de Interne, existând şi o notă în acest sens a inspecţiei financiare a Sfatului popular al Raionul Stalin, din care rezultă că, în conformitate cu Decretul nr. 22/1953 "impozitul trebuie achitat de Comitetul orăşenesc P.M.P Bucureşti, care a ocupat imobilul fără a plăti chirie, pe perioada 1955 - 1958".
Cu toate acestea, în baza Decretului nr. 224/1951, privitor la urmărirea imobiliară pentru realizarea creanţelor statului, s-au pronunţat Sentinţele nr. 10170/1939 şi nr. 10832/1959 de către Tribunalul popular al Raionului Stalin, prin care s-a încuviinţat vânzarea imobilului pentru impozitele restante.
Prin urmare, se constată că, legal, au apreciat instanţele de fond şi apel că preluarea imobilului de către stat a fost abuzivă, în condiţiile art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001, întrucât neplata impozitelor de către autorii reclamanţilor, în perioada 1955 - 1958, pentru imobilul în litigiu, s-a datorat măsurii abuzive impuse de stat, aceea a preluării şi, respectiv, ocupării imobilului de către instituţii ale statului încă din anul 1948, situaţie în care drepturile proprietarilor nu puteau fi exercitate.
De altfel, recurentul-pârât, prin criticile formulate, doar afirmă că imobilul nu a fost preluat abuziv de către stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, dar nu contestă constatările instanţelor de fond şi apel privind caracterul neculpabil al neachitării impozitelor de către autorii reclamanţilor, în sensul art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001.
Pentru aceste considerente, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât Municipiul Bucureşti prin Primar general.
Constatând culpa procesuală a recurentului pârât, instanţa, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va dispune obligarea acestuia la 1.000 RON, cheltuieli de judecată, către intimaţii reclamanţi C.R., C.I. şi T.A.A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general împotriva Deciziei nr. 865 A din 21 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurent la 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi C.R., C.I. şi T.A.A..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6618/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6621/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
