ICCJ. Decizia nr. 6635/2012. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Revizuire - Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 6635/2012

Dosar nr. 921/1/2012

Şedinţa publică din 31 octombrie 2012

Asupra cauzei constată următoarele:

Prin Decizia nr. 290 din 20 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii T.I., B.V. şi D.I.I. împotriva Deciziei civile nr. 7 din 19 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurările sociale.

Împotriva acestei decizii, a formulat cererea de revizuire C.I.L., înregistrată sub nr. 1410 din 12 februarie 2012 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, indicând ca temei legal art. 322 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, revizuientul a arătat că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică opinia sa în cazul Revoluţiei din 1989; că, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cererea sa are nr. X/2003 şi că are deja rezoluţia dată, pe care partea o poate obţine; că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a trasat sarcină justiţiei române să soluţioneze penal şi civil cauza, fără a se prescrie faptele, şi că cere onoare, profesionalism, precum şi eliminarea abuzurilor şi corupţiei din justiţie.

În şedinţa publică din 31 octombrie 2012, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, în raport de motivele invocate prin aceasta, excepţie întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 322 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri definitive "dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate" şi "dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în această cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a făcut obiectul acelei excepţii ori o altă dispoziţie din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare".

Deşi în cererea de revizuire s-a indicat ca temei legal art. 322 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., se constată că în dezvoltarea criticilor formulate nu se motivează în nici un fel aceste cazuri de revizuire şi, de altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a pronunţat o decizie prin care să fi constatat o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale datorate hotărârii a cărei revizuire se solicită, cu consecinţe grave, acestea continuând să se producă şi care nu ar putea fi remediate decât prin revizuirea acestei hotărârii, pe de o parte, iar pe de altă parte, verificând actele şi lucrările dosarului în care s-a pronunţat hotărârea definitivă a cărei revizuire se solicită, se constată că nu s-a invocat nicio excepţie de neconstituţionalitate în cauză, care să fi fost soluţionată pozitiv de către Curtea Constituţională, după pronunţarea acesteia.

Prin urmare, constatând că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele art. 322 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., pentru însăşi admisibilitatea cererii de revizuire, Înalta Curte va dispune respingerea acesteia, în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de C.I.L. împotriva Deciziei nr. 290 din 20 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6635/2012. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Revizuire - Fond