ICCJ. Decizia nr. 6637/2012. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Revizuire - Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6637/2012
Dosar nr. 1532/1/2012
Şedinţa publică din 31 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată la 27 februarie 2012 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, G.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, retractarea Deciziei civile nr. 737 din 8 februarie 2012 a acestei instanţe, invocând în drept dispoziţiile art. 322 pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, s-a arătat că sunt întrunite cerinţele textului procedural menţionat, referitoare la împiedicarea părţii de a participa la judecată şi, totodată, împiedicarea acesteia de a înştiinţa instanţa despre situaţia intervenită.
Astfel, pentru termenul din 25 ianuarie 2012 stabilit pentru judecata recursului, partea trebuia să fie reprezentată de avocat, care a fost însă în imposibilitate să ajungă la instanţă din cauza condiţiilor meteorologice (ninsori abundente în partea de sud-est a ţării) care l-au împiedicat să se deplaseze de la Focşani la Bucureşti.
Pentru aceste motive, apărătorul ales a trimis o cerere de amânare a judecăţii care, probabil, nu a ajuns la dosar pentru că recursul a fost judecat în absenţa acestuia.
S-a susţinut că în speţă este vorba despre "o primă împiedicare", constând în imposibilitatea prezentării la instanţă prin avocat şi în al doilea rând, despre împiedicarea ajungerii înscrisurilor (delegaţia de avocat şi cererea de amânare) la dosar, ambele fiind independente de voinţa părţii.
Intimatul Ministerul Finanţelor Publice a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea revizuirii, arătând că nu sunt întrunite cerinţele art. 322 pct. 8 C. proc. civ., deoarece partea a înştiinţat instanţa despre imposibilitatea prezentării, dar cererea i-a fost respinsă pentru că mai beneficiase de un termen pentru lipsă de apărare.
Analizând aspectele deduse judecăţii, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:
Promovând cererea de revizuire de faţă, partea a pretins incidenţa dispoziţiilor art. 322 pct. 8 C. proc. civ., care permit retractarea unei hotărâri atunci când "partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa".
Potrivit susţinerilor revizuentului, împiedicarea obiectivă s-a datorat condiţiilor meteorologice care nu au permis avocatului acesteia să ajungă la instanţă, nici solicitarea de amânare transmisă prin fax neajungând la dosar.
Aceste susţineri sunt contrazise însă, de actele dosarului în care s-a pronunţat hotărârea din recurs supusă revizuirii.
Astfel, conform încheierii de dezbateri din 25 ianuarie 2012, instanţa a avut în vedere cererea de amânare formulată, s-a pronunţat asupra acesteia în sensul respingerii (în condiţiile art. 156 alin. (1) C. proc. civ., întrucât partea mai beneficiase de un termen pentru lipsă de apărare), acordând ulterior, în mod succesiv, două termene pentru depunerea de note scrise (1 februarie 2012 şi 8 februarie 2012), tocmai pentru a nu prejudicia partea şi a nu încălca dreptul la apărare al acesteia.
Rezultă, contrar opiniei revizuentului, că nu este întrunită cerinţa textului procedural care să facă posibilă revizuirea, referitoare la imposibilitatea înştiinţării instanţei despre împiedicarea prezentării la judecată, din motive obiective.
Dimpotrivă, instanţei de recurs i-a fost adusă la cunoştinţă situaţia de împiedicare a părţii pentru înfăţişarea la termenul de judecată, situaţie pe care aceasta a evaluat-o şi, prin prisma dispoziţiilor art. 156 alin. (1) C. proc. civ., a apreciat-o ca nefiind de natură să justifice amânarea judecăţii.
Astfel fiind, partea nu poate reitera aceleaşi aspecte pe calea revizuirii, întrucât retractarea unei hotărâri judecătoreşti nu se dispune decât cu respectarea strictă a limitelor şi exigenţelor procedurale.
În realitate, invocând aspecte care au fost deja supuse cenzurii instanţei de recurs, revizuentul tinde la punerea în discuţie a autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri irevocabile, pe motive care nu se subsumează celor care deschid posibilitatea căii extraordinare de atac.
În consecinţă, văzând că aspectele invocate nu sprijină cererea de revizuire, fiind contrazise de actele dosarului în care s-a pronunţat decizia din recurs, Înalta Curte urmează să aprecieze neîntemeiată revizuirea promovată şi să o respingă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de G.M. împotriva Deciziei nr. 737 din 8 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 6635/2012. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 6631/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
---|