ICCJ. Decizia nr. 6706/2012. Civil. Acţiune în constatare. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6706/2012
Dosar nr. 813/1/2012
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2012
La data de 2 februarie 2012, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contestaţia în anulare formulată de contestatorii D.V.T. şi C.A. împotriva Deciziei civile nr. 522 din 31 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Contestaţia în anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 318 C. proc. civ., iar în motivarea ei, contestatorii au arătat că solicită anularea deciziei pronunţate de instanţa de recurs, pentru următoarele considerente:
1. La punctul 1 din motivele de recurs, recurenţii D.V.T. şi C.A. au arătat că hotărârea instanţei de apel cuprinde considerente contradictorii, care echivalează cu o nemotivare. Astfel, deşi Curtea de Apel a respins o serie de excepţii invocate de apelanţi, reţinându-se că acestea au fost corect respinse şi de Tribunal, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale pasive sau a decăderii din dreptul de a solicita măsuri reparatorii, în considerente deciziei se arată că apelanţii nu au calitate procesuală pasivă.
Instanţa de recurs, faţă de această critică relevă, fără nici o legătură de cauzalitate cu motivul de recurs, că acesta este lipsit de interes, căci excepţiile părţii adverse au fost respinse, astfel încât recurenţii nu justifică formularea căii de atac.
Prin urmare, instanţa de recurs refuză să analizeze motivul de recurs menţionat.
2. Recurenţii au susţinut prin motivele de recurs că instanţa de apel a interpretat nelegal principiile opozabilităţii fată de terţi a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, însă nici acest motiv de recurs nu a fost cercetat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia pronunţată în recurs.
3. Reclamanţii au invocat ca motiv de recurs faptul că, deşi apelul este o cale de atac devolutivă, aceasta nu presupune reanalizarea de către instanţa de apel a tuturor problemelor de fapt şi de drept care s-au ridicat în faţa primei instanţe, ci numai a acelora care sunt criticate de apelant. Acest motiv de recurs nu a fost analizat.
4. Este adevărat că stabilirea situaţiei de fapt este atributul
Instanţelor de fond, dar obligaţia instanţei de recurs este de a verifica şi de a se asigura că hotărârea judecătorească atacată cu recurs cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Recurenţii au arătat că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde în mod clar, complet şi pertinent, premisele de fapt şi de drept care au condus la soluţia cuprinsă în dispozitiv. Sub această perspectivă a nelegalităţii, au criticat hotărârea Curţii de Apel la punctele 4,5,6,7 şi 8 din motivele de recurs, arătând că titlul lor de proprietate este preferabil, mai bine caracterizat, provenind de la adevăratul proprietar, ceea ce reprezintă o problemă ce vizează exclusiv legalitatea deciziei recurate, iar nu temeinicia acesteia.
Se poate reţine că instanţa de recurs nu a cercetat motivele de recurs, căci tot o necercetare există şi în situaţia în care temeiurile respingerii sunt străine de motivul de recurs invocat.
De exemplu, respingând motivul de recurs privind excepţia necompetenţei de ordine publică a instanţelor inferioare, în motivarea instanţei de recurs se arată că instanţele nu au depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.
Rezultă deci că instanţa de recurs nu a cercetat motivul invocat, ceea ce este pe deplin valabil şi în pricina de faţă.
5. Recurenţii au relevat de asemenea prin motivele de recurs, că instanţa de apel a încălcat art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Nici această critică nu a fost cercetată, fiind din nou complet ignorată.
6. Recurenţii au depus ca probă în recurs un înscris care atestă că proprietăţile în cauză erau situate la adrese diferite, având proprietari diferiţi, iar întinderea dreptului de proprietate era, de asemenea, diferită.
Înscrisul respectiv venea să completeze critica de la pct. 5 - 7 din motivele de recurs privind modul nelegal, dar şi incompleta stabilire a situaţiei de fapt de către instanţa de apel.
Înalta Curte a refuzat să analizeze şi acest înscris, cu toate că proba a fost admisă de aceeaşi instanţă ca fiind pertinentă, concludentă şi utilă zei.
7. Instanţa de recurs nu a analizat nici critica referitoare la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ce viza corectitudinea şi echidistanţa instanţei de apel (prin adoptarea unei soluţii divergente privitoare la soluţionarea aceleiaşi probleme de drept), principiul opozabilităţii efectelor unei hotărâri judecătoreşti, deşi există o orientare jurisprudenţială clară şi unitară favorabilă recurenţilor, neexistând opinii concurente, inclusiv în doctrină.
Analizând contestaţia în anulare formulată, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 318 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.
1. Într-adevăr, recurenţii au susţinut prin motivele formulate la punctul 1 al cererii de recurs, că hotărârea instanţei de apel conţine motive contradictorii în privinţa dezlegărilor date excepţiilor invocate.
Instanţa de recurs, prin decizia a cărei anulare se cere, a arătat că nu poate fi primită critica formulată prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu referire la motivarea dată de instanţa de apel în soluţionarea excepţiilor invocate de pârâţii intimaţi, întrucât această critică este lipsită de interes. Înalta Curte a reţinut, totodată, că instanţa de apel a soluţionat excepţiile invocate în interesul recurenţilor şi a apreciat că, în aceste condiţii, recurenţii nu justifică formularea căii de atac în ceea ce priveşte modul cum instanţa de apel a argumentat respingerea excepţiilor menţionate.
Prin urmare, sub aspectul primului punct al contestaţiei în anulare, Înalta Curte reţine că instanţa de recurs a avut în vedere criticile formulate de recurenţi şi a apreciat că cererea de recurs este lipsită de interes în privinţa acestor critici. În consecinţă, nu se poate susţine în temeiul art. 318 teza 2 C. proc. civ., că a existat o nepronunţare asupra unui motiv de recurs care, deşi a învestit în mod legal instanţa de control judiciar cu analiza lui, nu a fost analizat prin hotărârea a cărei anulare se cere.
2. În ceea ce priveşte susţinerile privind nepronunţarea instanţei de recurs asupra motivelor de recurs menţionate la pct. 2 - 4 şi 6 din contestaţia în anulare formulată, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin decizia a cărei anulare se cere, instanţa de recurs a reţinut, referitor la criticile indicate la pct. 3 - 8 din motivele de recurs - asupra cărora, prin contestaţia în anulare formulată, se pretinde că nu a existat o pronunţare - că aceste critici nu aduc în discuţie aplicarea greşită a legii, astfel că nu pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanţa de recurs a argumentat în acest sens că nemulţumirea recurenţilor vizează exclusiv modul cum instanţa de apel a interpretat probele şi a stabilit pe baza acestora situaţia de fapt cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti şi că recurenţii tind la schimbarea situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel prin reaprecierea probelor administrate, ceea ce nu este posibil în calea extraordinară de atac, întrucât modul în care instanţa de apela a interpretat probele administrare şi a stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ.
S-a reţinut totodată, referitor la pretinsa încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor Legii nr. 7/1996 şi a art. 480, 948, 966 şi 968 C. civ., că pentru a conduce la casarea sau modificare hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor, condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate, precum şi indicarea probelor pe care se bazează, or, în cauză motivele de recurs dezvoltate pe fondul recursului au vizat exclusiv modul cum instanţa de apel a interpretat probele şi a stabilit pe baza acestora situaţia de fapt.
Prin urmare, instanţa de recurs a avut în vedere motivele de recurs menţionate în prezenta contestaţie, dar a apreciat că acestea nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
În consecinţă, nici în privinţa acestor motive de recurs nu se poate susţine că a existat o nepronunţare în sensul art. 318 teza 2 C. proc. civ., care să justifice admiterea contestaţiei în anulare formulată.
3. În ceea ce priveşte pretinsa nepronunţare a instanţei de recurs asupra criticilor întemeiate pe art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, menţionate la pct. 5 şi 7 ale contestaţiei în anulare, Înalta Curte reţine următoarele:
Este adevărat că în finalul cererii lor de recurs, recurenţii au susţinut că instanţa de apel nu a fost imparţială şi au menţionat art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Însă, astfel cum au fost formulate, aceste susţineri nu au reprezentat critici de nelegalitate ale deciziei pronunţate de instanţa de apel, ci simple afirmaţii neargumentate juridic.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că aceste susţineri nu pot fi calificate ca reprezentând un motiv de recurs distinct, deoarece cerinţele art. 3021 C. proc. civ. impun formularea, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate prin indicarea dispoziţiilor legale pretins nerespectate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite în legătură cu aceste dispoziţii legale.
În respectarea art. 361 raportat la art. 261 C. proc. civ., instanţa de recurs nu are obligaţia de a răspunde decât acelor critici care se circumscriu prevederilor art. 304 C. proc. civ. şi care o învestesc, în mod legal, cu analiza lor.
În consecinţă, în cauză, obligaţia instanţei de recurs de a analiza motivele de recurs cu care a fost sesizată a fost îndeplinită, hotărârea instanţei de recurs răspunzând motivat fiecăreia din criticile care s-au circumscris prevederilor art. 304 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare cu care a fost sesizată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii D.V.T. şi C.A. împotriva Deciziei civile nr. 522 din 31 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6703/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6700/2012. Civil. Legea 10/2001. Grăniţuire,... → |
|---|
