ICCJ. Decizia nr. 676/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 676/2012
Dosar nr. 1758/108/2009
Şedinţa publică din 6 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 223 din 31 martie 2010, pronunţată în dosarul nr. 1758/108/2009, Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul G.S.I. împotriva pârâtului Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, prin Direcţia regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a unor despăgubiri în cuantum de 102.936 euro, sau contravaloarea în lei la data plăţii conform cursului Băncii Naţionale a României, pentru terenul expropriat de 2216 m.p.
A obligat pârâtul la plata către reclamant şi a sumei de 2400 lei, reprezentând cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul este proprietarul tabular al imobilului înscris în cartea funciară nedefinitivă Arad, în suprafaţă de 5000 m.p. teren arabil în extravilan.
Prin Hotărârea nr. 109 din 6 aprilie 2009, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a hotărât exproprierea pentru utilitate publică a suprafeţei de 2216 m.p., cu acordarea de despăgubirii în cuantum de 45.406 euro (20,49 euro/m.p.).
Din expertiza efectuată de experta B.F., rezultă că terenul neexpropriat în suprafaţă de 2784 m.p. momentan nu poate fi utilizat, deoarece nu are cale de acces; drumul cel mai apropiat, care se găseşte la aproximativ 300 m, este şi el afectat de lucrarea drum de ocolire a Municipiului Arad, însă potrivit proiectului ce stă la baza edificării autostrăzii Arad – Timişoara, sunt prevăzute căi de acces la toate imobilele afectate de procedura exproprierii.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, tribunalul a avut în vedere că terenul este un teren arabil în extravilan, fără utilităţi, dar se află în vecinătatea unui teren pe care există perspectiva de a se edifica un complex comercial. Tribunalul a apreciat că expertiza efectuată de experţii C.K. şi B.I. este cea mai apropiată de valoarea reală de despăgubire la preţul de 46 euro/m.p. pentru suprafaţa expropriată.
Având în vedere că suprafaţa rămasă nu poate fi utilizată de reclamant până la terminarea lucrărilor, tribunalul a stabilit că reclamantul este îndreptăţit şi la acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă în cuantum de 1.000 euro.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel atât reclamantul cât şi pârâtul iar prin decizia civilă nr. 445 din 17 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara s-a respins apelul reclamantului şi s-a admis apelul pârâtului Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, s-a schimbat în parte hotărârea instanţei de fond,în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantului reţinându-se următoarele considerente:
Apelul reclamantului G.S.I. vizează doar terenul de 2784 m.p. rămas neexpropriat din întregul teren de 5000 m.p. Reclamantul solicită şi exproprierea acestui teren cu despăgubiri calculate la valoarea de 46 euro/m.p.
Aşa cum rezultă atât din raportul de expertiză al expertei B.F. (filele 71 – 72 din dosarul de fond), cât şi din cel efectuat de experţii B.I., C.K. şi U.I.R. (fila 100 şi urm.), terenul de 2784 m.p. chiar dacă are front la DN 69, nu are şi acces direct la DN 69.
Pe de altă parte însă, din raportul de expertiză al celor trei experţi rezultă că nici la data exproprierii în vederea construirii autostrăzii accesul la parcelă nu putea fi realizat direct din DN 69 decât pentru utilajele agricole, conform unui acord tacit din partea C.N.A.D.N.R.
În plus, din acelaşi raport de expertiză (filele 100 şi următoarele din dosarul de fond), ale cărui concluzii au fost menţinute în apel prin raportul suplimentar, rezultă că parcela are în prezent (ca şi la momentul exproprierii) destinaţia de teren arabil în extravilan.
Conform P.U.G. Arad, pentru terenurile arabile din extravilanul Municipiului Arad nu există utilizări permise pentru construcţii de locuinţe, construcţii comerciale sau construcţii industriale. Aceste terenuri au destinaţia, trecută şi în cartea funciară, de terenuri arabile în extravilan.
În conţinutul documentaţiilor depuse în vederea exproprierii există însă prevederea obligatorie că „amenajarea accesului la drumul naţional se va realiza cu racordare simplă la drumul naţional (în cazul obiectivelor amplasate între indicatoarele de intrare/ieşire în/din localitate) şi cu benzi suplimentare de accelerare şi decelerare, conform prevederilor Normativului”.
Prin urmare, în mod corect prima instanţă a respins cererea reclamantului de expropriere a întregii suprafeţe de teren înscrise în CF nedefinitivă Arad.
În ce priveşte apelul pârâtului Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri s-a reţinut că este fondat în ceea ce priveşte despăgubirile acordate de prima instanţă reclamantului.
Calculul cuantumului despăgubirilor în situaţii ca cea de faţă se face în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ţinându-se seama de „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ – teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”.
Niciunul din cei trei experţi nu a făcut calculul despăgubirilor prin raportare la preţurile de vânzare, la data întocmirii raportului de expertiză, ale unor terenuri din aceeaşi zonă cu cel expropriat, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Prin încălcarea aceluiaşi text legal a procedat prima instanţă atunci când a omologat poziţia experţilor B.I. şi C.K.
Aceşti experţi au folosit la evaluarea terenului expropriat metoda comparaţiei prin bonitare, considerând că acest teren urma să treacă în intravilanul localităţii având în vedere faptul că pentru un teren aflat în apropiere a fost aprobat un PUZ pentru construcţia unui centru comercial. Prin urmare, evaluând terenul în litigiu ca pe un teren în intravilan, este evident că valoarea rezultată nu corespunde valorii reale, întrucât terenul este, conform cărţii funciare în care este înscris, teren arabil în extravilan.
Cei doi experţi, reţine instanţa de fond, au folosit la evaluare şi metoda comparaţiei directe, dar nu prin raportare la preţurile de tranzacţionare, ci la ofertele de vânzare ale unor terenuri din aceeaşi zonă.
Au prezentat totuşi – odată cu răspunsul la obiecţiunile părţilor (fila 172 din dosarul de fond) – şi un contract de vânzare – cumpărare din care rezultă, pentru un teren intravilan, un preţ calculat la 50 euro/m.p. Instanţa de apel a reţinut că nu poate fi luat însă în considerare acest înscris, întrucât vizează un teren intravilan şi a fost încheiat în anul 2007, iar nu în 2009, când s-a efectuat expertiza, ori pe piaţa imobiliară preţurile în această perioadă au scăzut.
În cursul judecării apelurilor au fost însă depuse la dosar de către pârât, prin reprezentant, trei contracte de vânzare – cumpărare din anul 2009 (filele 87 şi următoarele), prin care s-au vândut terenuri arabile din zona autostrăzii Arad – Timişoara pentru preţuri cu mult mai mici decât valoarea despăgubirilor oferite de pârât reclamantului pentru terenul expropriat.
În consecinţă, s-a constatat că valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat cuprinsă în procesul – verbal şi în hotărârea nr. 109 din 6 aprilie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 reprezintă valoarea reală a acestui teren.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul G.S.I., solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel reclamantul susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a art. 26 din Legea nr. 33/1994 raportat şi la faptul că s-a făcut o comparare cu referire la 3 contracte de vânzare – cumpărare ce vizează terenuri de altă categorie decât terenul din litigiu, ce are acces direct la şosea.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte reţine următoarele:
Intimatul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi din România a ridicat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Faţă de excepţia ridicată Înalta Curte,reţine că este nefondată în condiţiile în care din cuprinsul cererii de recurs se desprind critici propriu-zise, structurate din punct de vedere juridic şi care pot fi încadrabile în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care urmează a se respinge excepţia sus evocată.
Instanţa de apel deşi reţine în considerentele hotărârii că nici unul din cei trei experţi nu au făcut calculul despăgubirilor prin raportare la preţurile de vânzare la data întocmirii raportului de expertiză ale unor terenuri din aceeaşi zonă cu cel expropriat, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, totuşi ia în considerare la stabilirea despăgubirilor alte criterii şi anume 3 contracte de vânzare – cumpărare încheiate în anul 2009 prin care s-au vândut terenuri arabile din zona autostrăzii Arad Timişoara, fără a se verifica natura şi categoria de folosinţă a terenurilor.
Or, în aceste condiţii în care deşi reţine încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ia în calcul o situaţie rezultată din 3 contracte de vânzare – cumpărare încheiate în anul 2009, rezultă fără posibilitate de echivoc că instanţa nu a cercetat fondul cauzei prin prisma dispoziţiilor legale incidente în cauză pentru stabilirea adevărului obiectiv şi pentru clarificarea raporturilor juridice dintre părţi, în condiţiile în care exproprierea pentru cauză de utilitate publică poate opera doar în condiţiile unei juste şi legale despăgubiri.
Din această perspectivă, recursul urmează a fi admis în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., a se casa hotărârea instanţei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care urmează a proceda în virtutea caracterului devolutiv al apelului, la administrarea de noi probe, inclusiv efectuarea unei noi expertize tehnice, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul pârât Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi din România prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.
Admite recursul declarat de reclamantul G.S.I. împotriva deciziei nr. 445/A din 17 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara – secţia civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 650/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 680/2012. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
