ICCJ. Decizia nr. 682/2012. Civil. Drepturi băneşti. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 682/2012

Dosar nr. 2643/1/2010

Şedinţa publică din 6 februarie 2012

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia civilă şi de proprietate intelectuală, la data de 26 martie 2010 pârâta SC O.M.V. P. SA a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Piteşti – secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22 noiembrie 2010, judecata recursului a fost suspendată în condiţiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La data de 6 decembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării.

Analizând această excepţie, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii, timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.

Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligenţă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este şi situaţia în speţă, unde, după suspendarea judecăţii recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 22 noiembrie 2010, părţile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii recursului.

Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 22 noiembrie 2011, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.

Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept şi că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de pârâtul SC O.M.V. P. SA împotriva încheierii de şedinţă din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Piteşti – secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 februarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 682/2012. Civil. Drepturi băneşti. Recurs