ICCJ. Decizia nr. 6764/2012. Civil. Pretenţii. Recurs

Decizii civile ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 6764/2012

Dosar nr. 8688/62/2008

Şedinţa de la 6 noiembrie 2012

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 346S din 06 decembrie 2010, Tribunalul Braşov a admis acţiunea reclamantei Regia Publică Locală a Pădurilor K.R.A. şi cererea de intervenţie în interes propriu a intervenientului Municipiul Braşov, în contradictoriu cu pârâţii R.N.R. - R., Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice şi Baza Experimentală S. (Ocolul S.S.), a obligat pârâţii să achite, reclamantei, suma de 1.020.785,29 RON, cu titlu de despăgubiri civile, şi suma de 2.500 RON, cheltuieli de judecată.

În fapt, s-a reţinut că p rin Hotărârea Comisiei Judeţene Braşov de aplicare a Legii nr. 247/2005 a fost validată propunerea Comisiei Locale a Municipiului Braşov de aplicare a acestei legi privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere în suprafaţă de 4 237,45 ha, pentru Municipiul Braşov.

Această hotărâre a fost atacată de pârâţii R.N.R. - R. - Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti, acţiunea fiind respinsă prin sentinţa civilă nr. 1707 din 24 februarie 2006, irevocabilă prin decizia civilă nr. 800R din 28 noiembrie 2006 a Tribunalului Braşov.

În timpul derulări acestui proces, Municipiul Braşov a solicitat sistarea exploatării de masă lemnoasă de pe terenurile acestuia, pe cale de ordonanţă preşedinţială, cererea fiind admisă prin sentinţa civilă nr. 6451 din 01 septembrie 2006, ulterior având loc şi predarea-primirea fizică a terenurilor, conform proceselor-verbale depuse la dosar.

La data de 22 februarie 2008, a avut loc o întâlnire între reprezentanţii părţilor, având ca obiect semnarea protocolului de predare-primire a terenurilor, ocazie cu care a fost semnată o minută din care rezultă că există un conflict între părţi cu privire la data de la care trebuie acordate sumele de bani prevăzute în protocol, menţionându-se că predarea fizică a suprafeţei prevăzute în Hotărârea nr. 141/2005 s-a făcut în perioada 30 ianuarie 2007 - 08 februarie 2007.

Din conţinutul acestei minute, rezultă poziţia părţilor cu privire la data de la care se datorează sumele prevăzute în protocol, pârâtele susţinând calcularea acestora de la data comunicării deciziei civile nr. 800/R/28 noiembrie 2006, iar reclamanta, de la data emiterii Hotărârii nr. 141 din 30 august 2005.

Prin raportul de expertiză întocmit de expert D.L., s-a stabilit un volum de masă lemnoasă exploatată în perioada indicată în cerere, de 8291,835 mc, contravaloarea acesteia fiind stabilită la nivelul sumei de 1.020.785,29 RON, reprezentând 16.415,24 RON, partizi pentru nevoi locale, 39.230,78 RON, partizi pentru nevoi locale la drum auto şi 965.139,27 RON, partizi operatori economici.

Între data validării cererii de retrocedare a terenului din litigiu, în conformitate cu prevederile legilor fondului funciar, şi data predării acestui teren către reclamantă, administrarea imobilului a fost realizată de pârâta R.N.R. - R., prin Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti, prin Ocolul Experimental S.

În drept, a fost avut în vedere pct. 1 din anexa 1 al Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, respectiv dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 1/2000, conform cărora pentru suprafeţele de pe care s-a exploatat masă lemnoasă în perioada dintre validarea cererilor de retrocedare şi punerea în posesie a proprietarilor, R.N.R. va acorda acestora beneficiul realizat, după deducerea cheltuielilor de exploatare, şi va suporta cheltuielile de împădurire a suprafeţelor neregenerate, astfel că beneficiul pe care această parte l-a realizat din exploatarea masei lemnoase aflate pe terenul ce constituie proprietatea reclamantei este cel indicat în raportul de expertiză contabilă efectuată de expert D.L.

Expertul tehnic a înlăturat în mod corect obiecţiunile pârâtei cu privire la stabilirea sumelor datorate reclamantei, obiecţiuni ce vizau prescrierea unor facturi fiscale, dar şi neincluderea în suma datorată a fondului de drumuri şi a celui de conservare şi regenerare, din perspectiva prevederilor legale în materie.

S-a avut în vedere şi faptul că, între părţi, s-au purtat două procese în perioada de referinţă, cererile de chemare în judecată având semnificaţia întreruperii cursului prescripţiei, conform art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, republicat, privitor la prescripţia extinctivă.

Cât priveşte fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, s-a reţinut că înfiinţarea acestuia cade în sarcina administratorului fondului forestier, în speţă, pârâta, pentru perioada de referinţă, conform art. 33 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, prevăzut şi de Legea nr. 26/1996, în art. 63, fiind un fond purtător de dobândă, neimpozabil, deductibil fiscal şi având regimul rezervelor fiscale şi se află la dispoziţia şi în contul administratorului sau al prestatorului de servicii silvice.

Necesitatea constituirii fondului de drumuri rezultă atât din art. 7 al O.G. nr. 82/2004 privind măsurile necesare pentru accesibilizarea fondului forestier prin construirea de drumuri forestiere, prevederi preluate şi de art. 5 din Legea nr. 56/2010 privind accesibilizarea fondului forestier naţional. Acest fond se constituie din 10% din valoarea masei lemnoase vândute şi încasate în condiţiile legii, provenite din produse principale şi accidentale I şi suma cuvenită administratorului fondului forestier proprietate publică a statului, stabilită potrivit prevederilor art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, fiind un fond purtător de dobândă, sumele rămase disponibile din acest fond la sfârşitul anului calendaristic se reportează în anul următor, cu aceeaşi destinaţie.

Exploatarea forestieră este procesul de producţie prin care se extrage din păduri lemnul brut în condiţiile prevăzute de regimul silvic, potrivit pct. 14 din anexa 1 a Legii nr. 46/2008, iar prin art. 62 al acestei legi se prevede că exploatarea masei lemnoase se face după obţinerea autorizaţiei de exploatare şi predarea parchetului, cu respectarea regulilor silvice.

Potrivit art. 58 din Legea nr. 46/2008, finalitatea exploatării forestiere o reprezintă realizarea de produse specifice fondului forestier naţional, în speţă acestea fiind reprezentate prin produse principale, rezultate din tăieri de regenerare a pădurilor şi produse accidentale, cum reţine expertul în lucrarea sa în baza borderourilor şi facturilor fiscale analizate.

Din coroborarea prevederilor legale mai sus indicate, rezultă că cele două fonduri speciale, respectiv fondul de conservare şi regenerare a pădurilor şi fondul de drumuri nu constituie cheltuieli de exploatare, astfel că în mod corect a reţinut şi expertul că acestea nu pot fi reduse din cuantumul total al prejudiciului suferit de reclamantă.

Obligaţia de restituire a sumelor rezultate urmare exploatării masei lemnoase de pe terenurile proprietatea intervenientului şi date în administrarea reclamantei rezultă din lege şi este o expresie a voinţei legiuitorului de a da satisfacţie principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de aceasta, urmare atitudinii culpabile a pârâţilor.

Aceştia cunoşteau că terenurile se află în procedura specială de reconstituire a proprietăţii, potrivit legilor fondului funciar, având obligaţia să asigure paza şi protecţia vegetaţiei forestiere de pe terenurile solicitate de foştii proprietari, conform art. 35 din Legea nr. 1/2000, nu să procedeze la exploatarea acestora.

Atitudinea pârâţilor apare ca fiind culpabilă, neputându-se reţine susţinerile că nu ar fi operante în speţă prevederile art. 988 - 999 C. civ., drept comun în materie de răspundere delictuală, în condiţiile în care legea specială stabileşte obligaţiile pe care aceştia nu le-au onorat, răspunderea rezultând din obligaţia de restituire a beneficiului rezultat urmare exploatării proprietăţii altuia.

S-a reţinut totodată că restituirea sumei rezultate se justifică şi în temeiul prevederilor art. 483 C. civ., care conferă dreptul proprietarului asupra fructelor terenului său, în speţă acestea fiind convertite în sumele rezultate urmare exploatări forestiere, neputându-se reţine buna-credinţă a pârâţilor care să justifice păstrarea acestora în temeiul art. 485 C. civ.

Reclamanta Regia Publică Locală a Pădurilor R.A. K. Braşov, a fost constituită prin Hotărârea nr. 180/2005 a Consiliului Local al Municipiului Braşov, ca instituţie publică cu personalitate juridică, având ca scop şi obiect de activitate gospodărirea durabilă şi unitară, în conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice şi ale normelor de regim silvic, a fondului forestier proprietate publică a Municipiului Braşov.

Fiind în culpă procesuală, pârâţii au fost obligaţi şi la plata sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert, în temeiul art. 274 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 71 A din 17 mai 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins apelul pârâtului Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti.

În esenţă, s-a reţinut că, potrivit H.G. nr. 1105/2003, sub imperiul căreia a fost promovată acţiunea, Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti este unitate subordonată R.N.R. - R., având personalitate juridică.

Această prevede a fost reluată şi în H.G. nr. 229/2009 care a fost adoptată ca urmare a apariţiei Legii nr. 46/2008 - Codul silvic.

Apelanta invocă dispoziţiile art. 6 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al R.N.R. - R., de unde însă rezultă expres că această persoană juridică nu intră sub coordonare ca filială cu personalitate juridică, ci este de sine-stătătoare, aşa cum stipulează art. 75 - 76 din Legea nr. 46/2008.

Conform acestor texte de lege, Institutul are o activitate specifică pe care o realizează prin intermediul ocoalelor silvice şi bazelor experimentale pe care le are în administrare, iar Ocolul silvic experimental S., devenit Baza Experimentală S., se află în subordinea acesteia.

Atâta timp cât exploatarea masei lemnoase s-a făcut de pe acest imobil, aflat în prezent în proprietatea reclamantei, apelanta are calitate procesuală pasivă, ea fiind beneficiara directă a sumelor obţinute.

Faptul că art. 40 din Legea nr. 1/2000 impune doar R.N.P. - R. restituirea beneficiului nerealizat nu poate să conducă la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, atâta timp cât la data emiterii normei de drept enunţate mai sus nu exista noul cod silvic, act normativ care prevede posibilitatea şi pentru apelantă de a avea în coordonare propriile ocoale silvice.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului de a mai solicita unele sume de bani, Curtea a constatat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, între reclamantă şi apelantă derulându-se două procese, unul pornit în anul 2005, care a făcut obiectul Dosarului nr. 12399/2005 al Judecătoriei Braşov, prin care s-a contestat chiar de către apelantă hotărârea Comisiei Judeţene Braşov de validare a propunerii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, iar celălalt pornit în anul 2006, prin care s-a solicitat sistarea exploatării de masă lemnoasă.

Aceste cereri de chemare în judecată au avut efectul întreruptiv de prescripţie reglementat în texul de lege mai sus-menţionat.

Cu privire la excepţia netimbării acţiunii, Curtea a constatat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 1/2000, republicată, care exceptează de la timbraj acţiunile şi cererile în justiţie, cererile accesorii şi incidentale rezultate din aplicarea Legii nr. 18/1991 şi a Legii nr. 1/2000.

Pe fondul cauzei, în ce priveşte fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, atât din punct de vedere al dispoziţiilor Legii nr. 26/1996, art. 63, cât şi a dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 46/2008, acest fond se constituie şi este în sarcina administratorului fondului forestier, care până la data predării efective a terenurilor forestiere a fost apelanta-pârâtă, administrator care îl are la dispoziţie în contul său, fiind un fond purtător de dobândă, neimpozabil, deductibil fiscal, având regimul rezervelor fiscale, aşa încât nu se poate achiesa la susţinerea apelantei cu privire la faptul că l-a virat în bugetul statului şi, ca urmare, nu poate şi nu trebuie să fie restituit, reclamantei, trebuind să fie scăzut din totalul sumei realizate.

Fondul de drumuri a fost reglementat prin art. 7 al O.G. nr. 82/2004, prevedere care a fost reluată în art. 5 din Legea nr. 56/2010, fiind la rândul său un fond purtător de dobânzi, sumele rămase disponibile la sfârşitul anului calendaristic fiind reportate în anul următor, cu aceeaşi destinaţie.

În consecinţă, s-a apreciat că şi această sumă trebuie restituită proprietarului fondului forestier.

În cuprinsul expertizei efectuate în cauză, inclusiv a răspunsului la obiecţiunile formulate, expertul nu face decât să calculeze şi să aplice dispoziţiile legale în materie, în conformitate cu actele puse la dispoziţie de către apelantă.

În ceea ce priveşte necesitatea existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile, Curtea a constatat că, în cauza de faţă, ne aflăm în faţa unei răspunderi civile delictuale, şi nu a unui raport obligaţional, aşa încât cuantumul sumei şi data de la care este datorată sunt stabilite de către instanţă ca urmare a soluţionării procesului.

Referitor la actualizarea sumei cu rata inflaţiei şi dobânda legală, Curtea a reţinut că practica şi doctrina au permis cumulul de dobânzi legale, cu despăgubirile. În această situaţie, există două categorii de daune distincte, având cauze diferite: una având ca temei juridic art. 1088 alin. (1) C. civ., cealaltă art. 998 C. civ.

Astfel, pe lângă dobânda legală, ca daună moratorie, creditorul poate pretinde şi alte daune ce au caracter compensatoriu şi care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanţei datorată inflaţiei, după ce a ajuns la scadenţă. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferenţa dintre valoarea nominală a creanţei şi valoarea sa reală la data executării.

Actualizarea în funcţie de rata inflaţiei este fundamentată pe natura şi scopurile diferite ale celor două instituţii, dobânda este preţul lipsei de folosinţă, iar actualizarea cu rata inflaţiei urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiei băneşti.

Împotriva deciziei instanţei de apel au formulat cerere de recurs (I) la data de 24 iulie 2011, pârâtul Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice şi (II) la data de 19 iulie 2011, pârâta R.N.R. - R., prin care au fost invocate următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:

(I). Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice a invocat următoarele critici de pretinsă nelegalitate;

S-a invocat, în toate etapele procesuale anterioare, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului-pârât şi, implicit, a Bazei Experimentale S., fost Ocol S.S.

Conform dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 1/2000, coroborate şi completate cu prevederile art. 135 din Codul Silvic, R.N.R. - R. este singura persoană ce poate fi ţinută şi obligată la plata respectivului debit, către proprietar, de la data validării cererii până la punerea efectivă în posesie.

În drept, au fost invocate şi dispoziţiile H.G. nr. 229/2009 şi ale art. 76 şi urm. din Codul Silvic.

Instanţa de apel se rezumă, în dispozitiv, să decidă obligarea în solidar a pârâţilor, fără a indica sumele datorate de fiecare dintre pârâţi, temeiul în care ar datora fiecare în parte şi, mai ales, motivele pentru care înlătură apărarea institutului privind lipsa calităţii procesuale pasive.

H.G. nr. 229/2009, în anexa 3, la capitolul „Unităţi cu personalitate juridică" este înscris ICAS Bucureşti, însă în cuprinsul Regulamentului de organizare şi funcţionare al R.N.P. - R., la Capitolul IV: „Structura organizatorică şi funcţională", art. 6. „(5) Unităţile R. prevăzute la pct. 2-24 din anexa nr. 3 la hotărâre funcţionează ca filiale cu personalitate juridică şi sunt conduse de un director numit de directorul general al R.

Recurentul-pârât nu este cuprins în textul invocat anterior, în acelaşi sens fiind invocate şi dispoziţiile art. 75 şi art. 76 din Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic.

Art. 40 din Legea nr. 1/2000 arată în mod clar că doar Regia Naţională a Pădurii este singura pârâtă ce poate fi obligată la plata eventualelor beneficii obţinute din exploatarea masei lemnoase de pe suprafeţele de pădure retrocedate foştilor proprietari, de la validare şi până la punerea efectivă în posesie.

Pe fond, s-a susţinut că instanţa de fond nu a reţinut obiecţiunile formulate de către recurenta-pârâtă şi a administrat doar concluziile netemeinice şi abuzive ale expertizei contabile, care a denaturat cuantumul sumei datorate, majorându-l în mod excesiv.

Normele reţinute de expertă în majorarea nejustificată şi abuzivă a sumei datorate sunt fie abrogate, fie neadoptate pentru data când se aplică, penalităţile şi dobânzile sunt aplicate nelegal atât timp cât instanţa a calificat sumele respective ca fiind venituri la bugetul de stat al Regiei Locale K., deci aceste majorări trebuiau stabilite prin acte normative.

Sumele datorate nu trebuie să fie sume din pagube stabilite prin prejudicii, în temeiul art. 998 C. civ., ci beneficii obţinute de R., exclusiv în perioada dintre validare şi punere în posesie.

Petenta solicită obligarea la plata unui eventual prejudiciu, care pentru a exista trebuie să întrunească în mod cumulativ cumulativ trei condiţii: să fie cert, lichid şi exigibil. Dacă lichiditatea este singura condiţie legală care există, pretenţiile fiind exprimate în RON, celelalte două condiţii obligatorii, certitudinea şi exigibilitatea nu sunt îndeplinite. În cauză, a fost administrată proba cu expertiză contabilă, efectuată de expert D.L., ale cărei concluzii nu pot fi primite. Prin Protocolul nr. 1337 din 31 octombrie 2007, s-a stabilit de comun acord ca reclamanta să emită o factură fiscală pentru suma ce s-ar datora, fapt juridic neîndeplinit nici până astăzi şi astfel debitul solicitat nu este exigibil.

În ceea ce priveşte certitudinea sumei solicitate, s-a susţinut că în cauză a fost administrată o expertiză contabilă, însă concluziile acesteia sunt nelegale, nefondate şi subiective.

Astfel, deşi instanţa de fond a admis obiecţiunile formulate cu privire la legalitate şi corectitudinea expertizei şi a concluziilor acesteia, experta nu a răspuns solicitărilor instanţei şi mai mult nu a indicat în mod clar care este cuantumul sumei cu care ar fi dator faţă de reclamantă, care este valoarea indicelui de inflaţie, aplicat şi aşa abuziv, care este temeiul pentru care în mod nelegal a aplicat şi inflaţia şi dobânda, cu atât mai mult cu cât acest fapt este ilegal.

Experta s-a mulţumit să preia valoarea nelegală solicitată de petentă, fără să scadă fondul de conservare, fondul de drumuri şi de regenerare, care nu sunt datorate proprietarilor, ci numai bugetului de stat. De altfel, aceste fonduri au fost virate bugetului de stat, singurul beneficiar al acestor sume, aşa cum arată şi normele de lege invocate chiar de expertă.

Experta a dat o interpretare proprie, aberantă unor articole de lege şi norme imperative, arătând că aceste fonduri, constituite în venituri la bugetul de stat, ar fi purtătoare de dobânzi în favoarea proprietarilor, cu atât mai mult cu cât, reclamanta, este proprietar al unor păduri, proprietate privată a Municipiului Braşov, cu domeniul proprietate publică.

Cererea reclamantei este netemeinică şi nelegală, întrucât articolele invocate prescriu clar că R.N.P.- R. este ţinută a acorda numai beneficiul realizat, profitul după deducerea cheltuielilor efectuate cu administrarea fondului forestier respectiv.

În mod eronat şi nelegal instanţa a reţinut că cele două fonduri speciale nu constituie cheltuieli de exploatare, atât timp cât acestea sunt datorate la bugetul de stat sunt destinate regenerării şi conservării fondului forestier naţional, indiferent de forma de proprietate, şi nu sunt datorate proprietarilor.

Se va acorda beneficiul obţinut, după scăderea efectivă a tuturor plăţilor către bugetul de stat, cheltuieli salariale şi de administrare, deducerea sumelor depuse în fondurile de conservare, cheltuieli generale şi alte fonduri bugetare obligatorii.

În cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize care să constate care este cuantumul real al sumei datorate, pentru ce perioadă, având în vedere că s-a pronunţat o ordonanţă preşedinţială prin care s-a dispus sistarea tăierilor, decizie respectată de către pârâte. Expertiza este nelegală şi netemeinică, întrucât nu arată clar care este suma datorată de pârâte, arată că nu s-a făcut dovada cheltuielilor de exploatare şi s-a substituit instanţei, susţinând că fondul de conservare şi cel de drumuri ar fi datorat de petente, instanţa, fără o minimă motivare, preluând aceste afirmaţii nelegale şi nedovedite.

Astfel, deşi invocă prevederile imperative ale Legii nr. 26/1996, care sunt abrogate prin Legea nr. 46/2008, interpretează în mod personal şi nereal aceste dispoziţii imperative.

Conform normelor legale în vigoare „la R.N.R. se constituie un fond de conservare şi regenerare a pădurilor, purtător de dobândă" aceste fonduri fiind cu destinaţie specială, limitativă, la fel ca şi cele de drumuri a căror constituire şi folosire legală este reglementată de O.G. nr. 82/2004.

Fondurile respective sunt venituri la bugetul de stat, respectiv R.N.P. R., nu sunt datorate proprietarului pădurii şi sunt purtătoare de dobândă doar când se constituie la regie, astfel, este ilegală aplicarea unei dobânzi acestor fonduri, mai ales în favoarea unui proprietar pe un teren calificat ca fiind domeniul privat al unei autorităţi publice.

S-a făcut dovada virării cuantumului fondurilor respective, însă experta nu a ţinut cont de ele şi nu a calculat cuantumul real al sumei datorate.

Experta nu a făcut dovada care este coeficientul de inflaţie pe care l-a aplicat, care este perioada de timp luată în calcul şi, mai ales, modul de calcul al acestei aşa-zise indexări.

Văzând prevederile imperative ale art. 40 din Legea nr. 1/2000 suma pretinsă nu este reală, întrucât din totalul pretins trebuie scăzute cheltuielile de administrare şi exploatare, aşa cum însăşi petenta a recunoscut; suma pretinsă trebuie micşorată, inclusiv, cu valoarea fondului de conservare constituit conform prevederilor legale, în cuantum de 163.032,15 RON şi cu valoarea fondului de drumuri constituit conform prevederilor legale, în cuantum de 96.513,95 RON.

Aceste sume au fost constituite şi achitate în conformitate cu prevederile Legii nr. 26/1996 şi O.G. nr. 82/2004 şi nu sunt în posesia I.C.A.S. Bucureşti sau a R.N.P. - R.

Cum sumele solicitate de către petentă în temeiul art. 998 C. civ. au titlu de pretenţii pecuniare, s-a solicitat timbrarea acţiunii la valoare, întrucât este vorba de venituri de drept comun, şi nu bugetare, iar instanţa i-a respins excepţia de netimbrare, valoarea sumei solicitate diminuându-se şi cu sumele înscrise în facturi fiscale a căror drept de încasare s-a prescris. Dreptul proprietarului de a pretinde beneficiile obţinute de R.N.P. R., de pe suprafaţa retrocedată, s-a născut la data validării respectiv, la data de 30 august 2005. Acţiunea a fost depusă la data de 23 decembrie 2008, iar pentru sumele înscrise în unele facturi fiscale, s-a prescris dreptul de a le solicita, suma pretinsă reducându-se astfel simţitor.

Beneficiile de la agenţi economici, ce se cuvin a fi plătite către petentă, sunt de 590.040,88 RON, nu de 965.139,27 RON.

Un număr de 19 facturi fiscale, cu valoarea totală de 1.615.744,47 sunt prescrise, întrucât au fost emise în perioada septembrie-noiembrie 2005, iar termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 30 noiembrie 2008, cererea fiind introdusă în 23 decembrie 2008.

Experta nu a răspuns legal, motivat şi pertinent următoarelor aspecte; situaţia partizilor de nevoi locale, adică vânzare masei lemnoase către populaţie; valoarea finală conţine TVA care este datorat către bugetul statului, nu către municipiul Braşov; procentul de TVA la data respectivă era de 19%; expertul îşi depăşeşte sarcina şi efectuează calcule care, in accepţiunea sa, ar conduce la actualizarea sumelor; actualizarea contravalorii masei lemnoase - aplicarea unui aşa-zis indice de inflaţie nu este dovedit nici sub aspectul cuantumului, al modului de calcul şi al perioadei de timp; deşi perioada de timp supusă expertizei este 30 august 2005 - 01 septembrie 2006, expertul îşi construieşte întregul capitol pe un text de lege din 2008; fondul de conservare şi regenerare se constituie, conform art. 63 din Legea nr. 26/1996, in vigoare la acea data: "La R.N.P. se constituie un fond de conservare şi regenerarea pădurilor, purtător de dobândă, din următoarele resurse: 20-25% din încasările realizate din valorificarea masei lemnoase pe picior provenita din produse principale şi secundare; la stabilirea cuantumului fondului de drumuri - fondul a fost constituit şi virat către R.N.P. R., care în calitate de ordonator de credite l-a utilizat pentru finanţarea construirii de bunuri proprietate publica a statului, respectiv drumuri forestiere; Ordonanţa nr. 82/2004 a fost abrogată, fără nici o altă precizare din partea legiuitorului; deoarece el a fost utilizat pentru construirea bunurilor proprietate publica a statului, expertul face o interpretare greşită şi consideră că acest fond se datorează către R.P.L.P. K. R.A.; se face referire la o adresa către I.T.R.S.V. Braşov, dar fiind vorba de bani publici, îndreptăţită să lămurească regimul juridic al fondului de drumuri este Curtea de Conturi; aceste concluzii greşite ale expertului atestă că acesta nu a efectuat expertiza, ci doar a preluat concluziile petentei, fără a îl consulta şi pe recurent şi fără a solicita documentele legale care ar fi condus la o expertiză reală; nu a fost respectată definiţia cheltuielilor de exploatare, care include „taxe şi vărsăminte asimilate"; ca atare, atât fondul de conservare şi regenerare, cât şi fondul de drumuri sunt cheltuieli de exploatare; calculele de la obiectivele 2-5 sunt fundamental eronate, a solicitat să se înlăture în totalitate concluziile expertizei: expertiza avea ca scop principal indicarea sumei certe ce se datora, însă după instrumentarea şi administrarea normelor legale în vigoare; expertiza este nelegală, întrucât nu a înlăturat din suma pretinsă de petentă cuantumul fondurilor legale „vărsate" la bugetul de stat.

(II) Recurenta-pârâtă R.N.R. R. a susţinut mai multe critici de nelegalitate şi netemeinicie, redate pe larg în expunerea de motive a cererii.

Analizând cererile de recurs formulate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul pârâtului Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, respectiv va respinge, ca inadmisibil, recursul pârâtei R.N.R. R., pentru următoarele considerente de fapt şi de drept;

(I). Critica referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului-pârât nu poate fi primită, întrucât în circumstanţele cauzei pendinte - s-a reţinut că î ntre data validării cererii de retrocedare a terenului din litigiu, în conformitate cu prevederile legilor fondului funciar, şi data predării acestui teren către reclamantă, administrarea imobilului a fost realizată de pârâta R.N.R. - R., prin Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti, prin Ocolul Experimental S. - sunt pe deplin incidente dispoziţiile legale identificate în etapele procesuale anterioare de instanţele fondului.

Premisa raţionamentului juridic pe aspectul contestat nu poate ignora reglementarea inserată în anexa 1 a Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, conform căreia administrarea pădurilor reprezintă totalitatea activităţilor cu caracter tehnic, economic şi juridic desfăşurate de ocoalele silvice, de structurile de rang superior sau de R.N.R. - R., în scopul asigurării gestionării durabile a pădurilor, cu respectarea regimului silvic (pct. 1).

Dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 1/2000 prescriu în termeni expreşi că pentru suprafeţele de pe care s-a exploatat masă lemnoasă în perioada dintre validarea cererilor de retrocedare şi punerea în posesie a proprietarilor, R.N.R. va acorda acestora beneficiul realizat, după deducerea cheltuielilor de exploatare, şi va suporta cheltuielile de împădurire a suprafeţelor neregenerate.

În acelaşi sens, sunt relevante şi dispoziţiile HG nr. 1105/2003 [art. 1 alin. (3) şi (4)], conform cărora Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti este unitate subordonată R.N.R. - R., având personalitate juridică, cu menţiunea necesară că această prevedere relevantă pentru cauză a fost preluată şi în H.G. nr. 229/2009 (art. 2), adoptată însă după intrarea în vigoare a Legii nr. 46/2008 - Codul silvic.

În raport de aceste dispoziţii legale, instanţele anterioare au ajuns la o concluzie judicioasă, ce se impune a fi păstrată, atâta timp cât exploatarea masei lemnoase s-a făcut de pe acest imobil, aflat în prezent în proprietatea reclamantei, beneficiara directă a sumelor obţinute fiind recurenta-pârâtă, căreia trebuie să i se recunoască legitimarea procesuală pasivă.

Nu i se poate imputa instanţei de apel că ar fi decis, prin dispozitiv, obligarea în solidar a pârâţilor, fără a indica sumele datorate de fiecare dintre aceştia, temeiul în care s-ar datora şi motivele pentru care s-a înlăturat apărarea institutului privind lipsa calităţii procesuale pasive, cât timp expunerea de motive a hotărârii atacate a redat conţinutul normelor legale incidente în cauză, interpretate însă în mod coroborat, în privinţa fiecărei chestiuni de natură procedurală sau de fond reclamată.

Referirea recurentului-pârât la dispoziţiile art. 75-76 din Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic - „art. 75. - Cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică din domeniul silviculturii se realizează prin Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice care se reorganizează, prin hotărâre a Guvernului, în Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice „M.D.", în coordonarea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, ca institut naţional cu personalitate juridică, precum şi prin alte instituţii de drept public şi privat care au ca obiect de activitate cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologica din domeniu; art. 76. - Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice „M.D." poate avea in administrare ocoale silvice şi baze experimentale, potrivit legii, in care se efectuează cercetări in vederea generalizării rezultatelor in practica silvica; art. 77. - Cercetarea ştiinţifica in domeniul silviculturii este finanţata de la bugetul de stat, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura" - nu aduce nici un argument de natură juridică pentru susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive în procesul pendinte, întrucât reorganizarea activităţii unei enităţi juridice nu o exonerează pe aceasta de obligaţiile convenţionale sau legale asumate până la acel moment.

Criticile referitoare la fondul raportului juridic litigios nu pot fi reţinute, întrucât în mare parte se întemeiază pe nemulţumirea acestei părţi faţă de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, referirea la conţinutul anumitor dispoziţii legale fiind strict formală, interpretarea proprie neputând fi luată în considerare în lipsa unor argumente juridice convingătoare.

Instanţele fondului, pe aspectul pretinselor critici ce vizează fondul raportului juridic litigios, au reţinut cu claritate că premisele raportului juridic litigios au fost tranşate anterior promovării procesului de faţă, prin efectul unor hotărâri judecătoreşti irevocabile.

Astfel, p rin Hotărârea Comisiei Judeţene Braşov de aplicare a Legii nr. 247/2005 a fost validată propunerea Comisiei Locale a Municipiului Braşov de aplicare a acestei legi privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere în suprafaţă de 4.237,45 ha, pentru Municipiul Braşov.

Important de reţinut în economia cauzei pendinte este şi faptul că Municipiul Braşov a solicitat, încă din momentul derulării acestui prim proces, sistarea exploatării de masă lemnoasă de pe terenurile acestuia, pe cale de ordonanţă preşedinţială, cererea fiind admisă prin sentinţa civilă nr. 6451 din 01 septembrie 2006, ulterior având loc şi predarea-primirea fizică a terenurilor, conform proceselor-verbale depuse la dosarul cauzei.

Mai mult, s-a reţinut că la data de 22 februarie 2008, a avut loc o întâlnire între reprezentanţii părţilor, având ca obiect semnarea protocolului de predare-primire a terenurilor, ocazie cu care a fost semnată o minută din care rezultă că există un conflict între părţi cu privire la data de la care trebuie acordate sumele de bani prevăzute în protocol, menţionându-se că predarea fizică a suprafeţei prevăzute în Hotărârea nr. 141/2005 s-a făcut în perioada 30 ianuarie 2007 - 08 februarie 2007.

Din conţinutul acestei minute, rezultă poziţia diferită a părţilor cu privire la data de la care se datorează sumele prevăzute în protocol, pârâtele susţinând calcularea acestora de la data comunicării deciziei civile nr. 800/R/28 noiembrie 2006, iar reclamanta, de la data emiterii Hotărârii nr. 141 din 30 august 2005.

Instanţa anterioară, în circumstanţele cauzei pendinte, pe deplin stabilite, a concluzionat în mod judicios că, în ce priveşte fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, acesta se constituie şi este în sarcina administratorului fondului forestier, care până la data predării efective a terenurilor forestiere a fost recurenta-pârâtă (administrator care îl are la dispoziţie în contul său, fiind un fond purtător de dobândă, neimpozabil, deductibil fiscal, având regimul rezervelor fiscale).

În drept, pe aspectul reclamat, în mod corect instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile exprese ale art. 63 ale Legii nr. 26/1996, respectiv dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 46/2008, cadru normativ care configurează natura juridică a fondurilor în discuţie.

Cât priveşte fondul de drumuri, acesta a fost reglementat prin art. 7 al O.G. nr. 82/2004, prevedere ce a fost preluată în art. 5 din Legea nr. 56/2010, fiind la rândul său un fond purtător de dobânzi, sumele rămase disponibile la sfârşitul anului calendaristic fiind reportate în anul următor, cu aceeaşi destinaţie.

În consecinţă, s-a apreciat corect că şi această sumă trebuie restituită proprietarului fondului forestier.

Din interpretarea prevederilor legale mai sus indicate, rezultă că cele două fonduri speciale, respectiv fondul de conservare şi regenerare a pădurilor şi fondul de drumuri nu constituie cheltuieli de exploatare, astfel că în mod corect s-a stabilit că acestea nu pot fi deduse din cuantumul total al prejudiciului suferit de reclamantă.

S-a concluzionat astfel judicios că obligaţia de restituire a sumelor rezultate urmare exploatării masei lemnoase de pe terenurile proprietatea intervenientului şi date în administrarea reclamantei, rezultă din lege, legiuitorul umărind să dea eficienţă principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de aceasta, urmare atitudinii culpabile a pârâţilor.

Pârâţii cunoşteau, aspect necontestat în cauză, că terenurile se aflau în procedura specială de reconstituire a proprietăţii, potrivit legilor fondului funciar, având obligaţia să asigure paza şi protecţia vegetaţiei forestiere de pe terenurile solicitate de foştii proprietari, conform art. 35 din Legea nr. 1/2000, iar nu să procedeze la exploatarea acestora.

Expertiza efectuată în cauză, inclusiv răspunsul la obiecţiunile formulate, nu au făcut altceva decât să calculeze şi să aplice dispoziţiile legale în materie, particularităţilor cauzei pendinte, configurate în mare parte prin înscrisurilor administrate de părţi, inclusiv prin efectul unor hotărâri judecătoreşti irevocabile.

Relevant, în economia cauzei pendinte, este şi faptul că, după depunerea răspunsului la obiecţiunile, nici una dintre pârâte nu a mai formulat alte obiecţiuni.

Critica referitoare la necesitatea existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile, nu poate fi primită, întrucât cuantumul sumei şi data de la care aceasta este datorată constituie chiar obiectul de judecată al cauzei pendinte, ce s-a impus a fi cercetat şi dezlegat.

Nemulţumirile recurentei-pârâte faţă de concluziile raportului de expertiză pot fi cercetate în recurs numai dacă constituie obiectul unor critici pertinente de nelegalitate, în accepţiunea art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - ipoteze concrete de lipsă de temei legal sau de încălcare şi aplicare greşită a legii.

Expertiza efectuată în cauză nu s-a substituit instanţei de judecată, atunci când a concluzionat în privinţa fondului de conservare şi a celui de drumuri, iar instanţa anterioară nu a preluat în mod mecanic concluziile acestei probe, întrucât operaţiunea de administrare şi apreciere a probatoriului, s-a fundamentat pe dispoziţii legale exprese, identificate în mod corect în faţa instanţelor anterioare, al căror conţinut a fost interpretat în mod coroborat.

Toate celelalte critici care exprimă nemulţumirile recurentei-pârâte faţă de modalitatea de efectuare a raportului de expertiză - modul de calcul al sumelor datorate, semnificaţia acestora, modalitatea de evidenţiere a acestora în evidenţele patrimoniale ale părţilor, destinaţia acestora, situaţia vânzărilor către populaţie şi a caracteristicilor masei lemnoase etc. - nu pot fi primite, întrucât constituie critici de netemeinicie ce exced dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.

Critica referitoare la excepţia netimbării acţiunii, nu poate fi primită, întrucât, în cauză, aşa cum corect s-a apreciat, sunt incidente dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 1/2000, republicată, care exceptează de la timbraj acţiunile şi cererile în justiţie, cererile accesorii şi incidentale rezultate din aplicarea Legii nr. 18/1991 şi a Legii nr. 1/2000.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului de a mai solicita unele sume de bani, s-a apreciat corect că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, între părţi derulându-se două procese, unul pornit în anul 2005, care a făcut obiectul Dosarului nr. 12399/2005 al Judecătoriei Braşov, prin care s-a contestat hotărârea Comisiei Judeţene Braşov de validare a propunerii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, iar celălalt pornit în anul 2006, prin care s-a solicitat sistarea exploatării de masă lemnoasă. Aceste cereri de chemare în judecată au avut efectul întreruptiv de prescripţie reglementat în texul de lege mai sus-menţionat.

Criticile referitoare la rata inflaţiei, respectiv la dobânda legală, nu pot fi primite, pentru aceleaşi argumente pe care instanţa anterioară le-a inserat în expunerea de motive a hotărârii - pe lângă dobânda legală, ca daună moratorie, creditorul poate pretinde şi alte daune ce au caracter compensatoriu şi care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanţei datorată inflaţiei, după ce a ajuns la scadenţă; valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferenţa dintre valoarea nominală a creanţei şi valoarea sa reală la data executării; actualizarea în funcţie de rata inflaţiei este fundamentată pe natura şi scopurile diferite ale celor două instituţii, dobânda este preţul lipsei de folosinţă, iar actualizarea cu rata inflaţiei urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiei băneşti.

(II) Recursul pârâtei R.N.R. R. va fi respins ca inadmisibil, pentru următoarele considerente de fapt şi de drept:

În drept, recursul este o cale extraordinară de atac iar soarta sa depinde, în primul rând, de necesitatea respectării principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac. Acest principiu impune ca părţile din litigiu să exercite căile de atac în ordinea instituită de legiuitor, ştiut fiind că partea care nu a declarat apel nu are deschisă calea de atac a recursului.

În speţa supusă analizei, pârâta R.N.R. R. nu a declarat apel, sancţiunea decurgând din această pasivitate în exercitarea drepturilor procedurale, fiind neechivocă.

Aşa fiind, pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, pe temiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul pârâtului Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, şi, ca inadmisibil, recursul pârâtei R.N.R. R.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS) împotriva deciziei nr. 71/Ap din 17 mai 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta R.N.R. R. împotriva aceleiaşi decizii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 6769/2012. Civil. Desene şi modele...		ICCJ. Decizia nr. 6763/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... →

ICCJ. Decizia nr. 6764/2012. Civil. Pretenţii. Recurs

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6764/2012. Civil. Pretenţii. Recurs