ICCJ. Decizia nr. 6772/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6772/2012
Dosar nr. 2674/109/2007*
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin decizia nr. 8 din data de 7 februarie 2012, a respins ca nefondat, apelul formulat de reclamanţii N.E., N.C. şi R.A., împotriva sentinţei civile nr. 158 din 01 iulie 2008 pronunţate de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 2674/109/2007, intimate fiind pârâtele Primăria Piteşti, Primăria Comunei B. şi Comuna B. prin Primar.
Pentru a dispune în acest sens, Curtea a reţinut următoarele:
A fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş contestaţia formulată împotriva dispoziţiei nr. D1./2007 de către N.E., N.C. şi R.A. în contradictoriu cu pârâtele Primăria Piteşti, Primăria Comunei B. şi Comuna B. prin primar, prin care s-a solicitat să fie obligate pârâtele să procedeze la întocmirea actelor pentru retrocedarea pe vechiul amplasament a terenului de 4200 mp. situat în Piteşti, str. S. şi a terenului de 117 mp. situat în Piteşti, str. P.I.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că cele două terenuri aparţinând autorilor lor, au fost preluate în mod abuziv de stat şi că primul teren este numai parţial ocupat de construcţii, însă cea mai mare parte este liberă, reprezentând curtea excesivă a Spitalului Judeţean Argeş şi parcarea acestei instituţii.
Prin sentinţa civilă nr. 158 din 01 iulie 2008 a fost respinsă acţiunea.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că suprafaţa de 117 mp din Str. P.I., a fost solicitată direct în faţa instanţei, fără ca reclamanţii să parcurgă procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi după expirarea termenului legal.
Referitor la cea de-a doua suprafaţă, s-a reţinut că pentru aceasta reclamanţii au solicitat prin notificarea nr. N1./2001 adresată Primăriei Municipiului Piteşti despăgubiri, însă cererea a fost respinsă prin dispoziţia nr. D1. din 12 iunie 2007, cu motivarea că terenul a făcut obiectul legii fondului funciar, pentru acesta Comisia Locală de Fond Funciar a comunei B. propunând acordarea de despăgubiri.
A mai reţinut tribunalul că adeverinţa nr. A1. din 31 august 2001 atestă faptul că autorul N.P. figurează la rolul agricol cu suprafaţa de 7600 mp., care a fost reconstituită reclamanţilor în temeiul Legii nr. 18/1991. Aceştia au fost puşi în posesie cu suprafaţa de 3393 mp., conform titlului de proprietate nr. P1. din 31 ianuarie 2006, iar pentru diferenţa de 4207 mp. Primăria B. a propus acordarea de despăgubiri băneşti, propunerea fiind validată prin Hotărârea nr. 949/2003 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş, anexa 39, poziţia 33. Hotărârea nr. 393 din 25 octombrie 2007 a aceleaşi comisii a desfiinţat poziţia 33 din Anexa 39 a Hotărârii nr. 949/2003, trecându-i pe reclamanţi în anexa 49 poziţia 33, în vederea punerii în posesie cu teren fizic de la A.D.S.
În fine, tribunalul a mai reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada titlului cu care a fost preluat terenul de 4207 mp. în proprietatea statului şi că nu s-a putut stabili de către instanţă nici destinaţia şi situaţia juridică a terenului la datele de 01 ianuarie 1990 şi respectiv 14 februarie 2001, pentru a se putea aprecia asupra incidenţei dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 (deşi încuviinţată proba cu expertiză tehnică, reclamanţii au renunţat ulterior la administrarea acesteia).
Concluzionând că pe baza probelor administrate nu s-a putut stabili dacă terenul în suprafaţă de 4207 mp. intră sau nu sub incidenţa Legii nr. 10/2001, care are caracter de complinire în raport cu legile fondului funciar, tribunalul a respins acţiunea.
Prin decizia civilă nr. 40/A din 02 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti a fost admis apelul reclamanţilor şi a fost schimbată sentinţa, în sensul că a fost admisă contestaţia şi s-a dispus anularea dispoziţiei nr. D1./2007 şi atribuirea către reclamanţi a terenului de 3690 mp., identificat în expertiza tehnică, anexa 3, delimitat de punctele 20-9-10-11-12-13-14-25-15-16-17-18-19, prin compensare în echivalent, pentru diferenţa până la 4210 mp. dispunându-se acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent conform Legii nr. 247/2005.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că greşit s-a apreciat de către tribunal că sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, cu toate că, aşa cum rezultă din art. 1 alin. (1) al Legii nr. 10/2001 şi din normele metodologice de aplicare a actului normativ, sfera de aplicare a legii speciale vizează şi terenurile din intravilanul localităţilor care până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001) nu au fost restituite persoanelor îndreptăţite. Or, în speţă, până la momentul judecării apelului, reclamanţii nu au obţinut o reparaţie efectivă în baza legii fondului funciar în condiţiile în care Hotărârea Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş nr. 540/2008 nu a fost pusă în executare.
A mai reţinut instanţa de apel, pe baza expertizelor întocmite în apel, că terenul de 4207 mp. este în cea mai mare parte teren aferent absolut indispensabil Spitalului Judeţean Argeş, restul fiind ocupat de blocuri şi de căile de acces către acestea. Însă în vecinătatea terenului în litigiu de 4210 mp. se află o suprafaţă de 3690 mp. ce nu reprezintă teren aferent spitalului, ci spaţiu verde, neafectat de construcţii sau detalii de sistematizare şi care poate fi atribuit în compensare reclamanţilor.
Pentru diferenţa de teren de la 3690 mp. la 4210 mp., curtea de apel a apreciat că pot fi acordate numai măsuri reparatorii prin echivalent. Reclamanţii solicitaseră ca această diferenţă să le fie atribuită din terenul aferent Bisericii S.P. (situată lângă Spitalul Judeţean Argeş), însă Curtea a considerat că terenul aparţine în proprietate Consiliul Judeţean Argeş (care a atribuit terenul în folosinţă gratuit Eparhiei Argeşului şi Muscelului în vederea construirii bisericii) şi că nu se află la dispoziţia unităţii deţinătoare, astfel că nu le poate fi atribuit acestora.
Recursurile formulate de reclamanţi şi de pârâta Primăria Municipiului Piteşti au fost admise prin decizia nr. 4055 din 13 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost casată decizia recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe de apel.
Instanţa de recurs a constatat că este necesară administrarea de probe noi pentru determinarea situaţiei juridice a imobilului, pentru a se analiza incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, iar în cadrul acesteia aplicabilitatea prevederilor art. 11 alin. (3), că trebuie administrate probe pentru a se lămuri dacă reclamanţii nu au beneficiat de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 18/1991 (spre a se evita obţinerea unei duble despăgubiri) şi pentru a se verifica dacă nu este posibilă obţinerea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 18/1991, având în vedere că aceştia au obţinut deja recunoaşterea drepturilor lor pe calea legii fondului funciar.
Totodată, Înalta Curte a dispus să se verifice pentru terenul solicitat de reclamanţi şi pentru terenul de 3.690 mp. acordat de instanţa de apel, dacă sunt libere, dacă pot fi restituite în natură şi de cine sunt deţinute. Referitor la deţinerea terenului de către Consiliul Judeţean Argeş, invocată în recurs de către primărie, instanţele nu au lămurit cine este actualul deţinător al terenului, pe care se pare că s-ar afla Spitalul Judeţean Argeş şi două blocuri, sens în care se vor avea în vedere dispoziţiile art. II, pct. 2 al anexei nr. 1 la Legea nr. 213/1998, care prevăd că spitalele judeţene alcătuiesc domeniul public judeţean (dacă nu se dovedeşte declararea termenului de uz sau interes public naţional sau local).
În fine, instanţa de recurs a observat că dispoziţia contestată de reclamanţi a fost dată în contradictoriu cu toţi moştenitorii defunctului N.P., care au formulat notificare, iar la judecarea contestaţiei au fost citaţi numai contestatorii, nu şi ceilalţi moştenitori, N.I. şi G.L., aspect ce urmează a fi pus în discuţia părţilor cu ocazia rejudecării.
La rejudecarea cauzei în apel s-au reţinut următoarele,cu referire şi la îndrumările date de instanţa de recurs:
Terenul în litigiu a aparţinut lui N.P. care a avut ca moştenitori pe cei trei fii N.I., G.L. şi P.N., acesta din urmă fiind în prezent decedat şi avându-i ca moştenitori pe cei trei reclamanţi N.E., N.C. şi R.A.
Notificarea din anul 2001 a fost formulată de N.I., G.L. şi P.N., însă până la soluţionarea notificării acesta din urmă a decedat, astfel că în dispoziţia nr. D1. din 12 iulie 2007 ce face obiectul prezentului litigiu au fost menţionaţi N.I., G.L. şi moştenitorii lui P.N., respectiv ceilalţi trei reclamanţi.
Dispoziţia nr. D1./2007 a fost atacată numai de către cei trei reclamanţi, nu şi de către ceilalţi doi moştenitori ai lui N.P.
Faţă de îndrumările date prin decizia Înaltei Curţi, în rejudecare, la termenul de judecată din data de 29 noiembrie 2011, instanţa a pus în discuţia părţilor o eventuală lărgire a cadrului procesual, însă reclamanţii prin apărător au arătat că nu înţeleg să extindă cadrul procesual prin chemarea în judecată şi a altor persoane.
Referitor la fondul cauzei, s-au reţinut următoarele:
Aşa cum rezultă din adeverinţa nr. A1. din 31 august 2011, autorul N.P. a deţinut rol agricol în Piteşti până în anul 1962, fiind înscris cu 7200 mp. teren arabil şi 400 mp. curţi-clădiri, în total 7600 mp.
Terenul în litigiu, situat în str. S., a fost înscris în C.A.P. B., iar prin decizia nr. 1/1970, emisă în baza decretului de expropriere nr. E1./1969, el a trecut de la C.A.P. B. în proprietatea statului şi în administrarea Consiliului Popular al Municipiului Piteşti.
Întrucât terenul deţinut de autorul N.P. a fost înscris în C.A.P., cei trei fii ai săi l-au solicitat în temeiul Legii nr. 18/1991. Ei au fost validaţi cu suprafaţa de 7600 mp. prin Hotărârea Comisiei Judeţene Argeş de Fond Funciar nr. 105 din 28 octombrie 1991, anexa 3, acest aspect fiind atestat şi de adeverinţa nr. A2. din 19 noiembrie 1991.
După această validare, moştenitorii lui N.P. au primit fizic o suprafaţă de 3392 mp., conform titlului de proprietate nr. P1. din 31 ianuarie 1996, ceea ce înseamnă că a rămas nerestituită o suprafaţă de 4208 mp.
La data de 06 noiembrie 2001 P.N., N.I. şi G.L. au formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, notificarea nr. 2345, prin care au solicitat despăgubiri băneşti pentru diferenţa de 4207 mp., arătând că din suprafaţa de 7600 mp. validată au primit numai 3 parcele totalizând 3393 mp.
Aceleaşi aspecte au fost reiterate prin cererea nr. 37707 din 06 septembrie 2005, solicitanţii făcând referire de data aceasta la o despăgubire în natură sau bănească.
În cele două solicitări moştenitorii lui N.P. au recunoscut că au urmat procedura reglementată de legea fondului funciar şi că au fost validaţi cu suprafaţa de 7600 mp. deţinută de autorul lor, nemulţumirea lor fiind legală de faptul că nu au primit după validare decât o suprafaţă de 3393 mp., nu şi diferenţa.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa actului normativ terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.
Prin procedura urmată de cei trei moştenitori ai autorului N.P. în baza legilor fondului funciar, aşa cum s-a arătat mai sus, aceştia au solicitat şi au fost validaţi cu suprafaţa de 7600 mp. teren, din care au primit, cu titlu de proprietate, suprafaţa de 3392 mp.
În ceea ce priveşte diferenţa de 4208 mp., prin Hotărârea nr. 49 din 15 mai 2003 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş a fost validată, printre altele, anexa nr. 39 referitoare la acordarea de despăgubiri pentru diferenţa de teren neretrocedată, la poziţia 33 din această anexă regăsindu-se şi moştenitorii lui N.P. pentru suprafaţa de 4210 mp.
Ulterior, anexa 39 poziţia 33 a fost desfiinţată prin Hotărârea nr. 393 din 25 octombrie 2007, iar cei trei moştenitori au fost validaţi în anexa 49 poziţia 39 a acestei hotărâri, fiind propuşi pentru restituire în natură a terenului de la I.C.D.P. M.
Pe parcursul prezentului proces, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş a emis Hotărârea nr. 540 din 22 aprilie 2008 prin care, constatându-se că suprafaţa deţinută de I.C.D.P. M. este insuficientă (ceea ce ar duce la o diminuare a suprafeţelor cuvenite), s-a dispus ca atribuirea de teren fizic să se facă în cadrul I.N.C.D.B.H. Ş.
Din notele de şedinţă formulate de Primăria comunei B. în rejudecarea apelului rezultă că până în prezent terenul nu a fost preluat de la I.N.C.D.B.H. Ş., deoarece o parte dintre persoanele îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate nu sunt de acord cu acest amplasament situat în extravilanul Oraşului Ş., punct V.
În luna noiembrie 2011 (când dosarul se afla în rejudecare în apel) Primăria Comunei B. a solicitat I.N.C.D.B.H. Ş. să amâne cu o lună demersurile de preluare a suprafeţei necesare, faţă de refuzul dat de unele dintre persoanele vizate şi faţă de neexprimarea niciunui punct de vedere de către alte persoane (al doilea dosar de apel).
În aceste condiţii, până în prezent reclamanţii nu au primit fizic diferenţa de teren de 4208 mp.
Acest aspect nu poate duce însă la concluzia că nu s-ar fi urmat procedura specială instituită de Legea fondului funciar.
Aşa cum s-a arătat, moştenitorii autorului N.P. au fost validaţi cu întreaga suprafaţă deţinută de autorul său, iar pentru suprafaţa de 4208 mp. se află în prezent în posesia unei hotărâri a comisiei judeţene de fond funciar prin care au fost validaţi cu teren în natură ce urmează a fi preluat de la I.N.C.D.B.H. Ş., după ce anterior mai fuseseră validaţi prin alte două hotărâri, în anul 2003 pentru acordarea de despăgubiri, iar în anul 2005 pentru acordarea de teren fizic pe raza comunei M.
Reclamanţii nu au contestat niciuna dintre cele trei hotărâri ale Comisiei judeţene arătate mai sus, astfel că ele îşi produc efectele.
De altfel, chiar în motivele de apel reclamanţii au recunoscut că au urmat procedura specială instituită de Legea nr. 18/1991 şi nu au pretins nicio clipă că dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu le-ar fi aplicabile, deşi hotărârea instanţei de fond a avut în vedere tocmai acest aspect.
În concluzie, Curtea a constatat că, în raport de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, terenul în litigiu, de 4208 mp., nu face obiectul acestei legi, în condiţiile în care reclamanţii au uzat de procedura specială a Legii nr. 18/1991, o soluţie contrară ducând la o dublă despăgubire.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii N.E., N.C. şi R.A. criticând-o pentru următoarele motive:
1. În mod nelegal s-a apreciat de către instanţa faptul că sunt beneficiarii unei reconstituiri a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 şi că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Prin notificare s-a solicitat, în conformitate cu Legea nr. 10/2011, suprafaţa de 4.207 mp rămasă de restituit din proprietatea N.P., iar existenta acestui teren nu a fost contestată de nimeni.
Iniţial s-a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pe Legea nr. 18/1991. S-a reconstituit dreptul de proprietate în anul 1991 pentru 0,76 ha teren, prin H.C.J.J. Fond Funciar Argeş nr. 105/1991, iar în prezent procedura nu este finalizată.
Împrejurarea că s-a obţinut o hotărâre în anul 1991 nu are niciun fel de relevanţă, reconstituirea fiind una pur formală, scriptică, până în prezent neprimind nici teren şi nici despăgubiri.
Toate acestea nu exclud de la aplicare Legea nr. 10/2001, care asigură reparaţii pentru imobile al căror regim juridic nu a fost reglementat de legea fondului funciar, în acest sens fiind şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2512 din 21 martie 2007.
Ipoteza textului art. 8 din Legea nr. 10/2001 este aceea în care imobilele, prin regimul lor juridic, făceau posibilă reparaţia în temeiul legilor fondului funciar, nu şi în aceea în care s-ar fi formulat o simplă solicitare în temeiul acelor legi.
Hotărârea nr. 105/1991 s-a modificat prin Hotărârea nr. 949/2003 contestatorii sunt propuşi pe anexa de despăgubiri, iar aceasta din urmă s-a modificat prin Hotărârea nr. 397/2007, fiind propuşi să primească teren fizic pe raza comunei M., cu motivarea că nu există teren fizic în Piteşti. La fond există răspunsul la interogatoriu luat Comisiei, care arată că nu poate preciza când vor primi contestatorii teren la M.
Prin Hotărârea nr. 540/2008 a aceleiaşi Comisii de fond funciar B., se schimbă amplasamentul terenului de la M. la Ş., pentru ca I.N.C.D.B.H. Ş. să comunice că nu deţine teren.
Terenul din strada Schitului face obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, este intravilan, expropriat pentru utilitate publică - pentru construcţia Spitalului judetean construcţie, care nu afectează în prezent terenul, impunându-se astfel restituirea lui în natură, în raport de disp. art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Expertul C.P., care a efectuat lucrarea de expertiză cu ocazia primei judecări a apelului, a concluzionat că suprafaţa de 3690 mp excede unei utilizări normale a Spitalului judeţean, că nu este spaţiu verde, aşa cum s-a susţinut de către Primăria Piteşti. Există la dosar planşe foto că terenul nu este spaţiu verde, destinat recreerii bolnavilor.
El nu este inventariat ca atare în Registrul special de inventar al spaţiilor verzi, conform Legii nr. 313/2009, aşa cum chiar Primăria Piteşti a depus relaţii la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Spitalele judeţene fac parte din domeniul public judeţean, însă nu au solicitat clădirea spitalului judeţean.
2. Nu s-au analizat prevederile art. 6.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Astfel, nu prezintă relevanţă afectatiunea juridică actuală a imobilului solicitat şi se poate restitui în natură un bun calificat ca bun proprietate publică, în această materie fiind fără relevanţă calificările date de Legea nr. 213/1998.
Terenul face obiectul Legii nr. 10/2001, este teren expropriat, liber de construcţii. El a fost inventariat în domeniul public în anul 2002, după apariţia Legii nr. 10/2001 şi după formularea cererii de restituire a terenului de către contestatori. La data de 19 decembrie 2007 terenul se concesionează unei biserici şi se încheie un protocol de predare-primire datând februarie 2008 adică în timpul judecării procesului - acţiunea fiind promovată la data de 24 septembrie 2007. I se atribuie bisericii 2625,69 mp în condiţiile în care biserica, ca şi construcţie, ocupa 136 mp, 877 mp ar reprezenta spaţiu verde, iar 1299 spaţiu de siguranţă, o suprafaţa care ar fi mare indiferent la ce construcţie se raportează.
Nu are nici o relevantă cine este deţinătorul actual al terenului, ci cine era la momentul apariţiei legii şi al formulării notificării, iar acesta era Primăria Piteşti, care avea obligaţia de emitere a dispoziţiei.
Pentru aceste considerente au solicitat în recurs, în principal, să li se atribuie în natură 2412 mp din terenul ce excede unei utilizări normale a bisericii şi care constituie fostul amplasament, aşa cum a fost identificat de expert - iar diferenţa, respectiv 1798 mp, să le fie atribuiţi în imediata vecinătate, din terenul aflat în folosinţa Spitalului judeţean, din corpul de teren de 3690 mp. În subsidiar, au solicitat restituirea în natură a celor 3690 mp, identificaţi de expert, iar diferenţa pana la 4210 mp, respectiv 520 mp, din terenul folosit de biserică.
3. Nu se mai analizează nici unul dintre motivele pentru care cauza a fost trimisa spre rejudecare.
Au mai formulat cerere de recurs N.I. şi G.L.
Intimata Primăria Municipiului Piteşti a formulat întâmpinare, prin care: s-a invocat inadmisibilitatea recursului formulat de N.I. şi G.L. cu motivarea că aceştia nu au fost părţi în cauză; s-a invocat nulitatea recursului declarat de reclamanţi pentru neîncadrarea în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.; s-a arătat pe fondul cauzei şi că moştenitorilor foştilor proprietari li s-au făcut propuneri de acordare de teren în compensare, care au fost acceptate.
Înalta Curte constată că nu este fondată excepţia inadmisibilităţii recursului declarat N.I. şi G.L.
Prin recursul formulat se reclamă că instanţa de apel: nu a repus cauza pe rol pentru discutarea cererii de intervenţie în interes propriu, depusă după luarea dosarului, deşi anterior nu li încuviinţat cererea de a fi lăsat dosarul la o nouă strigare pentru că apărătorul lor nu era în sală; instanţa nu s-a pronunţat în niciun fel asupra cererii pe care au formulat-o, iar toate aspectele care i-au împiedicat să o formuleze în timpul procesului nu sunt reţinute în decizie.
Deşi nu au dobândit calitatea de parte, urmare admiterii unei cereri de intervenţie, care să le permită exercitarea căii de atac în această calitate, recurenţii pot formula calea de atac a recursului, prin care pot invoca aspecte procedurale privind modul de dispunere în primirea/admisibilitatea cererii- în speţă reclamându-se nepronunţarea asupra acesteia şi neconsemnarea poziţiei avută în faţa instanţei.
Recursul formulat de reclamanţi, ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., ceea ce face să nu se primească nulitatea invocată, este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:
Se susţine în recurs că împrejurarea că s-a obţinut o hotărâre în temeiul Legii nr. 18/1991 nu are niciun fel de relevanţă, reconstituirea fiind una pur formală, scriptică, până în prezent neprimind nici teren şi nici despăgubiri.
Totodată, se susţine că ipoteza textului art. 8 din Legea nr. 10/2001 este aceea în care imobilele făceau posibilă reparaţia în temeiul legilor fondului funciar, nu şi în aceea în care s-ar fi formulat o simplă solicitare în temeiul acelor legi.
Se constată că prin cererea de recurs se invocă practic faptul că nu s-a primit în temeiul Legii nr. 18/1991 nici teren şi nici o altă formă de despăgubire, iar pentru sublinierea imposibilităţii realizării în acest fel a dreptului se susţine că prin Hotărârea nr. 540/2008 a Comisiei de fond funciar B. se schimbă amplasamentul terenului de la M. la Ş., pentru ca I.N.C.D.B.H. Ş. să comunice că nu deţine teren.
Numai că Hotărârea de Lege nr. 18/1991 menţionată este emisă de Comisia judeţeană de fond funciar, iar relativ la I.N.C.D.B.H. Ş., situaţia este diferită - după cum rezultă din constatările de fapt ale instanţei de apel.
Astfel, necontestându-se dreptul de pe urma autorului, se reţin următoarele:
Primăria comunei B., în rejudecarea apelului, a comunicat că până în prezent terenul nu a fost preluat de la I.N.C.D.B.H. Ş., deoarece o parte dintre persoanele îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate nu sunt de acord cu acest amplasament situat în extravilanul Oraşului Ş., punct V.
Totodată, în luna noiembrie 2011 (când dosarul se afla în rejudecare în apel) Primăria Comunei B. a solicitat I.N.C.D.B.H. Ş. să amâne cu o lună demersurile de preluare a suprafeţei necesare, faţă de refuzul dat de unele dintre persoanele vizate şi faţă de neexprimarea niciunui punct de vedere de către alte persoane.
Acestea sunt motivele pentru care până în prezent reclamanţii nu au primit fizic diferenţa de teren de 4208 mp şi nu pentru că I.N.C.D.B.H. Ş. nu deţine teren.
În condiţiile în care nu se poate discuta despre o imposibilitate, datorată lipsei de teren, de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, iar prin cererea de recurs nu s-a exprimat nemulţumirea faţă de terenurile delimitate în acest sens de I.N.C.D.B.H. Ş. şi Comisia locală de fond funciar a comunei B., se constată că cele susţinute de reclamanţi în recurs sub acest aspect nu corespund realităţii.
Prin urmare, reclamanţii - recurenţi deţin hotărâri emise în temeiul Legii nr. 18/1991 - necontestate şi există teren efectiv de atribuire în temeiul acestora - contrar celor susţinute în acest sens în prezentul dosar pentru a justifica apelarea la dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
În aceste condiţii, s-a respectat îndrumarea dată de instanţa de recurs de a se verifica dacă nu este posibilă obţinerea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 18/1991, având în vedere că persoanele care au formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001 au obţinut deja recunoaşterea drepturilor lor pe calea legii fondului funciar - prin aceeaşi decizie subliniindu-se evitarea unei duble despăgubiri.
Nu se mai impune astfel analiza cauzei şi din perspectiva criticilor vizând Legea nr. 10/2001.
Constatând, prin urmare, caracterul nefondat al recursului declarat de reclamanţi, Înalta Curte urmează să facă aplicarea şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi să dispună în consecinţă.
Recursul formulat de recurenţii N.I. şi G.L. împotriva aceleiaşi decizii este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:
Reclamanţii au declarat în faţa instanţei de apel, la rejudecare, că nu înţeleg să extindă cadrul procesual prin chemarea în judecată şi a altor persoane.
Pe cererea de intervenţie în interes propriu depusă în instanţa este menţiunea primirii după terminarea şedinţei, fără ca în decizie să se reţină vreo poziţie a recurenţilor în timpul şedinţei şi fără ca hotărârea să fie îndreptată în condiţiile art. 281 C. proc. civ.
Cu toate acestea, în decizia de apel nu se face referire în niciun fel la această cerere şi la motivul pentru care nu este avută în vedere, aspect care s-ar putea discuta din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Totuşi, în condiţiile în care reclamanţii au o poziţie evidentă de a nu fi de acord cu primirea acestei cereri în dosar, după cum rezultă din practicaua prezentei decizii, intervenţia în interes propriu nu putea fi oricum primită de instanţa de apel. Aceasta întrucât art. 50 alin. final C. proc. civ. prevede că intervenţia în interes propriu se poate face şi în instanţa de apel, cu învoirea părţilor.
În considerarea acestor argumente urmează să se dispună respingerea şi a acestui recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţiile inadmisibilităţii recursului declarat de N.I. şi G.L. şi a nulităţii recursului declarat de reclamanţii N.E., N.C. şi R.A. invocate de intimata pârâtă Primăria Municipiului Piteşti.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii N.E., N.C. şi R.A. împotriva deciziei nr. 8 din data de 7 februarie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii N.I. şi G.L. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6625/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6776/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
