ICCJ. Decizia nr. 6770/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6770/2012
Dosar nr. 2531/63/2007*
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2012
Deliberând în condiţiile art. 260 C. proc. civ. asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:
1. Cadrul procesual
Prin cererea formulată la 25 mai 2005, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Craiova, reclamanta SC Q.I. SRL a contestat hotărârea nr. 5 din 4 mai 2005 a Comisiei pentru soluţionarea întâmpinărilor depuse de proprietarii afectaţi de realizarea obiectivului „Deschidere, aliniere şi lărgire a străzii A.I.C. din municipiul Craiova” şi a solicitat modificarea acesteia în sensul acceptării întâmpinării nr. 210 din 1 aprilie 2005.
Oferta făcută reclamantei de Consiliul Local Craiova în temeiul Legii nr. 33/1994 conform art. 13, pentru suma de 1.934.820.000 ROL, printr-o notificare emisă la 15 februarie 2005 nu a fost acceptată de reclamantă care a formulat o întâmpinare în care a arătat că suma este sub valoarea celor două componente ale despăgubirii şi anume valoarea de piaţă a imobilului şi prejudiciul suferit ca urmare a măsurii exproprierii. Reclamanta prin întâmpinare a estimat valoarea reală a imobilului şi terenului la 6.300.000.000 ROL iar prejudiciul adus la 11.285.000.000 ROL.
Plângerea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 544/2004.
În cuprinsul hotărârii s-a menţionat că prin întâmpinarea nr. 210 din 1 iunie 2005 la notificarea nr. N1. din 15 februarie 2005, SC Q.I. SRL, în întâmpinare s-au precizat şi prejudiciile aduse altor persoane îndreptăţite şi anume: SC F.S. SRL şi SC I.I. SRL, fiecare cu un prejudiciu de 10.555.000.000 ROL.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 499 din 24 noiembrie 2005 a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei.
S-a reţinut că deşi nu a fost formulată o contestaţie explicită şi împotriva hotărârii Consiliului Judeţean Dolj de declarare a utilităţii publice, din motivarea acţiunii a rezultat că se contestă şi modul în care s-a făcut declaraţia de utilitate publică (art. 7 din Legea nr. 54/2004).
Controlul declarării de utilitate publică nu poate fi decât unul de legalitate şi în speţă s-a constatat că au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 33/1994, în sensul că declararea se face fără consultarea proprietarului şi nu se comunică acestuia, ci se aduce la cunoştinţă publică, informare care în cauză s-a făcut prin publicarea în presa locală.
Cât priveşte nemulţumirile legate de cuantumul despăgubirilor (exprimate în întâmpinare şi în cererea adresată instanţei) s-a stabilit că acestea vor putea fi rezolvate în etapa judiciară a exproprierii, de către instanţa civilă, situaţie în care dacă părţile nu se înţeleg în privinţa despăgubirilor, legea prevede obligativitatea numirii unei comisii de experţi care să calculeze cuantumul despăgubirilor în raport de criteriile stabilite de Legea nr. 33/1994.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 4204 din 28 noiembrie 2006 a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Dolj, secţia civilă.
S-a reţinut că în materie de expropriere, competenţele instanţei de contencios administrativ sunt clar stabilite de Legea nr. 33/1994 şi vizează numai legalitatea măsurilor premergătoare exproprierii soluţionate cererilor de expropriere şi stabilirea cuantumului despăgubirilor, dacă părţile nu se înţeleg, fiind dată în competenţa instanţelor de drept civil, respectiv tribunalului în raza căruia este situat imobilul propus spre expropriere.
S-a observat că potrivit art. 20 din Legea nr. 33/1994 este stabilită competenţa materială în favoarea curţii de apel numai pentru soluţionarea în condiţiile legii contenciosului administrativ, a contestaţiilor împotriva hotărârii comisiei prin care şi noile propuneri ale expropriatului au fost respinse.
În speţă s-a constatat că întâmpinarea reclamantei a vizat numai cuantumul despăgubirilor şi a fost soluţionată prin Hotărârea nr. 5 din 24 martie 2005, contestată în cauză şi nu alte aspecte de nelegalitate.
2. Instanţa de fond
Tribunalul Dolj, secţia civilă, primind la 2 februarie 2007, cauza spre rejudecare, a soluţionat-o prin sentinţa civilă nr. 249 din 26 iunie 2009, pronunţându-se totodată şi asupra cererilor formulate în această fază procesuală cu privire la alte trei părţi introduse în cauză în calitate de interveniente.
Acţiunea a fost admisă în parte şi a fost obligată Primăria Municipiului Craiova să plătească reclamantei suma de 1.199.880,97 ROL reprezentând despăgubiri în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994 pentru imobilul expropriat din Str. A.I.C. Craiova.
Ccerere de intervenţie principală, formulată la 14 iunie 2007 de SC M.C. SRL, prin care a solicitat obligarea Primăriei Craiova la plata prejudiciului încercat de aceasta ca urmare a exproprierii imobilului pe care îl folosea în baza unui contract de închiriere (nr. 668 din 12 aprilie 2003), a fost respinsă ca nefondată.
A fost de asemenea respinsă ca nefondată şi cererea formulată de reclamantă, la 23 martie 2007, de chemare în judecată şi a intervenientelor SC F.S. SRL şi SC I.I. SRL (societăţi care au încheiat cu reclamanta contracte de închiriere pentru anumite părţi din imobilul obiect al exproprierii), societăţi care au fost introduse în cauză ca interveniente forţate.
În motivarea soluţiei s-au reţinut în esenţă următoarele:
Reclamanta este proprietara imobilului pentru care au fost iniţiate măsuri administrative în vederea exproprierii pentru realizarea obiectivului „Deschidere, aliniere şi lărgire a străzii A.I.C. din Municipiul Craiova”.
S-a reţinut din raportul de expertiză că reclamanta este îndreptăţită să primească de la expropriator drept despăgubire suma totală de 1.199.880,97 RON compusă din 621.914,47 RON valoarea terenului în suprafaţă de 77,75 m2 (valoare necontestată); 341.759 RON - valoarea construcţiei supuse exproprierii (necontestată) şi respectiv 236.207,50 RON - valoarea prejudiciului suferit de reclamantă ca pierdere financiară, urmare a întreruperii activităţii pe o perioadă de 6 luni, necesară pentru reluarea afacerii într-o altă clădire.
S-a reţinut, conform raportului de expertiză că pierderea financiară se poate calcula numai în raport de venitul net înregistrat de societatea reclamantă (în valoare de 472.415 ROL pe an), potrivit metodei capitalizării veniturilor, şi nu prin raportare la activul net care cuprinde toate bunurile şi valorile deţinute de societate (potrivit opiniei separate exprimate de unul din cei trei experţi.
S-a mai reţinut din expertiză că perioada de 6 luni este suficientă pentru reluarea activităţii societăţii reclamante, perioada de 2 ani invocată de reclamantă fiind apreciată exagerat de mare.
Instanţa nu a reţinut din raportul de expertiză celelalte valori, întrucât pretenţiile reclamantei, cu privire la acestea, nu au fost susţinute de dovezi şi nu se încadrează în daunele la care se referă art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Cererile intervenientei principale SC M.C. SRL şi cererea reclamantei împotriva intervenientelor forţate au fost considerate neîntemeiate deoarece conform art. 1423 şi 1432 C. civ. contractele de închiriere încheiate de interveniente cu reclamanta încetează de drept la data exproprierii deoarece în înţelesul prevederilor menţionate exproprierea este asimilată cu pieirea fortuită a bunului astfel încât nu se pune problema ca intervenientele să sufere vreun prejudiciu iar partea culpabilă să fie obligată la daune interese.
3. Instanţa de apel
Curtea de Apel Craiova prin decizia civilă nr. 346 din 17 decembrie 2009 a admis apelul pârâţilor Primăria Municipiului Craiova - Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor depuse de proprietarii afectaţi de realizarea obiectivului şi Primarul Municipiului Craiova. A fost schimbată în parte sentinţa civilă nr. 249 din 26 iunie 2009 în sensul că a fost stabilită valoarea despăgubirilor la suma de 882.686,97 RON.
Au fost respinse apelurile reclamantei şi intervenientelor SC I.I. SRL şi SC M.C. SRL, fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
Această decizie a fost casată prin decizia nr. 6337 din 25 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauza fiind trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.
S-a constatat că limitele desfăşurării procesului civil au fost stabilite prin decizia civilă nr. 4204 din 21 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - în sensul că litigiul priveşte greşita stabilire a cuantumului despăgubirilor oferite şi nu alte aspecte de nelegalitate a măsurilor premergătoare exproprierilor.
S-a mai constatat că recurentele nu au încadrat în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. motivele invocate, astfel încât au fost analizate numai motivele de nelegalitate care pot fi încadrate în textul menţionat.
Astfel, s-a constatat că expertiza a fost efectuată cu încălcarea art. 25 din Legea nr. 3371994 instanţa numind trei experţi deşi textul prevede un singur expert al instanţei, ceilalţi doi fiind desemnaţi de părţi.
S-a dispus refacerea raportului de expertiză cu luarea în consideraţia a art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994 (compunerea comisiei de expertiză şi stabilirea despăgubirilor în funcţie de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativă respectivă la data întocmirii raportului de expertiză precum şi daunele aduse proprietarului sau alte persoane îndreptăţite luând în consideraţie şi dovezile aduse de aceştia.
Curtea de Apel Craiova primind cauza spre rejudecare a pronunţat decizia civilă nr. 384 din 14 decembrie 2011.
A fost admis apelul pârâţilor Primarul Municipiului Craiova şi Primăria Municipiului Craiova - Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor depuse de proprietarii afectaţi de obiectivul „Deschidere, aliniere şi lărgire a străzii A.I.C. din Craiova”.
A fost schimbată în parte sentinţa civilă nr. 249/2007 a Tribunalului Dolj în sensul că a fost stabilită valoarea despăgubirii la suma de 170.000 € prin echivalentul în RON de la data plăţii.
Au fost respinse apelurile declarate de reclamantă şi de intervenientele SC M.C. SRL şi SC I.I. SRL.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Primind cauza spre rejudecare Curtea de apel a dispus la 16 mai 2011 suplimentarea probatoriilor în sensul efectuării unor noi expertize: tehnică pentru evaluarea imobilului expropriat (teren şi construcţie) şi respectiv contabilă pentru evaluarea prejudiciului cauzat proprietarului şi, separat, intervenienţilor, cu respectarea dispoziţiilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994.
Potrivit art. 202 C. proc. civ. s-a constituit o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, altul desemnat de expropriator şi al treilea desemnat de persoanele supuse exproprierii.
În cauză au fost efectuate expertiza contabilă de experţii B.F. (instanţă), M.A. (reclamantă) şi T.C. (pârâţi) precum şi expertiza tehnică întocmită de experţii I.C. (instanţă), P.M.L. (reclamantă) şi D.N. (pârâţi).
S-a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994 în sensul criteriilor avute în vedere pentru determinarea cuantumului despăgubirilor (art. 26) şi exerciţiului comparativ pe care îl face instanţa (art. 27) între rezultatul expertizei şi pretenţiile formulate de părţi, despăgubirea acordată de instanţă neputând fi mai mică decât oferta expropriatorului şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.
Înainte de această analiză instanţa de apel a examinat calitatea procesuală pasivă a Primăriei Municipiului Craiova în raport de critica făcută în legătură cu procedura de expropriere, expropriator nefiind Primăria, în proces având calitatea procesuală pasivă Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor.
Instanţa de apel a constatat că această pârâtă (Primăria) a stat în proces la prima instanţă prin Comisia de soluţionare a întâmpinărilor constituiră în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 33/1994 în condiţiile în care reclamanta şi-a justificat acţiunea pe contestarea hotărârii nr. 5/2007 şi, ca urmare, este justificată citarea acestei comisii în apel prin Primărie care, ca structură organizatorică, nu a fost citată separat.
S-a mai constatat că potrivit art. 12 din Legea nr. 33/1994 are calitate de expropriator Municipiul Craiova care stă în proces prin primar, ca reprezentat al unităţii administrativ teritoriale, calitate în care acesta a promovat apelul.
Examinând criticile formulate în apel pe fondul cauzei instanţa de apel a constatat următoarele:
Reclamanta prin acţiunea formulată a criticat valoarea despăgubirii stabilită prin Hotărârea nr. 5/2005, adică suma de 1.943.820 ROL, considerată de aceasta sub valoarea reală a imobilului expropriat. Reclamanta nu a indicat în acţiune suma solicitată, dar a făcut trimitere la întâmpinarea premergătoare pronunţării hotărârii 5/2005 (nr. 210 din 1 aprilie 2005), în care a pretins suma de 170.000 € pentru valoarea imobilului şi pentru activitatea economică.
S-a observat că tribunalul a avut în vedere pentru stabilirea despăgubirilor, dispoziţiile art. 27 dar nu a ţinut seama de valoarea despăgubirilor solicitate de reclamantă.
S-a reţinut că reclamanta a avut în proprietate două corpuri de clădire, dintre acestea, fiind supus exproprierii numai corpul situat la stradă, C 1 compus din trei camere la parter. Din corpul C 1 reclamanta a închiriat o cameră către SC M.C. SRL iar celelalte două le-a folosit ca birouri. Alte două încăperi, situate la subsolul corpului C 1 au fost folosite ca depozit de produse conexe alimentare.
Corpul C 2 a rămas în proprietatea reclamantei şi este folosit şi în prezent de aceasta pentru activităţi curente.
Instanţa a constatat că activitatea principală a reclamantei nu a fost perturbată de demolarea construcţiei C1, în care aceasta avea numai două birouri şi două depozite la subsol pe o suprafaţă mică de teren, de sub 100 mp şi a apreciat că nu sunt necesare cheltuieli de marketing pentru relansarea pe piaţă a activităţii, pentru refacerea reţelei de clienţi, pentru transportul bunurilor şi persoanelor, cheltuieli de mutare şi protocol astfel cum sunt susţinute în apelul declarat de reclamantă.
S-a mai reţinut din certificatul de urbanism nr. 3587 din 19 octombrie 2007 şi avizul nr. A1./2008 pentru prevederile urbanistice ale PUZ faptul că reclamanta a făcut demersuri pentru edificarea la aceeaşi adresă a unei noi construcţii cu subsol, parter şi 3 etaje, deoarece vechea construcţie (C2) are o vechime considerabilă, imobilul fiind construit în anul 1946 conform constatărilor menţionate în raportul de expertiză prin care a fost evaluată construcţia.
Aceste constatări au condus instanţa la concluzia că prejudiciul suferit de reclamantă se raportează strict numai la construcţia demolată şi nu la întreaga pierdere economică pe care reclamanta ar suportau-o dacă tot sediul acesteia ar fi fost demolat.
Instanţa a apreciat că o parte din prejudiciu suferit de reclamantă derivă din existenţa contractelor de închiriere. Expertiza tehnică efectuată în cauză a evidenţiat că în corpul de clădire demolat reclamanta avea în derulare un singur contract de închiriere încheiat cu SC M.C. SRL sub nr. 668/2003 pentru o suprafaţă de 30 m.
În privinţa pierderii financiare invocată de reclamantă instanţa a constatat că nu se justifică acordarea unor despăgubiri, pentru întreruperea activităţii societăţii, în condiţiile în care din schiţa raportului de expertiză rezultă că partea din imobil supusă exproprierii nu este folosită în desfăşurarea activităţii de către reclamantă, exproprierea neafectând derularea afacerilor societăţii iar societatea nefiind obligată să-şi întrerupă activitatea sau să-şi reia activitatea într-o altă locaţie.
S-a apreciat ca fiind justificată numai acordarea unor cheltuieli pentru mutare şi autorizare numai în privinţa încăperilor ce au compus corpul de clădire C1, situat pe terenul supus exproprierii, folosit cu destinaţie de birouri şi depozite la subsol. S-a avut în vedere totodată şi cuantumul sumelor solicitate de reclamantă prin întâmpinarea formulată în faza administrativă, respectiv la suma de 10.000 € cheltuieli de mutare şi 5000 € - cheltuieli de autorizare. În condiţiile în care sumele stabilite prin expertiza contabilă sunt mai mari, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 33/1994.
Procedând la compararea valorii despăgubirilor stabilite în cele două rapoarte de expertiză întocmite în rejudecarea apelului cu valoarea despăgubirilor solicitate de reclamantă prin întâmpinarea premergătoare pronunţării Hotărârii nr. 5/2005 de către Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor depuse de proprietarii afectaţi de realizarea obiectivului deschidere, aliniere şi lărgire a străzii A.I.C. Craiova, instanţa a constatat că recursul pârâtei este fondat.
Raportul de expertiză tehnică - specialitatea evaluări imobiliare - întocmit de Comisia de experţi compusă din I.C., P.M.L. şi D.N. a evidenţiat faptul că terenul din Craiova str. A.I.C. în suprafaţă de 77,75 mp are valoarea de 160.000 euro, echivalentul a cca.659.000 ROL, iar clădirea de pe acest teren împreună cu aleea şi împrejmuirea are valoarea de 62.000 euro echivalentul a cca. 255.000 RON.
Raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de comisia de experţi compusă din expert B.F., expert M.A. şi expert T.C. a evidenţiat faptul că societatea reclamantă are înregistrat un singur contract de închiriere nr. 668 din 12 aprilie 2003 încheiat cu SC M.C. SRL, (pentru o suprafaţă de 30m.p),. pierderea înregistrată de reclamantă prin neîncasarea chiriilor pe anul 2009 fiind de 4.400 RON, pe anul 2010 de 26.400 RON, şi pe anul 2011 de 26.400 RON, acelaşi cuantum fiind stabilit anual până în anul 2015, (stabilirea sumei în euro raportându-se la un curs de 4,28 RON/euro din 16 septembrie 2011).
S-a reţinut că în întâmpinarea premergătoare depusă de reclamantă înregistrată sub nr. 210 din 1 aprilie 2005 reclamanta a solicitat despăgubiri pentru valoarea reală a imobilului şi a terenului (80.000 euro pentru teren şi 90.000 euro pentru construcţii), iar pentru prejudiciul economic a solicitat 304.000 euro.
S-a constatat că în raport de prevederile art. 27 din Legea nr. 33/1994 în conformitate cu care despăgubirile acordate de instanţă nu pot depăşi cuantumul despăgubirilor solicitate de persoanele expropriate prin întâmpinare, se impune acordarea despăgubirilor în cuantum total de 170.000 euro, reprezentând 80.000 euro pentru teren, cât s-a solicitat prin întâmpinare şi 62.000 euro pentru locuinţă, alee şi împrejmuire, aşa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză întocmit în rejudecarea apelului de către comisia de experţi, specialitatea evaluare imobile. S-a considerat justificată, în raport de probele administrate, acordarea sumei de 15.000 euro reprezentând cheltuieli de mutare şi cheltuieli de autorizare în privinţa încăperilor din corpul de clădire situat pe terenul supus exproprierii precum şi contravaloarea chiriei pe anii 2009-2011, în cuantum total de 57.200 RON (4400 RON+ 26.400RON+ 26.400 RON), echivalentul a circa 13.000 euro, în raport de contractul de închiriere în derulare, astfel cum s-a stabilit prin raportul de expertiză cotabilă întocmită de comisia de experţi în rejudecarea apelului.
Pentru argumentele pentru care s-a admis apelul pârâtei, s-a constatat că apelul reclamantei este nefondat, la stabilirea cuantumului despăgubirilor fiind avute în vedere elementele de fapt, dovedite şi de drept, conform criteriilor de apreciere examinate.
În ceea ce priveşte apelurile declarate de intervenientele SC M.C. SRL şi, respectiv, SC I. SRL, s-a constatat că împotriva deciziei civile nr. 346 din 17 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care s-au respins apelurile declarate de acestea împotriva sentinţei nr. 249 din 26 iunie 2007, intervenientele nu au declarat recurs, achiesând în acest mod la soluţia pronunţată prin sentinţa 249/2007, în raport de considerentele reţinute de instanţa de apel la acea dată. Aşadar, soluţia de respingere a cererilor de intervenţie a rămas irevocabilă pentru interveniente, în condiţiile în care acestea nu au atacat cu recurs această soluţie, pronunţată prin decizia de apel recurată, impunându-se a fi respectat principiul non reformatio in pejus şi cu ocazia rejudecării după admiterea recursului.
S-a constatat că de altfel, intervenienta SC I.I. SRL nu a dovedit că anterior derulării formalităţilor de expropriere ar fi avut contract de închiriere pentru una din cele 3 încăperi situate în construcţia C1, fiind corectă motivarea dată de prima instanţă în sensul că exproprierea bunului închiriat este asimilată cu pieirea sa fortuită potrivit dispoziţiilor art. 1423 şi art. 1439 C. civ., ceea ce exonerează de răspundere pe expropriator.
4. Recursurile
Împotriva deciziei nr. 384/2011 a Curţii de Apel Craiova au declarat recurs reclamanta SC Q.I. SRL şi intervenienta SC I.I. SRL.
Recursul recurentei reclamante a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În fapt criticile au vizat următoarele aspecte:
Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 s-a susţinut că instanţa a schimbat înţelesul vădit al obiectului acţiunii.
Acţiunea priveşte exclusiv stabilirea cuantumului despăgubirilor la care este îndreptăţită reclamanta în cazul unei eventuale exproprieri, în cauză neexistând din partea vreunei părţi o cerere de a se încuviinţa exproprierea, instanţa neputând acorda ce nu s-a cerut.
S-au invocat în acest sens dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care prevăd că tribunalul va fi sesizat de expropriator pentru a se pronunţa cu privire la expropriere în cazul în care nu s-a făcut întâmpinare împotriva propunerii de expropriere sau dacă această cale de atac a fost respinsă în condiţiile art. 18 - 20 din lege.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 a fost argumentat prin susţinerea că hotărârea este pronunţată cu aplicarea greşită a Legii nr. 33/1994 în ce priveşte raportarea instanţei la cuantumul pretenţiilor persoanei expropriate.
S-a arătat că în raport de modalitatea specială de sesizare a instanţei de către expropriator, dacă părţile nu cad de acord asupra exproprierii, în lipsa unei norme exprese şi potrivit principiului disponibilităţii, instanţa este ţinută să nu stabilească o despăgubire mai mare decât cea precizată de reclamant, care stabileşte cadrul procesual.
Recurenta a arătat că în acest sens trebuie interpretat art. 27 alin. (2) din Lege care prevede că despăgubirea nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator sau mai mare decât cea solicitată de expropriat printr-o armonizare a dispoziţiilor legii speciale cu principiul disponibilităţii.
Având în vedere că exproprierea se dispune în urma unui proces civil, pretenţiile părţilor sunt cele formulate în faţa instanţei în cadrul litigiului ce are ca obiect exproprierea.
Recurenta a arătat că pe parcursul litigiului şi-a precizat obiectul cererii ca valoare atât la Tribunal cât şi la Curtea de Apel şi anume 5.908.251,28 RON echivalentul a 1.388.881,70 €. Prin precizarea făcută în apel nu s-a formulat o cerere nouă ci a fost ajustată valoarea obiectului cererii, care în fond a privit solicitarea iniţială de a acoperi integral prejudiciul suferit de reclamanta apelantă, valoarea acestuia urmând a fi determinată prin mijloacele de probă, ceea ce s-a şi întâmplat, valoarea prejudiciului nefiind stabilită de reclamantă ci de experţi (valoarea minimă a prejudiciului suferit).
Recurenta a susţinut că necesitatea stabilirii acestei valori a rezultat din dispoziţiile deciziei nr. 6337 din 25 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, (prin care s-a dispus refacerea expertizei pentru a determina despăgubirea care se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite), decizie obligatorie pentru părţi şi pentru instanţă.
Ca urmare, recurenta a susţinut că poate solicita, pentru precizarea cuantumului despăgubirilor, suma ce rezultă din raportul de expertiză, în caz contrar încălcându-se hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recurenta a mai arătat că valoarea mai mare a prejudiciului rezultată din expertiză s-a datorat faptului că imobilul a fost demolat de doi ani, perioadă în care reclamanta a suferit un prejudiciu.
S-a criticat eroarea instanţei de a nu lua în consideraţie cererile formulate de reclamant la fond şi în apel cât priveşte cuantumul despăgubirilor.
De asemenea, s-a criticat valoarea stabilită de instanţă la 80.000 € în condiţiile în care instanţa greşit a interpretat că nu se poate acorda mai mult decât reclamanta a solicitat expropriatorului, deşi prin cererea iniţială acesta a cerut despăgubiri nediferenţiat, dar pentru acoperirea integrală a prejudiciului, sens în care acţiunea a fost ulterior precizată, deci nu poate fi vorba în cauză despre o acordare peste ce s-a solicitat.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost explicat prin aceea că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină. În acest sens s-a arătat că nu există probe în sprijinul constatării că activitatea principală a reclamantei nu a fost perturbată de demolarea construcţiei C 1, constatare care de altfel nu a fost motivată. Or expertizele au arătat că activitatea instituţiei reclamante se desfăşura în primul corp de clădire, cel demolat şi că tocmai în această parte se găseau depozitele la standardele legale pentru desfăşurarea activităţii. Faptul că mai există o clădire este irelevant pentru că aceasta nu are depozite şi nici spaţiu pentru amenajarea lor astfel că demolarea clădirii 1 nu perturbă ci blochează activitatea reclamantei.
Ca urmare, recurenta a susţinut că este clară concluzia că activitatea îi este perturbată de vreme ce aceasta era desfăşurată în şapte spaţii iar după demolare doar în două.
S-a criticat ca fiind străină de cauză motivarea potrivit căreia partea supusă demolării nu este folosită în realizarea activităţii de către reclamantă (reţinută de instanţă dintr-o schiţă anexă la expertiză).
Or, expertiza economică a stabilit că este vital acel corp pentru activitatea reclamantei care implică aditivi alimentari, şi care presupune obţinerea unor certificate de modele şi sanitare cu observarea imperativelor de depozitare şi manevrare impuse de legislaţie în domeniu.
S-a mai invocat faptul că instanţa a reţinut că reclamanta a început demersurile pentru un nou sediu, ea a ignorat greutăţile - de natură birocratică - cu care se confruntă în finalizarea acestui demers.
Recursul intervenientei SC I.I. SRL a fost motivat în drept pe aceleaşi dispoziţii normative art. 304 pct. 7, 8 şi 9.
În fapt recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele:
În mod greşit s-a reţinut că intervenienta a achiesat la soluţia dată anterior, deşi prin decizia nr. 6337/2000 s-au reţinut expres coordonatele ce urmează a fi avute în vedere de expertiză.
Instanţa de apel a stabilit că intervenienta are calitatea de apelantă în cauză, deci instanţa a fost investită cu apelul acesteia.
Instanţa de apel reia soluţia greşită a primei instanţe care a soluţionat cererea.
Prin decizia de casare nr. 4202 din 28 noiembrie 2006 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit că instanţa competentă este Tribunalul Dolj, secţia civilă, pentru a stabili valoarea despăgubirilor cuvenite pentru imobil. Or, în cauză s-au încălcat aceste dispoziţii.
Potrivit art. 1423 şi 1439 C. civ. s-a susţinut că la data exproprierii, contractele de închiriere încetează de drept, fapt necontestat de altfel, însă conform art. 28 din Lege, titularii dreptului de folosinţă sunt îndreptăţiţi la despăgubiri.
Or, această dispoziţie legală nu a mai fost făcută de prima instanţă care a considerat fără nici o susţinere probatorie că pierderea unui vad comercial şi necesitatea realocării unui nou sediu, nu reprezintă vreun prejudiciu pentru intervenientă.
5. Analiza instanţei de recurs
Examinând decizia atacată se constată că aceasta este legală şi temeinică recursul formulat de reclamantă fiind respins ca nefondat iar recursul formulat de intervenientă ca inadmisibil pentru considerentele ce urmează:
Recursul reclamantei a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9. Criticile formulate în temeiul celor trei motive indicate au fost respinse ca nefondate.
În ordinea prezentată de recurentă, critica referitoare la pct. 8 s-a axat pe împrejurarea că instanţa a examinat un alt obiect decât cel formulat prin acţiune.
Prin acţiune reclamanta şi-a manifestat nemulţumirea cu privire la despăgubirile propuse de expropriator.
Instanţa, examinând pretenţiile reclamantei nu s-a pronunţat asupra exproprierii care nu era contestată de părţi şi a tratat din perspectiva dispoziţiilor legale incidente modalitatea de stabilire a despăgubirilor. Faptul de a stabili la ce moment se plasează formularea pretenţiilor reclamantei pentru ca acestea să reprezinte element de comparaţie în sensul art. 27 din Legea nr. 33/1994 nu schimbă natura obiectului acţiunii - determinarea pretenţiilor cuvenite pentru expropriere. Nici instanţa de apel, în examinarea făcută, nu a avut în vedere alte împrejurări decât cele necesare în stabilirea cuantumului despăgubirilor conform criteriilor stabilite de legea specială.
Referirea la acest punct, critica pe care reclamanta o face pe care recurenta o face în legătură cu încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 nu are legătură cu cauza dedusă judecăţii. Elementele de fapt supuse examinării şi corect reţinute de instanţă (şi de altfel necontestate de părţi) conduc la concluzia că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 21 alin. (2) invocat.
Art. 21 din Lege, din cadrul capitolului IV, consacrat exproprierii şi stabilirii despăgubirilor, prevede în alin. (2) „tribunalul va fi sesizat de expropriator pentru a se pronunţa cu privire la expropriere, în cazul în care nu s-a făcut întâmpinare împotriva propunerii de expropriere sau dacă această cale de atac a fost respinsă în condiţiile art. 18-20”.
În speţă nu s-a contestat exproprierea ci în discuţie s-a adus numai cuantumul despăgubirilor.
Nici motivul prevăzut la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. nu este întemeiat.
Textul art. 27 este clar şi a fost corect interpretat de instanţa de apel. Aceasta a reţinut în mod legal că reclamantul a formulat pretenţii în legătură cu despăgubirea solicitată prin întâmpinarea înregistrată la nr. 210 din 1 aprilie 2005 - şi în raport de care părţile (expropriatul şi expropriatorul) s-au situat pe poziţii contrare. Textul are în vedere date concrete care se referă la valori constante de la un anumit moment în derularea procedurilor specifice exproprierii, în raport de care instanţa va aprecia prin comparaţia impusă de art. 27 citat.
Comparaţia permisă de art. 27 nu se poate referi la valori variabile în funcţie de precizările pe care reclamantul expropriat le face pe parcursul diferitelor faze ale procesului pornit de acesta pentru stabilirea despăgubirilor şi pe măsură ce probele sunt administrate în dosar.
Interpretarea textelor incidente nu se face cu scopul - invocat de recurentă - de a armoniza legea specială cu principiul disponibilităţii ci de a constata dacă situaţiei de fapt deduse judecăţii i se aplică, ca soluţie, norma de drept invocată.
În acest context principiul disponibilităţii se analizează în contextul condiţiilor impuse de dispoziţiile legale pe care se întemeiază acţiunea şi nu invers, instanţele fiind restricţionate, în limita competenţelor să aplice legea şi nu să o „armonizeze cu acţiunea”.
Nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la modalitatea de stabilire a prejudiciului prin determinarea prejudiciului integral suferit de reclamantă în sensul dispus prin decizia nr. 6337 din 25 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dispoziţiile instanţei de recurs într-un prim ciclu procesual al dosarului au fost avute în vedere de instanţa care a rejudecat apelurile, urmare casării cu trimitere dispusă prin decizia nr. 6337 din 25 noiembrie 2010.
Potrivit acelei decizii s-a constatat că este întemeiată critica de nelegalitate - nedetaliată punctual de recurenta reclamantă de altfel - sub aspectul respectării art. 25 cât priveşte modalitatea tehnică de efectuare a expertizei şi nu cât priveşte concluziile acesteia.
Ca urmare, în rejudecarea cauzei, instanţa de apel a respectat dispoziţiile instanţei de recurs şi a refăcut expertiza, cu observarea cerinţelor legii.
Concluziile expertizei au fost examinate în cadrul rejudecării prin prisma criteriilor de stabilire a cuantumului prejudiciului, prevăzute expres de art. 26 şi 27 din Lege.
Din concluziile raportului de expertiză instanţa a reţinut corect situaţia de fapt cât priveşte întinderea prejudiciului valorii imobilului expropriat - teren şi clădire - cu precizarea pentru această din urmă componentă că exproprierea a privit numai clădirea C 1, nu şi clădirea C 2.
Întinderea prejudiciului reţinut - determinat exclusiv de faptul exproprierii - şi materializat în suma de 170.000 € defalcată explicativ în elementele componente - a fost amplu motivată - de instanţa de apel.
În acest context nu se reţine nici motivul de recurs prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. invocat de recurenta - reclamantă.
Cât priveşte neluarea în consideraţie a cererilor formulate de reclamantă - la instanţa de fond şi la instanţa de apel pentru cuantumul prejudiciului, se constată că instanţele în mod corect au luat în consideraţie pretenţiile formulate prin întâmpinarea anterioară acţiunii şi nu solicitarea din acţiune şi din precizările ulterioare în raport de elementele cunoscute prevăzute de art. 26 - 27 şi printre care nu se regăseşte sintagma „ pretenţiile formulate în instanţă”.
Litigiul creat între părţi în mod inevitabil se naşte înainte de introducerea acţiunii şi se invocă pe calea acţiunii, având în vedere interpretarea şi distincţiile dispoziţiilor legale mai sus examinate.
Cât priveşte celelalte critici referitoare la diferitele elemente de fapt reţinute sau nu de expertiză şi de instanţă ele nu pot face obiectul examinării pe calea recursului prin motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 invocat.
Ceea ce se poate examina prin intermediul motivelor de recurs este problema dacă potrivit art. 304 pct. 9 şi 7 instanţa a aplicat norma de drept incidentă la situaţia de fapt reţinută. Or, în considerentele deciziei atacate se face vorbire în detaliu - cu trimitere la expertiza şi înscrisurile administrate ca probe în dosar - de elementele care compun activitatea reclamantei materializată, prin efectul exproprierii, în prejudiciul creat acesteia ca urmare a demolării clădirii C 1 (de trei camere) din care reclamanta folosea două încăperi şi subsolul pentru depozit, clădirea C 2 rămânând în proprietatea ş i folosinţa acesteia.
Critica referitoare la inserarea unei motivări străine de natura pricinii nu poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de pct. 7 al art. 304 deoarece se referă la o greşită reţinere a situaţiei de fapt dedusă dintr-o greşită interpretare a concluziilor raportului de expertiză şi a schiţelor anexate la acesta.
După abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin Legea nr. 219/2005 de aprobare a O.U.G. nr. 138/2000, elementele de fapt greşit reţinute nu mai pot constitui motiv de modificare sau casare.
Recursul declarat de intervenienta SC I.I. SRL este inadmisibil şi a fost respins ca atare pentru următoarele considerente:
Curtea de Apel Craiova în decizia atacată a constatat cu privire la această apelantă, în conformitate cu lucrările dosarului în diferitele sale cicluri procesuale că apelul formulat de aceasta împotriva sentinţei nr. 249 din 26 iunie 2007 a Tribunalului Dolj (prin care s-a respins cererea de intervenţie formulată de această parte) a fost respins prin decizia nr. 346 din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel, pronunţată într-un ciclu procesual anterior.
Împotriva deciziei nr. 346 din 17 decembrie 2009 intervenienta SC I.I. SRL nu a declarat recurs astfel că deşi prin decizia nr. 6337 din 25 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost casată decizia nr. 346 din 17 decembrie 2009 şi trimisă cauza pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel soluţia instanţei de apel cât priveşte cererea de intervenţie formulată de SC I.I. SRL a rămas definitivă şi irevocabilă în condiţiile art. 377 alin. (2) p ct. 3 (hotărâre dată în apel nerecurată).
Ca urmare, criticile formulate de altfel pe fondul cererii de intervenţie (şi care nu a fost discutat în analiza făcută de Curtea de apel în decizia nr. 384/2011) pe calea unui recurs împotriva unei decizii irevocabile nu pot fi primite, recursul fiind respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC Q.I. SRL împotriva deciziei nr. 384 din data de 14 decembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intervenienta SC I.I. SRL împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6922/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6769/2012. Civil. Desene şi modele... → |
|---|
