ICCJ. Decizia nr. 6769/2012. Civil. Desene şi modele industriale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6769/2012
Dosar nr. 37949/3/2008
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 90A din 15 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul declarat de reclamanta F.G.G. împotriva sentinţei civile nr. 1212 din 14 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C.G.D. şi Oficiul de Stat Pentru Invenţii şi Mărci.
A desfiinţat în parte sentinţa în ceea ce priveşte capătul de cerere soluţionat prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii şi a trimis cauza pentru continuarea judecăţii cu privire la acest capăt de cerere.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi s-a respins cererea de aderare la apel ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată la data de 10 octombrie 2008, reclamanta C. a chemat în judecată pe pârâta C.G.D., solicitând instanţei ca, în contradictoriu şi cu Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, să anuleze înregistrarea ce face obiectul certificatului de înregistrare a desenului industrial nr. I1. eliberat la data de 17 mai 2005 şi să dispună radierea înregistrării acestuia din Registrul naţional al desenelor şi modelelor industriale.
În motivare, reclamanta a arătat că este titulara mărcii F. nr. T1., înregistrată internaţional prin intermediul O.M.P.I., la data de 24 iulie 1992, pentru clasa de produse 29, potrivit clasificării de la Nisa, a cărei protecţie a fost extinsă şi pe teritoriul României prin mecanismul prevăzut de Aranjamentul de la Madrid din 1891 (ratificat de România prin decretul nr. 1176 din 28 decembrie 1968), până la data de 24 iulie 2012.
În anul 2005, pe piaţa românească au apărut iaurturile produse de SC D. SRL, parte a grupului francez C.G.D., comercializate sub denumirea F. şi promovate intens prin campanii publicitare susţinute.
Prin decizia civilă nr. 859 din 12 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că prin folosirea semnului F. pentru comercializarea de iaurturi, pârâta a imitat fraudulos marca F. a reclamantei, în condiţii susceptibile de a crea risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere pentru consumatori şi a fost obligată SC D. SRL să înceteze de îndată comercializarea şi orice acte de folosire a denumirii F. cu privire la produse din clasa 29.
În aceste condiţii, pârâta a înregistrat denumirea F. ca parte componentă a unui desen (certificatul contestat). Or, şi această înregistrare este de natură a aduce atingere mărcii reclamantei care beneficiază de protecţie anterioară constituirii depozitului reglementar pentru desenul în discuţie.
În final, reclamanta susţine nulitatea înregistrării desenului şi potrivit principiului fraus omnia corrumpit, afirmând că pârâta a fost de rea credinţă, urmărind pe parcursul întregului proces de înregistrare a desenului litigios să obţină o şansă suplimentară de a folosi o denumire ce forma deja obiect al unui drept de proprietate intelectuală protejat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 8, art. 25 alin. (3) lit. d), art. 45 alin. (1) din Legea nr. 129/1992 în forma în vigoare în 2005 (anul înregistrării desenului litigios), precum şi pe dispoziţiile art. 22 alin. (3) lit. c) şi g) din Legea nr. 129/1992 în forma actuală, art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998.
Pe parcursul procedurii judiciare reclamanta şi-a schimbat denumirea din C. în F.G.G., potrivit înscrisurilor depuse la dosar.
La ultimul termen de judecată, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, susţinând că pentru motivul invocat (încorporarea în desen a unui drept protejat anterior), reclamanta avea deschisă numai calea de contestare a opoziţiei, iar nu şi o acţiune în anularea desenului industrial.
Prin sentinţa civilă nr. 1212 din 14 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 25 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 129/1992 în vigoare la data eliberării certificatului de înregistrare a desenului/modelului industrial nr. I1. din 17 mai 2005 şi s-a respins această cerere ca atare.
A fost respinsă ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată pentru restul motivelor.
A fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 17.656 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a soluţiona cauza astfel, Tribunalul a constatat următoarele:
Reclamanta C. este titulara mărcii F. pentru clasa de produse 29 potrivit clasificării de la Nisa (produse din lapte fermentat, în special iaurt; brânză şi preparate din brânză; deserturi făcute din lapte cu gelatină adăugată şi/sau amidon; băuturi pe bază de lapte fără alcool), înregistrată internaţional prin intermediul O.M.P.I. sub nr. T1. la data de 24 iulie 1992, a cărei protecţie a fost extinsă şi pe teritoriul României prin mecanismul prevăzut de Aranjamentul de la Madrid din 1891 (ratificat de România prin decretul nr. 1176 din 28 decembrie 1968), până la data de 24 iulie 2012.
Din anul 2005, SC D. SRL, parte a grupului francez C.G.D. (fapt necontestat în cauză), a început să comercializeze, susţinută de campanii publicitare intense, iaurturi cu fructe sub denumirea F.
La data de 17 mai 2006 pârâta a obţinut certificatul de înregistrare desen/model industrial nr. I1., deci la un moment ulterior celui în care reclamanta a început să beneficieze de protecţia mărcii sale pe teritoriul României.
Anterior acestei date, între cele două părţi s-a purtat o corespondenţă, prin care reclamanta a solicitat pârâtei să înceteze folosirea denumirii F. şi să retragă cererea de înregistrare a acestei mărci. Este adevărată susţinerea pârâtei privind faptul că cererile de înregistrare a mărcilor şi a desenului industrial au fost anterioare oricăror demersuri ale reclamantei privind încetarea folosirii de către pârâtă a denumirii F. Astfel, solicitarea înregistrării mărcii individuale verbale a fost făcută la data de 20 decembrie 2004, a mărcii combinate cu element verbal, la data de 25 aprilie 2005, iar a desenului industrial, la data de 29 martie 2005.
Raportat la obiectul cererii prezintă relevanţă anterioritatea protecţiei unui drept de proprietate industrială, iar nu a unor demersuri extra - sau judiciare pentru punerea în întârziere a pârâtei cu privire la încălcările aduse acestui drept.
La data de 16 septembrie 2005 şi 19 septembrie 2005 pârâta a solicitat înregistrarea mărcii individuale combinate şi mărcii verbale D.F. Contestaţia formulată de pârâtă împotriva deciziei nr. 1878 din 7 decembrie 2006 a Comisiei de Examinare Opoziţii din cadrul OSIM (prin care fusese admisă opoziţia reclamantei C. şi respinsă cererea pârâtei de înregistrare a mărcii individuale verbale F.), a fost, la rândul său, respinsă prin Hotărârea nr. 327 din 10 decembrie 2007 a CRM din cadrul O.S.I.M., constatându-se că există probabilitatea unei confuzii, inclusiv pe cea a unei asocieri, pentru un consumator cu atenţie medie care poate fie să confunde mărcile, fie să creadă că produsele provin de la aceeaşi întreprindere sau de la întreprinderi legate din punct de vedere economic.
Litigiul iniţiat de reclamanta C. în septembrie 2005 pentru încetarea pe teritoriul României a producerii, comercializării şi a oricăror acte privind folosirea denumirii F. (care la acel moment nu era înregistrată ca marcă a pârâtei) în clasa de produse 29, de către pârâta SC D. SRL, societate română membră a grupului francez C.G.D., s-a finalizat la data de 12 februarie 2008 prin decizia nr. 859 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în favoarea reclamantei.
Soluţia instanţei supreme a fost fundamentată pe constatarea că „prin folosirea semnului F. pentru comercializarea de iaurturi pârâta imită în mod fraudulos marca F. aparţinând reclamantei, în condiţii susceptibile de a crea risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere pentru consumatori”. Este, însă, corectă afirmaţia pârâtei în ceea ce priveşte faptul că această hotărâre nu îşi extinde efectele analizei şi în ceea ce priveşte prezenta cerere de anulare a desenului industrial (cerere ce face necesară analiza condiţiilor de validitate pentru înregistrarea desenului industrial, iar nu a mărcii şi care trebuie să aibă în vedere categoria etichete pentru care a fost înregistrat desenul). Tocmai acest aspect este cel care justifică interesul reclamantei de a promova acţiunea de faţă şi că numai cele reţinute de către instanţa supremă în analiza sa cu privire la riscul de confuzie, inclusiv de asociere între cele două denumiri FR. şi F., pot fi opuse în cauză sub putere de lucru judecat.
În analiza condiţiilor de validitate ale înregistrării desenului industrial, în concordanţă cu susţinerile ambelor părţi şi potrivit principiului neretroactivităţii legii şi al efectului retroactiv al sancţiunii nulităţii (nefiind de conceput ca nulitatea să afecteze un act, în sens larg, limitat în timp de o anume modificare a legii, iar nu chiar până la momentul emiterii acelui act), tribunalul a constatat că se impune respectarea cerinţelor Legii nr. 129/1992 în forma sa în vigoare la data de 29 martie 2005 - data cererii de înregistrare a desenului industrial.
Potrivit art. 45 alin. (1), certificatul de înregistrare a desenului sau modelului industrial, eliberat de O.S.I.M., poate fi anulat, în tot sau în parte, la cererea unei persoane interesate, în cazul când se constată că, la data înregistrării cererii, nu erau îndeplinite condiţiile pentru acordarea protecţiei.
Potrivit art. 8, recunoaşterea drepturilor prevăzute în prezenta lege nu prejudiciază şi nu exclude protecţia acordată prin alte dispoziţii legale privind proprietatea intelectuală, în special cu privire la dreptul de autor şi cele referitoare la mărci, brevete de invenţie, modele de utilitate, caractere tipografice, topografii ale circuitelor integrate şi concurenţa neloială.
Potrivit art. 25 alin. (3) lit. d), cererea de înregistrare a desenelor sau modelelor industriale va fi respinsă dacă încorporează, fără acordul titularului, o operă protejată prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările ulterioare, sau orice alt drept de proprietate industrială protejat.
Cu privire la nerespectarea dispoziţiilor art. 45 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (3) lit. d), pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie pe care tribunalul a găsit-o întemeiată.
Obiectul prezentei cauze îl constituie nulitatea înregistrării desenului industrial din 17 mai 2005 pentru nerespectarea, printre altele, a dispoziţiilor art. 25 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 129/1992.
Într-adevăr, potrivit art. 24 din Legea nr. 129/1992 (în forma în vigoare la data solicitării înregistrării desenului), nerespectarea dispoziţiilor art. 25 alin. (3) lit. d) constituia temei al opoziţiei formulate de persoana interesată în termen de 3 luni de la data publicării desenului.
Nulitatea este, generic, acea sancţiune civilă care lipseşte actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
Căile procedurale reglementate de legiuitor în scopul antrenării acestei sancţiuni pot fi diferite (opoziţie/acţiune în anulare, în cazul de faţă). Nu este exclusă invocarea acestei sancţiuni pe calea unei opoziţii, având în vedere că opoziţia este doar o cale procedurală care tinde la aplicarea sancţiunii respingerii cererii de înregistrare, inclusiv pentru motive de nevalabilitate ale înregistrării.
Însă, în situaţia de faţă, în care nerespectarea dispoziţiilor art. 25 alin. (3) lit. d) este stabilită de legiuitor ca temei al opoziţiei, partea interesată nu poate eluda termenele şi procedurile reglementate, prin alegerea unei alte căi procedurale. Este diferită situaţia lipsei de noutate, care fiind expres prevăzută între condiţiile de acordare a protecţiei - art. 10 poate face obiectul atât a unei cereri în anulare, cât şi a unei opoziţii.
Prin urmare, s-a constatat de către Tribunal că cererea de anulare a înregistrării desenului pentru motivul prevăzut de art. 25 alin. (3) lit. d) direct în faţa instanţei de judecată şi fără respectarea termenului de 3 luni de la publicare este inadmisibilă.
Nu este inadmisibilă însă invocarea pe această cale a nerespectării dispoziţiilor art. 8 şi a motivului de nulitate fraus omnia corrumpit pentru care legea nu prevede o cale procedurală specială.
Tribunalul nu a primit argumentul pârâtei privind faptul că extinderea motivelor de nulitate la alte dispoziţii din lege (art. 8) suplimentar faţă de cele cuprinse în Capitolul II - „condiţii pentru protecţia desenelor şi modelelor industriale” - art. 9 - 12 constituie o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat, prin adăugarea nepermisă la lege, sau o încălcare a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O., printr-o privare de bun neprevăzută de lege.
Astfel, dispoziţiile art. 8 sunt imperative, prevăzute în normele aplicabile la acel moment, şi mai mult chiar în aceeaşi lege, iar încălcarea lor este aptă să afecteze validitatea înregistrării, ca singură sancţiune posibilă, iar principiul fraus omnia corrumpit îşi are izvorul în dispoziţiile art. 966 C. civ. şi este dezvoltat jurisprudenţial ca fiind acea folosire a normelor legale nu în scopul în care au fost edictate, ci pentru eludarea altor norme legale imperative (o cauză falsă în procedura de înregistrare a desenului industrial). Prin urmare, apărarea pârâtei pe cele două aspecte este pur formală.
În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 8 la eliberarea certificatului de desen industrial, tribunalul a constatat că desenul este înregistrat pentru clasa 19-08 potrivit clasificării de la L., respectiv „papetărie şi articole pentru birou”, subclasa „alte materiale tipărite”, iar marca reclamantei are protecţie numai pentru clasa 29 potrivit clasificării de la Nisa (produse din lapte fermentat, în special iaurt; brânză şi preparate din brânză; deserturi făcute din lapte cu gelatină adăugată şi/sau amidon; băuturi pe bază de lapte fără alcool).
Ca urmare a faptului că desenul industrial al pârâtei poate fi folosit pe o gama largă de produse (nu numai pentru cele din clasa 29), nu există ab initio o prejudiciere a drepturilor exclusive ale reclamantei asupra mărcii. Nu înregistrarea desenului industrial creează intrinsec o vătămare a drepturilor protejate ale reclamantei, care sunt circumscrise sferei produselor din clasa 29. Or, consecinţele anulării desenului industrial ar ajunge să creeze indirect o protecţie extinsă a drepturilor reclamantei cu privire la marcă, respectiv o protecţie cu privire la toate produsele.
Aplicarea desenului industrial pe etichetele iaurturilor este singura de natură a crea prejudicii mărcii reclamantei, iar acest aspect a fost apreciat de tribunal ca fiind o problemă de folosire practică a desenului, iar nu de validitate a certificatului.
Sub acest aspect, reclamanta are deja protecţia judiciară decurgând din decizia 859 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 12 februarie 2008, prin care s-a stabilit în mod irevocabil că pârâta din acel litigiu este obligată să înceteze de îndată, pe teritoriul României, producerea, comercializarea, publicitatea şi orice alte acte privind folosirea denumirii „F.” cu privire la produse din clasa 29. Încălcarea acestei obligaţii, chiar în condiţiile în care există acest desen industrial, constituie o faptă ilicită generatoare de prejudicii, deoarece se instituie obligaţia pentru SC D. SRL, parte a grupului francez al pârâtei de a se abţine de la orice folosire a denumirii în clasa de produse 29. Însă aceasta nu poate conduce la lipsirea pârâtei de beneficiul protecţiei desenului industrial pentru toate celelalte clase de produse, prin anularea desenului categoria „etichete”.
În final, în ceea ce priveşte pretenţia reclamantei de anulare a certificatului pentru înregistrarea sa cu rea credinţă şi cu fraudarea legii, s-a constatat că în procedura derulată în faţa O.S.I.M. şi în faţa primelor două instanţe care au soluţionat litigiul ce a făcut obiectul Dosarului nr. 32140/3/2005, riscul de confuzie dintre mărcile/denumirile FR. şi F. nu a fost reţinut ca existent, ceea ce înseamnă că acesta nu era evident, iar pârâta putea avea o aşteptare legitimă de a menţine inclusiv înregistrarea mărcilor pe perioada până la soluţionarea irevocabilă a cauzei şi schimbarea soluţiei primelor instanţe. Tot în înlăturarea argumentelor prin care reclamanta a încercat să răstoarne prezumţia de bună-credinţă, tribunalul a constatat că, într-adevăr, cererile pârâtei de înregistrare a mărcilor şi a desenului sunt anterioare oricărei corespondenţe prin care reclamanta pretindea sistarea procedurilor pentru încălcarea propriilor drepturi exclusive decurgând din marca înregistrată anterior.
Or, în condiţiile în care erau comercializate produsele pârâtei sub denumirea de F. încă din 2005, alăturat cu campanii de promovare a produselor, nu se poate reţine că aceasta a urmărit la înregistrarea desenului industrial un alt scop (de a se folosi, spre exemplu, de notorietatea mărcii reclamantei) decât acela de a proteja propriile drepturi de proprietate industriale.
Prin urmare, tribunalul a respins ca inadmisibilă acţiunea în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 25 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 129/1992 în vigoare la data eliberării certificatului contestat, având în vedere că acest motiv putea constitui doar temeiul unei opoziţii şi putea fi invocat numai în 3 luni de la publicare, a respins ca neîntemeiată cererea de anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 8 din aceeaşi lege, constatând că încălcarea acestor dispoziţii poate fi valorificată de reclamantă pe calea unei acţiuni în pretenţii sau în contrafacere limitată la produse din clasa 29 şi a respins ca neîntemeiată cererea de anulare pentru fraus omnia corrumpit, neputându-se reţine că pârâta a urmărit fraudarea drepturilor reclamantei la momentul înregistrării desenului industrial.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, potrivit înscrisurilor de la dosar şi dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., tribunalul a obligat reclamanta la suportarea lor, în cuantum de 17.656 RON.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate, Curtea a apreciat ca inadmisibilă cererea pârâtei de aderare la apel, iar apelul reclamantei ca întemeiat, urmând a fi admis, cu limitele şi considerentele următoare:
1. Cu privire la apelul reclamantei.
În analiza capătului de cerere care viza anularea certificatului de înregistrare întemeiată pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 129/1992, instanţa de fond a reţinut judicios că nu se impune sancţionarea prin anulare, faţă de posibilitatea folosirii desenului industrial în discuţie pentru o gamă largă de produse (care nu sunt limitate la cele din clasa 29) şi întrucât s-ar crea, indirect, în acest fel, o protecţie extinsă a drepturilor reclamantei cu privire la marcă.
Totodată, soluţia contrară ar conduce la lipsirea pârâtei de beneficiul protecţiei desenului industrial pentru toate celelalte clase de produse, prin anularea desenului categoria „etichete”.
Nu se poate reţine existenţa de la început a unei vătămări a drepturilor protejate ale reclamantei, cu atât mai mult cu cât eventualitatea aplicării desenului industrial pe etichetele iaurturilor pârâtei nu comportă aspecte de validitate a certificatului, ci intră în sfera modalităţii de folosire practică a desenului, acolo unde reclamanta a obţinut protecţia judiciară prin pronunţarea interdicţiei cu decizia 859 din 12 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (a cărei analiză cu privire la riscul de confuzie, inclusiv de asociere între cele două denumiri F. şi F., se află sub puterea de lucru judecat şi în prezenta cauză).
Analizând capătul de cerere care viza anularea certificatului pentru înregistrarea cu rea credinţă şi cu fraudarea legii, s-a constatat că demersul pârâtei a fost anterior notificărilor reclamantei, fiind justificat de promovarea şi comercializarea produselor pârâtei sub denumirea F. încă din 2005, astfel că se poate reţine scopul acesteia de a-şi proteja propriile drepturi de proprietate industrială, fără existenţa unei intenţii de fraudare la data depunerii cererii de înregistrare a desenului, astfel cum a concluzionat şi prima instanţă.
Instanţa de fond, printr-o interpretare eronată a textului legal a soluţionat greşit, prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii, capătul de cerere care viza anularea certificatului de înregistrare întemeiat pe dispoziţiile art. 25 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 129/1992.
Astfel, s-a considerat că nerespectarea acestor dispoziţii nu poate fi temei decât al opoziţiei la cererea de înregistrare a desenului industrial, limitată de termenul şi procedura administrativă prealabilă înregistrării.
În virtutea unei interpretări sistematice a textului de lege, validitatea înregistrării unui desen industrial, respectiv posibilitatea anulării acestuia, nu sunt determinate doar de nerespectarea condiţiilor strict prevăzute prin capitolul II din Legea nr. 129/1992, ci şi de alte dispoziţii cuprinse în lege, după cum şi de respectarea condiţiilor generale de validitate ale actelor juridice în general.
Totodată, ţinând seama de caracterul facultativ al jurisdicţiilor speciale administrative [prevăzut de art. 21 alin. (4) din Constituţie], titularul dreptului de proprietare industrială încălcat prin desenul industrial înregistrat are deschisă atât calea opoziţiei la înregistrare, cât şi pe cea a unei acţiuni în anulare a desenului industrial, fiind eronat a se considera că protecţia dreptului acestuia poate fi limitată de termenul de 3 luni de formulare a opoziţiei la înregistrare.
Legea nu condiţionează exerciţiul dreptului la acţiunea în anulare de către terţul interesat de parcurgerea etapelor de opoziţie corespunzătoare procedurii administrative de înregistrare.
Ca atare, existând posibilitatea desfiinţării titlului de protecţie pe calea judiciară a acţiunii în anulare, pentru motive mai numeroase decât desfiinţarea pe calea revocării ori a opoziţiei, cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 25 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 129/1992 apare ca îndeplinind condiţiile de admisibilitate.
Cum această nulitate nu a fost cercetată în fond de către prima instanţă, se impune desfiinţarea în parte a hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii cu privire la acest capăt de cerere, în baza dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C.proc. civ .
2. Cu privire la cererea de aderare la apel formulată de către pârâtă:
Analizând cu prioritate apărarea reclamantei privind inadmisibilitatea cererii de aderare la apel a pârâtei, faţă de necesitatea verificării prealabile a condiţiilor de generale de formulare a căii de atac, rezultă că nu este îndeplinită condiţia impusă de art. 293 alin. (1) C. proc. civ., de a se tinde la schimbarea hotărârii primei instanţe.
Prin cerere nu se încearcă în nici un fel schimbarea dispozitivului sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti, ci modificarea unor considerente, care nu afectează în nici un fel hotărârea primei instanţe, de respingere în totalitate a acţiunii reclamantei, astfel că, din această perspectivă, cererea de aderare la apel formulată de către C.G.D. apare ca inadmisibilă, făcând de prisos cercetarea celorlalte apărări subsidiare ale apelantei-reclamante, cu privire la existenţa interesului ori la netemeinicie.
Împotriva deciziei au declarat recurs apelanţii.
1. Reclamanta F.G.G. a formulat următoarele critici:
1.a. Soluţia instanţei de apel cu privire la anularea, în temeiul art. 8 din Legea nr. 129/1992, a certificatului de înregistrare desen industrial al intimatei-pârâte a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Potrivit acestui text legal, în forma în vigoare în anul 2005 (anul înregistrării desenului litigios), recunoaşterea drepturilor prevăzute în prezenta lege nu prejudiciază şi nu exclude protecţia acordată prin alte dispoziţii legale privind proprietatea intelectuală, în special cu privire la drepturile de autor şi cele referitoare la mărci.
Unul dintre motivele acţiunii în anularea desenului litigios îl reprezintă tocmai necesitatea de a proteja drepturile sale asupra mărcii F., având în vedere că înregistrarea desenului litigios prejudiciază aceste drepturi, prin încorporarea mărcii înregistrate F., care aparţine reclamantei din 1992 şi până în prezent.
Atunci când Legea nr. 129/1992 interzice înregistrarea unui desen care aduce atingere unui drept de proprietate industrială anterior protejat, prin dispoziţiile în cauză se urmăreşte protecţia dreptului anterior menţionat, în limitele conferite de lege acelui drept.
Potrivit art. 36 alin. (2) lit. b) al Legii nr. 84/1998, dreptul exclusiv asupra mărcii conferă titularului protecţie împotriva folosirii în comerţ a unor semne similare pentru produse şi servicii identice sau similare, dacă această folosire antrenează un risc de confuzie pentru public. În consecinţă, pentru a se stabili dacă un desen industrial aduce atingere unei mărci anterioare, fiind susceptibil de anulare, urmează a se verifica dacă prin însăşi înregistrarea desenului industrial cu privire la o anumită categorie de produse nu se generează cumva un risc de confuzie pentru consumatorii produselor în legătură cu care a fost înregistrată marca anterioară.
În speţă, astfel cum rezultă din înscrisul depus la dosarul cauzei, desenele industriale au fost înregistrate ca etichete şi chiar în cererea de înregistrare a desenului industrial (dosarul cauzei) se precizează că etichetele urmează a fi folosite pentru ambalaje de produse alimentare.
Cum etichetele pot fi aplicate iaurturilor, prin chiar emiterea certificatului de înregistrare se creează posibilitatea ca utilizarea desenului protejat prin certificatul de înregistrare să genereze un risc de confuzie cu marca anterioară a reclamantei pentru consumatorii de iaurturi.
Instanţa de apel a procedat greşit când a reţinut că înregistrarea desenului industrial „Etichete F." nu ar crea în sine o vătămare a drepturilor sale protejate asupra mărcii F., numai folosirea efectivă a desenului industrial cu privire la produse din clasa 29 putând constitui o faptă ilicită.
În realitate, acţiunea în anulare a unui desen sau model industrial priveşte, prin esenţa sa, însăşi înregistrarea unui desen industrial (mai precis, condiţiile prevăzute de lege pentru validitatea unei asemenea înregistrări), iar numai în mod indirect posibilitatea utilizării efective a unui desen sau model industrial în temeiul înregistrării existente.
Altfel spus, în acţiunea în anulare a certificatului de înregistrare a desenului industrial este suficient să se stabilească faptul că prin emiterea acestui certificat s-a creat posibilitatea ca titularul certificatului să-l exploateze spre a se încălca drepturile anterioare ale titularului mărcii. Ca urmare, nu se poate susţine legitimitatea înregistrării unui desen sau model industrial, din moment ce utilizarea desenului/modelului în temeiul unei asemenea înregistrări aduce atingere drepturilor la marcă ale unei alte persoane.
În schimb, dacă prin exerciţiul ulterior al drepturilor conferite de certificatul de înregistrare a desenului industrial, această confuzie a fost efectivă, intimata-pârâtă urmează a fi sancţionată prin intermediul acţiunii în contrafacere.
În speţă, etichetele sunt prin natura lor susceptibile de a fi aplicate oricărui produs. Faptul că ele pot fi aplicate şi altor produse decât cele aparţinând clasei 29 (potrivit clasificării de la Nisa) este irelevant în cauză, întrucât nu pentru acest motiv s-a solicitat anularea desenului.
În subsidiar, dacă instanţa de apel ar fi constatat că nulitatea solicitată era prea largă, ar fi trebuit să admită în parte acţiunea, dispunând anularea pentru etichetele aplicabile produselor din clasa 29 (potrivit clasificării de la Nisa) şi menţinerea înregistrării pentru etichetele aplicabile altor produse decât cele din clasa 29.
1.b. Soluţia instanţei de apel cu privire la anularea, în temeiul argumentului fraus omnia corrumpit, a certificatului de înregistrare desen industrial a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În mod greşit instanţa de apel a menţinut soluţia primei instanţe de respingere a argumentul fraus omnia corrumpit în temeiul unicului fapt că intimata-pârâtă nu a manifestat vreo intenţie frauduloasă la data depunerii cererii de înregistrare a desenului, considerând în mod eronat că, pentru a justifica anularea desenului litigios, intenţia frauduloasă ar fi trebuit să existe încă de la data depunerii cererii de înregistrare a desenului.
Ceea ce este esenţial pentru caracterizarea intenţiei frauduloase a intimatei-pârâte este cunoaşterea de către aceasta, pe parcursul procedurii de înregistrare (ulterior depunerii cererii de înregistrare, dar anterior soluţionării acesteia), a faptului că încalcă drepturile de proprietate industrială ale unui terţ.
S-a făcut referire la jurisprudenţa Înaltei Curţi, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, respectiv dec. nr. 6375 din 5 iunie 2008, din care s-au redat următoarele considerente: „Existenţa unor societăţi comerciale care utilizează un anumit semn cu funcţia de marcă, promovat într-o campanie publicitară pe teritoriul ţării, nu poate fi ignorată de un comerciant de bună-credinţă, care în mod obişnuit, este preocupat de a-şi distinge printr-un semn propriu produsele şi serviciile de cele identice ori similare ale altor întreprinzători şi nu de a alege un semn care să creeze confuzie în rândul consumatorilor. Prin urmare, alegerea de către o societate comercială a aceluiaşi semn pentru înregistrarea sa ca marcă pentru produse identice şi similare nu poate fi rezultatul unei simple coincidenţe, ci un act deliberat, prin care s-a urmărit cu rea-credinţă să profite de cunoaşterea acestuia în rândul segmentului de public relevant, fapt ce duce la aplicarea dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 şi la anularea mărcii astfel înregistrate".
Prin urmare, pe cale pretoriană s-a decis că există o prezumţie de fraudă în cazul în care se stabileşte coexistenţa pe piaţă a unor comercianţi care folosesc aceleaşi semne. Această prezumţie are natură legală, ea fiind extrasă din circumstanţe generale, cum ar fi aceea că, în activitatea comercială, este imposibil ca doi concurenţi să folosească semne identice sau similare.
Or, limitând aplicarea acestei prezumţii de fraudă numai la ipoteza în care intimata-pârâtă ar fi avut o intenţie frauduloasă la data depunerii cererii de înregistrare a desenului, instanţa de apel a pronunţat o decizie nelegală.
1.c. Decizia cuprinde considerente contradictorii, dintre care unele tind la admiterea acţiunii, iar altele la respingerea acesteia.
Astfel, potrivit celor reţinute în considerentele hotărârii atacate (pag. 47 decizie), „(...) reclamanta (C.) a obţinut protecţia judiciară prin (...) decizia nr. 859 din 12 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (a cărei analiză cu privire la riscul de confuzie, inclusiv de asociere între cele două denumiri F. şi F., se află sub puterea de lucru judecat în prezenta cauză)".
Acest considerent nu formează obiect al prezentului recurs, motive pentru care el se află sub puterea lucrului judecat şi, în consecinţă, folosirea denumirii F. sub orice formă grafică, este ilicită în virtutea unei prezumţii absolute decurgând din puterea de lucru judecat a Hotărârii nr. 859 din 12 februarie 2008.
Cu toate acestea, instanţa de apel mai menţionează: „în analiza capătului de cerere care viza anularea certificatului de înregistrare întemeiată pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 129/1992, instanţa de fond a reţinut în mod judicios că nu se impune sancţionarea prin anulare, faţă de posibilitatea folosirii desenului industrial în discuţie pentru o gamă largă de produse (care nu sunt limitate la cele de la clasa 29) şi întrucât s-ar crea indirect în acest fel o protecţie extinsă a drepturilor reclamantei cu privire la marcă.Totodată, soluţia contrară ar conduce la lipsirea pârâtei de beneficiul protecţiei desenului industrial pentru toate celelalte clase de produse, prin anularea desenului categoria etichete".
Aceste ultime considerente tind la respingerea cererii de anulare a desenului industrial al intimatei-pârâte SC D. SRL, instanţa de apel considerând că este lipsită de orice relevanţă împrejurarea că etichetele care încorporau respectivul desen industrial pot fi folosite inclusiv pentru produse aparţinând clasei 29 de produse, potrivit clasificării de la Nisa.
În sinteză, din examinarea considerentelor contradictorii citate mai sus, rezultă că instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, puterea de lucru judecat a deciziei Înaltei Curţi nr. 859 din 12 februarie 2008 în ceea ce priveşte folosirea denumirii F. pentru produse din clasa 29 a clasificării de la Nisa, însă pe de altă parte a reţinut că înregistrarea unui desen care permite o astfel de folosire nu este ilicită. Rezultă astfel că înregistrarea unui drept care permite titularului său să adopte o conduită ilicită nu este, în opinia instanţei de apel, ilicită.
2. Pârâta C.G.D., SC D. SA a formulat următoarele critici împotriva deciziei:
2.a. Instanţa de apel şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti (art. 304 pct. 4 C. proc. civ.).
Verificarea concordanţei unei dispoziţii legale în vigoare cu Constituţia României este de competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale.
Prin art. 45 din Legea nr. 129/1992 privind desenele şi modelele industriale, instanţele judecătoreşti (în fond, tribunalul) sunt competente să verifice validitatea unui desen/model „dacă la data înregistrării cererii nu erau îndeplinite condiţiile pentru acordarea protecţiei", verificând respectarea legii în vigoare la data acordării protecţiei.
Instanţa nu şi-ar fi încălcat atribuţiile puterii judecătoreşti în condiţiile în care s-ar fi limitat la interpretarea legii şi aplicarea dispoziţiilor art. 24, art. 25 alin. (3) lit. d) şi art. 45 din Legea nr. 129/1992, prin prisma obiectului dedus judecăţii-dispoziţiile menţionate au fost în vigoare la data înregistrării dreptului contestat, nefiind declarate neconstituţionale.
Instanţa de apel nici nu a fost sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate şi nici dispoziţiile art. 45, respectiv art. 24 din Legea nr. 129/1992 nu au fost declarate neconstituţionale, astfel încât orice apreciere privind încălcarea legii fundamentale excede atribuţiilor sale.
Soluţia este criticabilă şi sub aspectul aplicării în timp a raportului de constituţionalitate.
Legea în vigoare la momentul constituirii depozitului reglementar este Legea nr. 129/1992 pentru protecţia desenelor şi modelelor industriale, astfel cum a fost republicată în M. Of. nr. 193 din 26 martie 2003.
Constituţia României la care face trimitere instanţa de apel a fost publicată în M. Of. nr. 767 din 31 octombrie 2003, intrând în vigoare la aceeaşi dată.
Textul din Constituţie invocat de către instanţa de apel - art. 21 (4) „jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite" - a fost introdus prin noua lege fundamentală, aşadar ulterior datei la care a intrat în vigoare Legea nr. 129/1992.
2.b. Hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost pronunţată cu încălcarea şi greşita aplicare a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 45, art. 25 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 129/1992, deoarece conflictul cu un drept anterior nu era prevăzut în legea veche ca şi motiv de anulare.
Se face o interpretare eronată, emiţându-se motive contradictorii - pe de o parte, se apreciază condiţiile de anulabilitate ca fiind strict prevăzute prin capitolul II, iar pe de altă parte se adaugă la lege, considerându-se eronat că aceste condiţii de fapt nu mai sunt stricte, ci pot fi extinse la orice alte dispoziţii din aceiaşi lege sau din dreptul comun.
Reclamanta-intimată invocă nelegalitatea modelului în conformitate cu art. 25 alin. (3) lit. d) şi nu contestă vreuna dintre condiţiile prevăzute de capitolul II - „Condiţiile de acordare a protecţiei", din legea aplicabilă - Legea nr. 129/1992.
Instanţa de apel adaugă şi alte motive de anulare la art. 45 (în speţa de faţă - pe cele de la opoziţie) deşi acestea nu au fost prevăzute de legiuitor.
Atunci când legiuitorul a dorit ca pentru un motiv să poată fi introdusă şi opoziţie şi acţiune în anulare, a prevăzut expres acest lucru (a se vedea art. 24 şi art. 9 din Lege), în cazul lipsei noutăţii şi atingerii aduse ordinii publice.
Instanţa de apel a încălcat art. 1 al Protocolului 1 al C.E.D.O. şi art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale din Uniunea Europeană - articol ce protejează dreptul de proprietate.
Dreptul conferit de un certificat de înregistrare a unei desen/ model industrial este un „bun" în sensul jurisprudenţei C.E.D.O., iar anularea unui asemenea certificat constituie o ingerinţă în dreptul la „bun" deoarece conduce la pierderea dreptului de a folosi desenul/modelul respectiv.
„Privarea" de „bun" nu poate fi acceptată decât dacă este prevăzută de „lege", urmăreşte un scop legitim şi respectă un raport rezonabil de proporţionalitate între interesul general şi cel al titularului „bunului".
În cazul în speţă, prima condiţie - cea ca ingerinţa să fie prevăzută de lege - nu este îndeplinită, deoarece la momentul cererii de înregistrare a desenului, motivul constând în conflictul cu un drept anterior nu era prevăzut ca şi condiţie de anulare, ci numai ca motiv al opoziţiei.
2.c. Instanţa a omis să se pronunţe pe capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată din apel.
Cu ocazia apelului au efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 3644 euro, depunând facturi fiscale atestând prestarea serviciilor de asistenţă juridică, dar şi extrase de cont care confirmă plata acestora.
Cererea de acordare a cheltuielilor a fost formulată prin cererile depuse la dosar (întâmpinare, concluzii scrise), dar şi oral de către reprezentanţii pârâtei, consemnându-se ca atare.
Pârâta-recurentă a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantă, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, subliniind, în esenţă, următoarele aspecte: verificarea corectei aplicări a legii se face în raport de data înregistrării desenului industrial; inadmisibilitatea criticii vizând anularea parţială pentru o anumită clasă - ca fiind invocată direct în recurs, precum şi a celei referitoare la motivul de nulitate fraus omnia corrumpit - ca vizând exclusiv o atitudine subiectivă, respectiv o situaţie de fapt.
Reclamanta-recurentă a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtă, prin care a susţinut, în esenţă, legalitatea modului de dispunere al instanţei de apel cu privire la capătul de cerere trimis pentru rejudecare, solicitând totodată respingerea cererii privind cheltuielile de judecată.
Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, în considerarea argumentelor ce succed:
1. Motivul de recurs comun referitor la cauzele de nulitate, ce se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Potrivit art. 45 alin. (1) din Legea nr. 129/1992, în forma în vigoare la data înregistrării contestată, certificatul de înregistrare a desenului sau modelului industrial eliberat de O.S.I.M. poate fi anulat, în tot sau în parte, la cererea unei persoane interesate, în cazul când se constată că, la data înregistrării cererii, nu erau îndeplinite condiţiile pentru acordarea protecţiei.
Unul dintre motivele invocate a fost susţinut pe dispoziţiile art. 8 din lege, care prevede că recunoaşterea drepturilor prevăzute în prezenta lege nu prejudiciază şi nu exclude protecţia acordată prin alte dispoziţii legale privind proprietatea intelectuală, în special cu privire la dreptul de autor şi cele referitoare la mărci, brevete de invenţie, modele de utilitate, caractere tipografice, topografii ale circuitelor integrate şi concurenţa neloială.
Aşa cum susţine reclamanta, acţiunea în anulare a unui desen sau model industrial priveşte însăşi înregistrarea acestora, mai exact respectarea condiţiile prevăzute de lege pentru validitatea unei asemenea înregistrări, şi numai în mod indirect posibilitatea utilizării efective a unui desen sau model industrial în temeiul înregistrării existente. În aceste limite era ţinută instanţa să se pronunţe în soluţionarea unei cereri de anulare a unui drept de proprietate industrială, putând dispune chiar anularea parţială a acestuia - nefiind necesar să se facă o astfel de solicitare de către reclamant, instanţa fiind obligată să dispună în limitele în care se confirmă motivele de nulitate invocate.
Cu toate acestea, soluţia instanţei de apel cu referire la dispoziţiile art. 8 din lege va fi confirmată.
A ceste dispoziţii legale nu conţin în sine decât norme cu caracter general, care se reflectă într-un motiv de refuz de înregistrare, respectiv cel de la art. 25 alin. (3) lit. d), care prevede că cererea de înregistrare a desenelor sau modelelor industriale va fi respinsă dacă încorporează, fără acordul titularului, o operă protejată prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările ulterioare, sau orice alt drept de proprietate industrială protejat - în acest fel fiind, de altfel, orientată critica de recurs aferentă.
Art. 45 din lege face referire la neîndeplinirea condiţiilor pentru acordarea protecţiei, ceea ce, formal, în structura legii ar face trimitere la capitolul II - „Condiţii pentru protecţia desenelor şi modelelor industriale”, respectiv art. 9-12.
Totuşi, dispoziţiile acestui capitol nu sunt singurele care vizează cerinţe necesare pentru acordarea protecţiei, ceea ce înseamnă că referirea pârâtei în sensul că numai acesta cuprinde condiţiile de acordare a protecţiei nu este concordantă cu legea privită în ansamblul său.
Astfel, în capitolul III al legii, intitulat „Înregistrarea şi eliberarea titlului de protecţie” se prevede că „Cererea de înregistrare va fi respinsă dacă: (...) d) încorporează, fără acordul titularului, o operă protejată prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările ulterioare, sau orice alt drept de proprietate industrială protejat; ( ...) ”, ceea ce reprezintă tot o condiţie de acordare a protecţiei, chiar dacă aceasta nu este cuprinsă, formal, în capitolul II al legii - neputându-se vorbi în acest context nici de o motivare contradictorie, din perspectiva criticii formulată de pârât.
Acest raţionament este confirmat şi de modificările legislative intervenite ulterior, în urma cărora textele în discuţie au următorul conţinut:
Art. 21. - (1) Persoanele interesate pot face opoziţii scrise la O.S.I.M. privind cererea de înregistrare a desenului sau modelului, în termen de două luni de la data publicării acestuia, pentru motivele prevăzute la art. 22 alin. (3).
Art. 22. - (3) Cererea de înregistrare a unui desen sau model va fi respinsă sau înregistrarea va fi anulată pentru următoarele motive :
a) nu sunt îndeplinite prevederile art. 2, 6 şi 7 ;
b) obiectul cererii se încadrează în prevederile art. 8 şi 9 ;
c) încorporează, fără acordul titularului, o operă protejată prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, sau orice alt drept de proprietate industrială protejat; (...)”.
Faţă de soluţia dispusă de instanţa de apel relativ la acest motiv de nulitate, care fixează limitele de dispunere de instanţa de recurs prin prezenta decizie, orice analiză privind drepturile în conflict excede cadrul procesual al litigiului de faţă.
Principiul fraus omnia corrumpit are semnificaţia că frauda săvârşită la îndeplinirea unui act compromite validitatea acestuia şi se întemeiază pe principiul potrivit căruia drepturile recunoscute persoanelor fizice sau juridice trebuie exercitate cu bună-credinţă, în conformitate cu scopul urmărit de lege la stabilirea lor.
În contextul în discuţie, reaua credinţă reflectă atitudinea subiectivă a solicitantului, la data formulării cererii de înregistrare, care a urmărit prin aceasta prejudicierea intereselor unei alte persoane, în speţă a unui titular de drept de proprietate industrială protejat.
În mod cu totul excepţional pot exista situaţii în care o atitudine ulterioară a titularului poate să denote rea credinţă la data formulării cererii de înregistrare - însă, temporar, numai acest comportament este ulterior, prin acesta confirmându-se atitudinea subiectivă tot de la data formulării cererii.
Este cazul, de exemplu, al înregistrării unui semn de blocaj, care nu a fost utilizat ulterior obţinerii protecţiei, dar care împiedică înregistrarea sau folosirea unui semn identic sau similar de către alte persoane. Într-o astfel de ipoteză, chiar dacă atitudinea analizată este ulterioară înregistrării cererii de obţinere a protecţiei, aceasta este relevantă tot în raport cu data formulării cererii.
Decizia de speţă indicată în susţinerea criticii nu confirmă apărarea reclamantei, ci cele reţinute mai sus, fiind apreciată atitudinea solicitantului tot la data formulării cererii de înregistrare .
Date fiind aceste considerente şi cum critica s-a limitat numai la clarificarea momentului în care se analizează reaua credinţă, fără a se mai aduce alte argumente care să susţină nelegalitatea modului de dispunere în soluţionarea motivului de apel aferent, se constată că aceasta este nefondată.
În considerarea argumentelor mai sus reţinute, care confirmă dispoziţiile instanţei asupra motivelor de nulitate invocate, cu substituirea parţială a motivării, Înalta Curte urmează să constate că nu poate reţine în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat de către reclamantă nu se mai impune a mai fi analizat în condiţiile în care nu este confirmat, ca motiv de nulitate, cel indicat ca fiind prevăzut de art. 8 din Legea nr. 129/1992.
3. Celelalte motive de recurs formulate de pârâta C.G.D. SC D. SA sunt nefondate.
a. Instanţa de apel nu şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, pentru a fi atrasă incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ.
În cauză nu s-a verificat neconcordanţa unei dispoziţii legale în vigoare cu Constituţia României, nefăcându-se nicio apreciere privind încălcarea legii fundamentale de dispoziţiile aplicabile ale legii incidente.
Textul din Constituţie invocat de către instanţa de apel, respectiv art. 21 alin. (4), care prevede că jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite, a fost reţinut în mod greşit de instanţa de apel, neavând relevanţă în cauză - argumentele reţinute în justificarea deciziei de apel, cu referire la motivul de nulitate apreciat ca necercetat în mod greşit şi confirmate prin prezenta decizie fiind cele redate mai sus. De altfel, în continuare instanţa de apel a şi reţinut că legea nu cond iţionează exerciţiul dreptului la acţiunea în anulare de către terţul interesat de parcurgerea etapelor de opoziţie corespunzătoare procedurii administrative de înregistrare.
b. Hotărârea nu a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii, pentru a fi atrasă incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În condiţiile în care, cu privire la prima critică de nelegalitate, s-a apreciat că în mod corect a calificat instanţa de apel drept motiv de nulitate încălcarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. d) din lege, în forma în vigoare la data formulării cererii, nu poate fi primită ca fondată şi cealaltă critică aflată în strânsă legătură cu aceasta.
Astfel, instanţa de apel nu a încălcat dreptul asupra unui „bun”, în sensul dispoziţiilor invocate, astfel cum acestea au fost valorificate de către pârâta-recurentă. În analiza ingerinţei statului se face referire la condiţia necesităţii prevederii prin lege a acesteia - ipoteză reţinută în speţă, după cum s-a arătat mai sus.
c. Nepronunţarea de către instanţa de apel cu privire la cheltuielile de judecată din apel nu este o omisiune care să afecteze legalitatea decizei faţă de soluţia pronunţată, acestea urmând să fie avute în vedere la rejudecare cauzei.
Faţă de modul de dispunere asupra criticilor formulate de către reclamantă, astfel cum au fost acestea analizate, nu se va primi excepţia inadmisibilităţii invocată de către pârâtă - care, oricum, sub aspectul referitor la ultimul motiv invocat, ţine de neîncadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
În considerarea acestor argumente, Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursurilor ca nefondate, cu aplicarea şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta F.G.G. (C.) şi de pârâta C.G.D. SC D. SA împotriva deciziei nr. 90A din data de 15 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6770/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6764/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
