ICCJ. Decizia nr. 6790/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6790/2012
Dosar nr. 34116/3/2011*
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11 mai 2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV - a civilă, reclamanta V.R.S. a chemat în judecată pe pârâta F.C.C. şi a solicitat instanţei ca, pe calea ordonanţei preşedinţiale reglementată de art. 581 - 582 C. proc. civ., să dispună păstrarea numărului de Dosar nr. 1949/3/2004 atribuit de Tribunalul Bucureşti, secţia a V - a civilă, şi în faza de judecată a apelului la Curtea de Apel Bucureşti. S-a solicitat şi ca dosarul în format vechi să-şi păstreze numărul de 320/2004 şi nu cel de 525/2011, precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 RON, daune morale.
În motivarea cererii, petenta a arătat că este reclamantă în dosarul 1949/3/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V - a civilă. A declarat apel împotriva sentinţei, iar dosarul a fost înaintat la Curtea de Apel Bucureşti.
La Curtea de Apel Bucureşti au fost încălcate dispoziţiile Hotărârii nr. 352/2006 a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv art. 992 alin. (4) conform căruia numărul unic dat de instanţa de fond se păstrează fără modificări, pe tot parcursul soluţionării dosarului, până la executarea hotărârii.
Reclamanta a arătat că la registratura Curţii de Apel Bucureşti s-a primit un nou număr de dosar, respectiv 2238/2/2011, număr care este greşit. Persoana care a dat noul număr de dosar este F.C.C., iar scopul acestei ilegalităţi este de a avea premisele anulării oricărei hotărâri din apel care s-ar pronunţa într-un dosar al cărui număr este lovit de nulitate.
Prin sentinţa civilă nr. 1103 din 03 iunie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV - a civilă, a admis excepţia de necompetentă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că petenta critică modul în care a fost înregistrat un dosar la Curtea de Apel Bucureşti şi care face obiectul apelului formulat împotriva unei sentinţe pronunţate de Tribunalul Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti nu are competenţa de a verifica modul în care se desfăşoară activitatea de înregistrare a dosarelor la Curtea de Apel Bucureşti, numai această din urmă instanţă având competenţa de a verifica modul în ca se fac aceste înregistrări.
La rândul său, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV - a civilă, prin sentinţa civilă nr. 32 din 28 septembrie 2011, a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Curtea de Apel a reţinut că acţiunea a fost formulată în contradictoriu cu persoana fizică, angajată a Curţii de Apel Bucureşti, şi că reclamanta invocă o -faptă ilicită a acestei persoane, constând în înregistrarea apelului cu un nou număr de dosar, solicitând şi plata unor daune, care ar izvorî din fapta ilicită.
Dreptul de a se pronunţa pe cererea de ordonanţă preşedinţială aparţine Tribunalului Bucureşti, fiind fără relevanţă motivarea instanţei de fond că nu ar avea competenţa materială de a verifica modul în care se desfăşoară activităţia de înregistrare a dosarelor.
Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă intervenit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea de la data de 06 ianuarie 2012 a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Pretenţiile reclamantei vizează aspecte legate de atribuirea numărului unui dosar la înregistrarea acestuia pe rolul Curţii de Apel. Cererea este fundamentată pe o pretinsă faptă ilicită produsă în activitatea administrativă desfăşurată în cadrul Curţii de Apel de pârâta chemată în judecată.
În rejudecare, reclamanta a solicitat ca instanţa să se pronunţe dacă numărul nou al dosarului este valid sau nu, respectiv dacă este lovit de nulitate în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 71F din 18 iulie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată.
În motivare, s-a reţinut că potrivit art. 581 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Textul stabileşte două din condiţiile de admisibilitate ale cererii de ordonanţă preşedinţială, anume urgenta şi caracterul vremelnic al măsurii solicitate a se lua pe această cale, iar din aceasta din urmă decurge şi o a treia condiţie şi anume ca prin măsura luată să nu se prejudece fondul.
A doua condiţie de admisibilitate este ca măsura ordonată de instanţă să fie vremelnică. Pe calea ordonanţei preşedinţiale nu pot fi luate măsuri definitive care să rezolve în fond litigiul dintre părţi. Ordonanţa preşedinţială nu are ca scop stabilirea definitivă a drepturilor părţilor şi, tocmai de aceea, partea nemulţumită de măsura luată prin ordonanţă are posibilitatea de a se adresa instanţei, pe calea dreptului comun.
În principiu, măsurile luate pe calea ordonanţei preşedinţiale sunt limitate în timp, până la rezolvarea în fond a litigiului, chiar dacă în hotărârea pronunţată nu se face nici o menţiune în acest sens. în fapt, este posibil ca măsurile luate pe calea ordonanţei preşedinţiale să rămână definitive, dacă partea împotriva căreia au fost luate, convingându-se de justeţea lor, nu mai urmează calea dreptului comun. Această situaţie nu schimbă însă caracterul vremelnic al ordonanţei preşedinţiale, în sensul că există posibilitatea discutării fondului dreptului în instanţa de drept comun, deci ordonanţa îşi va produce efectele până la pronunţarea unei hotărâri pe fond.
Când rezolvă o cerere de ordonanţă preşedinţială, instanţa nu are de cercetat fondul dreptului discutat între părţi, dar, pentru ca soluţia să nu fie arbitrară, va cerceta aparenţa acestui drept. Dacă dreptul reclamantului decurge dintr-un titlu sau daca pârâtul opune pretenţiilor reclamantului un titlu, instanţa, fără a cerceta în fond valabilitatea actului, va examina validitatea formală a actului, eficacitatea sau inopozabilitatea lui. însă, eventualele apărări de fond pot fi valorificate numai pe calea dreptului comun.
Faţă de aceste aspecte teoretice, Curtea a constatat că cererea formulată de reclamantă, aşa cum a fost modificată nu îndeplineşte aceste două condiţii de admisibilitate necesare pentru valorificarea unui drept subiectiv civil pe calea ordonanţei preşedinţiale, şi anume caracterul vremelnic şi neprejudecarea fondului dreptului subiectiv civil dedus judecăţii.
Astfel, reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui litigiu de drept comun iar obiectul cererii nu vizează măsuri vremelnice ci, dimpotrivă, cu caracter definitiv.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Vulcănescu Rodica Smaranda, invocând dispoziţiile art. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta -reclamantă arată că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale privind ordonanţa preşedinţială.
Instanţa îşi întemeiază inadmisibilitatea invocată pe dispoziţiile art. 584 C. proc. civ. care se referă la înscrisurile dispărute şi nu fac obiectul dosarului.
Recurenta susţine că instanţa nu s-a pronunţat pe temeiurile invocate privind urgenţa măsurii solicitate, prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, prin faptul că numărul dosarului astfel schimbat contrar normelor curente încalcă dreptul său la publicitatea actului de justiţie şi poate constitui o piedică la executare, deşi a reţinut dispoziţiile art. 581 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa a invocat anumite situaţii care nu sunt expres şi limitativ prevăzute în art. 581-582 C. proc. civ., dar care sunt îndeplinite de cererea reclamantei şi anume faptul că nu evocă fondul şi că există dovada unui litigiu de drept comun care se judecă pe fond separat de prezenta acţiune.
Solicită admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii atacate şi admiterea acţiunii în sensul de a se stabili dacă numărul de dosar schimbat este valid, dacă astfel se încalcă sau nu dreptul său la publicitatea actului de justiţie şi dacă poate constitui sau nu o piedică la executare.
Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., o găseşte incidenţă speţei pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Deşi reclamanta a încadrat susţinerile formulate în dispoziţiile art. 304 ; pct. 8 şi 9 C. proc. civ., invocând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 581 C. proc. civ. şi interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, dezvoltarea lor nu face posibilă o asemenea încadrare, în condiţiile art. 306 alin. (3) din acelaşi cod.
Astfel, prin decizia dată, curtea de apel a respins ca inadmisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială, motivat de faptul că reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui litigiu de drept comun şi că obiectul cererii nu vizează măsuri vremelnice ci, dimpotrivă, cu caracter definitiv.
Prin motivele de recurs partea trebuie să susţină critici prin care să combată argumentele expuse de instanţa anterioară în considerentele sentinţei ce face obiectul recursului, ceea ce în speţă nu se verifică.
Fără a combate cele reţinute de instanţa de apel, recurenta revine în recurs cu acelaşi susţineri făcute în cererea de ordonanţă preşedinţială, solicitând analizarea condiţiilor privind urgenţa şi prevenirea unei pagube iminente reprezentată de faptul că prin schimbarea numărului de dosar se încalcă dreptul său la publicitatea actului de justiţie şi că această împrejurare poate constitui o piedică la executare.
Criticile invocate ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei pentru care a respins cererea reclamantei ca inadmisibilă.
Recurenta - reclamantă a indicat pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. însă nu a dezvoltat nicio critică de natură a se circumscrie ipotezei pe care acest motiv o reglementează - interpretarea greşită a actului juridic (iar nu a actelor ca înscrisuri probatorii) dedus judecăţii.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să constate nul recursul formulat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanta V.R.S. împotriva sentinţei nr. 71F din data de 18 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7069/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7680/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
