ICCJ. Decizia nr. 6822/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6822/2012
Dosar nr. 1833/117/2008
Şedinţa publică de Ia 7 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05 mai 2008 reclamanta H.D.A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, să dispună:
1. Obligarea pârâtului la plata sumei de 148.000 RON cu titlu de despăgubire constând în valoarea reală a imobilul în suprafaţă de 156 mp situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în CF nr. C1. S. nr. T1./1 şi T2./1/1, imobil supus exproprierii conform Legii nr. 198/2004 privind unele masuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale;
2. Obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantei a sumei de 65.520 RON cu titlu de despăgubire constând în prejudiciul cauzat reclamantei prin lipsa de folosinţa a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în CF nr. C1. S., nr. T1./1 şi T2./1/1;
3. Obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 957 din 12 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 1833/117/2008 s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta H.D.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. din România S.A. de sub autoritatea Ministerului Transportului, Construcţiilor şi Turismului, având ca obiect despăgubiri expropriere, şi în consecinţă:
Pârâtul a fost obligat să plătească în favoarea reclamantei despăgubiri în sumă de 25.436 RON, reprezentând echivalentul a 5.930 euro, pentru terenul în suprafaţă de 156 mp. situat în mun. Cluj-Napoca, categoria de folosinţă fâneţe, înscris în CF. nr. C1. S., nr. T1./1/1 şi T2./1/1, identificat prin nr. cadastral C2.
Totodată, pârâtul a fost obligat să plătească în favoarea reclamantei suma de 2.485 RON, reprezentând cuantumul prejudiciului cauzat prin expropriere, precum şi cheltuieli de judecată parţiale în sumă de 2.400 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Potrivit Hotărârii nr. V1. din 21 aprilie 2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Cluj, s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în mun. Cluj-Napoca, categoria de folosinţă fâneţe, înscris în CF. nr. C1. S. nr. T1./1/1 şi T2./1/1 în suprafaţă de 156 mp., identificat prin nr. cadastral C2. (art. 1).
Conform art. 2 din aceeaşi hotărâre, despăgubirea a fost stabilită în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 198/2004 în cuantum de 20.409 RON, despăgubire ce reprezintă contravaloarea imobilului şi tot ce se incorporează şi se uneşte cu acesta la data exproprierii, excepţie făcând construcţiile, aşa cum sunt definite de lege.
Pentru stabilirea valorii de piaţă a imobilului instanţa a încuviinţat efectuarea unei expertize prin care s-a stabilit că valoarea de circulaţie a terenului este de 22.944 RON echivalentul a 6240 euro.
La solicitarea reclamantei instanţa a încuviinţat efectuarea unei contraexpertize de către comisia formată din experţii C.C., E.G. şi C.D. Experţii au concluzionat în sensul că valoarea terenului este de 5930 euro echivalentul a 25436 RON (38 euro/mp.) Prejudiciul produs reclamantei a fost estimat la suma de 2485 RON. Experţii au stabilit valorile anterior menţionate raportat la data de 23 octombrie 2009, data inspecţiei proprietăţii. Raportul a fost depus la dosarul cauzei la data de 16 aprilie 2010.
Prin răspunsul formulat de experţi la obiecţiunile pârâtei cu privire la momentul stabilirii valorii, experţii au arătat că lasă la aprecierea instanţei cuantumul despăgubirilor, apreciind însă că în perioada octombrie 2009 - aprilie 2010 a avut loc o scădere a preţurilor terenurilor cuprinsă între 10-20%, în funcţie de amplasament. Experţii au arătat că sunt neîntemeiate susţinerile pârâtei cu privire la sporul de valoare al terenului rămas neexpropriat, care ar putea fi determinat de construirea variantei de ocolire Cluj-Est, deoarece traficul rutier care urmează să fie dirijat pe această variantă de ocolire oricum este suportat în momentul de faţă de DN 1C, la care are front acest teren.
Referitor la primul aspect examinat, Tribunalul a constatat că experţii au avut nevoie de 6 luni pentru redactarea raportului de expertiză. Or, eventuala diminuare a valorii terenului între momentul efectuării inspecţiei proprietăţii (care trebuia să fie un moment apropiat de redactarea raportului) şi prezentarea raportului de expertiză instanţei nu poate fi suportată de către reclamantă. Statuarea în sensul solicitat de pârâtă ar fi de natură să nesocotească dreptul reclamantei la un proces echitabil, drept ocrotit de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru motivele expuse, Tribunalul a apreciat că se impune stabilirii despăgubirii conform raportului de expertiză examinat, respectiv 25436 RON, reprezentând echivalentul a 5930 euro.
Reclamanta a formulat şi o cerere având ca obiect stabilirea despăgubirii pentru prejudiciul ce i s-a cauzat prin ocuparea terenului de către expropriator, anterior exprimării consimţământului în acest sens, solicitare întemeiată pe dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994. Potrivit textului legal menţionat, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
La termenul din data de 13 februarie 2009 instanţa a pus în discuţie cererile în probaţiune privitoare la solicitarea de acordare a despăgubirilor subsidiare, reclamanta afirmând că terenul a fost ocupat anterior exproprierii. La acel termen reprezentantul pârâtei a precizat că expropriatorul a intrat pe terenul expropriatului numai cu acordul acestuia. Reprezentantul reclamantei a arătat că, în măsura în care se va depune la dosarul cauzei dovada exprimării consimţământului scris al expropriatului, această cerere nu va mai fi susţinută. Pârâta prin reprezentant nu a depus la dosar înscrisul menţionat.
În vederea stabilirii momentului ocupării terenului reclamantei instanţa a încuviinţat audierea a doi martori. Martorul O.V.N. a precizat în cuprinsul depoziţiei sale că, începând de la sfârşitul lunii februarie 2007, terenul în cauză a fost ocupat de barăci şi containere şi au început lucrările executate de către pârâtă. Martorul are cunoştinţă despre acest fapt deoarece face zilnic deplasări spre localitatea A. şi astfel trece zilnic pe lângă terenul proprietatea reclamantei. Totodată, martorul O.R.I. a arătat că terenul a fost ocupat de utilaje începând din primăvara anului 2007.
Experţii au stabilit că valoarea prejudiciului cauzat reclamantei prin ocuparea terenului este de 2485 RON, iar pretenţiile reclamantei sunt întemeiate în condiţiile în care pârâtul nu a făcut dovada exprimării consimţământului de către reclamantă în vederea ocupării terenului la începutul anului 2007. Este de remarcat faptul că Procesul verbal nr. V1. din 21 aprilie 2008 a fost întocmit la data de 21 aprilie 2008.
Pentru considerentele expuse, Tribunalul a apreciat că acţiunea reclamantei este întemeiată în parte, în limitele arătate.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs, recalificat ca apel, reclamanta H.D.A. şi pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj.
Prin apelul formulat de reclamanta H.D.A. s-a solicitat schimbarea sentinţei civile nr. 957/2010 a Tribunalului Cluj în sensul admiterii în totalitate a acţiunii formulate.
În motivare, s-a arătat că sentinţa a fost pronunţată cu interpretarea eronată a dispoziţiilor legale, respectiv a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Acest text de lege prevede că la calcularea cuantumului despăgubirilor experţii şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, luând în considerare şi dovezile prezentate de persoanele îndreptăţite.
Raportul de expertiză avut în vedere de către instanţă la soluţionarea cauzei nu a stabilit valoarea imobilului expropriat la data întocmirii raportului de expertiză, adică 25 septembrie 2008, în consecinţă instanţa stabilind valoarea despăgubirilor cu încălcarea art. 26 alin. (2) din Legea nr, 33/1994, având în vedere valoarea imobilului la data inspecţiei terenului în vederea efectuării contraexpertizei.
Contraexpertiza dispusă în cauză a avut menirea de a verifica acurateţei expertizei din 2008 şi nu de a stabili valoarea terenului la finalul anului 2009, rolul contraexpertizei fiind acela de a stabili valoarea terenului dar raportat la situaţia existentă la data efectuării primei expertize.
Dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 au fost încălcate şi prin aceea că experţii şi instanţa de judecată nu au avut în vedere şi dovezile prezentate de către reclamantă, respectiv cele 6 contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri învecinate.
Se arată că au fost încălcate şi prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., obiecţiunile formulate la raportul de contraexpertiza fiind respinse în mod eronat de către instanţă.
Poziţia procesuală a pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj la recursul declarat de către reclamantă a fost exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 03 februarie 2011.
Pârâtul a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată, arătând că în cauză au fost efectuate două rapoarte de expertiză prin care s-a stabilit valoarea imobilului expropriat. Cel de-al doilea raport a fost încuviinţat ca urmare a contestării primului, în aceste condiţii fiind normal ca instanţa să se raporteze la acesta, fiind singurul valabil întocmit.
Textul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 vizează expertiza agreată de instanţă, iar nu expertiza înlăturată motivat.
2. Prin apelul formulat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj s-a solicitat schimbarea sentinţei în sensul respingerii contestaţiei formulate de către reclamantă, menţinându-se ca temeinică şi legală hotărârea comisiei de expropriere.
În motivare, s-a arătat că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, comisia de experţi care a întocmit raportul de contraexpertiză stabilind valoarea despăgubirilor la data la care a avut loc inspecţia proprietăţii, iar nu la data întocmirii raportului de expertiză.
Experţii nu au rezolvat integral problema care trebuia clarificată, precizând că de la data inspecţiei proprietăţii şi până la data întocmirii raportului de expertiză s-a produs o diminuare a valorii între 10 şi 20% în funcţie de caracteristicile terenului, fără a preciza concret procentul de diminuare a valorii terenului.
În cauză a mai fost efectuat un raport de evaluare în care s-a stabilit un cuantum al despăgubirilor de 22.944 RON, anterior scăderii preţurilor pe piaţa imobiliară, creându-se un paradox prin stabilirea unui cuantum mai mic al despăgubirilor anterior scăderii preţurilor pe piaţa imobiliară. Se impune deci completarea raportului de expertiză întocmit în cauză.
Instanţa de fond a greşit şi în ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, neţinându-se cont de faptul că acţiunea a fost admisă numai în parte, fiind vorba despre o valoare relativ redusă a despăgubirii acordată în plus faţă de cea stabilită prin hotărârea de expropriere.
Prin întâmpinare reclamanta H.D.A. a solicitat respingerea recursului declarat de către Statul Român.
În motivare au fost reluate susţinerile din recursul declarat referitor la modul în care trebuie interpretate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată s-a arătat că acestea au fost acordate parţial, fiind reduse proporţional cu partea în care s-au acordat despăgubiri.
La solicitarea părţilor în cauză s-a încuviinţat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză întocmit în dosarul de fond, lucrarea de specialitate întocmită de către experţii C.S.C., E.G. şi C.D. fiind anexate la dosar, răspunsul la obiecţiunile încuviinţate de către instanţă la suplimentul raportului de expertiză fiind anexat la filele 110 şi următoarele din dosar.
Prin decizia civilă nr. 281VA din 29 septembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a admis în parte apelul declarat de reclamanta H.D.A., pe care a schimbat-o, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 31.140 RON pentru terenul expropriat; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Ambele părţi prin apelurile declarate contestă valoarea stabilită pentru imobilul expropriat prin sentinţa civilă nr. 957/2010 a Tribunalului Cluj, punându-se în discuţie prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi modul în care acestea au fost interpretate şi aplicate de către instanţa de fond.
La art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, text de lege la care se face trimitere prin art. 9 şi 18 din Legea nr. 198/2004, se prevede că la calcularea cuantumului despăgubirilor experţii şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, luând în considerare şi dovezile prezentate de către proprietar sau alte persoane îndreptăţite.
Raportat la acest text de lege reclamanta a apreciat că valoarea imobilului expropriat trebuia stabilită având în vedere valoarea imobilului la data întocmirii primului raport de expertiză încuviinţat în cauză, respectiv 25 septembrie 2008, chiar dacă în cauză a fost întocmit un raport de contraexpertiză, la solicitarea expresă a reclamantei.
S-a apreciat de către Curte că interpretarea dată de către reclamantă prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este discutabilă, fiind evident că legiuitorul nu a avut în vedere situaţia în care în cauză se efectuează mai multe expertize de specialitate, rămânând în sarcina instanţei să interpreteze sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză" pe baza principiilor generale de drept. În aceste condiţii, Curtea apreciază că legiuitorul nu a putut avea în vedere decât data întocmirii raportului de expertiză valabil şi care este avut în vedere ca şi probă la pronunţarea soluţiei în cauză.
Problema care s-a pus însă în cauză în ceea ce priveşte valoarea reală a imobilului expropriat, valoare care trebuie stabilită de către instanţă prin aplicarea art. 27 din Legea nr. 33/1994 rezultă din suplimentul la raportul de expertiză întocmit în faţa instanţei de apel. În condiţiile în care prin hotărârea atacată, respectiv hotărârea nr. V1. din 21 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Cluj-Napoca s-au stabilit despăgubiri pentru imobilul expropriat de la reclamantă în cuantum de 20.409 RON este evident că demersul reclamantei este cel puţin parţial unul întemeiat.
Instanţa de fond încuviinţând efectuarea unui raport de contraexpertiză la solicitarea reclamantei, a înlăturat concluziile primului raport întocmit apreciind ca pertinente susţinerile reclamantei în sensul că acesta nu ar fi fost corect întocmit, neputând fi avut în vedere la soluţionarea cauzei. însă prin întocmirea raportului de contraexpertiză raportat la situaţia faptică din momentul descinderii în teren, respectiv situaţia din momentul întocmirii raportului de contraexpertiză, reclamanta a fost prejudiciată în contextul scăderii accentuate a pieţii imobiliare în această perioadă.
Din această perspectivă a apreciat Curtea că susţinerile reclamantei sunt întemeiate, neexistând nici o prevedere legală şi nici un considerent logic din care să poată fi trasă concluzia că reclamanta trebuie să suporte scăderea valorilor pe piaţa imobiliară deşi din probele administrate rezultă că într-adevăr la momentul exproprierii valoarea despăgubirilor nu a fost stabilită în mod corect iar primul raport de expertiză nu a putut fi avut în vedere la soluţionarea cauzei independent de vreo culpă a reclamantei.
Valoarea care a fost avută în vedere de către Curte a fost deci cea stabilită în raportul de contraexpertiză şi suplimentul la acesta, ţinându-se cont de valorile de la data întocmirii primului raport de expertiză, astfel cum s-a solicitat de către reclamantă, respectiv 31.140 RON, echivalentul a 8.470 euro.
În ceea ce priveşte valoarea calculată de către comisia de experţi, s-a apreciat că aceasta este una reală, fiind respectate la întocmirea lucrării de specialitate criteriile prevăzute la art. 26 din Legea nr. 33/1994, avându-se în vedere inclusiv dovezile prezentate de părţi în acest sens, chiar dacă nu au fost considerate relevante toate contractele de vânzare cumpărare invocate de părţi. Cele două contracte de vânzare cumpărare depuse la dosar de către reclamantă, pot fi avute în vedere şi de către instanţă raportat la prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 pentru a stabili cuantumul despăgubirilor dar Curtea a apreciat că acestea nu sunt de natură a schimba valoarea stabilită de către experţi. Preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială rezultă din cele 4 contracte avute în vedere de către experţi, în care sunt stabilite valori apropiate, fiind de aproximativ 80-90 euro/m.p. teren., valorile din cele două contracte autentice depuse la dosar de către reclamantă fiind mult mai mari şi neputându-se aprecia că reflectă preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele mai ales că este vorba despre acelaşi cumpărător, SC S.A.C. SA
În consecinţă în temeiul art. 296 C. proc. civ. Curtea a admis în parte apelul declarat de reclamanta H.D.A. împotriva sentinţei civile numărul 957 din 12 noiembrie 2010 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosar nr: 1833/117/2008, pe care a schimbat-o, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 31.140 RON pentru terenul expropriat, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei.
Având în vedere considerentele expuse, apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a fost respins ca neîntemeiat.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată s-a reţinut că acestea au fost acordate în mod corect de către instanţa de fond care a făcut aplicarea art 274, 276 C. proc. civ., cheltuielile de judecată nefiind acordate integral conform actelor justificative, ci numai parţial în măsura în care au fost admise pretenţiile reclamantei.
În temeiul art. 274, 276 C. proc. civ. Curtea a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu avocaţial, la stabilirea cheltuielilor de judecată avându-se în vedere faptul că apelul declarat de către reclamantă a fost admis numai parţial.
Împotriva deciziei mai sus menţionată, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art 304 pctl şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, pârâtul a arătat următoarele:
1. Decizia civilă recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 care dispune că la calcularea cuantumului despăgubirilor comisia de experţi va ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.
Raportat acestor dispoziţii legale, consideră recurentul că valoarea despăgubirilor astfel cum aceasta a fost acordată de către instanţa de apel este incorectă.
În cazul dat, prin suplimentul la raportul de expertiză ce s-a efectuat în cauză, s-a cerut comisiei de experţi să stabilească valoarea despăgubirilor prin raportare la patru momente, şi anume: - momentul la care a avut loc exproprierea suprafeţei de teren, respectiv data de 21 aprilie 2008;- momentul întocmirii primului raport de expertiză, efectuat în faţa instanţei de fond, adică 25 septembrie 2008; -momentul întocmirii raportului de contraexpertiză, efectuat tot în fata instanţei de fond, respectiv 14 aprilie 2010;şi momentul întocmirii suplimentului la raportul de contraexpertiză, efectuat în fata instanţei de apel, adică 28 aprilie 2011;
Prin decizia civilă recurată instanţa de apel a procedat la acordarea cuantumului despăgubirilor, raportat la data întocmirii primului raport, stabilind astfel cuantumul despăgubirilor la suma de 31.140 RON cu titlu de despăgubiri pentru suprafaţa de teren expropriată.
Motivarea făcută de către instanţă pentru acordarea cuantumului despăgubirilor raportat la acest moment a fost aceea că „nu există nici o prevedere legală şi nici un considerent logic din care să poată fi trasă concluzia că reclamanta trebuie să suporte scăderea valorilor pe piaţa imobiliară deşi din probele administrate rezultă că într-adevăr la momentul exproprierii valoarea despăgubirilor nu a fost stabilită în mod corect iar primul raport de expertiză nu a putut fii avut în vedere la soluţionarea cauzei independent de vreo culpă a reclamantei."
Consideră recurentul că instanţa a făcut o aplicare greşită a prevederilor legale aplicabile în materie, având în vedere că prin art. 26 din Legea nr. 33/1994 se precizează că valoarea despăgubirilor se va raporta la data întocmirii raportului de expertiză.
Susţine recurentul că în contextul în care primul raport de expertiză a fost contestat de către contestatoare, cel de-al doilea raport de expertiză a fost contestat de către ambele părţi, situaţie în care rămâne valabil doar cel de-al treilea raport de expertiză, corecta aplicare a dispoziţiei normative mai sus evocată trebuie să aibă în vedere valoarea cuantumului despăgubirilor la data întocmirii raportului de expertiză, adică aprilie 2011.
Apreciază că nu poate fi luată în considerare ca data de referinţă pentru stabilirea cuantumului despăgubirii, data primului raport de expertiză, deoarece aceasta ar presupune acordarea de despăgubiri la nivelul anului 2008, luna septembrie ceea ce contravine flagrant art. 26 din lege. Refacerea raportului de expertiză nu poate fi imputată pârâtei recurente şi ca urmare nimic nu justifică obligarea sa să suporte consecinţa scăderii preturilor pe piaţa imobiliară.
Se invocă că motivarea deciziei recurate este contradictorie câtă vreme prin considerente se retine textual că „în aceste condiţii, Curtea apreciază că legiuitorul nu a putut avea în vedere decât „data întocmirii raportului de expertiză valabil şi care este avut în vedere ca şi probă la pronunţarea soluţiei în cauză".
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Modificarea unei hotărâri se poate cere în considerarea dispoziţiilor înscrise în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În baza acestui motiv de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât formulează critici ce vizează nerespectarea criteriilor înscrise în art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei-intimate. Criticile formulate sub acest aspect sunt întemeiate.
Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane", iar potrivit alineatului 2 al aceluiaşi articol „ la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel şi imobilele administrativ-teritoriale, la data întocmirii raportului de expertiză...".
Rezultă astfel că textul mai sus menţionat consacră metoda comparaţiei directe astfel încât la calcularea despăgubirilor cuvenite trebuie să se ţină seama de preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
În mod greşit instanţa de apel în stabilirea cuantumului despăgubirilor a efectuat, potrivit considerentelor sale, un melanj între valoarea stabilită în raportul de contraexpertiză şi suplimentul la acesta, ţinând cont, totodată, de valorile de la data întocmirii primului raport de expertiză.
Raţionamentul astfel uzitat de instanţa de apel este eronat şi contravine criteriului instituit prin art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care determină cuantumul despăgubirilor raportat la momentul arătat expres în textul sus menţionat indiferent după cum preţul imobilului la data întocmirii raportului este mai mic nu mai mare decât preţul de la data hotărârii de expropriere.
Instanţa de apel a încuviinţat efectuarea unei contraexpertize tocmai la solicitarea reclamantei, înlăturând concluziile primului raport întrucât au fost apreciate drept pertinente susţinerile reclamantei asupra aspectelor de nelegalitate invocate. Expertiza însuşită de instanţa de fond stabileşte însă corect cuantumul despăgubirilor privind metoda comparaţiei directe. Astfel, selectarea metodelor de evaluare şi modalitatea de aplicare s-a realizat de către experţii evaluatori ţinând cont de statutul proprietăţii la data inspecţiei realizată, iar analiza comparativă efectuată de experţi a fost evaluată prin estimarea valorii de piaţă în urma examinării unor proprietăţi similare şi compararea acestora cu cea evaluată care face obiectul litigiului de faţa. Se constată astfel o valoare estimată a proprietăţii prin metoda evidenţiată de experţi, implică un minimum de corecţii, ţinând cont şi de fluctuaţiile intervenite pe piaţa imobiliară, aspect - de altfel - confirmat chiar prin contractele de vânzare-cumpărare prezentate chiar de reclamant.
Nu poate fi luată în considerare ca dată de referinţă, pentru stabilirea cuantumului despăgubirii, data primului raport de expertiză - atâta timp cât acesta ar implica acordarea unor despăgubiri stabilite la nivelul anului 2008, moment care ar fi contrar dispoziţiilor legale înscrise în art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În consecinţă, se constată că instanţa de fond în mod judicios a determinat valoarea despăgubirilor, ţinând cont în stabilirea cuantumului de momentul efectuării inspecţiei proprietăţii şi care respectă prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, drept pentru care, sub acest aspect, recursul se vădeşte a fi întemeiat.
Critica recurentului axată pe motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este însă nefondată. Hotărârea instanţei de apel răspunde exigenţelor legale înscrise în art. 261 C. proc. civ., raţionamentul instanţei fiind expus în cadrul considerentelor deciziei pronunţate, astfel încât se constată că motivul de nelegalitate invocat nu poate fi reţinut ca incident în cauză.
În consecinţă, pentru considerentele mai sus evocate, reţinând că instanţa de apel a realizat o aplicare şi interpretare greşită a dispoziţiilor legale ce guvernează materia, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte să admită recursul promovat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj. Drept urmare, decizia recurată va fi modificată în parte, în sensul că se va dispune respingerea şi a apelului declarat de reclamanta H.D.A. împotriva sentinţei civile nr. 957 din 12 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă.
Dispoziţiile deciziei atacate vor fi menţinute în ceea ce priveşte respingerea apelului declarat de pârâtul Statul Român împotriva aceleiaşi sentinţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj împotriva deciziei nr. 281 A din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Modifică, în parte, decizia atacată în sensul că respinge şi apelul declarat de reclamanta H.D.A. împotriva sentinţei nr. 957 din 12 noiembrie 2010 a Tribunalului Cluj, secţia civilă.
Menţine dispoziţiile deciziei privind respingerea apelului declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva aceleiaşi sentinţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6792/2012. Civil. întoarcere executare.... | ICCJ. Decizia nr. 6823/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
