ICCJ. Decizia nr. 6833/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE de CASAŢIE şi JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6833 /20 12
Dosar nr. 2309/1/2012
Şedinţa publică de la 7 noiembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului Constanţa la data de 5 august 2002, reclamanta M.G.E. a cerut, în contradictoriu cu pârâţii Primăria oraşului Constanţa, prin primar şi SC M. SA, anularea dispoziţiei emise de primar din 22 iulie 2002 şi obligarea pârâţilor să-i predea în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 375 m.p. situat în staţiunea M.
Prin sentinţa nr. 788 din 23 iunie 2003, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a admis excepţia tardivităţii acţiunii şi a respins cererea modificatoare ca tardiv formulată.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC M. SA şi a respins, în consecinţă acţiunea formulată de reclamanta M.G.E. în contradictoriu cu această pârâtă.
A respins acţiunea faţă de Primăria municipiului Constanţa, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală.
Prin decizia nr. 199/C din 26 noiembrie 2003, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, a respins apelul declarat de reclamantă, cu motivarea că respingerea ca tardivă a cererii completatoare a avut în vedere chemarea în judecată a unui nou pârât, iar lipsa calităţii procesuale pasive a SC M. SA a fost justificată de faptul că această pârâtă nu a fost notificată.
A mai reţinut instanţa de apel, că tribunalul a lămurit prin încheierea din 24 ianuarie 2003 noţiunea de unitate administrativ teritorială şi că soluţia pronunţată este legală, în ciuda omisiunilor şi carenţelor, care nu sunt determinante şi nu pot conduce la reformarea hotărârii.
Prin decizia nr. 5333 din 31 mai 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia atacată şi sentinţa tribunalului şi a trimis cauza spre rejudecare acestei din urmă instanţe.
S-a reţinut că tribunalul a soluţionat greşit excepţia tardivităţii, pentru că nu a pus în discuţia părţilor cererea precizatoare.
După rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 1490 din 18 septembrie 2007, Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu Primăria oraşului Constanţa. A anulat dispoziţia şi a obligat persoana juridică notificată să soluţioneze notificarea, potrivit art. 26 şi 27 din Legea nr. 10/2001.
A respins acţiunea formulată în contradictoriu cu SC M. SA Constanţa, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A respins, ca neîntemeiate, restul pretenţiilor reclamantei.
Prin decizia nr. 137/C din 4 iunie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva încheierii din 17 mai 2007 a Tribunalului Constanta.
A admis apelul declarat de reclamantă împotriva încheierii din 17 aprilie 2007 a Tribunalului Constanţa, pe care a schimbat-o în tot,în sensul că a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC M. SA.
A admis apelurile declarate de reclamantă şi pârâta Primăria municipiului Constanţa împotriva sentinţei, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecarea primei instanţe.
Prin decizia nr. 5398 din 11 mai 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins recursul declarat de pârâta SC M. SA.
După a doua rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 899 din 12 mai 2010, Tribunalul Constanta a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecata cererii privind constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare - cumpărare nr. V1. din 7 decembrie 2004, în contradictoriu cu SC P. SRL, prin lichidator.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC M. SA şi, în consecinţă, a respins acţiunea faţă de această pârâtă.
A respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar.
Prin decizia nr. 188/C din 15 septembrie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că autorul reclamanţilor a dobândit imobilul în litigiu în baza unui contract de vânzare cumpărare ce cuprindea un pact comisoriu de gradul IV ce şi-a produs de drept efectele prin faptul că nu a fost îndeplinită obligaţia de a realiza o construcţie în termenul stipulat.
Prin decizia nr. 7193 din 17 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţi.
Instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că instaurarea unui regim totalitar nu reprezintă caz de forţă majoră menită să exonereze părţile de la executarea obligaţiilor contractuale.
Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, deoarece, ca efect al desfiinţării retroactive a contractului de vânzare - cumpărare, bunul s-a reîntors în patrimoniul vânzătorului.
împotriva acestei decizii, la data de 23 martie 2012, reclamanţii M.A.D., B.I. şi N.A. au formulat contestaţie în anulare.
Invocând dispoziţiile art. 318 teza II din C. proc. civ., contestatorii au arătat că instanţa de recurs nu a răspuns motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. raportat la art. 1156 alin. (4) C. civ., la scopul deciziunii nr. 22043 din 22 octombrie 1958 şi la art. 1169 C. civ.
Contestaţia în anulare nu este întemeiată, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza II din C. proc. civ. poate fi folosită ori de câte ori instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
În cauză, prin cererea de declarare a recursului, reclamanţii au invocat motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., raportat la noţiunea de forţă majoră reglementată de art. 1156 alin. (4) C. civ., la scopul emiterii deciziei nr. 22043/1958 şi la noţiunea de fapte notorii, reglementată de art. 1169 C. civ.
Analizând decizia atacată pe calea contestaţiei în anulare, se constată că instanţa de recurs a analizat toate motivele de nelegalitate invocate de recurenţi prin cererea de declarare a recursului.
Faptul că nu a abordat punctual fiecare susţinere a recurenţilor nu reprezintă o omisiune datorată greşelii, căci instanţa de recurs şi-a structurat analiza pe alte premise decât cele avute în vedere de recurenţi, fără a omite chestiunile de drept în discuţie, şi anume, efectele pactului comisoriu şi forţa majoră.
Astfel, în ceea ce priveşte motivul de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. raportat la art. 1156 alin. (4) C. civ., recurenţii susţin că instanţa de recurs nu a analizat cazul fortuit şi din perspectiva situaţiei sociale a autorului reclamanţilor, calificat de autorităţile vremii ca „element al marii burghezii".
Acest aspect nu constituie, însă, omisiunea instanţei, pentru că, instanţa de recurs, în prezentarea motivelor invocate de parte a menţionat inclusiv această critică.
Nu a apreciat însă că este necesară analiza separată a fiecărui element ce viza forţa majoră şi cazul fortuit, pentru că a cercetat în ansamblu incidenţa imposibilităţii fortuite de executare a obligaţiei asumate în contract, constatând că, în cauză, nu s-a probat că autorul reclamanţilor ar fi întreprins vreun demers pentru a începe construcţia după încheierea contractului, în condiţiile în care termenul inserat în contract a expirat în anul 1941, înainte de intervenirea invocatelor evenimente de forţă majoră.
Pentru acelaşi motiv apărea inutilă analiza scopului avut prin actul de preluare şi a probei „faptelor notorii", atât timp cât, aşa cum s-a arătat, instanţa de recurs a constatat că termenul de executare al obligaţiilor asumate prin contract a expirat încă din anul 1941.
De aceea, contestaţia în anulare este nefondată şi va fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii M.A.D., B.I. şi N.A. împotriva deciziei nr. 7193 din 17 octombrie 2011 a înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6851/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6827/2012. Civil. Fond funciar. Recurs → |
|---|
