ICCJ. Decizia nr. 6851/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Decizii civile ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 6851/2012

Dosar nr. 39684/3/2009

Şedinţa publică din 8 noiembrie 2012

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 1353 din 25 octombrie 2010, Tribunalul Bucureşti a admis cererea reclamanţilor S.I.F., S.V. şi S.M.M., în contradictoriu cu pârâta RA Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, a anulat Decizia nr. 243 din 27 august 2009 şi a obligat-o pe aceasta să emită o nouă decizie prin care să acorde, reclamanţilor, măsuri reparatorii prin echivalent, sub formă de despăgubiri, pentru imobilul situat în Bucureşti, format din 3 camere şi dependinţe, garaj în suprafaţă de 17,91 mp, şi 59,68 mp teren situat sub construcţie, din valoarea acestora urmând a se scădea valoarea despăgubirilor primite pentru imobil, actualizate cu coeficientul de actualizare prevăzut de art. I alin. (1) din Titlul II din O.U.G. nr. 184/2002.

În fapt, s-a reţinut că prin notificarea din 9 noiembrie 2001, notificatorii au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, şi, în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, sub formă de despăgubiri.

Prin Dispoziţia nr. 10917 din 3 noiembrie 2008 emisă de primarul general al Municipiului Bucureşti s-a declinat competenţa de soluţionare a notificării privind restituirea în natură a apartamentului nr. 2 către pârâta RA, Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat.

Astfel, prin Decizia nr. 243 din 27 august 2009, s-a respins notificarea, reţinându-se că notificarea nu face obiectul Legii nr. 10/2001, întrucât imobilul expropriat a intrat în proprietatea statului cu titlu valabil şi cu o dreaptă despăgubire.

Astfel, tribunalul a reţinut că prin actul de vânzare-cumpărare nr. x/1947, numiţii S.S. şi S.V. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 193 mp şi construcţie, având câte un apartament la parter şi unul la etaj. Din adresa din 21 decembrie 2007, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, rezultă că artera de circulaţie care până la nivelul anului 1948 a purtat denumirea de str. J., poartă în prezent denumirea str. M.

Imobilul în litigiu a fost preluat în patrimoniul statului prin Decretul nr. 535/1970, astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 127/1971, de la numiţii S.V. şi S.S. - în anexa Decretului nr. 535/1970 figurează S.V., cu imobil expropriat situat în Bucureşti; în anexa Decretului nr. 127/1971 privind modificarea tabelului anexă la Decretul nr. 535/1970, figurează S.V. şi S.S., cu imobil expropriat situat în Bucureşti, compus din 2 apartamente cu 6 camere de locuit, 2 holuri, dependinţe şi garaj.

S-a reţinut totodată că imobilul în litigiu, compus din teren în suprafaţă de 193 mp teren şi o construcţie cu subsol, parter, etaj, mansardă şi garaj, cuprinzând 2 apartamente fiecare de 3 camere, hol, vestibul, baie, bucătărie, WC a fost evaluat de comisia de evaluare la suma de 148.773 RON, numiţii S.V. şi S.S. solicitând cu titlu de despăgubire atribuirea apartamentului nr. x, situat în imobilul din municipiul Bucureşti, evaluat la suma de 114.556 RON, diferenţa în sumă de 26.976 RON fiind achitată în numerar.

Prin contractul de vânzare-cumpărare din 22 noiembrie 1996, pârâta a înstrăinat soţilor P. locuinţa din municipiul Bucureşti, compusă din 3 camere, hol, cameră de serviciu, dependinţe şi garaj (17,91 mp), în suprafaţă utilă de 118,33 mp, împreună cu suprafaţa de 59,68 mp teren situat sub construcţie.

În mod greşit s-a reţinut că notificarea reclamanţilor nu face obiectul Legii nr. 10/2001, întrucât imobilul a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 se restituie, în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condiţiile prezentei legi.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din acelaşi act normativ, reprezintă imobile preluate în mod abuziv orice imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare.

Conform dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele expropriate şi ale căror construcţii edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptăţite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispoziţiilor legale.

În conformitate cu art. 11.1 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, prin utilizarea sintagmei generice imobilele expropriate, legiuitorul a avut în vedere includerea sub incidenţa legii a tuturor exproprierilor făcute în perioada de referinţă, indiferent de calificarea titlului în temeiul cărora au fost expropriate (ca fiind valabil sau nu).

Tribunalul a reţinut că prin Decizia civilă nr. 2310 din 4 mai 2001 a Curţii Supreme de Justiţie s-a reţinut, în cadrul unei acţiuni în revendicare iniţiată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, că imobilul situat în Bucureşti, a trecut în proprietatea statului cu titlu legal, cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acea vreme.

Aşadar, prin decizia civilă mai sus menţionată, irevocabilă, s-a reţinut cu putere de lucru judecat că imobilul din str. M. (din care face parte şi apartamentul nr. y, a cărui restituire s-a solicitat de reclamanţi) a fost preluat de stat cu titlu valabil.

Puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (aspectul negativ), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (aspectul pozitiv).

Având în vedere aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat, cele statornicite prin hotărârea judecătorească mai sus menţionată, cu privire la faptul că imobilul în litigiu a fost preluat cu titlu valabil în proprietatea statului nu pot fi contrazise cu ocazia unei alte judecăţi.

Contrar celor reţinute prin decizia atacată, tribunalul a constatat că imobilele preluate cu titlu valabil de către stat, printr-un decret de expropriere intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) şi art. 11 alin. (1), texte de lege enunţate mai sus.

Tribunalul a reţinut că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea apartamentului nr. y din imobilul situat în str. M., în lumina dispoziţiilor art. 4 alin. (2), raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, fiind moştenitorii legali ai foştilor proprietari ai imobilului.

Tribunalul a mai reţinut că apartamentul nr. y nu poate fi restituit în natură, aspect care reiese din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prin coroborare cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, acesta fiind înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, cu respectarea dispoziţiilor legale (nefiind anulat prin vreo hotărâre judecătorească).

Nu are nicio relevanţă împrejurarea că autorii reclamanţilor au primit despăgubiri pentru imobilul din str. M., constând în dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti şi suma de 26.976 RON.

Faptul că autorii reclamanţilor au primit despăgubiri pentru întregul imobil nu poate constitui un impediment la restituirea prin echivalent a apartamentului nr. y, în speţă, fiind aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora valoarea despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcţie, actualizată urmează a fi scăzută din valoarea măsurilor reparatorii prin echivalent stabilite pentru partea din imobilul expropriat care nu se poate restitui în natură.

Legea nr. 10/2001 nu face nicio distincţie în ceea ce priveşte natura despăgubirilor primite de cel expropriat, acestea putând consta şi în dreptul de proprietate asupra unui alt imobil, plus o sumă de bani.

Având în vedere că autorii reclamanţilor au primit despăgubiri pentru întregul imobil, iar prin Sentinţa civilă nr. 838/2009 a Tribunalului Bucureşti s-a dispus restituirea în natură a apartamentului nr. z, condiţionată de restituirea despăgubirilor primite pentru acesta, din valoarea despăgubirilor ce urmează a fi acordate reclamanţilor se va scădea valoarea despăgubirilor primite pentru apartamentul nr. y, actualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut de dispoziţiile legale în vigoare, sumă care se va determina în faza administrativă de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Prin Decizia nr. 833 A din 7 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.

În esenţă, s-a reţinut că Decretul de expropriere nr. 535/1970, astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 127/1971, a fost un act normativ unitar, în sensul că prin efectul lui a intrat în proprietatea statului imobilul din Bucureşti, în integralitatea sa.

Prin Decizia nr. 801 din 3 februarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că măsura exproprierii apartamentului nr. z de la parter intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 şi, pe cale de consecinţă, a menţinut Decizia nr. 227 din 25 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, de respingere a apelului împotriva Sentinţei civile nr. 838 din 1 iunie 2009 a Tribunalului Bucureşti, prin care s-a dispus restituirea în natură a apartamentului nr. z şi a întregului teren liber de construcţii, cu obligarea reclamanţilor la restituirea despăgubirii reactualizate primite la momentul exproprierii apartamentului.

Această decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deşi nu are autoritate de lucru judecat, are putere de lucru judecat în prezenta cauză sub aspectul faptului că Decretul de expropriere nr. 535/1970 cade sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, fiind de neconceput să se poată reţine un alt regim juridic pentru acelaşi act normativ de preluare a imobilului de către stat.

Este evident că şi pentru apartamentul în litigiu, respectiv apartamentul nr. y, regimul juridic este acelaşi ca şi pentru apartamentul nr. z, în cauză fiind incidente dispoziţiile reparatorii ale Legii nr. 10/2001 - dispoziţiile art. 2 lit. h) care stabilesc caracterul abuziv al trecerii în proprietatea statului şi a imobilelor preluate cu titlu valabil de către stat.

Decizia nr. 2310 din 4 mai 2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat irevocabil că imobilul din Bucureşti, a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului pentru cauză de utilitate publică, cu o justă şi prealabilă despăgubire în valoare de 148.772 RON.

Nu poate fi primită critica apelantei în sensul că, în realitate, a operat un schimb de proprietate între stat şi persoanele expropriate, acestea primind la schimb apartamentul nr. x, situat în imobilul din Bucureşti. Valoarea despăgubirii stabilită pentru exproprierea imobilului a fost de 148.773 RON. Modalitatea prin care această sumă a fost plătită de către stat, parte în natură, prin atribuirea în proprietate a apartamentului din str. D.L. şi parte prin plata sumei de 26.976 RON, nu schimbă natura juridică a raportului dintre părţile implicate de expropriator şi expropriaţi.

Nu s-a făcut dovada că voinţa juridică a proprietarilor a fost aceea de a contracta cu statul un schimb de proprietăţi, ci rezultă fără dubii că aceştia s-au supus Decretului de expropriere nr. 535/1970.

Reţinându-se preluarea cu titlu valabil a imobilului de către stat prin Decizia civilă nr. 2310/2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se reţine implicit şi că Decretul nr. 535/1970 a fost în conformitate cu Constituţia României.

Curtea a constatat că scopul exproprierii nu s-a atins, întrucât imobilul nu a mai fost demolat, fapt ce atrage incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aşa cum legal a reţinut şi instanţa de fond.

S-a apreciat totodată că şi coeficientul de valoare actualizată ce urmează să fie restituit de către reclamanţii pentru apartamentul nr. y din valoarea totală a despăgubirii primite la expropriere, de 148.773 RON, va fi calculată odată cu stabilirea valorii despăgubirii pe care o va achita apelanta ca măsură reparatorie pentru acest apartament în cadrul procedurii art 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 7 martie 2012, pârâta RA Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, prin care au fost invocate următoarele critici de pretinsă nelegalitate.

Anterior formulării notificării, reclamanţii au formulat acţiune în justiţie şi au solicitat retrocedarea imobilului în litigiu, respinsă cu caracter irevocabil, ca nefondată. Instanţa supremă a reţinut în cuprinsul Deciziei civile nr. 2310/2001, cu ocazia judecării recursului reclamanţilor, ca imobilul în litigiu "a intrat în proprietatea statului cu titlu legal şi cu respectarea prevederilor legale existente în vigoare la acea vreme".

În aceste condiţii, motivarea instanţei de apel cu privire la argumentarea caracterului abuziv al preluării imobilului de către stat este contradictorie, criticile încadrându-se în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct 7 C. proc. civ.

Instanţa de apel a reţinut totodată că "prin Decizia nr. 801/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie statuează că măsura exproprierii apartamentului nr. z de la parter intra sub incidenţa Legii nr. 10/2001", intimaţii-reclamanţi având dreptul la restituirea în natură a apartamentului, condiţionat de înapoierea despăgubirilor reactualizate.

Instanţa de apel a constatat astfel că "decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deşi nu are autoritate de lucru judecat, are putere de lucru judecat sub aspectul faptului ca Decretul de expropriere nr. 535/1970 cade sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, fiind de neconceput să se poată reţine un alt regim juridic pentru acelaşi act normativ de preluare a imobilului de către stat".

Instanţa de apel a reţinut că prin Decizia nr. 2310/2001 a instanţei supreme s-a stabilit că imobilul a fost trecut în proprietatea statului cu titlu valabil, cu o justă şi prealabilă despăgubire, dar nu a invocat puterea de lucru judecat şi în ceea ce priveşte justa despăgubire.

Decizia instanţei supreme a reţinut că "reclamanţii, neavând suport probator atunci când susţin ca au fost deposedaţi abuziv de imobil, în totala contradicţie cu prevederile art. 481 C. civ., având în vedere împrejurarea că în favoarea expropriaţilor s-a creat dreptul acestora la o dreaptă despăgubire, constând într-un apartament situat în zona centrală a capitalei, la care s-a adăugat şi o diferenţă în numerar, care de altfel nu a fost contestată în niciun fel."

Şi aceste consideraţii, pe care instanţa a omis să le invoce şi să le înlăture, au tot valoare de lucru judecat şi se referă strict la imobilul în litigiu.

În aceeaşi decizie se menţionează că "respectivul decret şi-a produs efectele juridice pentru care a fost creat", ori instanţa de apel spune că deşi preluarea s-a făcut cu titlu, şi că implicit au fost respectate prevederile Constituţiei, scopul exproprierii nu a fost atins, drept pentru care a constatat incidenţa Legii nr. 10/2001.

Or, caracterul abuziv al preluării nu are nici o legătură cu demolarea sau nu a imobilului în litigiu.

Existenţa unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleaşi părţi, să se discute acelaşi obiect şi aceeaşi cauză. Având în vedere aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat - hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de altă hotărâre - cele statornicite prin hotărâre judecătorească irevocabilă nu mai pot fi contrazise cu ocazia unei alte judecăţi.

Există două hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, una pronunţată în contradictoriu cu R.A.A.P.P.S. şi cealaltă în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ambele având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de instituţiile arătate, cu persoane fizice, pentru cele două apartamente din imobil. Faţă de R.A.A.P.P.S., acţiunea a fost respinsă în mod irevocabil, spre deosebire de cea de-a doua, deşi ambele contracte au fost încheiate în condiţii similare.

Cel de al doilea motiv de recurs a vizat interpretarea de către instanţa de apel a prevederilor Legii nr. 10/2001 cu privire la caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 1973 din 13 decembrie 1970, emisă de fostul Comitet executiv al Consiliului popular al municipiului Bucureşti, urmare a aplicării Decretului nr. 535/1970, soţii S. "şi-au exercitat dreptul de alegere şi au solicitat atribuirea, cu titlu de despăgubire, a apartamentului nr. x, evaluat de comisia de evaluare instituită în baza HCM nr. 1676/1959 la suma de 114.556 RON". Prin aceeaşi decizie, pe lângă atribuirea în deplină proprietate a apartamentului, soţii S. au primit în folosinţă veşnică şi cota-parte din terenul aferent, în suprafaţa de 750 mp. Prin adresa din 20 septembrie 1971, Consiliul Popular a comunicat familiei S. că apartamentul solicitat cu titlu de despăgubire are o valoare de 114.556 RON şi că diferenţa de 26.976 RON o vor primi în numerar, ceea ce s-a şi realizat în fapt.

A existat o contestaţie care a vizat nivelul despăgubirilor şi nicidecum prevederile decretului de expropriere. Aceasta a fost formulată după exercitarea dreptului la opţiune, respectiv după ce familia S. a optat pentru atribuirea apartamentului nr. x.

Instanţa de apel a reţinut că natura juridică a raportului dintre expropriaţi şi expropriator a fost "fără dubii" una de supunere şi nu o voinţă juridică manifestată de soţii S..

Instanţa a constatat caracterul abuziv al preluării imobilului şi incidenţa art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, faţă de faptul că scopul exproprierii nu a fost atins, întrucât imobilul nu a fost demolat. Or, încadrarea preluării imobilului ca fiind abuzivă nu are nicio legătură cu demolarea acestuia.

Cât priveşte art. 11.1, potrivit căruia toate imobilele expropriate fac obiectul acestei legi, s-a arătat faptul că, potrivit economiei legii, se consideră că pentru imobilele expropriate nu mai trebuie făcută dovada preluării abuzive de către petenţi, ci operează prezumţia legală de preluare abuzivă. Dar, ca orice prezumţie, aceasta poate fi răsturnată de probele din dosar.

Având în vedere actele depuse la dosarul cauzei şi conduita petenţilor (dreptul de opţiune, stabilirea şi încasarea despăgubirilor), toate acestea fac dovada clară că acest imobil nu a fost preluat abuziv, fiind astfel răsturnată prezumţia instituită de lege.

Instanţa de apel nu a înlăturat susţinerile recurentei cu privire la răsturnarea prezumţiei legale a preluării abuzive sau la faptul că legea specială se referă la bani şi nu la bunuri şi bani.

Despăgubirile primite sunt relevante din perspectiva considerării caracterului abuziv al preluării. De aceea legea a instituit în sarcina petenţilor, prezentarea declaraţiilor privind despăgubirile, conform pct. 11.2 din acelaşi act normativ.

În H.G. nr. 250/2001, cu privire la despăgubiri sunt folosite cuvinte ca "plata", "încasare", "cuantum", "ramburs", "deducere", expresii ce conduc neechivoc la încasarea unor sume de bani şi nicidecum la primirea de bunuri.

Instanţa de apel, pe lângă faptul că a reţinut o sumă greşită, 148.772 RON, în loc de 141.532 RON, ca valoare totală a despăgubirii, a invocat prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dar şi faptul că valoarea despăgubirii va fi achitată de apelantă ca măsură reparatorie pentru acest apartament. După intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor se pot pronunţa cu privire la calitatea de persoana îndreptăţită, la întinderea dreptului de proprietate al acestuia, etc., însă stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii revine exclusiv Comisiei Centrale, iar despăgubirea - bani, titluri de valoare sau acţiuni - se acordă de către stat.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Instanţele anterioare, singurele abilitate să stabilească pe deplin situaţia de fapt a cauzei pendinte, au constatat că imobilul în litigiu a fost preluat în proprietatea statului prin Decretul nr. 535/1970, astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 127/1971 - în anexa Decretului nr. 127/1971 privind modificarea tabelului anexă la Decretul nr. 535/1970, figurează S.V. şi S.S., cu imobil expropriat situat în Bucureşti, compus din 2 apartamente cu 6 camere, 2 holuri, dependinţe şi garaj.

S-a stabilit totodată că întregul imobil a fost evaluat de către comisia de evaluare la suma de 148.773 RON, numiţii S.V. şi S.S. solicitând cu titlu de despăgubire atribuirea apartamentului nr. x, situat în imobilul din Bucureşti, evaluat la suma de 114.556 RON, diferenţa în sumă de 26.976 RON fiind achitată în numerar.

Prin contractul de vânzare-cumpărare din 22 noiembrie 1996, pârâta a înstrăinat soţilor P. locuinţa din Bucureşti, compusă din 3 camere, hol, cameră de serviciu, dependinţe şi garaj în suprafaţă utilă de 118,33 mp, împreună cu suprafaţa de 59,68 mp teren situat sub construcţie.

În drept, situaţia cauzei pendinte cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001, întrucât dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prescriu fără echivoc că imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 se restituie, în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condiţiile prezentei legi.

Pentru a stabili în mod concret domeniul de incidenţă al legii speciale, în mod corect au fost avute în vedere dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din acelaşi act normativ, în categoria imobilelor preluate în mod abuziv intrând şi imobilele preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare.

Pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu poate fi reţinută critica conform căreia motivarea instanţei de apel cu privire la argumentarea caracterului abuziv al preluării imobilului de către stat ar fi contradictorie, întrucât efectele Deciziei civile nr. 2310 din 4 mai 2001 a Curţii Supreme de Justiţie - în cadrul unei acţiuni în revendicare iniţiată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, s-a stabilit că întregul imobil (din care face parte şi apartamentul nr. y, a cărui restituire s-a solicitat de către reclamanţi) a trecut în proprietatea statului cu titlu legal, cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acea vreme - au fost valorificate în substanţa prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din acelaşi act normativ, în categoria imobilelor preluate în mod abuziv intrând şi imobilele preluate de stat cu titlu valabil.

Un argument în plus pentru a ajunge la aceeaşi concluzie este şi faptul că, printr-o hotărâre judecătorească anterioară - prin Decizia nr. 801 din 3 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - s-a dezlegat cu puterea lucrului judecat un aspect important al cauzei pendinte - Decretul de expropriere nr. 535/1970 cade sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 - cu o argumentaţie pe deplin pertinentă, aceea că ar fi de neconceput ca pentru celălalt apartament ce compune imobilul să se reţină un alt regim juridic.

Critica conform căreia instanţa de apel în mod greşit nu a reţinut puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 2310 din 4 mai 2001 a Curţii Supreme de Justiţie în ceea ce priveşte justa despăgubire pentru imobilul expropriat, nu poate fi primită, întrucât litigiile purtate în mod succesiv au avut temeiuri diferite, primul purtându-se în condiţiile dreptului comun, celălalt în condiţiile unei legi speciale de reparaţie civilă, fiecare având reguli proprii de asigurare a restabilirii situaţiei anterioare pentru fostul proprietar sau moştenitorii aceştia.

Susţinerea conform căreia instanţa de apel ar fi greşit atunci când a apreciat că scopul exproprierii nu a fost atins, nu poate fi primită, întrucât domeniul de incidenţă al legii se determină prin efectul dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 2 alin. (1) lit. h) din acelaşi act normativ, în timp ce modalitate de restabilire a situaţiei anterioare se raportează la dispoziţiile explicite ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, un astfel de criteriu fiind în mod expres prevăzut.

Criticile referitoare la modalitatea de interpretare şi aplicarea a dispoziţiilor art. 11.1 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, nu pot fi primite, întrucât pentru situaţia imobilelor expropriate, important şi relevant este doar dovedirea faptului că preluarea a intervenit ca urmare a unei exproprieri dispuse ca atare în baza unui act normativ generic sau individual de expropriere (persoana îndreptăţită este ţinută a indica sau, după caz, a depune în cadrul notificării sau actelor doveditoare actul normativ ori decizia administrativă în temeiul căreia s-a făcut sau s-a dispus exproprierea).

În aceste condiţii strict precizate de legiuitor, instanţa de apel nu mai era obligată să administreze şi să aprecieze probatoriul cauzei din perspectiva pretinsei răsturnări a prezumţiei legale a preluării abuzive a imobilului.

Nu poate fi primită critica recurentei-pârâte conform căreia, în realitate, ar fi operat un schimb de proprietate între stat şi persoanele expropriate, întrucât, aşa cum corect au reţinut instanţele anterioare, nu s-a dovedit că voinţa juridică a proprietarilor a fost aceea de a contracta cu statul un schimb de proprietăţi, rezultând fără nici un dubiu că aceştia s-au supus decretului de expropriere.

Împrejurarea că despăgubirea pentru imobilul expropriat a fost plătită de către stat, parte în natură, prin atribuirea în proprietate a apartamentului din str. D.L., şi parte prin plata sumei de 26.976 RON, nu schimbă natura juridică a raportului dintre părţile implicate, expropriator şi expropriaţi.

S-a apreciat corect că Legea nr. 10/2001 nu face nicio distincţie în ceea ce priveşte natura despăgubirilor primite de cel expropriat, acestea putând consta şi în dreptul de proprietate asupra unui alt imobil, plus o sumă de bani.

Chiar dacă în cuprinsul H.G. nr. 250/2001, în privinţa despăgubirilor, au fost folosite cuvinte ca "plata", "încasare", "cuantum", "ramburs", "deducere", expresiile nu conduc în mod neechivoc la ideea că s-a avut în vedere doar încasarea unor sume de bani, şi nicidecum primirea de bunuri, câtă vreme orice bun material poate fi convertit în echivalent valoric.

Critica referitoare la indicarea unui cuantum eronat al sumei reţinute de instanţa de apel, 148.772 RON, în loc de 141.532 RON, ca valoare totală a despăgubirii, nu reprezintă o critică pertinentă de nelegalitate, şi, drept consecinţă, nu va putea fi cercetată în recurs, partea având la îndemână procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ.

Într-adevăr, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor se pot pronunţa cu privire la calitatea de persoană îndreptăţită, la întinderea dreptului de proprietate al acestuia, etc., însă stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii revine exclusiv Comisiei Centrale.

În condiţiile în care prima instanţă a obligat pârâta să emită o nouă decizie prin care să acorde, reclamanţilor, măsuri reparatorii prin echivalent, sub formă de despăgubiri, pentru imobilul situat în Bucureşti, format din 3 camere şi dependinţe, garaj în suprafaţă de 17,91 mp şi 59,68 mp, teren situat sub construcţie, din valoarea acestora urmând a se scădea valoarea despăgubirilor primite pentru imobil, actualizate cu coeficientul de actualizare prevăzut de art. I alin. (1) din Titlul II din O.U.G. nr. 184/2002, soluţie păstrată în apel, doar considerentele primei instanţe urmează să fundamenteze o astfel de obligaţie.

Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, nu poate fi primită nici o critică de nelegalitate pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi, drept consecinţă, va respinge, ca nefondat, recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva Deciziei nr. 833A din 7 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - CL

← ICCJ. Decizia nr. 6853/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 6833/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... →

ICCJ. Decizia nr. 6851/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6851/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs