ICCJ. Decizia nr. 6853/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6853/2012
Dosar nr. 2054/1/2012
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1755 din 5 noiembrie 2010, Tribunalul Mureş a admis în parte contestaţia formulată şi precizat, de reclamanta C.M.C.G., în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N. din România SA; a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului situat în Reghin (actual nr. 87), înscris în CF Reghin, nr. topografic x, y, z şi w, format din suprafaţa de 3362 mp, teren, trei construcţii din cărămidă, două magazii, precum şi a utilajelor şi instalaţiilor existente care formau depozitul de produse petroliere, bunuri descrise în procesul-verbal din data de 13 aprilie 1950, întocmit de fosta întreprindere Comercială de Stat "C.", şi a respins contestaţia formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Reghin, reprezentat de primar şi SC P. SA
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamanta a depus la Primăria municipiului Reghin, în termen legal, Notificarea nr. 86/N/2001, prin care a solicitat restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Reghin, judeţul Mureş, expropriat în baza Deciziei nr. x/1949 şi a deciziilor Ministerului Minelor şi Petrolului nr. y/1975 şi nr. z/1950. Potrivit înscrierilor de carte funciară (dosar), imobilul în litigiu este înscris în CF Reghin şi a format proprietatea lui R.P., antecesorul reclamantei-contestatoare.
Din dosarul ataşat spre studiu, cu nr. 701/2004 al Judecătoriei Reghin, având ca obiect rectificarea înscrierilor de carte funciară, reiese faptul că, prin Decizia civilă nr. 61 din 16 februarie 2007 a Tribunalului Mureş, s-a dispus, ca urmare a rectificării de carte funciară, radierea din CF Reghin a înscrierii de sub B+9 privind suprafaţa de 2.604 mp teren de sub A+l, 2, 3 (numerele topografice x/1, y/1, z/1 şi w/1). În considerentele acelei decizii, s-a reţinut că din expertiza topografică efectuată în cauză a reieşit faptul că înscrierea în CF Reghin a dreptului de proprietate al SC P. SA, Sucursala "P." Mureş, în baza certificatului de atestare amintit, a fost determinată de o greşită identificare topografică, greşeală sesizată în anul 2004, când acea societate comercială s-a înscris corect în CF Reghin, parcela cu nr. cadastral xx, pe amplasamentul corect. S-a reţinut, în acea decizie, că terenul asupra căruia s-a intabulat dreptul de proprietate al SC P. SA Sucursala P., în mod greşit este în folosinţa Direcţiei de Drumuri şi Poduri Braşov, care l-a primit în anul 1975 prin ordinul de transfer nr. a/1975 de la P. Braşov şi se află la o distanţă de aproximativ 2,6 km de amplasamentul terenului înscris în CF Reghin.
De asemenea, din cuprinsul raportului de expertiză topografică efectuat în cauză, reiese faptul că terenul în litigiu este situat în Municipiul Reghin, fiind înscris în CF Reghin, nr. topografic x, y/1, z/1, w/1 cu suprafaţa totală de 3.275 mp. Terenul respectiv a fost preluat de Statul Român, prin naţionalizare, la 13 aprilie 1950, de la familia reclamantei şi predat în administrarea întreprinderii Comerciale "C.", cu sediul în Bucureşti. Acest teren, împreună cu construcţiile existente, a fost transferat prin Ordinul nr. 2188 din 21 decembrie 1975 al Ministerului Industriei Chimice, din administrarea întreprinderii pentru livrarea produselor petroliere "P. Braşov" în administrarea Direcţiei de Drumuri şi Poduri Braşov, care s-a întabulat în CF Reghin, conform extrasului de carte funciară din 23 septembrie 1998. Expertul topograf a precizat că terenul situat pe strada G. nu este identic cu cel din certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. aa, acesta cuprinzând terenul situat pe str. I. din Reghin, acolo unde este situată staţia de vânzare a produselor petroliere P. Din adresa din 30 ianuarie 2009 emisă de C.N.A.D.N. din România SA, reiese faptul că imobilul situat în Municipiul Reghin, înscris în CF, este în proprietatea acestei societăţi.
Întrucât Curtea de Apel Târgu Mureş a stabilit, prin decizia de soluţionare a apelului declarat de reclamantă împotriva Sentinţei civile nr. 346 din 12 martie 2009 a Tribunalului Mureş, că nu este imputabilă reclamantei necomunicarea notificării acesteia de către Primăria municipiului Reghin şi pârâta SC P. SA către pârâta C.N.A.D.N. din România SA, impunându-se soluţionarea pe fond a notificării depuse, tribunalul a înlăturat apărarea acesteia din urmă în sensul că trebuie parcursă mai întâi procedura administrativă de soluţionare a notificării.
Pentru motivele arătate, reţinând că în prezent imobilul se află în posesia pârâtei C.N.A.D.N. din România SA, care are calitatea de unitate deţinătoare a imobilului în litigiu, în înţelesul art. 21 şi 22 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a admis în parte contestaţia reclamantei, conform descrierii din dispozitivul hotărârii pronunţate, respingând acţiunea îndreptată împotriva pârâţilor Municipiul Reghin şi SC P. SA, pe considerentul că aceştia nu au calitatea de unităţi deţinătoare ale imobilului din litigiu.
Prin Decizia nr. 2/A din 19 ianuarie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamantă; a schimbat în parte hotărârea atacată şi, drept consecinţă, a obligat pârâta să restituie în natură reclamantei imobilul situat în Municipiul Reghin (actual nr. 87), înscris în CF Reghin, nr. top. x, y, z şi w, compus din teren în suprafaţă de 3.288 mp, şi construcţiile evidenţiate prin raportul de expertiză tehnică întocmit de ing. M.G. (Dosarul nr. 1/102/2004 al Tribunalului Mureş - nr. în format vechi 721/2004), cu excepţia atelierului de tâmplărie notat cu indicativul C5 şi a rezervorului cilindric notat cu indicativele 36 - 37 - 38 - 39, pentru care a constatat îndreptăţirea reclamantei la obţinerea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005; a constatat îndreptăţirea reclamantei de a obţine măsuri reparatorii prin echivalent, conform prevederilor legale anterior menţionate, şi pentru suprafaţa de 93 mp teren, transcrisă din CF x Reghin în CF y Reghin, precum şi pentru un număr de 6 rezervoare evidenţiate prin procesul-verbal întocmit la data de 13 aprilie 1950, cu prilejul naţionalizării imobilului din litigiu; a înlăturat din cuprinsul dispozitivului Sentinţei civile nr. 1755 din 5 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Mureş, prevederea referitoare la constatarea calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a aceluiaşi imobil (alin. (2) din dispozitiv), şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile atacate, reţinând următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la data de 11 februarie 2004 la Tribunalul Mureş, sub nr. 721/2004, reclamanta C.M.C. a chemat în judecată, în calitate de pârât, pe S.N.P.P. - Sucursala P. Târgu Mureş, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilelor şi bunurilor expropriate şi trecute în mod abuziv în proprietatea statului, deţinute de SC P. SA; obligarea la scoaterea din oferta de privatizare a bunurilor proprietatea reclamantei a căror detentor este pârâta; obligarea la emiterea ofertei pentru despăgubiri, pentru partea de proprietate ce nu poate fi restituită în natură; obligarea la plata acestor despăgubiri anterior procesului de privatizare.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că este îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în Reghin, preluat abuziv de Statul Român de la antecesorii săi; că a formulat notificare în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, în termenul legal şi că unitatea deţinătoare în înţelesul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este pârâta SC P. SA. Reclamanta a criticat pasivitatea unităţii deţinătoare, care nu a soluţionat notificarea în termenul prevăzut de lege arătând că a făcut mai multe demersuri în acest sens.
Prin Decizia civilă nr. 89/A din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, s-a admis apelul declarat de reclamantă, s-a desfiinţat hotărârea atacată, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Mureş. În considerentele hotărârii, s-a reţinut că soluţia primei instanţe este greşită, reluarea în acest moment a procedurii administrative de soluţionare a notificării, urmată apoi de o nouă acţiune în justiţie fiind de natură a conduce la prelungirea nepermis de mult a procesului, în condiţiile în care în cauză s-a administrat un vast probatoriu, care permite soluţionarea pe fond a cauzei chiar şi în contradictoriu cu pârâta identificată ca fiind deţinătoarea imobilului.
Procedând la rejudecarea cauzei, tribunalul, deşi a reţinut în mod corect că deţinătorul actual al imobilului revendicat este pârâta C.N.A.D.N. din România SA, confirmându-se pe parcursul judecăţii o eronată înscriere anterioară în cartea funciară, corespunzătoare imobilului, a dreptului de proprietate al pârâtei SC P. SA, s-a pronunţat doar în sensul constatării calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului.
Or, astfel cum rezultă fără echivoc din cuprinsul precizărilor de acţiune la care s-a făcut anterior referire, reclamanta solicitase chiar restituirea imobilului, astfel că, pronunţându-se asupra unei cereri cu a cărei soluţionare nu a fost învestită, prima instanţă a încălcat prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în conformitate cu care judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Prin urmare, în contextul în care probatoriul administrat în cauză a confirmat împrejurarea că imobilul revendicat a fost preluat de către Statul Român din proprietatea reclamantei, prin naţionalizare, în baza Decretului nr. 448 din 23 decembrie 1949 - astfel cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 13 aprilie 1950, încadrându-se în ipoteza reglementată de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, în speţă devin incidente dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a), raportat la cele ale art. 1 alin. (1), art. 9 şi art. 21 alin. (1) din aceeaşi lege, care instituie principiul restituirii în natură.
Verificând sub acest ultim aspect situaţia juridică a imobilului din litigiu, Curtea a observat că, potrivit expertizei tehnice efectuate în cauză, suprafaţa actuală a terenului aferent imobilului naţionalizat este de 3288 mp, iar din copia fidelă a cărţii funciare rezultă că în anul 1991 a avut loc o dezmembrare în urma căreia suprafaţa de 93 mp a fost transcrisă în CF x, ca efect al înscrierii în certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea unei terţe persoane (Dosar nr. 1/102/2004 al Tribunalului Mureş).
Cum potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, iar pârâta deţinătoare a imobilului revendicat nu a oferit în compensare alte bunuri sau servicii pentru terenul în suprafaţă de 93 mp teren, nerestituibil în natură, instanţa a constatat în privinţa acestuia îndreptăţirea reclamantei la obţinerea de despăgubiri în condiţiile reglementate de Legea nr. 247/2005, în cuprinsul Titlului VII.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001, care dispun în sensul că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini, Curtea a obligat pârâta C.N.A.D.N.R. - SA să restituie în natură reclamantei partea rămasă liberă din imobilul revendicat, respectiv terenul în suprafaţă de 3.288 mp şi construcţiile evidenţiate prin raportul de expertiză tehnică întocmit de ing. M.G. (Dosar nr. 1/102/2004 al Tribunalului Mureş).
Sub acest ultim aspect, însă, Curtea a observat că măsura restituirii în natură nu va putea avea în vedere atelierul de tâmplărie notat cu indicativul C5 şi rezervorul cilindric evidenţiat prin bornele 36-37-38-39, care, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, au fost înstrăinate de către pârâtă unei terţe persoane (C.C.V.), prin vânzare la licitaţia publică din data de 26 octombrie 2005 (Dosar nr. 1/102/2004 al Tribunalului Mureş).
S-a conchis, că pentru cele două obiective menţionate urmează a se stabili în favoarea reclamantei dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, conform prevederilor legale anterior evocate, valabilitatea înstrăinării nefăcând obiectul prezentei judecăţi.
Aceleaşi măsuri reparatorii s-au stabilit şi în privinţa unui număr de 6 rezervoare pentru produse petroliere, evidenţiate în cuprinsul procesului-verbal întocmit cu prilejul naţionalizării imobilului din litigiu, reţinându-se sub acest aspect incidenţa prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi împrejurarea că prin expertiza tehnică, la care s-a făcut anterior referire, s-a constatat existenţa în teren a doar două rezervoare din cele 8 care au fost naţionalizate (construcţia C9 pe planul de situaţie anexă la expertiză - Dosar nr. 1/102/2004 al Tribunalului Mureş).
În schimb, observând că pârâta SC P. SA nu este unitate deţinătoare a imobilului naţionalizat, în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001, Curtea nu a primit susţinerea reclamantei privind calitatea procesuală pasivă a acesteia, prin raportare la procesul-verbal de predare către Direcţia de Drumuri şi Poduri Braşov, încheiat la data de 13 aprilie 1976, (Dosar nr. 1/102/2004 al Tribunalului Mureş).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.N.A.D.N. din România SA prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov, care, indicând art. 3042 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., a arătat că hotărârea pronunţată este nelegală, întrucât motivele pe care se sprijină sunt contradictorii, iar actul dedus judecăţii a fost interpretat greşit, fără să ţină cont de apărările formulate de pârâtă şi de probatoriul administrat.
De asemenea, s-a arătat că la data administrării probei cu expertiza tehnică C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Braşov nu era parte în proces şi pe cale de consecinţă nu avea posibilitatea la acea dată de a se apăra şi de a formula obiecţiuni la raportul de expertiză, iar instanţa nu putea dispune restituirea în natură a bunurilor, deoarece aceasta nu este îndrituită să se pronunţe asupra încadrării bunurilor ca fiind disponibile pentru a fi restituite. Acordarea de bunuri în compensare sau includerea bunurilor pe lista bunurilor disponibile este atributul unităţii deţinătoare, singura competentă material să analizeze dacă bunul este sau nu necesar satisfacerii intereselor unităţii deţinătoare.
Prin urmare, instanţa nu poate dispune de bunuri care nu sunt incluse în lista bunurilor disponibile, pentru că altfel s-ar micşora patrimoniul C.N.A.D.N.R. SA, unitate de interes strategic naţional, la care statul este unic acţionar.
Procedura declanşată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 se poate soluţiona în condiţiile şi după regulile precis reglementate de acest act normativ, adică se va finaliza întâi procedura administrativă prealabilă şi obligatorie, unitatea deţinătoare va emite o decizie, iar reclamanta, dacă va fi nemulţumită de aceasta, poate recurge la procedura judiciară.
Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., de către instanţă, în condiţiile art. 306 (3) C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate face "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
În speţă, se constată că decizia recurată este motivată, potrivit art. 261 (5) C. proc. civ., în sensul că aceasta cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe calea prezentului recurs.
În ceea ce priveşte cea de-a doua ipoteză reglementată de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., când se poate dispune modificarea unei hotărâri, respectiv atunci când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, se constată că nici aceasta nu este incidenţă în speţă, pentru că, pe de o parte, decizia recurată nu cuprinde motive contradictorii, iar pe de altă parte, recurenta pârâtă s-a limitat numai la a preciza că decizia cuprinde "motive contradictorii", fără însă să arăţi care sunt acele motive şi în ce constă contradictorialitatea lor.
Prin urmare, motivul de recurs formulat de pârâtă în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat, urmând a fi respins în consecinţă:
În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate formulate de recurenta pârâtă, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acestea vizează faptul că instanţa de judecată nu putea dispune restituirea bunurilor în litigiu, deoarece aceasta nu este îndrituită să se pronunţe asupra încadrării bunurilor ca fiind disponibile pentru a fi restituite, iar procedura de restituire declanşată în temeiul Legii nr. 10/2001 se poate soluţiona numai după regulile stabilite de acest act normativ, adică se va finaliza întâi procedura administrativă prealabilă şi obligatorie, unitatea deţinătoare va emite o decizie, iar reclamanta, dacă nu va fi mulţumită de aceasta, poate recurge la procedura judiciară.
Deşi pârâta nu arată expres dispoziţiile din Legea nr. 10/2001, care susţine că au fost încălcate de către instanţa de apel prin decizia recurată, se constată că aceasta critică implicit decizia recurată ca fiind dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1 (2) şi art. 26 (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Potrivit art. 1 (2) din Legea nr. 10/2001 "în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Însă, imobilele în litigiu, restituite în natură reclamantei, nu sunt atribuite în compensare pentru imobilele preluate abuziv de la autorii săi, prin naţionalizare, în sensul textului de lege mai sus enunţat, ci sunt chiar imobilele, teren şi construcţii, preluate de stat de la autorii acesteia, iar restituirea în natură a acestora către reclamantă s-a făcut în temeiul art. 1, art. 9 şi art. 21 (1) din Legea nr. 10/2001.
În compensare, s-au acordat reclamantei numai măsuri reparatorii în echivalent sub formă de despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafaţa de 93 mp teren nerestituibil în natură şi pentru un număr de 6 rezervoare evidenţiate în procesul-verbal încheiat cu prilejul naţionalizării bunului.
Celelalte critici de nelegalitate formulate de pârâtă vizează nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, privind procedura de restituire a imobilelor ce au făcut obiectul notificării formulată, în temeiul Legii nr. 10/2001, de către reclamantă.
Aceste critici sunt nefondate, întrucât, aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. XX/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, în recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 329 (3) C. proc. civ., în cazul când unitatea deţinătoare sau unitatea învestită cu soluţionarea notificării nu respecta obligaţia instituită prin art. 25 şi 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunţa asupra cererii de restituire în natura ori să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanţa învestită să evoce fondul în condiţiile prevăzute în art. 297 alin. (1) din C. proc. civ. şi să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unităţii destinatoare, respectiv al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziţie legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptăţit de a se adresa instanţei competente, ci, dimpotrivă, însăşi Constituţia prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea intereselor sale legitime.
Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 (3) din Legea nr. 10/2001, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate, aşa cum este cazul în speţă.
În ceea ce priveşte critica potrivit căreia la data efectuării expertizei tehnice în cauză pârâta nu era parte în proces şi în consecinţă nu a avut posibilitatea la acea dată să se apere, se constată că este nefondată, întrucât, într-adevăr, expertiza a fost efectuată în primă instanţă, în contradictoriu cu SC P. SA, în primul ciclu procesual, dar, prin sentinţa primei instanţe dată în al doilea ciclu procesual, s-a reţinut că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a terenului situat în strada G. (actual 87), avându-se în vedere acelaşi raport de expertiză, fără ca pârâta să formuleze apel împotriva acestei sentinţe.
De aceea, această critică apare ca fiind formulată "omisso medio", iar sancţiunea este aceea a neanalizării sale.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâtă, iar potrivit art. 274 (1) C. proc. civ., constatând culpa procesuală a acesteia, va dispune obligarea sa la 1.792,53 RON, cheltuieli de judecată, către intimata reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N. din România SA prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov împotriva Deciziei nr. 2/A din 19 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie precum şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.
Obligă pe recurenta pârâtă la plata sumei de 1.792,53 RON, cheltuieli de judecată către intimata reclamantă C.M.C.G.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 6854/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6851/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
